Am citit peste 300 de cărți și mi se par puține.
Contrar așteptărilor, că tot m-a întrebat cineva, aici pe blog, dacă am și viață personală sau doar stau și citesc toată ziua, eu citesc câteva ore pe săptămână, uneori doar câteva ore pe lună. Citesc cărți scurte, deci le citesc dintr-un foc, nu mi-am format încă obiceul de-a citi zilnic. Cred că dacă aș fi avut o rutină de genul acesta, aș fi cititi dublu până acum 🙁
Primul roman pe care l-am citit a fost Purgatoriul (Invidia) de Ștefan Berciu.
Aveam în jur de 12 ani, și mi se pare foarte interesantă memoria asta umană, cum ține ea minte în detaliu o carte citită acum 12 ani, deși la momentul actual nu-mi amintesc subiectele multor cărți citite anul trecut nici dacă mă forțez puțin.
Am un stil de viață prea minimalist ca să colecționez cărți.
Prefer să le împrumut. Bibliotecile rulz.
Ador să mă uit la cărți, dar nu țin atât de mult să le am. Eu îmi aleg următoarea carte foarte spontan și abandonez cărți foarte ușor, așa că nu vreau să investesc în cărți pe care apoi să nu le pot termina. Mi-am învățat lecția. Viața e prea scurtă ca să ți-o chinui cu cărți care nu-ți plac. Și apoi să te uiți cu dușmănie cum zac pe raft acolo, și să te gândești câte șaorma intrau în banii ăia…
Singurele cărți pe care le-am păstrat sunt cele primite cadou de-a lungul anilor, pentru că au semnături și poezii scrise pe ele și-s amintiri drăguțe.
Nu recitesc cărți aproape niciodată.
Și ăsta e unul din motivele pentru care nu are rost nici să le cumpăr. Mi se pare că sunt prea multe cărți de citit în viața asta și nu are sens să citesc o carte (de ficțiune) de mai multe ori, mi se par infime șansele să descopăr lucruri noi la a doua lectură. Din contra, sunt destul de sigură că o carte care mi-a lăsat o impresie bună la prima lectură, la a doua ar putea să nu mai aibă niciun farmec, să mă plictisească și să mă facă să plâng. Eu nu risc!
Sunt sigură că sunt cărți care merită recitite, dar încă nu știu care-s acelea. Probabil aș reciti cărți de non-ficțiune.
Eu văd o carte ca pe o experiență, și cred că de asta nu simt nevoia nici să o dețin, nici să o recitesc, or prolly I’m just weird.
Singura carte pe care am recitit-o de câteva ori până acum a fost Spuma zilelor de Boris Vian. Mi s-a părut mie genială la vremea respectivă, acum nu m-aș mai întoarce la ea.
Îmi place să citesc cărți pomenite de autori prin alte cărți.
Am citit Muntele vrăjit pentru că a apărut în Pădurea norvegiană, de exemplu.
Dar nu țin cont de recomandări.
Foarte rar am citit cărți care mi-au fost recomandate, pentru că sincer, am un TBR cât casa, știu ce am de făcut.
Uneori am citit cărți menționate întâmplător în discuții de niște persoane care mă inspiră. Pentru că-mi place să fur meserie, sunt atentă la detalii și înregistrez tot, dacă o persoană pe care o admir menționează o carte, chiar și așa, în treacăt, iar în două secunde trece la altă idee, nu o să-mi iasă prea ușor din minte.
Nu-mi place deloc ideea e de TOP.
100 de cărți de citit, 1000 de filme de văzut…. Nu văd sensul lor, nu cred că poți judeca toate cărțile pe aceleași criterii, mai ales când vine vorba de literatură, care e atât de diferită și atât de subiectivă.
Nu mă uit la ecranizări (aproape) niciodată.
Am văzut foarte puține, e interesant că poți vedea o carte prin ochii altcuiva, dar nu am eu răbdare să aud aceeași poveste de două ori și cu toate că nu vreau, chiar mă enervez când nu se respectă cartea.
Nu suport siropoșeniile, dulcegăriile, romantismul.
Nu pot să citesc romane de dragoste fără grețuri, schimonoseli și o voce foarte ironică în minte, așa că mă țin departe de așa ceva.
Ofer steluțe pe goodreads pe motive foarte superficiale.
Eu nu am un sistem din ăsta, fix, de criterii de acordare a steluțelor.
Dau 5 steluțe greu, dar în rest, nu prea-mi pasă. Dau o steluță dacă mă enervează, două steluțe dacă mi se pare ok, dar banală, trei steluțe dacă mi-a plăcut, patru steluțe dacă simt că i-a lipsit ceva, 5 steluțe dau doar dacă îmi place de la început până la sfarșit sau dacă e foarte originală și mă uimește prin ceva anume. De multe ori acel ceva e faptul că mă identific cu personajul, sentimentul acela ,,pff, cartea asta a fost scrisă pentru mine”.
Uneori taxez, în funcție de câte lucruri nu mi-au plăcut la carte. Un fel da: aha! și a mai fost și o scenă incestuoasă! -1!
Sau, dacă aparțin ale aceluiași autor sau au o anumită temă pe care am mai regăsit-o și în altele, le compar între ele. Dau steluțele astea pe criterii emoționale, nu pe analize serioase, cum am zis și aici că am dat o stea în plus la Micul Prinț pentru că-mi plac vulpile :))))))).
Cam atât. Păreri? 😀