vrei să organizezi un club de carte?

Acum mai bine de un an am vrut să creez acest mic club-de-carte, mai mult din niște motive egoiste – voiam eu să citesc mai mult, îmi place să am proiecte care să aibă legătură cu scrisul pentru că atâta știu să fac și mă TUTUIAU o grămadă de persoane despre ce calități de lider am eu.

Așa că într-o zi m-am umflat în pene și am decis că sunt făcută pentru asta!!! *mușchi*

Am strâns niște omuleți, ne-am organizat cât de cât și părea destul de promițător….

dar nu-mi amintesc dacă a ținut mai mult de 2 luni toată treaba :)).

Dacă vrei să-ți faci un club de carte, părerea mea după această experiență mirobolantă este că:

Ar trebui să aduni oameni cu gusturi similare.

Eu i-am adunat de nici-nu-mai-știu-unde și eram… cu totul diferiți. Unul citea ficțiune istorică, altul non-ficțiune, eu cu nonsensul meu, prietenul meu cu clasicii etc. O ciorbiță. Dar nu din aia bună, de perișoare. O ciorbă de pasiuni care se băteau cap în cap.

Bineînțeles că atunci când era vorba să alegem o carte dura foarte mult timp și mereu era cineva nemulțumit.

Te simțeai prost să le impui tu ce să citească sau să alegi o carte despre care nu erau toți încântați.

Așa că la un moment dat am schimbat tactica, am zis citiți ce vreți voi, dar cărțile să aibă măcar un punct în comun: un roman social la alegere, o nuvelă cu perje pe copertă și așa mai departe. Ca să putem vorbi la comun despre perspectiva x având în vedere mai multe argumente, scenarii, personaje diferite.

Normal că n-a ieșit nimic interesant, că fiecare era concentrat pe bula lui și nu prea-l interesa ce-a citit vecinul din bula cealaltă.

Ăsta a fost motivul suprem pentru care s-a cam dus naibii totul.

Ar trebui să aduni oameni care au în comun o anumită platformă.

Să zicem, Instagram. Noi am avut Discord pentru că mi se părea mai ușor să vorbim în timp real, să avem canale tematice, să fie totul frumos și organizat pentru creierul meu ușor de zăpăcit, dar multora le era peste mână să intre acolo, așa că au ratat multe discuții și mini-maratoane și ce-am mai făcut noi acolo.

Ar trebui să începi activitatea când ai strâns un număr MARE de oameni.

Pentru că mulți răspund pozitiv din entuziasm, iar când e vorba să începeți maratonul sau să vă spuneți impresiile de lectură, îți dai seama că … mai mult de jumătate din ei au abandonat misiunea :)).

Cu cât mai mare comunitatea, cu atât mai multe șanse să aveți activitate serioasă acolo.

Dar acum, fie vorba între noi, adevărul e că nu există interes pentru lucrurile astea.

Sună bine, în teorie, dar în practică oamenii au alte treburi mai importante de făcut tot timpul. 

Am mai aruncat un ochi pe Discord-uri românești despre cărți și cam bate vântul peste tot.

Cred că am văzut un singur grup de cărți cu activitate intensă și acela era pe Facebook, unde generațiile tinere nu cred că mai calcă. Singurul alt loc în care lumea mai mișcă cât de cât este, evident, Goodreads. Pe Instagram și TikTok se recomand cărți în prostie, dar dacă ai trecut de-o anumită vârstă, nicio carte promovată acolo nu-ți sună bine.

Cred că, dacă chiar vrei să participi la un club de carte, cel mai bine e să cauți unul în orașul tău, la care oamenii se strâng și vorbesc față în față – acolo, inevitabil, toată lumea și-ar face temele și ar participa la discuție.

Și dacă vrei să organizezi un club de carte, la fel, deși sunt sigură că și în organizarea fizică sunt multe dificultăți și probabil și cheltuieli, cu siguranță e tratat cu mai multă seriozitate. 

cafelutsa digitală (10)

Haiku:

I am afraid
that I am just
a human being

– Tsurayuki

afacerea anului e să-i înveți pe alții să facă afaceri

Pandemia a făcut mult rău, dar și o gălăgie de bine.

