prima carte

Nu de mult mi-a cerut o recomandare de carte o persoană care nu citește, însă crede ca ,,ar fi cazul sa se apuce”.

Mi s-a părut o întrebare bună. Ce carte recomanzi unei persoane fără experiență literară? Pentru că vrei, totuși, să-i faci o impresie bună, nu să o plictisești sau să o sperii cu un Kafka sau un Dostoievski.

Prima autoare care mi-a venit în minte a fost, desigur, Agatha Christie. Mi se pare chiar perfect să începi cu Zece negri mititei – și asta e cartea pe care i-am recomandat-o și persoanei respective. Pentru că e o carte scurtă, ușoară de parcurs cu o poveste care te ține în suspans. Dar nici celelalte cărți ale ei nu sunt mai prejos.

Alte cărți pe care simt că le pot recomanda oricui și că au șanse foarte puține să dezamăgească sunt Flori pentru Algernon de Daniel Keyes și Fahrenheit 451 de Ray Bradbury – cărți fără vârstă despre care nu am auzit niciodată o părere negativă și singurele pe care am curaj să le ofer vreodată cadou. 

Cred că e destul de vizibil în general că nu-mi plac cărțile comerciale, cărțile care sunt la modă, dar nu înțeleg de ce se bagatelizează atât de mult consumatorii lor, pentru că până la urmă toți începem de undeva.

Dacă aș întreba 100 de cititori care a fost prima lor carte citită, chiar dacă răspunsurile ar fi foarte diferite, majoritatea ar spune ori o carte din copilărie sau programa școlară, ori o carte de un autor clasic sau mainstream. Gusturile se formează în timp, așa că mi se pare normal ca la început să alegi cărțile care sunt cât mai accesibile – cărțile cu care intri cel mai ușor în contact.

Mie cărțile polițiste, pline de mistere, crime, nebunie, fantezie mi se par cele mai potrivite ca lecturi de început, dar știu multe persoane cărora le-a aprins pasiunea pentru lectură autori precum Coelho. Autori care nu sunt prea agreați de ”cititorii cu experiență”, autori care scriu ,,maculatură” și ,,sunt o pierdere de timp”. O regulă, care ar trebui să fie valabilă pentru absolut toată lumea: citește doar ce ai tu chef. Începe de unde vrei tu și continuă tot așa, pentru că cititul e o activitate care ar trebui să-ți facă plăcere, nu este un concurs. Iar unele persoane poate au o înclinație spre literatură și pot începe de oriunde, dar pe altele prima carte citită de bună voie poate să le descurajeze complet dacă au norocul să pună mână din prima pe ”Ulise”.

Cărțile pe care le înșir în articolul ăsta sunt ușoare și, în mare parte, scurte. Nu pentru că persoanele care nu citesc n-ar putea înțelege cine știe ce subiecte, dar cititul necesită concentrare, un ,,mușchi” pe care dacă nu îl ai antrenat, n-o să te lase să duci o carte greoaie la bun sfârșit.

Dacă vrei să te apuci de citit și ai nevoie de mai multă căutare, poate îți atrage atenția un titlu de aici.

Cărți pe care le recomand, dar în funcție de genuri literare, teme, subiecte etc. Și da, sunt cărți cunoscute pentru cititori, în general, dar pentru o persoană care nu citește s-ar putea să fie niște titluri noi

Fantezie, paranormal, magie – Cartea cimitirului de Neil Gaiman. Serii: Harry Potter, Percy Jackson, Lumea disc.

Science-fiction, experimente, monștri – Frankenstein de Marry Shelley, Umbră de John Saul. Serii: Jocul lui Ender, Dune – asta nu este o serie scurtă și nici ușoară, dar am observat că era preferata multora când eram prin adolescență.

Tot science fiction, dar cu roboți și extratereștri: Cronici marțiene de Ray Bradbury, Ciberiada de Stanislaw Lem, seria Roboți de Isaac Asimov.

Călătorii în timp: Mașina Timpului de H.G. Wells, Abatorul 5 de Kurt Vonnegut, Un yankeu la curtea regelui Arthur de Mark Twain.

Mister, crimă, nebunie – Câinele din Baskerville de Arthur Conan Doyle, Parfumul de Patrick Suskind, Colecționarul de John Fowles, Dr. Jekyll and Mr. Hyde de Stevenson, Ciuleandra de Liviu Rebreanu. Serii: Hannibal Lecter. Și Fjallbacka de Camilla Lackberg.

