5 cărți bizare pe care le poți citi în câteva ore

Mai știți articolul în care promiteam că o să vă stresez pe termen lung în legatură cu cărțile mele scurte? 

Am revenit cu noi recomandări, de data asta cu niște cărți bizare care se citesc în maxim două sau trei ore.

De ce bizare? Pentru că nu abordează subiectele cele mai obișnuite, dar promit că tocmai din acest motiv merită să fie citite.

♣ 5 recomandări de cărți bizare ♠

Gradina de ciment de Ian McEwan

Un roman care se simte ca un duș rece – brrr. 

 Patru frați ajung singuri pe lume într-un mod…. cel puțin neobișnuit, pe care îl țin secret și care îi determină să dezvolte fiecare mecanismul propriu de a face față situației. Înconjurați de ciment și izolare, noțiunea de timp se pierde, zilele trec fără scop și ei trăiesc tot mai detașați de realitate și de situația tragică în care se află. Numai sora cea mare mai păstrează legătura cu lumea exterioară și pune în pericol colțul lor de lume.

Romanul este greu de digerat, la propriu, nu-l recomand persoanelor cu stomacul sensibil și pline de prejudecăți (ca mine), i-am dat 2/5 steluțe pentru că l-am terminat cu o senzație reală de greață, dar nu pot să neg faptul că este o carte bună. Povestea este memorabilă și scrisă într-un mod tranșant, care nu are cum să nu-ți lase o impresie puternică, oricare ar fi aceea.

De ce fierbe copilul în mămăligă de Aglaja Veteranyi

O carte inspirată din viața Aglajei, o actriță de origine română, care și-a petrecut copilăria călătorind prin Europa în perioada comunismului, alături de familia ei de artiști circari.  

Stilul haotic și neobișnuit al autoarei nu este deloc o înșiruire de fraze lipsite de sens, așa cum pare la prima vedere. În naivitatea aparentă a prozei, se ascunde multă profunzime și multă încercare de a înțelege lumea prin ochii unui copil fără un loc stabil în lume. Aglaja a căutat un refugiu în propria imaginație debordantă pentru situația extraordinară în care se afla – o viață în continuă mișcare, lipsită de identitate națională, alături de o familie excentrică și ale ei orori. 

“VISEZ CA MAMA MOARE! ÎMI LASĂ O CUTIE CU BĂTĂILE INIMII EI.”

Omul este un mare fazan pe lume de Herta Muller

 Încă o autoare de origine română, de această dată câștigătoare a premiului Nobel, cu o carte suprarealistă despre sacrificiul pe care îl făceau femeile nemțoaice în comunism pentru a emigra din România. O carte ca o serie de flash-uri din viața unui sat urmărit de-o cucuvea. Cartea nu e scurtă doar ca număr de pagini, capitolele sunt scurte, frazele sunt scurte, fiecare propoziție parcă se termină abrupt și pare incompletă, e ceva diferit, bizar și înfricoșător în delirul acelui sat, și sunt sigură că mi-au scăpat multe, dar totuși o recomand 😀 

‘Pe obrazul ei o pată roşie. Este pata de la palma lui Windisch. Este pata de la aburul ceaiului. Este pata de bătrâneţe a babei Kroner.’

Femei fără bărbați de Parsipur

Povestea a 5 femei care, puternic marcate de stilul de viață iranian, își caută liniștea într-o grădină fermecată.   

O carte ciudățică prin prisma faptului că, deși este o carte scurtă, plină de realism magic, de simboluri și de nebunie, reușește să comunice destul de multe despre problemele reale ale femeilor iraniene și atinge subiecte interzise în cultura lor – virginitate, sexualitate, limitele pe care le au femeile în societate. Cartea aceasta a apărut în 1989 și a fost considerată o ”revoltă”, motiv pentru care autoarea a fost banată în propria ei țară.

Printre hohote de plâns, s-a gândit ca anul acela trebuie neapărat să facă un tur al Africii. Voia să meargă acolo și să devină un arbore tropical. Își dorea asta din toată inima și întotdeauna dorințele inimii sunt cele care aduc oamenii în pragul nebuniei.

Metafizica tuburilor de Amelie Nothomb.

Ficțiune cu tente autobiografice, inspirate din viața autoarei în Japonia.

