ce am citit în 2020 până acum

O scurtă trecere în revistă a ceea ce am citit anul acesta, din ianuarie și până acum.

Anul 2020 a început foarte bine, în ianuarie am început 5 cărți, dintre care două sunt printre cele mai bune cărți citite anul acesta până acum: De două mii de ani... de Mihail Sebastian, care e singura de 5 steluțe de până acum și De ce fierbe copilul în mămăligă de Aglaja Veteranyi, pe care nu o s-o uit prea ușor și despre care o să detaliez în alte articole.

Am citit și continuarea cărții Aglajei, Raftul cu ultimele suflări, care față de prima, mi s-a părut confuză și nu m-a impresionat la fel de tare. 2/5

Tot luna aceasta am terminat și Victoria de Knut Hamsun, nu a fost la fel de interesantă ca Foamea sau Pan, dar a fost la fel de tragică. Mister, o iubire neîmplinită și puțin absurd, 3/5.

În februarie am citit o piesă de teatru de Oscar Wilde și am ascultat și varianta ei radiofonică aici. 

Anul trecut în februarie abandonasem o grămadă de cărți la care mi-am promis că o să revin, lista e aici, vreau să zic că nu m-am reapucat de niciuna și nici nu o s-o fac, pentru că mi-am pierdut interesul pentru ele și mi se pare amuzant că și uitasem de existența lor :)).

În martie am citit doar o carte de Herta Muller, care întotdeauna mi s-a părut o autoare pretențioasă. Într-adevăr, are un stil unic și nu simt că am înțeles cartea ei pe deplin, nu știu dacă am curaj să mai citesc și altceva de la ea prea curând. 3/5 pentru atmosfera lugrubră, tema oarecum originală, ciudățenia per totală a cărții.

În aprilie m-am apucat de aceste provocări. Am citit Milk & Honey, care a fost exact cum mă așteptam, de fapt chiar mai rea. Și un volum de Răzvan Țupa despre care nu vreau să-mi dau cu părerea.

Am ajuns la câteva concluzii:

  • nu înțeleg poezia post-modernistă
  • nu o să dau steluțe pe GoodReads autorilor români pentru că nu vreau să le stric notele doar pentru că nu înțeleg eu despre ce vorbesc ei acolo 
  • de fapt, înțeleg despre ce vorbesc ei acolo, dar nu mi se pare atât de interesant, nu rămân cu nimic după ce citesc un volum de poezie modernă și nu vorbesc doar de acest autor de la care am mai subliniat câte ceva, spun în general. poate nu sunt eu cea mai profundă persoană, se poate să fie asta, dar pentru mine sunt doar înșiruiri de cuvinte simple cu spațiu între ele, o grămadă de banalități care se vor a fi pretențioase. mi se par fără cap și fără coadă și toate-mi sună la fel. change my mind

Tot în aprilie am citit cele 10 cărți cu care mă lăudam în articolul ăsta. No, amu-i amu!

Am citit Electra de Sofocle, pentru că vreau să citesc încă două cărți care au legătură cu mitul acesta și am zis să încep cu începutul: Din jale se întruchipează Electra de O’Neill și Electra de Euripide.

Am citit Letters to a young poet de Rilke, o carte compusă din scrisorile reale trimise de autor unui tânăr student care voia să devină poet și îl admira foarte mult. Cu toate că scrisorile tânărului nu apar în carte, se poate observa prietenia care se leagă între cei doi pe parcursul ”discuției” lor despre artă și poezie, despre singurătate și inspirație și despre viața de artist, în general. Nu este o carte potrivită doar tinerilor poeți, cred că orice persoană creativă sau nesigură pe abilitățile ei ar avea ce să sublinieze prin ea 😀 

“Have patience with everything that remains unsolved in your heart.
…live in the question.”

