Nu o să zic că Aluziva nu are parțial dreptate în această chestiune pentru că eu am încetat de minim 10 ani să discut multe subiecte cu oamenii, îmi dau seama după cuvintele pe care folosesc cum ar decurge o discuție contradictorie cu ei și, în general, am talentul extraordinar de a-mi ține gura. ✨
Dar mă amuză cum s-a târât din nou într-un subiect care nu era despre ea ca să ne spună:
Dacă EU, româncă, heterosexuală, căsătorită, cu 3 copii, pot sta la masă cu persoane homofobe și rasiste, și voi puteți, dragi minorități, care s-ar putea să fiți desfigurați de proprii părinți dacă aveți tupeul ca măcar sa spuneți că sunteți așa și pe dincolo.
:)))))))))))))))))))
Vreau să existe un scandal în care Aluziva să nu vină și să spună EU, EU, EU, să ne descrie cum procedează ea dintr-o poziție privilegiată (adică nu procedează nicicum pentru că ea nu există în discuția asta) și să justifice totul pe un ton condescendent cu “am citit, am studiat, am trait”. Ca și cum restul ar fi niște imbecili, care n-au trăit pe planeta asta până acum, așa că trebuie să învețe de la ea, heterosexuala supremă, cum să trăiască în calitate de minorități în țara asta.
(Pauză de răutate gratuită: Sunt foarte curioasă când citește ea despre subiectele astea sensibile pentru că știm cu toții ca se chinuie să citească o carte de Stephen King de câțiva ani.)
Nu e prima dată când detectez la ea aroganța asta, dar înțeleg de unde vine. Când faci foarte multe lucruri bune, începi să crezi că ai o stea în frunte, ești etalon moral, e ușor să pici în panta activismului performativ, mai ales când ai la îndemână listuța pentru Moș Crăciun, gata de fluturat de câte ori nu ți se dă dreptate.
Da, împrăștii idei de căcat, dar acum 5 ani… *clown noises*
Toți mai vorbim și crengi, dar în cazul ei se tot mărește grămada a.ka. situații în care a vorbit aiurea, pe lângă subiect și a mai indus și idei eronate și/sau toxice.
Și asta se întâmplă pentru că atenția ei e împărțită în prea multe direcții, e bolnavă de empatie și de multe ori are niște reacții emoționale care n-au nicio legătură cu subiectele în cauză (un exemplu foarte clar: când “prietena” ei s-a urcat pastilată la volan și ea a scris 20 de stories despre o rudă de-a ei care s-a sinucis – ok, tragic, e clar o traumă de-a ei, dar sunt două situații diferite și asocierea lor nu a adus niciun beneficiu nimănui).
Grămada de crengi într-o zi o să ia foc.
Pentru că empatia în exces o s-o aducă în punctul de a ne explica umanitatea pedofililor și atunci o să vedem primul cancel real în România. Mark my words.
Cam atât de ilogică o văd de ceva vreme.
Părerea mea nesolicitată e că are nevoie de o pauză, multă terapie și de o nișă.
Atunci când îți intinzi plapuma la nesfârșit, nu ai cum, fizic, să fii stăpân și pe drepturile omului, și pe mediu, și pe educație sexuală, și pe filantropie, și pe etica profesională etc.
Nu înțelegi problemele în profunzime. Și în final ajungi să nu faci nimic. Ba chiar încurci mai rău, cum a făcut aici cu Morodan, unde a vorbit ca să nu adoarmă.
Și, până la urmă, unele tipuri de activism ar trebui lăsate pe mâna celor care fac parte din categoriile care au nevoie de acel tip de activism.
Nu trebuie să fii tu vocea, e suficient să îi ajuți pe cei care știu despre ce vorbesc să aibă puțină vizibilitate.