O poveste stranie despre amintirile Ameliei de la naștere și până la vârsta de 3 ani. Perioadă din viață numită okosama în cultura japoneză, care consideră că toți copiii se nasc zei și devin muritori abia la împlinirea vârstei sacre. 

Am o relație love-hate cu această autoare, mi se pare ironică, arogantă, până și privirea ei mă deranjează (lol), dar m-am distrat citind cartea asta și nu cred că mi-a luat mai mult de-o oră. Nothomb are talentul de a filosofa într-un mod extrem de simplist despre moarte, timp și natura umană.

Uneori mă gândesc că unica noastră specificitate individuală e cuprinsă aici: spune-mi din ce te scârbeşti şi am să-ţi spun cine eşti. Personalităţile noastre nu au nicio valoare, înclinaţiile ne sunt unele mai banale decât altele. Numai repulsiile vorbesc cu adevărat despre noi.

Alte articole despre cărți scurte aici, aici și aici.

Voi ce cărți scurte ați mai citit?

prima carte

Nu de mult mi-a cerut o recomandare de carte o persoană care nu citește, însă crede ca ,,ar fi cazul sa se apuce”.

Mi s-a părut o întrebare bună. Ce carte recomanzi unei persoane fără experiență literară? Pentru că vrei, totuși, să-i faci o impresie bună, nu să o plictisești sau să o sperii cu un Kafka sau un Dostoievski.

Prima autoare care mi-a venit în minte a fost, desigur, Agatha Christie. Mi se pare chiar perfect să începi cu Zece negri mititei – și asta e cartea pe care i-am recomandat-o și persoanei respective. Pentru că e o carte scurtă, ușoară de parcurs cu o poveste care te ține în suspans. Dar nici celelalte cărți ale ei nu sunt mai prejos.

Alte cărți pe care simt că le pot recomanda oricui și că au șanse foarte puține să dezamăgească sunt Flori pentru Algernon de Daniel Keyes și Fahrenheit 451 de Ray Bradbury – cărți fără vârstă despre care nu am auzit niciodată o părere negativă și singurele pe care am curaj să le ofer vreodată cadou. 

Cred că e destul de vizibil în general că nu-mi plac cărțile comerciale, cărțile care sunt la modă, dar nu înțeleg de ce se bagatelizează atât de mult consumatorii lor, pentru că până la urmă toți începem de undeva.

Dacă aș întreba 100 de cititori care a fost prima lor carte citită, chiar dacă răspunsurile ar fi foarte diferite, majoritatea ar spune ori o carte din copilărie sau programa școlară, ori o carte de un autor clasic sau mainstream. Gusturile se formează în timp, așa că mi se pare normal ca la început să alegi cărțile care sunt cât mai accesibile – cărțile cu care intri cel mai ușor în contact.

Mie cărțile polițiste, pline de mistere, crime, nebunie, fantezie mi se par cele mai potrivite ca lecturi de început, dar știu multe persoane cărora le-a aprins pasiunea pentru lectură autori precum Coelho. Autori care nu sunt prea agreați de ”cititorii cu experiență”, autori care scriu ,,maculatură” și ,,sunt o pierdere de timp”. O regulă, care ar trebui să fie valabilă pentru absolut toată lumea: citește doar ce ai tu chef. Începe de unde vrei tu și continuă tot așa, pentru că cititul e o activitate care ar trebui să-ți facă plăcere, nu este un concurs. Iar unele persoane poate au o înclinație spre literatură și pot începe de oriunde, dar pe altele prima carte citită de bună voie poate să le descurajeze complet dacă au norocul să pună mână din prima pe ”Ulise”.

Cărțile pe care le înșir în articolul ăsta sunt ușoare și, în mare parte, scurte. Nu pentru că persoanele care nu citesc n-ar putea înțelege cine știe ce subiecte, dar cititul necesită concentrare, un ,,mușchi” pe care dacă nu îl ai antrenat, n-o să te lase să duci o carte greoaie la bun sfârșit.

Dacă vrei să te apuci de citit și ai nevoie de mai multă căutare, poate îți atrage atenția un titlu de aici.

Cărți pe care le recomand, dar în funcție de genuri literare, teme, subiecte etc. Și da, sunt cărți cunoscute pentru cititori, în general, dar pentru o persoană care nu citește s-ar putea să fie niște titluri noi

Fantezie, paranormal, magie – Cartea cimitirului de Neil Gaiman. Serii: Harry Potter, Percy Jackson, Lumea disc.