Cine nu a avut succes în afaceri, și-a găsit liniștea pe TikTok. Nu mai muncește nimeni de cât cu minunea asta. Toți sunt antreprenori de succes, care vând cursuri de 5 dolari. 

Inițial mi s-a părut amuzant să ascult un tip cu lanț de patiserii în faliment dând sfaturi despre antreprenoriat de pe canapeaua mamei lui, în condițiile în care datele lui erau publice, și era destul de evident că nu pandemia îl îngropase, dar na, dădea bine să induci că de aia nu îți cumpără ție nimeni diabetul la cornet.

Acum… nu mi se mai pare amuzant. Pentru că omul ăsta chiar primește atenție. În mod neironic. YouTube îi împinge content-ul într-o veselie. Mai arunc un ochi din când în când, de dragul vremurilor bune, adică 2020 de când când mă abțin să scriu articolul ăsta și nu pot să nu observ că omul tot în copac e. 

Nu m-ar deranja existența lui dacă nu ar minți cu nerușinare.

Omul ăsta (nu o să dau nume să-i ajut la algoritm, dar ca referință, mă refer la Caveman Spongebob) a dat mereu sfaturi imbecile, niciodată nu a făcut calcule corecte când își explica teoriile, niciodată când a dat un exemplu ipotetic nu a dat unul realist, legal sau măcar logic, și de-a lungul celor doi ani în care l-am urmărit eu, și-a sucit valorile de 100 de ori în funcție de grosul din buzunar. Când vorbea sărăcia din el, spunea că nu e bine să blochezi banii într-un apartament, că nimeni nu ar trebui să facă prostia asta. stați în chirie toată viața!!! după un an, a făcut niște bănuți, hop, și-a luat apartament. Bineînțeles, face asta pentru a stârni speranțe în urmăritorii lui: uite-eu-pot-poți-și-tu-bullshit.

(Acum îmi pare chiar rău că n-am ținut o listă cu toate aberațiile pe care le-a spus de-a lungul timpului.)

Dar totuși, o grămadă amărâți îl urmează ca o turmă de oi, să-i pompeze bani în cursuri, în NFT-uri și-n social media – adică în chestiile din care își câștigă el, de fapt, banii (care nu-s așa mulți cum flexează el, dar astea-s detalii).

Oamenii ca el se visează influenkeri și au găsit o poveste bună de spus.

Nu sunt antreprenori – antreprenor are o definiție mai largă.

Sunt actori care au crescut pe social media citând platitudini din cărțile scrise de alții acum 30 de ani, nu din experiență. Și sunt tot mai mulți. Așa că sunt și tot mai multe țepe în care poți să cazi dacă nu ești atent cui îi oferi atenția ta pe Internet. 

Puținii oameni de succes în domeniul afacerilor pe care îi cunosc, nici măcar nu ar descărca TikTok, darămite să intre acolo și să se filmeze oferind sfaturi gratuite și să facă podcast. Nu au timp de așa ceva.

Partea bună e că sunt prea mulți antreprenori de carton, devin agasanți, încep să-și piardă din credibilitate.

Partea proastă e că până să-și piardă credibilitatea complet, o grămadă de copii și de oameni inconștienți încearcă să urmeze sfaturile și se bagă în chestiuni care-i depășesc. 

Partea bună e că din greșeli învățăm…. sau ne îngropăm în datorii, dar vreau să păstrez o fărâmă de optimism. 

Situația economică e cum e. Este absolut normal să vrei să faci un ban în plus în contextul actual. Dar e ușor să fii momit când ești într-un impas. Mai mult realism și un strop de scepticism nu strică. 

Ce vreau eu să zic, de fapt – să citim din 101 de surse, să nu ne facem idoli pe social media, rumegăm orice informație ni se oferă și formăm păreri singuri.

Și să nu ridicăm în slăvi imbecili că nu ne vrea nimeni binele.