Am citit Grădina secretă de Burnett, nu cred că are nevoie de introducere, e o carte clasică pentru copii după care s-a făcut și o ecranizare faimoasă, 4/5

Apropo de clasici, The sandman de Hoffman este o povestioară peste care am dat efectiv din greșeală, nu știam nimic despre acest mit și în timp ce citeam, mi-am dat seama că despre asta este melodia Enter Sandman de la Metallica. Ascult melodia aceea de jumătate de viață și nu știam că e bazată pe o poveste publicată în 1816… rușine mie.

Am citit o carte de Brian Tracy, self-help, și ca de obicei, nu am aflat absolut nimic nou din ea. Cum am mai zis, cărțile self-help pot fi utile dacă n-ai mai citit niciodată așa ceva. În toate se repetă cam aceleași idei. Cartea este despre managementul timpului și autorul este destul de apreciat în general, dacă interesează pe cineva, se numește Controlează-ți timpul, controlează-ți viața.

Cea mai proastă carte de anul acesta, Franny și Zooey de Salinger. Două personaje antipatice, arogante și plictisitoare care au un dialog continuu și foarte dramatic despre nimic. I-am dat o steluță din toată inima.

În mai am citit puțină filosofie, poezie, un eseu feminist și un roman de dragoste. Despre roman voi mai vorbi. A room of one’s own de Virginia Woolf mi se pare un eseu important de studiat și de fluturat prin fața misoginilor care se întreabă adesea de ce femeile nu au adus mari contribuții în societate până acum 2 secole. Și răspunsul este simplu, pentru că nu li s-a permis. Însă Woolf intră serios în subiect, vorbește despre femeia în ficțiune, despre ce condiționează geniul și ajunge chiar să-și imagineze ce s-ar fi întâmplat dacă Shakespeare ar fi avut o soră la fel de talentată ca el, ar fi avut același succes? 😀

În luna iunie nu am citit aproape nimic și cu provocările am rămas puțin în urmă. Am terminat Omul care își confunda soția cu o pălărie, o carte scrisă de neurologul Oliver Sacks, despre cei mai ciudați pacienți ai lui. 4/5 – pentru că a fost foarte interesantă, în afară de Tourettte, n-am auzit de niciuna dintre tulburările despre care a vorbit și, este o carte în care nu se abuzează de termeni medicali, e ușor de citit și de înțeles, cred că de oricine.

Și săptămâna trecută m-am apucat de The Ickabog de J.K. Rowling, o poveste pe care a scris-o pentru copii în perioada izolării de coronavirus și care se poate citi online integral aici: www.theickabog.com

Cartea încă nu există în format fizic, o să apară în toamnă și am înțeles că va mai fi modificată în funcție de feedback-ul primit de la copii. Mi s-a părut interesantă ideea și faptul că au apărut capitolele săptămânal, ca un serial, dar am auzit târziu de ea, așa că sunt abia la capitolul 9. 

Acestea ar fi, în mare, cărțile citite anul acesta. Față de anii trecuți, am început să citesc mai multe cărți scrise de femei, citesc majoritatea cărților în engleză și momentan sunt interesată de clasici și de non-ficțiune. Voi?

Contul meu de GoodReads | Bookstagram-ul meu | Lista completă aici:

ce am citit în 2019 până acum

O scurtă trecere în revistă a ceea ce am citit din ianuarie până în iunie (inclusiv). 

Așadar în ianuarie, spre rușinea mea, am reușit să citesc o singură carte – Dezonoare de J.M. Coetzee.

I-am dat 3 din 5 steluțe pentru că sunt o panseluță și nu suport scenele de violență, personajele mi-au displăcut total pentru că sunt prea defecte (realiste) și nici nu am înțeles prea bine contextul politic, având în vedere că acțiunea romanului are loc în Africa de Sud.

