end of the year book tag 2020

Am avut un mic atac de panică dându-mi seama că mai avem două luni din anul 2020 și din challenge-ul de lectură de pe GoodReads.

Al meu, momentan arată așa:

M-am gândit să fac o tradiție și din acest tag pe care l-am furat anul trecut.

1) Există vreo carte pe care ai început-o anul acesta și pe care vrei să o termini până la sfârșitul anului?

Am început atât de multe cărți în ultimele luni și pe toate vreau să le termin cât de curând posibil. Nu pot să le înșir pe toate aici fără să mă hiperventilez, așa că o să sar peste partea asta.

În mare, am trei cărți despre arta și istoria fotografiei, care sunt prea interesante să le grăbesc.

Am o antologie de teatru scurt de Matei Vișniec pe care o ador, deci la fel.

Și multe cărți de non-ficțiune pe teme foarte diverse de care nu mai am nicio șansă să mă apropii prea curând, așa că singurele cărți pe care sper să le mai bifez cele de la întrebarea 4) și Bufnița oarbă.

2) Ai vreo carte iernatică, care să facă trecerea către finalul anului?

Anul ăsta chiar mă apuc Iarna vrajbei noastre de Steinbeck.

3) Există vreo apariție nouă, pe care încă o aștepți?

Ca de obicei, nu, nu urmăresc ce se întâmplă pe piața de carte, am prea multe liste cu cărți și nu vreau să fiu tentată să le dublez.

Însă am aflat că există niște newslettere literare, m-am înscris la câteva (poate o să scriu despre ele?) și în viitor poate nu o să mai fiu atât de paralelă cu lumea.

4) Numește trei cărți pe care vrei să le citești până la finalul anului.

Vreau să testez  GoodReads face recomandări bune, dar văd că-mi dă doar piese de teatru. Am ales 3:

Slugă la doi stăpâni de Carlo Goldoni –  mi-au recomandat-o pentru că am citit Jocul de-a vacanța.

Stare de alertă de Albert Camus –  pentru că citesc Omul din cerc.

Cui îi e frică de Virginia Woolf? de Edward Ablee – pentru că am citit Lungul drum al zilei către noapte.

În rest, sper să citesc ceva SF lunile astea (Philip K. Dick, de exemplu) – poate ajung la numărul decent, magic și ideal de 52 de cărți pe 2020 😀

5) Crezi că există vreo carte care te mai poate impresiona, devenind cea mai bună carte pe care ai citit-o anul acesta?

De la Bufnița oarbă am avut mari așteptări. Nu mi-a plăcut deloc traducerea (prea românească), așa că am abandonat-o și acum am făcut rost de ea în engleză. Dacă mai reușesc să mă reapuc de ea presimt că da, s-ar putea să fie una dintre cele mai impresionante din 2020.

6) Ai început să faci planuri de lectură pentru 2021?

Simt nevoia să citesc proză mai consistentă (am citit prea multe piese de teatru, comics și poezie anul ăsta). Și multă non-ficțiune. Așa că în 2021 nu o să am un număr de cărți impresionant și, probabil, nu o să mai am nici cărți scurte de recomandat 🙁 dar nu o să bată vântul pe aici, promit. 

toată prostia de pe lume e pe Facebook

Cred că o să urmeze o întreagă serie de articole în care arăt cum îmi iau trigger la postări de pe Facebook. Nu au neapărat legătură cu literatura, dar nu mă pot abține când văd atâta… *insert cuvânt jignitor here*.

Postarea care mi-a întunecat mintea:

A ajuns cancel culture și la sat…

Am mai zis că ocolesc tot ce ține de Facebook, în special de grupurile românești, dintr-un motiv simplu – ca la noi, nu-i nicăieri pe Internetul ăsta.

Mi s-a părut totuși interesant când mi s-a recomandat un grup cu întrebări pentru avocați, dar mi-au trebuit doar două click-uri ca să simt cum îmi cedează o bucată de creier acolo.

Nu s-o fi exprimat femeia clar din prima, dar întrebarea era: ce se întâmplă cu investiția ei într-o casă, în cazului unui divorț, având în vedere că soțul a achiziționat-o înainte de cununia civilă?

Românul putea răspunde la subiect, cu un articol de lege sau cu propriile cunoștințe, că după o vârstă cam toată lumea are de-a face cu domeniul și este unul destul de minat.

Ce a făcut românul în schimb?

A scos colții misoginismului și a paranoiei veșnice care zace în toți pârliții: e curvă, materialistă și se mărită pentru bani!