OnlyFans e muncă mult mai cinstită decât ce fac oamenii ca el.

popsugar challenge 2023

Iar mă apucă ambițiile prostești, dar am descoperit recent că încă există Popsugar Challenge. Bine, aparent multe lucruri nu au dispărut, doar am uitat eu de ele, dar îmi place că încă e foarte activ grupul (o raritate) și au un mic challenge, separat de cel al Goodreads, adică mai multă dopamină pentru creierul mei mic :3

Nu mă atrag toate provocările, așa că am ales 20 din 50 ♥

O carte pe care trebuia s-o citesc în 2022 – evident Karamazov, mă bântuie, înnebunesc.

O carte cu creaturi miticeCartea ființelor imaginare de Jorge Luis Borges

O carte cu fată în titlu – am 15 cărți cu girl în titlu, încă nu știu.

O carte cu o culoare în titluCuloarea purpurie de Alice Walker.

√ O carte care are numele personajului principal în titlu – prima carte citită anul acesta Klara și soarele

O carte publicată în anul în care m-am născut – nu mă atrage absolut nimic de pe lista asta, mai caut. sau poate Alias Grace?

O carte din 2022 care e interzisă acum în orice stat – Texas a interzis 850 de cărți anul trecut, așa că am de unde alege.

O ficțiune istorică – am o listă interminabilă și aici, dar pe Goodreads România s-ar putea să se citească în februarie Mă numesc Roșu de Orhan Pamuk.

O recomandare de pe #BookTok – ultima dată când m-am luat după recomandările de pe BookTok a fost rău, remember The secret history? BookTok e impărțit în 3 zone mari și late:

CoHo și turma de dark romance

clasici și turma de dark academia 

female histerya ♥ 

dar văd Black Swans în toate listele posibile, cred că asta o să fie.

O carte cu un iepure pe copertă – asta e amuzant, pentru că citesc Cursed bunny și mai am pe TBR încă două:

De ce-s atâtea cărți cu iepuri?

O carte pe care am citit-o acum mai bine de 10 ani am citit Fahrenheit 451 acum 12 ani și nu-mi amintesc mare lucru din ea, dar i-am dat 5 stele și recent am auzit o teorie interesantă, cum că nu ar fi despre un guvern tiranic care interzice accesul la informație, ci că despre o societate sătulă de tehnologie și divertisment (pentru că, ne place sau nu, cărțile fac parte din categoria media), care renunță singură la asta.

O carte pe care ar fi trebuit s-o citesc în școală – sincer, n-am citit mai nimic din lecturile obligatorii, dar uneori îmi vine să citesc Morcoveață.

O carte a cărei acțiuni are loc într-o singură zi – no idea.

O carte care are o adaptare cinematografică populară – cel mai probabil Little women.

O carte de pe lista de lecturi a unei celebrități – pe site-ul ăsta sunt liste întregi de cărți recomandate de celebrități, mai studiez și mă mai gândesc. 

O carte de memorii scrisă de o celebritate – chiar vorbeam cu domnul frate-miu că trebuie să citim I’m glad my mom died de Jenette McCurdy pentru că suntem generația Nickelodeon și ne șochează povestea lui Sam :(((( 

O carte cu un animal de companie ca personaj – ceva cu pisică.

O carte în două limbi – trebuie să citesc ambele limbi? :))))) nu știu decât engleză și un scârțâit de italiană, dar am niște volume de poezie bilingve în engleză-rusă/greacă/poloneză etc.  mai am pe TBR și peluda, care e plină de slang-uri în spaniolă. dunno. recomandări?

Cea mai scurtă carte de pe TBR-ul meu în nr de pagini – probabil ceva din seriile Faber, Vintage Minis sau Penguin Little Black Classics

Cea mai lungă carte de pe TBR-ul meu – Omul fără însușiri are 1700…. nu, încă nu vreau să mă gândesc.

O să revin cu edituri.

Grupul Popsugar aici. 

Raftul meu aici.