Science-fiction, experimente, monștri – Frankenstein de Marry Shelley, Umbră de John Saul. Serii: Jocul lui Ender, Dune – asta nu este o serie scurtă și nici ușoară, dar am observat că era preferata multora când eram prin adolescență.

Tot science fiction, dar cu roboți și extratereștri: Cronici marțiene de Ray Bradbury, Ciberiada de Stanislaw Lem, seria Roboți de Isaac Asimov.

Călătorii în timp: Mașina Timpului de H.G. Wells, Abatorul 5 de Kurt Vonnegut, Un yankeu la curtea regelui Arthur de Mark Twain.

Mister, crimă, nebunie – Câinele din Baskerville de Arthur Conan Doyle, Parfumul de Patrick Suskind, Colecționarul de John Fowles, Dr. Jekyll and Mr. Hyde de Stevenson, Ciuleandra de Liviu Rebreanu. Serii: Hannibal Lecter. Și Fjallbacka de Camilla Lackberg.

Serii distopice: Jocurile foamei, Divergent, Labirintul. 

Drame psihologice – Leandrul alb de Janet Fitch și toate cărțile de Gillian Flynn.

Clasice – Șoareci și oameni de Steinbeck, Grădina secretă de Burnett, Singur pe lume de Malot. 

Scurte și filosofice – toate cărțile Ameliei Nothomb. Și Lumea Sofiei de Gaarder pentru o introducere în istoria filosofiei.

Cu romanele de dragoste nu le am, dar primul roman serios citit de mine a fost Jane Eyre de Charlotte Bronte :D.

Important e să alegi un titlu dintr-un gen care te atrage. Restul vine de la sine. 

și cărțile scurte merită să fie iubite!

Vreau să-mi promovez din nou seria de cărți scurte cu care am înnebunit pe toată lumea, pentru că astăzi am citit câteva bloguri de cărți, mai vechiuțe ce-i drept, și am observat o mică idee care se perindă prin unele minți de cititori: evit cărțile scurte, cărțile scurte nu sunt opere de valoare, eu citesc literatură adevărată.

Bitch, please!

Ce înseamnă literatură adevărată? Cum deosebești literatura de gunoi? Păi în niciun caz în funcție de numărul de pagini. După această logică de baltă, Fluturi a doamnei Blender este o capodoperă, având în vedere că volumele însumează aproximativ 1000 de pagini.

Bineînțeles că niște dezvantaje ale cărților de dimensiuni reduse pot fi personajele, care nu au timp și loc să se dezvolte suficient, acțiunea nu prea complexă, lipsa descrierilor amănunțite și așa mai departe, dar nu este o regulă ca lucrurile acestea să conteze în orice poveste. Depinde de subiect, de stilul autorului și de ce se vrea transmis.

Sunt multe motive pentru care e posibil să nu apreciezi o carte scurtă, dar să nu o numești literatură??? Fight me, bitch!

Nu văd cum literatura poate fi redusă la un număr de pagini.

Tocmai de aceea am creat această rubrică, în care o să mai urmeze în viitorul apropiat încă cel puțin 3 articole. Bineînțeles că aș fi putut face o singură postare cu nșpe mii de titluri, dar nu, eu vreau să vă stresez pe termen lung.

O să menționez niște titluri, pe care nu o să le includ în recomandările viitoare căci, consider eu, că sunt foarte cunoscute și apreciate în general:

  • Arta războiului de Sun Tzu
  • Micul prinț de Exupery
  • Șoareci și oameni de John Steinbeck
  • Metamorfoza de Franz Kafka
  • Zidul de Jean Paul Sartre
  • Însemnări din subterană de Dostoievski
  • Clopotul de sticlă de Sylvia Plath
  • Fahrenheit 451 de Ray Bradbury
  • Bătrânul și marea de Hemingway
  • Ferma animalelor, Orwell
  • Portretul lui Dorian Gray de Oscar Wilde
  • Împăratul muștelor de William Golding
  • Mașina timpului de Herbert Wells
  • De veghe în lanul de secară de Salinger
  • Ciuma de Albert Camus
  • Suferințele tânărului Werther de Goethe
  • Siddharta de Herman Hesse
  • Abatorul 5 de Kurt Vonnegut
  • Doamna Dalloway de Virginia Woolf
  • Orașe invizibile de Italo Calvino

Multe liste lungi de cărți scurte aici. Click, bitch!

statistici literare 2018

În 2018 mi-am propus să citesc o carte de ficțiune pe lună, iar în rest, să mă axez pe cărți de specialitate pentru facultate.