Apoi s-a apucat furios să-i scrie iubitului ei (imaginați-vă ce găuri trebuie să aibă în șosete oamenii ăștia). Ei, în mintea lor strâmbă, i-au scris crezând că-i fac omului un bine, că-l iau din calea acelei nenorociri care vrea să profite de proprii ei bani. Doar na, toți știm că nu trebuie să te gândești la viitor, viața e toată pictată în nuanța foiței de ceapă, banii cresc printre crăpăturile de asfalt, îi piguli ca gâina când te plictisești pe acasă că doar îți petreci tot timpul acolo, nu muncind undeva pentru a-ți crea un loc stabil în lume. Iar iubirea nu doar că e veșnică, dar ține și de cald, te apără și de ploaie. Anticipat!  

După mintea unora, la fel de realistă ca un film Barbie și îmbibată cu psihologie mai ieftină decât un covrig, trebuie să te lași așa, în voia sorții. Din iubire. Toate informațiile pe care le cauți trebuie să-ți folosească într-un scop anume. Malefic, desigur. Așa, pentru tine, să știi ce semnezi și în ce te bagi, nu este suficient. 

Mi se pare cretin de-a dreptul să ai pretenția ca unei persoane să nu-i pese de munca ei.

Să-i spui că normal ar fi să investească într-un viitor care nici măcar nu știe dacă-i va aparține. 

Sunt atât de multe cazuri de persoane care au agonisit o viață întreagă pentru o casă și au rămas la un moment dat doar cu hainele de pe ele, încât nu ai nicio scuză în 2020 să fii atât de imbecil și să nu te intereseze aspectele civile ale unei familii înainte să-ți intemeiezi una.

Postarea a fost distribuită într-un alt grup unde, după ce m-am certat o jumătate de oră cu 3 ”bărbați” rupți în călcâie de supărați, care i-au transmis în privat ”victimei” că viitoarea lui nevastă nu plănuiește să doarmă în tomberon peste câțiva ani, unul dintre ei s-a oprit în mijlocul tărăboiului și a spus: are dreptate femeia. 

Atât.

Later edit: Tipa a editat ulterior și a spus că a mai rămas o dată pe drumuri și nu vrea să repete povestea 😐

5 cărți bizare pe care le poți citi în câteva ore

Mai știți articolul în care promiteam că o să vă stresez pe termen lung în legatură cu cărțile mele scurte? 

Am revenit cu noi recomandări, de data asta cu niște cărți bizare care se citesc în maxim două sau trei ore.

De ce bizare? Pentru că nu abordează subiectele cele mai obișnuite, dar promit că tocmai din acest motiv merită să fie citite.

♣ 5 recomandări de cărți bizare ♠

Gradina de ciment de Ian McEwan

Un roman care se simte ca un duș rece – brrr. 

 Patru frați ajung singuri pe lume într-un mod…. cel puțin neobișnuit, pe care îl țin secret și care îi determină să dezvolte fiecare mecanismul propriu de a face față situației. Înconjurați de ciment și izolare, noțiunea de timp se pierde, zilele trec fără scop și ei trăiesc tot mai detașați de realitate și de situația tragică în care se află. Numai sora cea mare mai păstrează legătura cu lumea exterioară și pune în pericol colțul lor de lume.

Romanul este greu de digerat, la propriu, nu-l recomand persoanelor cu stomacul sensibil și pline de prejudecăți (ca mine), i-am dat 2/5 steluțe pentru că l-am terminat cu o senzație reală de greață, dar nu pot să neg faptul că este o carte bună. Povestea este memorabilă și scrisă într-un mod tranșant, care nu are cum să nu-ți lase o impresie puternică, oricare ar fi aceea.

De ce fierbe copilul în mămăligă de Aglaja Veteranyi

O carte inspirată din viața Aglajei, o actriță de origine română, care și-a petrecut copilăria călătorind prin Europa în perioada comunismului, alături de familia ei de artiști circari.  

Stilul haotic și neobișnuit al autoarei nu este deloc o înșiruire de fraze lipsite de sens, așa cum pare la prima vedere. În naivitatea aparentă a prozei, se ascunde multă profunzime și multă încercare de a înțelege lumea prin ochii unui copil fără un loc stabil în lume. Aglaja a căutat un refugiu în propria imaginație debordantă pentru situația extraordinară în care se afla – o viață în continuă mișcare, lipsită de identitate națională, alături de o familie excentrică și ale ei orori. 