Apropo, dacă sunteți în căutarea unei provocări, dar Popsugar nu v-a convins:

@ascult_si_citesc a creat o provocare cu autori români

@adelina_traicu a creat una cu 12 autoare (românce?) de citit în 12 luni

Iar pe Goodreads România încă se votează în fiecare lună câte o carte, se citește și se discută. 

statistici literare 2022

În 2022 am citit 130 de cărți, dar înainte să ziceți că sunt nebună, trebuie să stabilim că o bună parte din ele au fost:

25 volume de poezie și 7 de haiku

27 romane grafice / comics / webtoon /manga

și câteva povești foarte scurte (de câteva pagini)

+ oricum, media de pagini a fost de 159

Concluzia de sfârșit de an:

Preferate:

♥ The hearing trumpeth de Leonora Carrington

♣ The complete stories of Leonora Carrington

♠ The street of crocodile de Bruno Schulz

^ aruncați direct, cu viteza lumii, pe lista de autori preferați.

Piese de teatru preferate:

  • Despre senzația de elasticitate când pășim peste cadavre de Matei Vișniec (tribut pentru Eugen Ionesco, foarte recomand!!!)
  • Medea de Euripides

Volume de poezie preferate:

  • Wild Iris de Louise Gluck
  • Blue iris de Mary Oliver 
  • Bride of ice de Marina Tsvetaeva
  • You will hear thunder de Anna Akhmatova
  • I wait for the moon de Kuroda Momoko – am citit multe volume de haiku anul acesta, dar acesta mi-a plăcut în mod special pentru că m-a făcut să-mi dau seama că interpretările mele sunt foarte simpliste față de câte exprimă de fapt un haiku – dacă nu studiezi asiduu cultura japoneză, nu ai de unde să știi, de exemplu, că uneori cireșii înfloriți sunt un simbol al morții (căci unii își îngropau iubiții sub ei), deci nu însemnau superbitatea care era în mintea mea. 

Mi-au plăcut destul de mult:

  • Lady into fox – dacă bărbatu-tu nu își dă viața peste cap când te transformi spontan într-o vulpe ca să-ți alături pe veci, aruncă-l !!!
  • Pedro Paramo – cartea preferată a lui Borges și cred că și a lui Marquez
  • Carmilla – prima carte cu vampiri

Non-ficțiune: Letters to Milena de Franz Kafka – nu am subliniat în viața mea nicio carte cât am subliniat în scrisorile acestea, care sunt reale.

Mi-a plăcut și trebuie neapărat s-o recitesc cândva: Aphrodite made me do it – plină de clișee, dar și de niște mesaje destul de profunde despre traumă și abuz.

Mi-a plăcut, dar nu până la capăt: The houseguest and other stories – nu mi-a plăcut, mai exact, the other stories, pentru că primele au fost perfecte ca povestiri de groază despre niște creaturi.

Am recitit: poezii pentru că nu înțeleg de ce nu pot scoate un singur volum cu toate poeziile sau mai multe volume, dar în fiecare să fie poezii unice, mulți poeți se pare că au volume în care repetă aceleași poezii la nesfârșit, de exemplu, am citit Wild Geese de Mary Oliver de o știu pe de rost:

Înțeleg de ce e apreciată, dar nu e printre preferatele mele: Zorba grecul – îhhh.

Alexis: am omorât, am siluit femei, am dat foc la sate

Toată lumea: PERSONAJUL MEU PREFERAT, UN OM CARE ȘI-A TRĂIT VIAȚA. 8-|

Dacă aș fi citit-o acum 10 ani, când eram mai fragedă la minte, cred că aș fi adorat-o și eu.

O carte care m-a făcut să mă simt copil, în sensul bun: Haroun and the sea of magic de Salman Rushdie – omul ăsta e nebun. e o carte pentru copii, dar totuși, nebun.

N-a fost vina ta, a fost vina mea: Desire de Haruki Murakami – vina mea că citesc tâmpenii.

Nu mi-a plăcut absolut deloc: In watermelon sugar de Richard Brautigan – ați simțit vreodată că un autor își bate joc de voi?

Am fost dezamăgită de Istoria secretă de Dona Tartt – am terminat-o în chinuri groaznice, la un moment dat mi-am blocat telefonul pentru că-mi venea să plâng de plictiseală. am zis că e ultima dată când fac așa ceva, dar chiar am vrut să înțeleg. n-am înțeles.

