#5daysof live blogging… | ziua 2

M-am gândit să marchez acest moment unic în istoria umanității printr-o serie de articole în care să vorbesc alandala. Ziua 1 aici.

Astăzi sunt pozitivă. Ok, asta sună cam ciudat în vremurile noastre….

Dar m-am plictisit să citesc numai smiorcăieli pe tema asta, vreau să mă gândesc și la lucrurile bune pe care le aduce pandemia asta:

  • s-a mai redus poluarea 
  • am avut și noi un 1 aprilie fără farse de prost gust
  • mai vedem și noi ce oameni avem în jur, pentru că în vremuri grele se vede caracterul omului
  • ni se pun la îndemână tot felul de lucruri care să ne ajute să nu o luăm razna. humanitas au pus niște ebooks gratis pe site, tot felul de site-uri oferă cursuri gratuite etc
  • poate învățăm să apreciem și noi mai mult lucrătorii comerciali, curierii, brutarii, meseriile astea care nu necesită o facultate, dar sunt vitale societății și la care adesea ne uităm de sus.
  • deși trăim în izolare, cred că dezvoltăm un mic spirit de comunitate și altruism, am văzut o grămadă de persoane care s-au oferit voluntare în perioada asta ca să ajute bătrâneii 
  • ne mai dăm și noi seama ce am neglijat de-a lungul anilor; prieteni, sisteme, vise
  • mai încurajăm și noi micile afaceri locale
  • oamenii sunt mai atenți cu igiena! și să sperăm că nu o să mai mănânce ciudățenii
  • unii și-au găsit hobby-uri sau au profitat de perioada asta ca să se redescopere. au învățat lucruri noi, au devoltat obiceiuri noi, au făcut copii și multe alte lucruri pe care le-au tot amânat
  • cel puțin pentru câteva luni, nu o să ni se mai încalce spațiul personal atât de ușor, adică mă aștept ca oamenii să evite să ți se mai bage în suflet prin magazine, autobuze etc
  • vedem influența mass-mediei (despre care credeam că știm totul deja), își mai pierde din credibilitate (pentru cei pentru care încă nu era evident că nu orice site sau influencer spune adevărul) și poate găsim o metodă să mai eliminăm din fake news și terorismul psihic
  • un mic reality check pentru cei care se credeau nemuritori sau care trăiesc cu ideea asta tâmpă ,,mie nu mi se poate întâmpla”
  • vă dați seama cât de norocoși suntem că ne-a prins pandemia asta cu tehnologia atât de avansată și tot ce trebuie să facem este să stăm în casă și să ne spălăm pe mâini? 

Am auzit un zvon cam sinistru, cum că gata, lumea s-a mutat online. Că perioada asta e dovada că se poate și suntem pregătiți să trăim așa, ca-n cărțile lui Asimov. O aberație. Eu sunt sigură că asta este doar o perioadă trecătoare și, oricât de avansată ar fi tehnologia asta, nimic nu poate înlocui interacțiunea umană. Ni-mic. 

Mă lasă rece acele fotografii cu oameni care stau în autobuze cu telefoanele în mână, peste care planează mesajul: uite, oamenii nu socializează. smiorc.

Ar fi obositor și enervant să se normalizeze vorbitul aiurea în public, lăsați oamenii să își vadă de treaba lor. 

Și că tot veni vorba de ”statul pe telefon”, care e văzut atât ca un gest suprem de incultură.

În ultimii ani, m-am simțit așa, judecată din umbră, de câte ori am scos telefonul din buzunar. Săgetată cu privirea, de persoane în vârstă. Vânată :)).

Știu războiul ăsta dintre generații și discuțiile despre obsesia tinerilor din ziua de azi pentru ecrane, dar mă simt neîndreptățită și mi se pare stupid să fim băgați toți în aceeași oală de către acești… domni cu plete dalbe. 

Pentru că eu chiar încerc să reduc statul pe telefon, pe social media, pe orice device și să le folosesc în mod strict, doar pentru lucruri nesesare, și mă oftic să văd priviri acuzatoare și comentarii urâte de la boșorogi (na, că mi-a scăpat!), doar pentru că mi-am scos telefonul să mă uit cât e ceasul.

Și nu că-mi pasă mie de părerile lor, doar că-mi amintesc așa, ce nedreaptă-i lumea :))

Dacă ești genul care vânează tineri pe telefoane, fii antenă, o să afli chestiuni extraordinare despre diferitele modalități de a-ți folosi gadget-ul.

Ce lucruri utile poți face pe telefon în public:

  • poți verifica orarul mijlocului de transport în comun sau poți urmări traseul lui, mai ales dacă nu cunoști zona în care te afli 
  • poți citi ! cărți. articole. cursuri pentru facultate. eu m-am lăsat de asta, pentru că de câte ori ridicam privirea din telefon, vedeam niște ochi sgubilitici de bătrânel, gata să mă jumulească din priviri. îi înțeleg, tho, probabil arătam paralizată
  • poți răspunde la un e-mail important legat de facultate, muncă etc. 
  • poți să asculți un podcast, un tedtalk, mă rog, o emisiune cum ascultați voi la radio în timp ce conduceți.
  • poți învăța! în drum spre examen.
  • poți face un puzzle, un rebus, un sudoku. eu sunt cu puzzle-urile

Multe articole de pe blogul ăsta sau eseuri din facultate, au fost scrise pe stradă, pe autobuz, pe tren, cu ochi sgubilitici urmărindu-mă. 

Nu încurajez statul pe telefon non-stop, doar că nu avem smartphone-uri doar pentru Instagram și jocuri, poți face și lucruri utile pe el și m-am plictisit de generalizările astea atroce, pentru că știu multe persoane care lucrează de pe telefon.

Discuție auzită în tren, la câțiva cm de mine:

*eu existând, citind Dostoievski, cu căștile în urechi și volumul pe minim, ca o introvertită hardcore*

Nene supărat lângă mine: Bă, tinerii ăștia, s-au tâmpit cu telefoanele astea, toată ziua numa benoclează acolo.

Nene mai tânăr și de treabă care-mi ia apărarea: Nu, mă, Gigă, să știi că sunt mult mai deștepte generațiile care vin. Mă uit la nepotul meu la 3 ani îmi explică cum se umblă pe tabletă… nuuu, ei văd altfel lumea, îți zic eu, au altă gândire mai avansată.

Alt nene morcovit: Au pă dracu să-i cheptene! Păi când eram eu în armată…

A fost o călătorie interesantă………

Ați văzut că în Japonia a nins peste cireșii înfloriți? 

Acum doi ani Clujul a primit 100 de puieți altoiți de cireși japonezi și cred că anul acesta vor fi plantați, i can’t fucking wait.