Este un roman complex, cu multe teme întunecate și scene tulburătoare, însă mi-a plăcut stilul lui Coetzee, așa că am mai adăugat două cărți scrise de el pe TBR. ♥

În februarie am început o grămadă de cărți și nu am reușit să termin niciuna. #dezamăgire

Câteva dintre cărțile abandonate, de care sper să nu uit și să le reiau lunile următoare pentru că niciuna nu a fost rea, dar nu am avut eu starea și răbdarea necesară să finalizez ceva:

Jucătorul de șah de Stefan Zweig 

Lupul de stepă de Herman Hesse 

Nocturnă în Chile de Roberto Bolano

Inima atât de albă de Javier Marias

We have always lived in the castle de Shirley Jackson

Luna martie a trecut cam repede, dar a fost cea mai bună de până acum. #lacrimă

Ce am citit în luna martie ♦

♦ How to get ideas de Jack Foster

O chestie pe care am observat-o și nu o suport deloc la cărțile self help, cu toate că nu prea citesc așa ceva, doar din când în când câte un articol, este este faptul că toate prezintă cam aceleași idei, doar că au alte povestioare drept exemple. Din cartea asta am reușit să extrag o singură idee nouă despre care o să vorbesc într-un articol separat. În rest, este o carte despre creativitate și poate fi destul de interesantă dacă nu ai mai citit nimic de genul acesta până acum. Pentru mine un mare no-no, un clișeu de la început până la sfârșit.

♦ Pygmalion de George Bernand Shaw – piesa de teatru care a inspirat celebrul musical My fair lady (1964) cu Audrey Hepburn, pe care sincer încă nu l-am văzut. Pygmalion este mitul sculptorul care s-a îndrăgostit de propria creație, și mi se pare foarte interesant cum a integrat un mit grecesc într-o poveste londoneză despre clase sociale. Pe scurt: Higgins, un snob, lingvist, sexist întâlnește o florăreasă și încearcă să o transforme într-o doamnă.

Mai interesante decât povestea în sine, care e destul de simplă, sunt comentariile pe care le face Higgins cu privire la moralitate, natura umană, societatea de la vremea respectivă, maniere, creație și limbă. Toate astea într-o piesă de teatru de aproximativ 80 de pagini. Highly recommend! 4/5

♦ Deșertul tătarilor de Dino Buzzati – momentan e cea mai bună carte citită anul acesta ✨. 5/5

O nuvelă stranie despre despre așteptare și despre ”amânarea” vieții, despre singurătate și destin. Posibilă recenzie în curând. 

Totul, absolut totul este trecător: anotimpurile, oamenii, norii; şi nu slujeşte la nimic să te cramponezi cu disperare de pietre, să rezişti pe vârful vreunei stânci – degetele obosite se desprind, braţele cad inerte pe lângă trup, suntem târâţi din nou de şuvoiul ce pare lent, dar nu se opreşte niciodată.

Până la finalul lunii iunie nu am avut timp decât pentru două lecturi ușoare:

Dama de pică de Alexander Pușkin –  obsesie, lăcomie, risc, naivitate, nebunie…

O nuvelă psihologică fantastică, asemănătoare cu Jucătorul de Dostoievski. Nu mă așteptam la o narațiune atât de bogată, având în vedere că nu are nici măcar 50 de pagini. Recunosc că nu prea am citit ruși, așa că sunt destul de impresionată de stilul acestui autor, foarte ușor de citit și de înțeles. Pușkin mi se pare ideal ca introducere în literatura clasică rusească. 4/5

Două idei fixe nu pot sta concomitent laolaltă în mintea omului, aşa după cum două corpuri nu pot ocupa acelaşi loc în spaţiu, în acelaş timp.

♦ Prieten drag, tovarăș al răposatului de Andrei Kurkov – mă așteptam la o cărțulie de 3 steluțe, din aceea pe care o citești în avion între două ațipeli, dar în final mi s-a părut destul de ironică, originală și meditativă. Ilustrează bine vorba ”nu lua o decizie permanentă din cauza unei emoții trecătoare.” O carte despre un plan nereușit și multă cafea ♥.  4/5

Am citit și 3 romane grafice / manga și puțină non-ficțiune, dar despre asta o să vorbesc cu altă ocazie, simt că trișez incluzându-le printre lecturi serioase, nu știu de ce.

Anul meu a început lent, cu lecturi scurte, dar sunt mulțumită de alegerile mele. Sunt curioasă cum a fost pentru voi 2019 până acum 🙂