Cei mai citiți autori: din păcate am citit 3 cărți de Schmitt. în rest, Vișniec (4 piese?)

Cele mai citite autoare: Leonora Carrington, Mary Oliver, Louise Gluck ♥

Romane grafice/ webtoons / manga preferate: Pigpen, Radio PTSD și Homunculus 

Apropo de manga – dilema anului a fost dacă ar trebui să-mi pun romanele grafice pe Goodreads sau nu, eu mai am Anilist, dar acolo intru o data la câteva luni și e doar pentru manga.

Ce nu-mi place la Goodreads e că unii autori își pun fiecare volum individual, dacă citesc o serie de 15 volume, aș vrea să existe un box set cu toate (cum e la Death Note), nu să spamez acolo și să creez haos cu volume de 150 pagini care se citesc în 30 minute, dar în fine, pe de altă parte sunt sătulă de site-uri, îmi ajung astea.

Anul acesta am decis să:

  • încerc să citesc cât mai puține cărți sub 200-300 pagini 
  • nu mai citesc poezie postmodernistă, mai ales românească – am mai zis asta, dar de data asta îmi promit mie solemn! oricât aș încerca să dau o șansă tineretului, mi se pare că-și concentrează toată energia creativă pe titluri cinematice / misterioase și uită că trebuie să aibă ceva și între coperți.
  • citesc prima mea carte în limba italiană

Alte cifre: nu am citit nici măcar 10 cărți în română, am citit doar 3 autori români, am citit foarte multe femei (am pierdut numărătoarea), cărți abandonate? prea multe, nici nu le-am trecut pe toate pe gr. 

Concluzia finală: 

E ușor să citești 100 de cărți într-un an. Dar nu e fun. Nu mi-am propus să fac asta, am făcut-o din greșeală.

Cu toate că am scris eu niște mini-recenzii după fiecare lectură, tot mi se pare că am mintea vraiște și ar trebui s-o las mai moale cu poveștile scurte sau cu cărțile citite în paralel.

Mă rog, cam așa arată statistica anului în mare, am citit prea mult ca să iau cărțile la rând, dar urmează niște recenzii în curând.

Statisticile de anii trecuți aici: 2021, 2020, 2019, 2018 ♦.

5 lucruri de lăsat în 2022

Am scris și anul trecut un articol asemănător care încă mi se pare valabil, aici.

Acum, evident că nu o să renunțăm lucrurile astea, but a girl can dream.

5 lucruri pe care ar trebui să le lăsăm, uităm, aruncăm în 2022 și să nu ne mai amintim de ele în vecii vecilor amin

Apology videos.

Există ceva mai inutil pe lume?

În viața mea nu am văzut un astfel de video care să fie urmat de un ropot de aplauze.

Comentariile sunt mereu aceleași: da, normal, a pierdut bani, pff, cine i-a scris textul? astea nu sunt scuze! Normal că nu sunt, normal că-și lasă bărbiță pentru efect dramatic, își ia tricouaș negru, își cere scuze în silă și trei sferturi din video vorbește despre câtă susținere primește din partea familiei.

Nu și-a schimbat părerea, doar PR-ul.

Minimalismul.

Începe să-mi displacă minimalismul pentru că a ajuns să se extindă în toate domeniile posibile.

Mi se pare util în viața de zi cu zi, uneori în garderobă, în organizarea ta, dar când atacă toate ariile…. c’est fini la poesie!

Minimalismul omoară orice urmă de creativitate. Dar ce are, frate, dacă are puțină culoare? Dar ce are dacă e puțin strâmb?

Toate brandurile încep să semene între ele, toate lucrurile încep să semene între ele, toate personalitățile încep să semene între ele.