Dar pentru că am găsit multe cărți cu număr foarte mic de pagini, m-am repezit în ele și am terminat challenge-ul până la sfârșitul lui martie (12/12).

Menționez că am citit cărți foarte scurte, destul de multe piese de teatru și câteva romane grafice.

Așa că acel 50 nu e un număr atât de impresionant pe cât pare, chiar dacă în decembrie nu am reușit să citesc nimic.

Concluzii de sfârșit de an:

  • am fugit de ruși degeaba
  • eliade e în continuare un autor pe care nu prea îl înțeleg
  • am citit o singură carte de 5 stele 
  • ador romanele grafice

Favorită: Sentimentul unui sfârșit de Julian Barnes.

Mi-au plăcut destul de mult și:

  • Foamea de Knut Hamsun
  • Copiii lui Hansen de Ognjen Spahic
  • Femeia sfâșiată de Simone de Beauvoir
  • Moarte la Veneția, Mann
  • Ocean mare, Baricco
  • Femeia cu parul rosu de Pamuk
  • Portocalele nu sunt singurele fructe de Winterson
  • Igiena asasinului de Nothomb
  • În noapte de Murakami

Mi-a plăcut și trebuie neapărat s-o recitesc cândva: O singurătate prea zgomotoasă de Hrabal – bere, cărți și singurătate.

Mi-a plăcut, dar nu până la capăt: O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții de Haddon – interesantă, dar m-a cam pierdut spre sfârșit.

Mi-a plăcut, dar nu știu să vorbesc despre ea: Căderea de Camus – de studiat într-o altă zi, cu mai multă răbdare.

Înțeleg de ce e apreciată, dar nu e printre preferatele mele: Jucătorul de Dostoievski.

O carte care m-a făcut să mă simt copil, în sensul bun: Mecanica inimii de Malzieu.

N-a fost vina ta, a fost vina mea: Isabel și apele diavolului, Eliade – mi s-a șters aproape totul din minte despre cartea asta, nici măcar nu știu de ce i-am dat două stele.

Am fost dezamăgită de Stoner de John Williams, Poșta de Charles Bukowski, Oceanul de la capătul aleii de Neil Gaiman.

Nu mi-a plăcut deloc: Cititorul din peșteră de Zink. Nu am nimerit-o la vârsta potrivită.

Am recitit: Despre ploaie de Martin Page.

Cel mai citit autor de anul acesta a fost Alessandro Baricco.

Cea mai citita autoare de anul acesta a fost Amelie Nothomb pentru simplul fapt că romanele ei sunt foarte rapide și ușor de parcurs.

Piese de teatru preferate: Rinocerii de Ionesco & Pescărușul de Cehov. Recomand și adaptările radiofonice, care se pot găsi pe acest canal genial.

Romane grafice (/manga) preferate:
Uzumaki – toate cele trei volume, și Solanin de Inio Asano. 

Cifre la care trebuie să mai lucrez:

5 cărți de non-ficțiune, 5 cărți scrise de femei, 5 cărți  scrise de români.

Am abandonat aproximativ 100 de cărți și sunt mândră de mine. 

Concluzia finală: am avut un an bun, deși nu am reușit să ajung la autorii care mă interesau de fapt și toate cărțile de mai sus au fost alese pe moment – au fost ce trebuie.

Pentru 2019 nu am foarte multe planuri, așa cum spuneam, dar sper să citesc mai multă non-ficțiune & filosofie.

În rest, aș vrea să găsesc timp să-mi documentez mai bine lecturile și să-mi dezvolt bookstagram-ul, deci s-ar putea să încep o serie de articole tip wrap-up și să fiu activă pe Instagram de luna viitoare 😀 follow me:

Goodreads | Bookstagram | Un cuvânt pe zi

cum să ieși din reading slump

Ei bine, aceasta este o variantă mai serioasă a articolului: cum să citești o carte atunci când nu ai chef să citești nicio carte pe care l-am scris acum doi ani, când încă nu-mi revenisem din reading slump și în care, practic, îmi dădeam mie sfaturi într-un mod ironic.