Serii distopice: Jocurile foamei, Divergent, Labirintul. 

Drame psihologice – Leandrul alb de Janet Fitch și toate cărțile de Gillian Flynn.

Clasice – Șoareci și oameni de Steinbeck, Grădina secretă de Burnett, Singur pe lume de Malot. 

Scurte și filosofice – toate cărțile Ameliei Nothomb. Și Lumea Sofiei de Gaarder pentru o introducere în istoria filosofiei.

Cu romanele de dragoste nu le am, dar primul roman serios citit de mine a fost Jane Eyre de Charlotte Bronte :D.

Important e să alegi un titlu dintr-un gen care te atrage. Restul vine de la sine. 

cărți scurte pentru oameni ocupați

Am ajuns într-un punct trist al vieții în care nu mai am timp să citesc chiar orice-mi pică în mână, și sincer, nici răbdare. Cred că cea mai populară căutare de-a mea pe Google din ultimii trei ani este: ,,cărți scurte”. Pentru mine numărul de pagini e butonul de turn on/turn off, și probabil o să vorbesc mai detaliat despre noua mea alergie – cărțile mamut – într-un articol viitor.

Mă gândesc că nu am cum să fiu chiar singura sătulă de aceleași rezultate pe Google, așa că aceasta se vrea a fi o serie de articole despre cărți de cel mult 250 de pagini descoperite de mine, pe care le recomand oricărei persoane grăbite, ocupate, sau pe care a cuprins-o absurdul existențial și nu găsește un motiv suficient de bun încât să citească imensități.

Cărțile nu vin în nicio ordine, nu reprezintă un top, o să încerc să ocolesc titlurile arhicunoscute și să vin cu titluri noi, pe care nu le găsesc în alte liste. Ce nu o să vedeți în seria asta: cărți de dragoste pentru cucoane și Y/A.

Nu o să intru în foarte multe detalii, sunt doar niște titluri asupra cărora vreau să aduc puțină atenție.

Și o să încep cu o carte clasică, citită recent – Foamea de Knut Hamsun – o poveste ca oricare alta, cu suișuri și coborâșuri, dar într-un context crunt: sărăcia lucie. Cartea nu are foarte multă acțiune, este concentrată pe suferințele și umilințele personajului al cărui nume nu-mi amintesc să fi fost menționat – un scriitor cu o personalitate ciudățică, ce trăiește de pe o zi pe alta într-un sat sărac din Oslo, măcinat de foame și de frig. Nu este o carte extraordinar de veselă, dar nici extrem de dură cum pare. Eu sunt o persoană foarte empatică și în mod normal o carte de genul acesta m-ar fi doborât, dar ceva din stilul lui Hamsun și din ciudațenia personajului nu te lasă să-l compătimești atât de mult. Personajul este interesant de studiat din punct de vedere psihologic și te cam face să te întrebi: câte poate îndura un om? Și mai ales cu demnitate. Cartea, în formatul citit de mine, a avut 170 de pagini și o recomand oricărei persoane care are nevoie de un reality check.

O carte puțin asemănătoare, nu datorită subiectului, ci datorită faptului că toată acțiunea are loc, din nou, în mintea protagonistului este Moartea la Veneția de Thomas Mann. Gustav Aschenbach este un scriitor consacrat, singur și bătrân, care pleacă în vacanță la Veneția, unde într-o zi, pe plajă, devine fascinat de prezența unui băiețel. Cât de greșit sună? Te las să descoperi. Cartea are aproximativ 100 de pagini pline de introspecție.

,,Singurătatea dă naştere originalităţii, frumuseţii îndrăzneţe şi stranii, creează poezia. Dar în acelaşi timp singurătatea generează absurdul, falsul, disproporţionatul şi nepermisul.

Și ultima recomandare este un horror (tot) psihologic, I have no mouth, and I must scream de Harlan Ellison, dar nu pentru oricine – o povestire foarte scurtă, destul de tulburătoare, care se poate citi (numai) în limba engleză aici.

Spune-mi în comentarii dacă ai citit deja cărțile de pe listă sau dacă te-ar interesa un anumit gen de recomandări de cărți scurte. Wink.

P.S: pe baza ultimei recomandări există și un joc video. enjoy!