Știți viitorul ăla ca-n filmele SF, când totul e sec și gri? Acolo mergem doar că la noi încă e alb și bej. Recent am văzut un brad de Crăciun minimalist. Adică niște lemne fade, tăiate stângaci, bătute una de alta, cu un beculeț anemic în vârf, care arăta extrem de trist și gol. Cu așa obiect sinistru în casă, nu știu zău ce stare poți să ai. Eu aș sărbători maxim ziua lui bunică-mea cu chestia aia lângă mine. Bine că e moartă de 15 ani.

În 2023 sper să văd doar maximalism, și kitsch, și opulență.

Smiorcul legat de cancel culture.

Eu nu am nicio dovadă că există cancel culture în România.

Singurul caz de om anulat la modul serios a fost un profesor, care și-a pierdut postul de suplinitor după ce niște părinți au găsit pe Faceebook-ul lui personal o poză în care scria că iubirea nu se votează.

Omul a fost cancelat de aceeași tagmă care urlă cât de malefic cancel culture-ul că nu mai pot fi homofobi, rasiști și misogini în voie din fotoliile lor pufoase. 

Așa că smiorcul vedetelor pe tema asta e p-e-n-i-b-i-l.

Cât timp încă ai o comunitate și nu ești nevoit să mergi la muncă, nu te-a anulat nimeni. Ți-ai luat puțin bully pe net. Lucru inevitabil ca persoană publică. 

Așteptările nerealiste legate de vârsta X.

Social media a creat așteptări foarte nerealiste legat de…. absolut orice, dar văd multă depresie pe tema asta cu trăitul vieții ca-n filmele americane: eu credeam că la 20 de ani o să călătoresc în jurul lumii și la 21 sunt vânzător în PECO.

Fiecare vârstă vine cu realizările ei, problema e că toți își doresc să aibă pe toate și, dacă se poate, în același timp. Prea mulți nu mai au răbdare să urmărească un scop și să facă un progres pentru că se compară direct cu vârful piramidei, uitând că ei sunt undeva la bază.

Și nu pentru că ”nu mai vor să muncească”, ci pentru că sunt bombardați de povești înșelătoare ale unor nepo babies care le induc că munca 9 – 5 e pentru ratați și oricine poate întoarce banii cu lopata dacă se bagă în Crypto și Onlyfans. 

Evident că îi apucă toate bolile după ce iau niște decizii și își dau seama că stai așa că nu-i așa. 

E absolut normal să nu-ți permiți să trăiești viața ca un bulibașă la 20 de ani. E foarte ok să duci o viață normală. Nu există o vârstă magică. De fapt, viața multora începe după 30-35-40+. Și e ok să fii puțin realist și când cineva învârte sume colosale prin fața ochilor tăi să te întrebi: de ce are nevoie să facă asta din poziția lui? 😀

Proiecția proiecției la nesfârșit.

A început să mă plictisească discursul ăsta despre cum vedem și criticăm la alții greșelile noastre.

Pentru că evident că facem asta când ne deranjează aceleași lucruri la toți oamenii – oameni sunt foarte diferiți, e imposibil să fie identici, eu nu cunosc doi la fel.

Dacă toți oamenii ți se par proști, da, probabil tu ești problema.

Dar a ajuns să fie ceva rar să poți avea o singură părere despre un lucru fără să ți se trântească chestia asta de o persoană cu care n-ai mai vorbit în viața ta.

Nu mai poți să porți o discuție contradictorie decentă pentru că:

Dacă nu ai ceva bun de zis, mai bine taci, dacă ai o părere negativă de fapt e despre tine, dacă nu ești de acord cu orice zic, ești hater și vrei să mă cancelezi. 

Orice, numai să nu cumva să acceptăm că nu avem mereu dreptate.

Discuțiile în contradictoriu sunt sănătoase – te fac să gândești.

Nu sunt de acord cu tine nu e un atac la persoana ta. Critica poate să fie constructivă. Singurele discuții din care avem lucruri de învățat sunt cele inconfortabile.

Dacă ne-am aproba și ne-am pupa în fund toată ziua, nu am mai evolua în nicio direcție. De asta nu mi se pare atât de grav că mai există câte-un căzut în cap care vorbește crengi pe la TV din când în când. De asta nu cred în cancel culture. De asta nu-mi țin părerile pentru mine.

