o carte citită, un copac plantat

Adăugând o carte pe Goodreads, mi-am adus aminte că acum câțiva ani mi-am pus eu pe un bucket list ideea de a planta un copac pentru fiecare carte citită în viața asta.

Ironic, căci nu contribui la defrișări, având în vedere că citesc doar cărți electronice în ultima vreme, cum am mai tot spus :))

Dar iubesc pădurile, trăiesc aproape de ele, și nu-mi place să observ cum dispar, încetul cu încetul, și cum sunt înlocuite cu drumuri auto-forestiere, parcări și vile.

Așa că am început să mă gândesc la soluții și mi-am dat seama că am început deja să fac asta efectiv inconștientă de ideea mea de acum câțiva ani.

În ultimii ani am donat 5 copăcei reali țărilor defavorizate din Africa prin aplicația Forest – au un buget de respectat, așadar există această limită de donație per utilizator.

Pentru a dona un copăcel, trebuie să strângi bani virtuali, pe care îi obții destul de greu – de exemplu, pe 10 minute de focus primești 3 bani, iar un copac costă 2,500 de bani.

Dacă nu știi ce este Forest, urmează un articol special despre aplicația asta în curând.

De asemenea, de câteva luni folosesc extensia Ecosia – care plantează un copăcel la fiecare 45 de căutări. După calculele mele, momentan am plantat 25 de copăcei.

Cum știu că ei chiar fac asta? Atât Forest, cât și Ecosia sunt transparenți și au rapoartele financiare online.

Momentam am 30 de copăcei plantați din 375 de cărți citite.

Ce proiecte interesante am mai găsit în care plănuiesc să mă implic:

More Trees

Prin donație, dar de bani reali de data aceasta, poți planta copăcei în jurul lumii. Un copăcel costă doar $1. Poți să-i plantezi pentru tine sau poți să îi faci cadou. Ce mi se pare interesant e că ai o platformă unde poți urmări cum crește pădurea ta și care e impactul ei asupra mediului. 

Muma Pădurii

Aici împuști doi iepuri: plantezi copăcei în schimbul unor brățări simpatice și susții inițiative frumoase românești. Au și o colaborare cu Ruvix, mai exact o colecție de tricouri. Un tricou înseamnă doi copăcei plantați. Eu deja știu ce cadouri fac Crăciunul acesta.

Plantează în România 

Aici poți dona, dar poți fi voluntar și planta chiar tu, dar trebuie urmărite locațiile pentru a te putea a nu rata înscrierile.

Momentan asta mi-a atras atenția.

Pentru mine acesta o să fie un proiect continuu, având în vedere că o dată cu lista mea de copăcei, o să crească și lista mea de cărți citite 😀

Cunoști asociații care se ocupă cu astfel de inițiative și sunt pe bune? Aștept recomandările tale.

Ultimul update: 25 nov 2021