“VISEZ CA MAMA MOARE! ÎMI LASĂ O CUTIE CU BĂTĂILE INIMII EI.”

Omul este un mare fazan pe lume de Herta Muller

 Încă o autoare de origine română, de această dată câștigătoare a premiului Nobel, cu o carte suprarealistă despre sacrificiul pe care îl făceau femeile nemțoaice în comunism pentru a emigra din România. O carte ca o serie de flash-uri din viața unui sat urmărit de-o cucuvea. Cartea nu e scurtă doar ca număr de pagini, capitolele sunt scurte, frazele sunt scurte, fiecare propoziție parcă se termină abrupt și pare incompletă, e ceva diferit, bizar și înfricoșător în delirul acelui sat, și sunt sigură că mi-au scăpat multe, dar totuși o recomand 😀 

‘Pe obrazul ei o pată roşie. Este pata de la palma lui Windisch. Este pata de la aburul ceaiului. Este pata de bătrâneţe a babei Kroner.’

Femei fără bărbați de Parsipur

Povestea a 5 femei care, puternic marcate de stilul de viață iranian, își caută liniștea într-o grădină fermecată.   

O carte ciudățică prin prisma faptului că, deși este o carte scurtă, plină de realism magic, de simboluri și de nebunie, reușește să comunice destul de multe despre problemele reale ale femeilor iraniene și atinge subiecte interzise în cultura lor – virginitate, sexualitate, limitele pe care le au femeile în societate. Cartea aceasta a apărut în 1989 și a fost considerată o ”revoltă”, motiv pentru care autoarea a fost banată în propria ei țară.

Printre hohote de plâns, s-a gândit ca anul acela trebuie neapărat să facă un tur al Africii. Voia să meargă acolo și să devină un arbore tropical. Își dorea asta din toată inima și întotdeauna dorințele inimii sunt cele care aduc oamenii în pragul nebuniei.

Metafizica tuburilor de Amelie Nothomb.

Ficțiune cu tente autobiografice, inspirate din viața autoarei în Japonia.

O poveste stranie despre amintirile Ameliei de la naștere și până la vârsta de 3 ani. Perioadă din viață numită okosama în cultura japoneză, care consideră că toți copiii se nasc zei și devin muritori abia la împlinirea vârstei sacre. 

Am o relație love-hate cu această autoare, mi se pare ironică, arogantă, până și privirea ei mă deranjează (lol), dar m-am distrat citind cartea asta și nu cred că mi-a luat mai mult de-o oră. Nothomb are talentul de a filosofa într-un mod extrem de simplist despre moarte, timp și natura umană.

Uneori mă gândesc că unica noastră specificitate individuală e cuprinsă aici: spune-mi din ce te scârbeşti şi am să-ţi spun cine eşti. Personalităţile noastre nu au nicio valoare, înclinaţiile ne sunt unele mai banale decât altele. Numai repulsiile vorbesc cu adevărat despre noi.

Alte articole despre cărți scurte aici, aici și aici.

Voi ce cărți scurte ați mai citit?

#clasicipepâine: 1-5 august | maraton de lectură

Știu că am zis că nu-mi plac maratoanele de lectură, pentru că nu mi se pare sănătos să te forțezi să citești ore întregi, însă am găsit pe Instagram unul interesant #clasicipepaine, organizat de @4fara15 și @adelina_traicu, și de mult mă gândesc să îi mai dau o șansă acestei provocări.

O să respect cerințele și să fac o prioritate din citit zilele acestea, dar fără să-mi dau viața peste cap pentru asta.

Nu vreau să beau cafea și să stau trează ca să citesc sau să continui o carte care nu-mi place doar ca să am termin maratonul.

Scopul meu este doar să citesc cât mai mult zilele acestea și, dacă se poate, să termin aceste 3 cărți pe care le-am ales. Fără stres 😀

Maratonul va avea loc între 1 și 5 august și cerințele sunt următoarele:

♠ O carte clasică scrisă de o femeie:

The bluest eye de Toni Morisson – 216 pagini

♣ O carte scrisă de un autor de culoare: 

Go tell it to the mountains de James Baldwin – 256 pagini

♦ O carte scrisă de un autor roman:

Marele singuratic de Marin Preda – 349 de pagini+ 15 de referințe critice – menționez că nu am citit Moromeții, dar în aceste referințe scrie că nu este o continuare, ci mai degrabă o reluare și un roman independent.