ștefan popescu – pictor, călător, peisagist uitat

Astăzi a fost ultima zi în care au fost expuse lucrările lui Ștefan Popescu la Banca de Cultură Apollonia din Brașov și dacă tot este Ziua Națională a Culturii, zic să o sărbătorim cu câteva din capturile mele de azi.

Un singur lucru nu am înțeles:

De ce nu am auzit de acest pictor?

Toate informațiile pe care le-am găsit despre el sunt foarte recente, cu toate că picturile lui sunt expuse în muzee din toată lumea – Algeria, Tunisia, Maroc etc. 

Cine a fost Ștefan Popescu? 

S-a născut la Fințești – Buzău, a studiat la München și la Paris, și a călătorit mult. A gravat, a pictat flori, biserici din România, peisaje din călătoriile lui (inclusiv din Brașov) și a expus lucrări alături de Claude Monet.

A fost pictorul preferat al Reginei Maria, prietenul lui Brâncuși, iar arta lui e descrisă ca situată la granița dintre modernitate și căutarea unui ideal național.

Lista de realizări ale acestui om este interminabilă și povestea călătoriilor lui a ocupat pereți întregi ai acestei expoziții dedicate lui.

Câteva dintre capturile mele de azi ♥ picturi și detalii:

 

Pe Wikipedia există o listă cu muzeele din România în care se mai găsesc lucrările lui, dar nu mi se pare o sursă chiar de încredere, așa că nu știu cât de actuală e. 

Expoziția Ștefan Popescu – Povestea călătoriilor a fost organizată de Art Safari din București, așa că bănuiesc și sper că o vom mai vedea prin alte orașe.

cuvintele anului 2022

Ca în fiecare an, dicționarele din jurul lumii au ales câte un cuvânt definitoriu pentru cele ultimele 12 luni ce tocmai au trecut.

Anul acesta sunt confuză. Dar mai mult din cauza Oxfordului, care a ales ca cuvântul anului să fie de fapt o sintagmă care a pornit…. ca o glumă pe Twitter.

Oamenii au decis, la modul foarte serios, că goblin mode ne reprezintă anul 2022.

Și asta pentru că oamenii ”au devenit comozi” după pandemie, adică și-au dat seama că nu vor să revină la vechea viață, unde pierdeau 3 ore pe zis ca să facă drumul de la muncă acasă și invers.

Oxford se pare că îi consideră pe acești oameni sănătoși la cap, niște puturoși și răsfățați. Mue, Oxford.

Un alt dicționar este Merriam-Webster cu al lui cuvânt gaslighting.

Gaslighting-ul e o tactică de manipulare foarte subtilă și foarte periculoasă, care te face să-ți pui la îndoială rațiunea, amintirile, capacitatea de înțelegere – totul. Și lasă sechele grave 🙂 

Mi se pare foarte important că se vorbește mai des în ultima vreme despre narcisism și relații abuzive, pentru că sunt foarte comune, în special în societatea românească.

Și am observat că e o temă destul de comună în filmele anilor 1940, ceea ce-mi demonstrează din nou că oamenii nu învață din trecut. 

Dictionary.com se pare că a ales ca woman să fie cuvântul anului – pentru că a fost cel mai căutat cuvânt șl pentru că odată cu schimbările pe care le aduc mișcarea TQ+ în societate, oamenii nu mai știu să definească o femeie.

Collins Dictionary spune că permacrisis e un cuvânt mai potrivit pentru 2022 și cred că e cel mai corect.

Ultimii ani, deși am putut anticipa războiul, inflația, criza, seceta – a plutit un aer permanent de instabilitate și o anxietate de a lua orice decizie legată de viitor.

Prea multe evenimente în lume care inevitabil să nu te afecteze și dacă nu treci direct prin ele.

Într-un final, Cambridge a ales un cuvânt care a făcut furori pentru că Wordle a stricat streak-ul tuturor cu el: homer.

Homer înseamnă fuga înapoi spre bază în baseball. Plictisitor. 

Dar cam astea sunt cuvintele anului conform marilor dicționare. 

