cum să te pregătești pentru un maraton de lectură reușit

maraton de lectura reusit În ultima vreme am participat la câteva maratoane de lectură și, în ciuda opiniei mele nepopulare legată de ele pe care am mai menționat-o pe aici, am rămas cu ceva din ele.

Dacă ești pasionat de cărți și te gândești vreodată ă participi la un maraton de lectură, poate te-ar ajută să ții minte aceste mici sfaturi ca să ai unul cât mai reușit:

1.Obiective realiste, deci cărți scurte.

Cea mai mare greșeală e să pui presiune pe tine și să-ți promiți că o să citești 3 cărți de Dostoievski într-un timp atât de redus. Orice maraton ar trebui să fie despre cărți scurte sau dacă nu scurte, măcar ușoare, pentru că ar trebui să fie distractiv.

Să citești o carte groasă și o carte de povești scurte, un volum de poezie, teatru sau un roman grafic în paralel, mi se pare cea mai ok variantă pentru mine.

     2. Nu te neglija, mișcă-te.

Am văzut că mulți beau cafea, nu mănâncă nimic și stau treji ca să citească. Mi se pare foarte neproductivă tactica și am mai zis, dar nu-mi place că se promovează așa ceva.

Ridică-te, plimbă-te, întinde-te. Hidratează-te și lasă-ți ochii și mintea să se mai odihnească. Ia-ți o cafea și citește puțin în parc. Schimbă poziția, schimbă peisajul, schimbă formatul cărții. Treci de la hârtie la carte audio din când în când. Ia pauze. Mi se pare că cititul robotic într-o poziție incomodă ore sau zile întregi, te alienează. Și niciun hobby nu ar trebui să te rupă de lume într-un mod nesănătos.

     3. Alegeri bune.

În loc să-ți planifici cărțile și să te amăgești singur/ă că nu reușești să le citești pe toate, mai bine planifică-ți ce o să ronțăi. Merele și mixurile de nuci sunt bune pentru creieraș. Cacao din nou, datorită concentrației mare de magneziu, c. Un ceai bun ajută și el. Ordinea din jurul tău ajută și ea. O cameră aerisită. Ai înțeles ideea.

Cred că un maraton de lectură ar trebui să aibă scopul de a prioritiza lectura, nu de a te stresa, a te da peste cap sau a te dezamăgi de una singură 😀

Așa că ai grijă să n-ai griji și lectură plăcută!