836 de pagini în total – am emoții, dar cred că mă descurc 😀

O să revin cu postări, aici sau pe Instagram.

cum să te îndrăgostești de citit

Într-un articol anterior am menționat câțiva autori și genuri literare care mi se par potrivite la început de drum, însă eu consider cititul constant un mod de viață. Nu mi se pare suficient să pui mâna pe o carte ca să te îndrăgostești de literatură dacă nu ai avut dintotdeauna o înclinație pentru cărți. E posibil să încerci la nesfârșit și nimic să nu te impresioneze vreodată.

Câteva idei despre cum ai putea să te îndrăgostești de citit:

1.Uită ce ai învățat în școală. 

Cărțile nu trebuie să fie plictisitoare, să fie scrise în termeni pompoși sau să fie groase și să-ți consume zile întregi din viață.  

Uită traumele pe care ți le-a lăsat școala, când citeai în silă pasaje din cărți vechi, scrise într-un limbaj arhaic, care te plictiseau și pe care nu înțelegeai de ce le studiezi, pentru că erai un pui de om zgribulit în lume. Eu înțeleg cum e gândită programa, dar cred că ar trebui, măcar o dată pe semestru, să i se dea elevului șansa de a citi ceva mai modern, ce-l atrage pe el, nu o listă de lecturi obligatorii și una de lecturi suplimentare.    

 Aruncă un ochi pe aici, și pe aici– adică în câteva articole în care am mai scris despre cum cititul poate fi și fun, și scurt, și comic, și altfel.

2. Alege un domeniu care te interesează. 

Dacă zici că nu ai unul, nu te cred. Nu trebuie să citești clasici sau bestselleri. Nu trebuie nici măcar să citești beletristică. Cărțile non-fictive pot fi, de multe ori, mult mai utile. Ideea e să explorezi lucrurile care te interesează prin altceva decât articole de Wikipedia, rețele sociale sau prima căutare pe google, care e de cele mai multe ori un site foarte dubios. Nu cred că există subiect care să nu fi fost tratat deja într-o carte. 

3. Mai puțin internet și TV. 

Sau mai puțin orice alt lucru din viața ta care-ți consumă timp și nu-ți aduce nimic pozitiv

Toți avem mici adicții, internetul și televiziunea cred că sunt cele mai frecvente, timpul cam dispare când începem să scrollăm sau ne uităm la emisiunea preferată și nu prea realizăm câte ore din viață pierdem în felul acesta până când nu renunțăm la ele și ne gândim: acum ce?

Acum punem mâna pe o carte. Zece minute de citit în loc de scrollat azi, o jumătate de oră în loc de zapat mâine, și încetul cu încetul, poți înlocui o activitate nocivă cu una care poate o să-ți aducă serioase beneficii în timp. N-ai cum să dezvolți un obicei sau cum să te îndrăgostești de un lucru, dacă nu-i dedici timp. Și uneori trebuie să te și dezveți de obiceiurile care nu-ți mai folosesc. Un citat din Micul Prinț, care ilustrează perfect ceea ce vreau să zic:

It’s the time you have wasted for your rose that makes your rose so important.

#5daysof bullet journaling

Spuneam în articolul despre organizare că am încercat de multe ori să mă țin de un bullet journal și nu am reușit din cauza faptului că sunt o perfecționistă de-o prostie rară, și la fiecare mică greseală, rupeam pagina și o luam de la capăt.  

Am zis să îi dau o ultimă șansă acestui tip de jurnal pentru 5 zile, apoi să stabilesc definitiv dacă e sau nu de mine, pentru că nu vreau să mai jumulesc agende în viitor tot încercând să mă leg de chestia asta. 

Scrollam reddit-ul și mă uitam cu ciudă la sutele de layout-uri perfecte de bullet journal si mi-am dat seama că uitându-te toată ziua la astfel de fotografii uiți adevaratul scop al unui astfel de jurnal:  

te ajutete organizezi. 

Ce trebuie să știe cineva înainte să se apuce de bullet journal, în special dacă are creierul stricat, ca mine: 

Este jurnalul tău!

Așa că faci ce vrei cu el. Motivul pentru care majoritatea își desenează bujo-urile ar trebui să fie unul terapeutic. Să-ți planifici viața în timp ce creezi ceva frumos este relaxant și este sănătos să ai activități creative. Însă comunitățile online au transformat încă un lucru simplu și frumos într-un efort disperat de a strânge like-uri și de aici mult perfecționism, puțină utilitate.  

Este un instrument.