Anul acesta articolul a fost accesat aproape în fiecare zi, așa că m-am gândit că ar fi o idee bună să vin cu o actualizare, mai ales că am reușit să citesc 50 de cărți din ianuarie și până acum, ceea ce înseamnă că am aproape un an de când nu m-a mai atins rs-ul.

Ce este un reading slump?

Mă simt datoare să explic, deși dacă ai ajuns să citești articolul ăsta, probabil ești familiarizat/ă cu această sintagmă.

Este o perioadă de agonie prin care cred că trec cititorii la un moment dat. Prin cititori zic persoane care citesc constant, nu ocazional. Este o perioadă în care efectiv cititul nu mai are niciun sens, nu reușești să te concentrezi, nu reții nimic din ceea ce citești, nimic nu te mai atrage, nu mai știi ce-ți mai place și nu reușești să termini o carte nici cu slujbe.

Sunt multe motive pentru care poți ajunge într-un reading slump, câteva dintre ele au fost listate și în articolul precendent. Poate ultima carte n-a fost potrivită pentru tine, poate ai citit prea multe cărți de un singur gen sau autor, poate n-ai mai citit de mult o carte pentru tine. Cred că dacă îți dai seama ce anume te-a îndepărtat de citit, ești deja pe drumul cel bun în rezolvarea acestei problemuțe. 

Așa că gândește-te bine la asta și uite câteva idei care s-ar putea să te ajute să depășești această perioadă agonizantă:

1.Citește cărți scurte.

Când nu ai chef de citit, cred că un număr redus de pagini e mult mai atractiv decât un volum de Dostoievski. O carte mică, nepretențioasă, e ca o gură de aer proaspăt într-un oraș chinezesc când efortul pare minim și de scurtă durată.

Un motiv pentru care am creat seria de articole cu recomandări de cărți scurte e chiar faptul că m-au ajutat să ies din reading slump, și recomand în special acest articol – cu cărți mai fanteziste, mai nebunești, mai neobișnuite, care îți aduc aminte că literatura nu trebuie luată atât de tare în serios, că poate fi și fun. 

2. Citește bloguri de cărți. Uită-te la un booktuber nou. Intră într-un grup de cititori de pe Facebook. Fă-ți prieteni noi pe Goodreads. Vizitează o librărie nouă. Caută un bookclub în orașul tău. Rearanjează-ți biblioteca.

Pe scurt: înconjoară-te de cărți. Cât timp am evitat cititul, am evitat tot ce a avut legătură cu el. Efectiv m-am rupt de lumea asta și mi-am ocupat timpul cu alte activități până când am uitat aproape complet de cărți. Asta până când am ajuns întâmplător pe blogul unei tipe, de unde am ajuns pe booktube-ul ei, de unde am ajuns pe goodreads-ul ei și așa mai departe, până m-a molipsit cu entuziasmul ei pentru literatură.

Cu toate că pe mine mă ajută și mă inspiră să văd persoane pasionate de aceleași lucruri ca și mine, am observat că de multe ori citesc articole inutile despre cărți (cum e ăsta), articole care nu vin cu nimic nou și notabil, când aș putea să citesc o carte (și tu la fel).

Ceea ce mă duce la următorul sfat:

Multe persoane am observat că petrec mai mult timp vorbind despre cărți decât citind efectiv. Sau uitându-se la poze cu ele, că tot e la modă bookstagram-ul. Dacă ești înconjurat de cărți, așa cum îți recomandam mai sus, și tot nu ai acel zvâc, poate ar trebui să faci exact opusul: să lași telefonul acasă, să te duci într-un parc și să încerci să citești fără să lași pe nimeni să te deranjeze sau pur și simplu să încerci să ai și altfel de activități pentru o perioadă, activități care să-ți facă dor de citit. Cum ar fi să scrii chiar tu o poveste 😀.

3. Amintește-ți de ce citeai.

Cred că motivul principal pentru care ajungem într-un reading slump sau într-un blocaj de orice fel, este faptul că ne uităm scopul pe parcurs.

Toți avem un motiv pentru fiecare lucru pe care îl facem. Amintește-ți cum era când citeai, care erau lucrurile bune pe care le aducea în viața ta cititul: te ajuta să te relaxezi, să aprofundezi un subiect, să înțelegi o altă epocă, să te dezvolți personal. Sigur ai un motiv, chiar dacă nu ești mereu conștient de el. Dacă motivul este unul stresant, de genul: citesc pentru că sunt într-o competiție cu toată lumea și vreau să o grămadă de cărți citite pe goodreads, oprește-te. Cititul nu ar trebui să fie o corvoadă. Și pauzele sunt uneori necesare. Cititul este un lux. Un privilegiu. Nu o obligație.

