generația smiorc

Există o tendință a părinților în ultimii ani, de a feri copiii de probleme sau a-i victimiza.

Sunt prea speriați, să nu cumva să abuzeze copilul, să nu cumva să-l lase să plângă două minute, să nu cumva să transpire.

Îmi dau seama că orice parinte își dorește ca puiului să-i fie bine și să o ducă măcar puțin mai bine decât a dus-o el, dar cocoloșeala asta pare că se resimte în atitudinea ultimelor generații și nu are cum să le fie benefică în viitor.

Recent am tot auzit replica: “în loc să ne ajutați să ne fie mai bine, vă gândiți că las’ că și noi am dus-o rău”.

Urmate de liste întregi de plânsete, despre cât de grea e facultatea (cea facultativă), cât de greu e sa ai job in paralel (cu facultatea cea facultativă), cât de greu e să… și să… și să.

Dar …nu așa trebuie sa fie?

La 20 de ani ai nevoie de experiențe sociale complexe, trebuie să-ți iei lumea în cap și să te dai cu capul de pereți, că viața din punctul ăsta mai ușoară nu devine, dacă nu treci prin niște greutăți care să te formeze sau să te forțeze să te descurci, o să fii toată viața numai un smioc :)).

Chiar ar trebui sa te simți norocos dacă ești într-o situație mai dificilă, pentru că asta însemna că faci ceva cu viața ta, că te îndrepți spre ceva, că ai de unde învața ceva.

Mie îmi pare bine că n-am avut un start ușor în viață. Am avut job-uri cretine. Nu mă interesa că e de jos, că nu-i de femei, că mă murdăresc pe mâini. Dacă nu aveam un metru și-un pupic, mă duceam direct în construcții. Cărat mortar cu găleata!!! Visul meu umed. Acum nu aș mai face orice. Nu mai am răbdare. Romantizez prea mult cafeaua. Sunt sensibilă toată ziua daca nu dorm bine. Mă dor șalele. Și am doar 25 de ani :)))))

Daca nu profiți acum de energia ta, când o s-o faci?

Nicio poveste de succes nu începe cu “mergeam cu trenul moca”.

Nimic frumos, durabil sau valoros nu a venit din comoditate și pomeni.

Lumea a dus-o mai rău, dar s-a murit? S-au găsit soluții și chiar s-a făcut facultate mai serioasă. 

Problema nu e transportul, ci unde duce el. Acolo sunt adevăratele chestiuni în care trebuie investită energia, dacă ne interesează bunăstarea noastră 😀

Avem cadre didactice agramate și demente, nu avem locuri de practică serioase, materiile sunt în urmă cu câțiva ani, unde-s protestele?

Spunea un bisnismen că dacă vrei sa cunoști un om, trebuie să-l întrebi care a fost experiența care l-a marcat și transformat în cine este el azi.

Nu știu dacă am vreun fir alb, dar dacă am, citind prostia asta l-am căpătat.

Pentru că în 99% din cazuri, experiențele care te “transformă” nu sunt dintre cele mai frumoase.

Gândește-te la o întâmplare care ți-a deschis ochii în legătură cu ceva sau din care ai învățat ceva valoros. Sunt destul de sigură că nu a fost o plimbare și că marea ta trauma și greul tău imens în viața nu e că ai plătit un bilet de tren.

A fost ceva mult mai intim, sensibil și despre care nu-ți vine să le povestești zilnic oricărui necunoscut.

E normal să-ți fie greu, nu greu sa pici din picioare și să intri în depresie, dar e normal sa existe confuzie și decizii proaste și să muncești puțin mai mult la vârsta asta. 

Nu e capăt de lume.