Foarte rar o sa vezi un bujo minimalist si util, strict organizatoric. Dar inițial a fost conceput strict pentru asta. Ca să ai un bujo nu trebuie să fii o fire extraordinar de artistică, să înveți caligrafie și să desenezi zilnic. Astea sunt doar opționale.

Poți să măsori ce ai tu chef în ce fel ai tu chef, dar un astfel de jurnal ar trebui sa-ti simplifice viata, nu să-ți umple timpul cu tabele inutile, nu să-ți analizeze viața în detalilu. Părerea mea. Cu toate astea:

Nu există reguli. Sau limite.

Deci, este Bullet Journal pentru mine? 

Nu. 

Cu toate că ador ideea, aproape în fiecare zi am uitat de el.

Cu toate că-mi place să bifez liste, nu m-a motivat în niciun fel să-mi mișc popoul, zilele astea am făcut orice altceva, dar nu ce era pe liste.

Abia am găsit layout potrivit pentru nevoile mele, pentru că deja am OneNote și toate nebuniile de care vorbeam în articolul trecut. Și mi-am imaginat cum ar fi să fac tot ce fac în OneNote pe hârtie, de cât spațiu aș avea nevoie să depozitez atâtea agende…. nu, mulțumesc.

Îmi place ideea de TOP 3 task-uri importante zilnic, dar o s-o aplic în bujo-ul meu digital, pentru că acolo mi-e mai confortabil.

Admir persoanele care au răbdare și ambiție să se țină de așa ceva, și mai ales cele care reușesc să le facă să arate atât de artistic, pentru că eu nu pot. Și o să mă holbez în continuare la orice thread, hashtag, postare, video în care se menționează bullet journal-ul pentru că nu am limite la prostie 🙂

Am creat un board de bujo-uri minimaliste din care m-am inspirat zilele trecute aici.

prima carte

Nu de mult mi-a cerut o recomandare de carte o persoană care nu citește, însă crede ca ,,ar fi cazul sa se apuce”.

Mi s-a părut o întrebare bună. Ce carte recomanzi unei persoane fără experiență literară? Pentru că vrei, totuși, să-i faci o impresie bună, nu să o plictisești sau să o sperii cu un Kafka sau un Dostoievski.

Prima autoare care mi-a venit în minte a fost, desigur, Agatha Christie. Mi se pare chiar perfect să începi cu Zece negri mititei – și asta e cartea pe care i-am recomandat-o și persoanei respective. Pentru că e o carte scurtă, ușoară de parcurs cu o poveste care te ține în suspans. Dar nici celelalte cărți ale ei nu sunt mai prejos.

Alte cărți pe care simt că le pot recomanda oricui și că au șanse foarte puține să dezamăgească sunt Flori pentru Algernon de Daniel Keyes și Fahrenheit 451 de Ray Bradbury – cărți fără vârstă despre care nu am auzit niciodată o părere negativă și singurele pe care am curaj să le ofer vreodată cadou. 

Cred că e destul de vizibil în general că nu-mi plac cărțile comerciale, cărțile care sunt la modă, dar nu înțeleg de ce se bagatelizează atât de mult consumatorii lor, pentru că până la urmă toți începem de undeva.

Dacă aș întreba 100 de cititori care a fost prima lor carte citită, chiar dacă răspunsurile ar fi foarte diferite, majoritatea ar spune ori o carte din copilărie sau programa școlară, ori o carte de un autor clasic sau mainstream. Gusturile se formează în timp, așa că mi se pare normal ca la început să alegi cărțile care sunt cât mai accesibile – cărțile cu care intri cel mai ușor în contact.

Mie cărțile polițiste, pline de mistere, crime, nebunie, fantezie mi se par cele mai potrivite ca lecturi de început, dar știu multe persoane cărora le-a aprins pasiunea pentru lectură autori precum Coelho. Autori care nu sunt prea agreați de ”cititorii cu experiență”, autori care scriu ,,maculatură” și ,,sunt o pierdere de timp”. O regulă, care ar trebui să fie valabilă pentru absolut toată lumea: citește doar ce ai tu chef. Începe de unde vrei tu și continuă tot așa, pentru că cititul e o activitate care ar trebui să-ți facă plăcere, nu este un concurs. Iar unele persoane poate au o înclinație spre literatură și pot începe de oriunde, dar pe altele prima carte citită de bună voie poate să le descurajeze complet dacă au norocul să pună mână din prima pe ”Ulise”.

