Există o categorie de cititori care afirmă sus și tare că ei nu au abandonat o carte niciodată și asta e mândria lor în viață.
Când aud că cineva are ambiții atât de prostești, parcă mă văd pe mine acum 4 ani înainte să scriu articolul acesta.
Adevărul e că mereu am abandonat cărți. Singurul lucru care s-a schimbat în ultimii ani e că nu mă mai stresez din cauza asta.
Ca să pot abandona cărți fără să mă simt vinovată, a trebuit să scap de ideea asta cum că orice carte merită citită și să-mi dau seama că viața e scurtă (no shit, sherlock).
Oricât de pasionat ai fi de literatură, la un moment dat nu mai ai timp pentru cărți proaste și încerci să te organizezi în așa fel încât timpul pe care îl aloci cititului să nu fie o corvoadă.
Există multe motive pentru care abandonez cărți. De obicei îmi dau seama de la bun început că nu o să termin o carte, dar îi mai dau o șansă și citesc acolo câteva pagini, cât să mă asigur că într-adevăr îmi displace, mă plictisește, mă enervează sau mi-e indiferentă și nu are rost să-mi mai pierd timpul cu ea.
Alteori se ajunge, din senin, la unul din subiectele la care am dezvoltat intoleranță (cum ar fi incestul, violurile, psihopații și lipsa lor de empatie, i don’t need this shit, sunt unele subiecte de care mi s-a acrit).
Uneori intru pe un grup pe Facebook, caut o carte, să văd dacă le-a creat și altora dificultăți și văd un comentariu ca ăsta: ah, autorul acela trebuie neapărat citit!!!
Un fel de-a spune: ce citior ești tu, dacă n-ai citit autorul ăla? ești fătălău?
Majoritatea oamenilor nu citesc nici măcar o carte pe an, eu de ce trebuie să citesc anumiți autori? Vezi-ți de treabă!
Cititul e un privilegiu, am mai zis. Și nu suport oamenii care fac din orice hobby un alt mod de a pune presiune pe ei sau pe alții. Pot să trăiesc și fără să citesc Marquez, Sade sau Joyce. Mă descurc și fără să înțeleg poezia postmodernistă. Pot să învăț destule și din cărțile pe care le abandonez.
Am un raft dedicat cărților abandonate pe goodreads, dar nu este complet. Câteva exemple:
Zenobia, Gellu Naum
Copii de aruncat, Ryu Murakami
Zei americani, Neil Gaiman
Femei singure, Cesare Pavese
Spre far, Virginia Woolf
Primăvara neagră, Henry Miller
Noaptea de sânziene, Mircea Eliade
Cine a trecut prin lecturile astea poate să intuiască destul de rapid de ce le-am abandonat. Poate o să mă întorc cândva la ele, poate nu. Poate o să citesc alte cărți de acești autori și o să-mi placă.
În orice caz, prefer să am o listă interminabilă de cărți abandonate decât zeci de cărți de o steluță.
Concluzie? E okay să abandonezi cărți, e okay să nu-ți placă autorul acela iubit de toată lumea, e okay să nu consideri că orice carte merită citită. Timpul tău, regulile tale.