Citește pentru că vrei, pentru că poți, pentru că-ți place. Pentru că ai din ce alege și pentru că timpul este limitat, dar cărțile nu vor fi niciodată.

Wink.

cărți scurte pentru oameni grăbiți

Déjà Vu? Nu, e doar partea a doua din seria de cărți scurte. Primul articol îl puteți citi aici.

Data trecută am recomandat clasice. Astăzi m-am gândit să vin cu ceva mai altfel.

Faceam ordine prin bibliotecă, când am găsit o cărticică de care nu am mai auzit nimic, deși acum cinci ani era destul de populară:

Magazinul de sinucideri de Jean Teule.

Pentru că are sub 120 de pagini pline de dialoguri și capitolele sunt foarte scurte, se citește în cel mult două ore.

În cărticica noastră este vorba despre un viitor deprimant, o lume post-apocaliptică, în care oamenii cad de pe clădiri ca frunzele din copaci, plouă cu acid sufluric, iar războiul este pe cale să înceapă. Magazinul de sinucideri al familiei Tuvache este afacerea ideală într-o lume în care nu mai există fericire, speranță și toți caută metode cât mai originale în care să moară. Nenorocirea în familia Tuvache se abate sub forma lui Alan, mezinul familiei, care este exact opusul acestei lumi, este veselia în persoană și încet-încet, începe să molipsească pe toată lumea. Fiind o carte atât de scurtă nu are rost să intru în detalii și să dau spoilere, tot ce pot să asigur este că o satiră foarte bine gandita si pusa la punct, și nu este o carte atât de clișeică și sumbră pe cât pare.

Este o carte plină de simboluri și de referințe interesante, foarte originală, drăguță și, în ciuda titlului și a subiectului ales, este o carte plină de viață. Am inclus-o în această serie nu doar pentru că are un număr redus de pagini, ci și pentru că eu chiar consider că e o mică perlă a literaturii contemporane care nu merită uitată.

Ca să merg pe aceeași linie cu umorul negru franțuzesc, o altă carte pe care o recomand este Copiul divin de Pascal Bruckner. În formatul citit de mine are 184 de pagini ce spun povestea unor gemeni care, cu ajutorul unui medic, sunt educați încă din uterul mamei și ajung niște genii celebre încă dinainte de a se naște. Surpriza este că…. unul dintre ei refuză să se nască. Cât de grotesc sună?

Și dacă tot sunt pornită pe francezi cu imaginație bolnavă astăzi, nu cred că există carte mai potrivită în contextul ăsta decât Spuma zilelor de Boris Vian – o altă carte atipică, o altă carte ce nu seamană cu nimic din ce ai mai citit până acum, o altă carte greu de descris și categorizat despre care nu o să intru în detalii, pentru că nu vreau să-i risipesc farmecul. Este o poveste de dragoste tragică și suprarealistă a 3 cupluri, însă povestită mai mult din perspectiva unui tânăr înstărit pe nume Colin și o tânără Chloe care se îmbolnăvește – îi crește un nufăr la plămân. A fost cartea mea preferată ani de-a rândul și singura pe care am recitit-o vreodată cap-coadă. A se citi cu Duke Ellington pe fundal.

Voiam să închei articolul când m-am apucat de citit Mecanica inimii de Mathias Malzieu și mi se pare că a picat la momentul potrivit. 177 de pagini, dar o narațiune foarte bogată șiii puțin siropoasă, deși în primul articol am spus că nu o să recomand astfel de cărți. Pe scurt, este povestea unui băiețel care nu are voie să se îndrăgostească. Vrăjitoarea care l-a salvat de la moarte i-a pus un ceas cu cuc la inimă și orice emoție poate să-i dea oricând mecanismul peste cap. Până la un punct am crezut că este o carte pentru copii, dar are câteva scene violente și nu numai, care cred că o încadrează mai degrabă la adulți. N-am mai citit de mult ceva atât de diferit și ingenios.

Mi-a adus puțin aminte de Micul Prinț de Antoine de Saint Exupery, care nu cred că are nevoie de prezentări și pe care o recomand de asemenea.