Cărțile pe care le înșir în articolul ăsta sunt ușoare și, în mare parte, scurte. Nu pentru că persoanele care nu citesc n-ar putea înțelege cine știe ce subiecte, dar cititul necesită concentrare, un ,,mușchi” pe care dacă nu îl ai antrenat, n-o să te lase să duci o carte greoaie la bun sfârșit.

Dacă vrei să te apuci de citit și ai nevoie de mai multă căutare, poate îți atrage atenția un titlu de aici.

Cărți pe care le recomand, dar în funcție de genuri literare, teme, subiecte etc. Și da, sunt cărți cunoscute pentru cititori, în general, dar pentru o persoană care nu citește s-ar putea să fie niște titluri noi

Fantezie, paranormal, magie – Cartea cimitirului de Neil Gaiman. Serii: Harry Potter, Percy Jackson, Lumea disc.

Science-fiction, experimente, monștri – Frankenstein de Marry Shelley, Umbră de John Saul. Serii: Jocul lui Ender, Dune – asta nu este o serie scurtă și nici ușoară, dar am observat că era preferata multora când eram prin adolescență.

Tot science fiction, dar cu roboți și extratereștri: Cronici marțiene de Ray Bradbury, Ciberiada de Stanislaw Lem, seria Roboți de Isaac Asimov.

Călătorii în timp: Mașina Timpului de H.G. Wells, Abatorul 5 de Kurt Vonnegut, Un yankeu la curtea regelui Arthur de Mark Twain.

Mister, crimă, nebunie – Câinele din Baskerville de Arthur Conan Doyle, Parfumul de Patrick Suskind, Colecționarul de John Fowles, Dr. Jekyll and Mr. Hyde de Stevenson, Ciuleandra de Liviu Rebreanu. Serii: Hannibal Lecter. Și Fjallbacka de Camilla Lackberg.

Serii distopice: Jocurile foamei, Divergent, Labirintul. 

Drame psihologice – Leandrul alb de Janet Fitch și toate cărțile de Gillian Flynn.

Clasice – Șoareci și oameni de Steinbeck, Grădina secretă de Burnett, Singur pe lume de Malot. 

Scurte și filosofice – toate cărțile Ameliei Nothomb. Și Lumea Sofiei de Gaarder pentru o introducere în istoria filosofiei.

Cu romanele de dragoste nu le am, dar primul roman serios citit de mine a fost Jane Eyre de Charlotte Bronte :D.

Important e să alegi un titlu dintr-un gen care te atrage. Restul vine de la sine. 

listă de cărți preferate

Mă uitam prin bibliotecă și mi-am dat seama câte dintre cărțile pe care le consideram preferatele mele în trecut, îmi sunt atât de indiferente acum.

Dacă citești constant, e cam imposibil să păstrezi o listă de cărți preferate intactă sau să privești cărți citite acum câțiva ani cu aceiași ochi.

Așa că asta e o listă cu preferatele mele în 2020

  1. Deșertul tătarilor, Buzzati – izolare, așteptare, amânare – citită în 2019
  2. De două mii de ani, Sebastian – jurnalul unui evreu –  citită în 2020
  3. Foamea, Hamsun – un artist al foamei, dar nu al lui Kafka – citită în 2018
  4. Rinocerii, Ionesco – piesă de teatru, absurd, politic – citită în 2019
  5. Inimă de câine, Bulgakov – SF, un Frankenstein rusesc, grotesc – citită în 2016
  6. De ce fierbe copilul în mămăligă, Veternyi – lumea circului, acrobații mintale – citită în 2020
  7. Ciuleandra, Rebreanu – crimă, dans, nebunie – citită în 2019
  8. Copiii lui Hansen, Spahic – un studiu al leprei – citită în 2018

Descrierile sunt succinte pentru că am mai vorbit sau voi mai vorbi despre ele, nu are rost să intru în detalii.

Ar mai fi, dar am ales cărțile care îmi vin cel mai des în minte când mi se cere o recomandare sau când se discută despre cărți bune. 

Cu toate astea, parcă nu-mi place ideea de carte preferată. Poate pentru că mi-e greu să aleg sau pentru că mă deprimă faptul că mintea noastră e finită și că uităm, că lucrurile se schimbă, chiar dacă se schimbă în bine de multe ori, pentru că dacă mă uit la ce cărți am dat steluțe acum 8 ani…. mă apucă râsul :D.

Nu știu, dar sper ca peste un an sau cinci să găsesc postarea asta total întâmplător și să mă minunez de câte lucruri s-au schimbat sau câte au rezistat în timp.

există cărți cărora le-a trecut vremea?