Ale mele sunt cu totul altele pentru că eu mă chinui să nu trăiesc în lumea asta:

grădină. haiku. afine. ceai de rodie și mentă egipteană. leonora carrington. peacock blue. trandafiri albi. caprese. forest green. vintage. mango. scrisori. burgundy. o colecție mult prea mare de parfumuri. mârțupică ♥

Cu ce cuvânt sau sintagme asociezi tu anul 2022? 

viața ca librar (2) – un costum la patru ace nu te face și inteligent

În fiecare zi trec pragul librăriei fel și fel de oameni. Personal, am trecut de mult peste nevoia de a judeca oamenii după aspect, religie, job, orientare de orice fel sau chiar cărțile citite. Am realizat de mulți ani că judecățile mele nu fac altceva decât să arate propriile-mi frustrări. După ce am devenit librar această meserie nu m-a făcut decât să-mi confirm teoria cu propriile frustrări. Fiind și într-un hypermarket, oamenii deseori se uită de sus la mine și mă consideră, atât pe mine cât și pe colegii de acolo, niște resturi ale societății și de foarte multe ori țin neapărat să precizeze aceste lucruri prin vorbe de genul: “Dar tu de ce ești aici?”, “Nu am nevoie de recomandările tale. Pun pariu că nici nu știi ce e aia literatură.”, “Ești studentă sau de ce stai să păzești cărțile aici?”. Și culmea, aceste replici vin tocmai de la persoanele îmbrăcate în costum sau cu haine foarte scumpe și parfumuri pe care le simți de când își parchează mașinile cărora nu le funcționează semnalizarea.

Dacă aș sta să-i judec și pe ei, modul în care se îmbracă și funcțiile cu care se laudă ar trebui să vină la pachet cu un intelect absolut strălucitor sau cel puțin avansat și nu doar ceva mediocru. Însă nu. De multe ori se întâmplă ca aceste persoane să se uite de sus la mine și să-mi vorbească cel puțin cu superioritatea lui Dumnezeu în glas. Tot aceste persoane sunt cele care caută cărți de dezvoltare personală, însă nu știu ce cărți citesc aceste persoane fiindcă dacă ar fi să le iau exemplul nu mi-ar plăcea deloc să fiu ca ei.

Lucrând la această librărie am văzut cum exact noi, acești mediocri sau chiar vai de noi, suntem cei care ajutăm societatea să meargă mai departe. Prin simplul fapt că aranjez un raft ca distinșii clienți să poată vedea clar și să poată alege cărțile potrivite, îi ajut enorm. Dacă le-aș lăsa pe toate împrăștiate (alt lucru pe care, culmea, tot genul acesta de persoane îl fac, și anume să lase o mizerie incredibilă în urma lor) nu le-ar plăcea și m-ar considera tot pe mine incapabilă. 

Mi-ar plăcea enorm ca oamenii să înțeleagă faptul că da, nu toți suntem la fel, nu toți avem același noroc sau spor în viață, dar fiecare facem tot ce ne stă în putință să ne ducem traiul la un nivel decent. Și credeți-mă pe cuvânt când vă spun că în hypermarket-ul despre care vă vorbesc am dat peste niște angajați cu adevărat inteligenți și cu bun simț, poate chiar mai bine dotați intelectual decât distinșii despre care vă povestesc, însă asta preferă ei să facă. Asemenea mie, mă simt mai bine printre cărți și-mi face plăcere să merg acolo. Cu zile proaste, cu zile bune, măcar nu mă trezesc cu greața de a merge la serviciu. 

În concluzie, zic să nu ne mai judecăm între noi pentru jobul pe care-l avem sau pentru orice altceva fiindcă nu haina-l face pe om, ci omul face haina (sărmanii copii care muncesc pe brânci să-ți facă ție, dragă doamnă, cămașa aia perlată de la Zara). 

Viața ca librar e o serie de guest posts scrise de Alexandra Cristescu. Pentru mai mult rant-uri și peripeții din lumea librarilor, dar și content despre cărți și cultura japoneză, o găsiți pe Instagram la @aimerhachi ♥.