Cam acestea ar fi câteva cărți de proză scurtă pe care le recomand oricărei persoane care vrea să iasă puțin din zona de confort. Sau să se oripileze. Sau să viseze cu ochii deschiși. Sau să mă înjure…. Hei, v-am avertizat!

Cred că o cărticică din asta este o gură de aer proaspăt după ce citești un roman serios de 500 de pagini sau chiar după o perioadă în care n-ai mai citit nimic altceva în afară de eticheta de la Vegeta.

„Căci cărtile suferă când nu sunt citite: și nu numai cărțile, ci și ciornele, jurnalele intime, rețetele medicale, prospectele publicitare și chiar conținutul coșului de hârtie.”

și blogul meu suferă când nu e citit, so stay tuned!

Goodreads | Facebook | Instagram

cărți scurte pentru oameni ocupați

Am ajuns într-un punct trist al vieții în care nu mai am timp să citesc chiar orice-mi pică în mână, și sincer, nici răbdare. Cred că cea mai populară căutare de-a mea pe Google din ultimii trei ani este: ,,cărți scurte”. Pentru mine numărul de pagini e butonul de turn on/turn off, și probabil o să vorbesc mai detaliat despre noua mea alergie – cărțile mamut – într-un articol viitor.

Mă gândesc că nu am cum să fiu chiar singura sătulă de aceleași rezultate pe Google, așa că aceasta se vrea a fi o serie de articole despre cărți de cel mult 250 de pagini descoperite de mine, pe care le recomand oricărei persoane grăbite, ocupate, sau pe care a cuprins-o absurdul existențial și nu găsește un motiv suficient de bun încât să citească imensități.

Cărțile nu vin în nicio ordine, nu reprezintă un top, o să încerc să ocolesc titlurile arhicunoscute și să vin cu titluri noi, pe care nu le găsesc în alte liste. Ce nu o să vedeți în seria asta: cărți de dragoste pentru cucoane și Y/A.

Nu o să intru în foarte multe detalii, sunt doar niște titluri asupra cărora vreau să aduc puțină atenție.

Și o să încep cu o carte clasică, citită recent – Foamea de Knut Hamsun – o poveste ca oricare alta, cu suișuri și coborâșuri, dar într-un context crunt: sărăcia lucie. Cartea nu are foarte multă acțiune, este concentrată pe suferințele și umilințele personajului al cărui nume nu-mi amintesc să fi fost menționat – un scriitor cu o personalitate ciudățică, ce trăiește de pe o zi pe alta într-un sat sărac din Oslo, măcinat de foame și de frig. Nu este o carte extraordinar de veselă, dar nici extrem de dură cum pare. Eu sunt o persoană foarte empatică și în mod normal o carte de genul acesta m-ar fi doborât, dar ceva din stilul lui Hamsun și din ciudațenia personajului nu te lasă să-l compătimești atât de mult. Personajul este interesant de studiat din punct de vedere psihologic și te cam face să te întrebi: câte poate îndura un om? Și mai ales cu demnitate. Cartea, în formatul citit de mine, a avut 170 de pagini și o recomand oricărei persoane care are nevoie de un reality check.

O carte puțin asemănătoare, nu datorită subiectului, ci datorită faptului că toată acțiunea are loc, din nou, în mintea protagonistului este Moartea la Veneția de Thomas Mann. Gustav Aschenbach este un scriitor consacrat, singur și bătrân, care pleacă în vacanță la Veneția, unde într-o zi, pe plajă, devine fascinat de prezența unui băiețel. Cât de greșit sună? Te las să descoperi. Cartea are aproximativ 100 de pagini pline de introspecție.

,,Singurătatea dă naştere originalităţii, frumuseţii îndrăzneţe şi stranii, creează poezia. Dar în acelaşi timp singurătatea generează absurdul, falsul, disproporţionatul şi nepermisul.

Și ultima recomandare este un horror (tot) psihologic, I have no mouth, and I must scream de Harlan Ellison, dar nu pentru oricine – o povestire foarte scurtă, destul de tulburătoare, care se poate citi (numai) în limba engleză aici.

Spune-mi în comentarii dacă ai citit deja cărțile de pe listă sau dacă te-ar interesa un anumit gen de recomandări de cărți scurte. Wink.

P.S: pe baza ultimei recomandări există și un joc video. enjoy!