Anul trecut am citit o carte clasică pentru copii, Pânza lui Charlotte, și m-a cam pus pe gânduri. Mi-am dat seama că sunt multe cărți pe care nu le-am citit sau nu-mi amintesc să le fi citit la vremea la care ar fi trebuit, deși le-am avut mereu prezente pe o listuță într-un colț al minții. 

Aceasta este o postare deschisă, unde o să adaug în timp cărți pe care ar fi trebuit să le citesc în copilărie, adolescență etc. Genul acela de cărți pe care le-a citit toată lumea în afară de mine. Iar când rămân în pană de idei de lectură, o să arunc un ochi pe aici.

Cărțile au vârstă? Voi ce ziceți?

Literatură română 

Cartea cu Apolor, Gellu Naum

Cireșarii (1-6 volume), Constantin Chiriță

Din lumea celor care nu cuvântă, Emil Gârleanu

Recreatia mare, Mircea Sântimbreanu

Toate pânzele sus!, Radu Tudoran

Literatură universală 

Grădina secretă, Frances Hodgson Burnett 

Anna din Green Gables, Lucy Maud Montgomery

Comoara din insulă, Robert Louis Stevenson 

Colț alb, Jack London

Robinson Crusoe, Daniel Defoe

Călătoriile lui Gulliver, Jonathan Swift

Contele de Monte-Cristo, Jesse Horn

Don Quijote de la Mancha, Miguel De Cervantes

Matilda, Roald Dahl

Winnetou, Karl May

David Copperfield, Charles Dickens

Coliba unchiului Tom, Harriet Beecher Stowe

Un yankeu la curtea regelui Arthur, Mark Twain

Castelul din Carpați, Jules Verne

Cei trei mușchetari, Alexandre Dumas

Mândrie și prejudecată, Jane Austen

La răscruce de vânturi, Emily Bronte

Morcoveata, Jules Renard

Ivanhoe, Walter Scott

ce am citit în 2020 până acum

O scurtă trecere în revistă a ceea ce am citit anul acesta, din ianuarie și până acum.

Anul 2020 a început foarte bine, în ianuarie am început 5 cărți, dintre care două sunt printre cele mai bune cărți citite anul acesta până acum: De două mii de ani... de Mihail Sebastian, care e singura de 5 steluțe de până acum și De ce fierbe copilul în mămăligă de Aglaja Veteranyi, pe care nu o s-o uit prea ușor și despre care o să detaliez în alte articole.

Am citit și continuarea cărții Aglajei, Raftul cu ultimele suflări, care față de prima, mi s-a părut confuză și nu m-a impresionat la fel de tare. 2/5

Tot luna aceasta am terminat și Victoria de Knut Hamsun, nu a fost la fel de interesantă ca Foamea sau Pan, dar a fost la fel de tragică. Mister, o iubire neîmplinită și puțin absurd, 3/5.

În februarie am citit o piesă de teatru de Oscar Wilde și am ascultat și varianta ei radiofonică aici. 

Anul trecut în februarie abandonasem o grămadă de cărți la care mi-am promis că o să revin, lista e aici, vreau să zic că nu m-am reapucat de niciuna și nici nu o s-o fac, pentru că mi-am pierdut interesul pentru ele și mi se pare amuzant că și uitasem de existența lor :)).

În martie am citit doar o carte de Herta Muller, care întotdeauna mi s-a părut o autoare pretențioasă. Într-adevăr, are un stil unic și nu simt că am înțeles cartea ei pe deplin, nu știu dacă am curaj să mai citesc și altceva de la ea prea curând. 3/5 pentru atmosfera lugrubră, tema oarecum originală, ciudățenia per totală a cărții.

În aprilie m-am apucat de aceste provocări. Am citit Milk & Honey, care a fost exact cum mă așteptam, de fapt chiar mai rea. Și un volum de Răzvan Țupa despre care nu vreau să-mi dau cu părerea.

Am ajuns la câteva concluzii:

  • nu înțeleg poezia post-modernistă
  • nu o să dau steluțe pe GoodReads autorilor români pentru că nu vreau să le stric notele doar pentru că nu înțeleg eu despre ce vorbesc ei acolo 
  • de fapt, înțeleg despre ce vorbesc ei acolo, dar nu mi se pare atât de interesant, nu rămân cu nimic după ce citesc un volum de poezie modernă și nu vorbesc doar de acest autor de la care am mai subliniat câte ceva, spun în general. poate nu sunt eu cea mai profundă persoană, se poate să fie asta, dar pentru mine sunt doar înșiruiri de cuvinte simple cu spațiu între ele, o grămadă de banalități care se vor a fi pretențioase. mi se par fără cap și fără coadă și toate-mi sună la fel. change my mind

Tot în aprilie am citit cele 10 cărți cu care mă lăudam în articolul ăsta. No, amu-i amu!

Am citit Electra de Sofocle, pentru că vreau să citesc încă două cărți care au legătură cu mitul acesta și am zis să încep cu începutul: Din jale se întruchipează Electra de O’Neill și Electra de Euripide.

Am citit Letters to a young poet de Rilke, o carte compusă din scrisorile reale trimise de autor unui tânăr student care voia să devină poet și îl admira foarte mult. Cu toate că scrisorile tânărului nu apar în carte, se poate observa prietenia care se leagă între cei doi pe parcursul ”discuției” lor despre artă și poezie, despre singurătate și inspirație și despre viața de artist, în general. Nu este o carte potrivită doar tinerilor poeți, cred că orice persoană creativă sau nesigură pe abilitățile ei ar avea ce să sublinieze prin ea 😀 

“Have patience with everything that remains unsolved in your heart.
…live in the question.”

Am citit Grădina secretă de Burnett, nu cred că are nevoie de introducere, e o carte clasică pentru copii după care s-a făcut și o ecranizare faimoasă, 4/5

Apropo de clasici, The sandman de Hoffman este o povestioară peste care am dat efectiv din greșeală, nu știam nimic despre acest mit și în timp ce citeam, mi-am dat seama că despre asta este melodia Enter Sandman de la Metallica. Ascult melodia aceea de jumătate de viață și nu știam că e bazată pe o poveste publicată în 1816… rușine mie.

Am citit o carte de Brian Tracy, self-help, și ca de obicei, nu am aflat absolut nimic nou din ea. Cum am mai zis, cărțile self-help pot fi utile dacă n-ai mai citit niciodată așa ceva. În toate se repetă cam aceleași idei. Cartea este despre managementul timpului și autorul este destul de apreciat în general, dacă interesează pe cineva, se numește Controlează-ți timpul, controlează-ți viața.

Cea mai proastă carte de anul acesta, Franny și Zooey de Salinger. Două personaje antipatice, arogante și plictisitoare care au un dialog continuu și foarte dramatic despre nimic. I-am dat o steluță din toată inima.

În mai am citit puțină filosofie, poezie, un eseu feminist și un roman de dragoste. Despre roman voi mai vorbi. A room of one’s own de Virginia Woolf mi se pare un eseu important de studiat și de fluturat prin fața misoginilor care se întreabă adesea de ce femeile nu au adus mari contribuții în societate până acum 2 secole. Și răspunsul este simplu, pentru că nu li s-a permis. Însă Woolf intră serios în subiect, vorbește despre femeia în ficțiune, despre ce condiționează geniul și ajunge chiar să-și imagineze ce s-ar fi întâmplat dacă Shakespeare ar fi avut o soră la fel de talentată ca el, ar fi avut același succes? 😀

În luna iunie nu am citit aproape nimic și cu provocările am rămas puțin în urmă. Am terminat Omul care își confunda soția cu o pălărie, o carte scrisă de neurologul Oliver Sacks, despre cei mai ciudați pacienți ai lui. 4/5 – pentru că a fost foarte interesantă, în afară de Tourettte, n-am auzit de niciuna dintre tulburările despre care a vorbit și, este o carte în care nu se abuzează de termeni medicali, e ușor de citit și de înțeles, cred că de oricine.

Și săptămâna trecută m-am apucat de The Ickabog de J.K. Rowling, o poveste pe care a scris-o pentru copii în perioada izolării de coronavirus și care se poate citi online integral aici: www.theickabog.com

Cartea încă nu există în format fizic, o să apară în toamnă și am înțeles că va mai fi modificată în funcție de feedback-ul primit de la copii. Mi s-a părut interesantă ideea și faptul că au apărut capitolele săptămânal, ca un serial, dar am auzit târziu de ea, așa că sunt abia la capitolul 9. 

Acestea ar fi, în mare, cărțile citite anul acesta. Față de anii trecuți, am început să citesc mai multe cărți scrise de femei, citesc majoritatea cărților în engleză și momentan sunt interesată de clasici și de non-ficțiune. Voi?

Contul meu de GoodReads | Bookstagram-ul meu | Lista completă aici: