chiar nu avem nevoie de nihilism în 2020

Mai ales în plină pandemie.

M-a aricit un status feisbuchist de-al domnului Mândruță, acesta despre noua lui revelație: toată viața dăm banii pe prostii, în loc să ne pregătim pentru sfârșitul lumii! 

Măi să fie, ăsta era scopul vieții mele și n-am știut eu, ăsta de a trăi în constantă teroare și a mă antrena pentru cele mai grele condiții de viață, deși eu trăiesc în aproape lux, dacă stau să-mi compar condițiile cu cele de la începutul secolului.

Acesta este postarea abominabilă:

Vreau și eu să comentez despre ce știu:

Cărți de self-improvement – toate

Sunt cărți, și cărți, nu poți pune eticheta pe toate. De multe ori cărțile de self-help sunt doar niște minciuni ambalate frumos, care le oferă oamenilor falsa impresie că sunt producitivi. 

Dar nu sunt inutile pentru că ar avea conținut prost, în afară de ideea asta că toți suntem speciali și putem ajunge oriunde visam fără să fim puțin realiști, majoritatea oamenilor nu sunt ajutați de cărțile astea pentru că nu pun în practică ceea ce învață. 

Și aș fi de acord că sunt toate inutile dacă n-aș avea în familie un exemplu viu, care a scăpat de depresie datorită faptul că s-a apucat de citit.

Putea să se apuce de băut, de droguri, de pariuri, sau să se pocăiască, dar a ales să citească, hai să aruncăm cu căcat în el! Ce om prost, nu? Să dea bani pe cărți inutile când putea să facă alte lucruri inutile, dar mai distructive. 

Mi se pare scârbos că tot îndreptăm degetul spre niște oameni care încearcă să-și creeze un viitor mai bun. Sau să se înțeleagă mai bine pe sine. Sau să-și rezolve anumite probleme. Așa cum știu ei, așa cum le e lor la îndemână. În același timp, îi judecăm și pe asistații sociali că nu fac nimic. Lor le zicem să mai citească o carte, nu le spunem și ce carte, dar nu de self-help în orice caz, niște Maestrul și Margareta le-ar trebui lor. 

Yoga – Meditație – Mindfulness 

Pentru orice persoană care își face păreri despre lucruri fără să se informeze înainte, pot părea niște practici nebunești.

Niște oameni circiți în poziții ciudate și alții care se gândesc la floricele. Nu e deloc așa.

Yoga este un exercițiu fizic, mai întâi de toate. Unul greu. Necesită foarte mult efort, echilibru, concentrare, răbdare, disciplină, constanță – dacă nu ai așa ceva sau dacă nu te chinui măcar să dezvolți abilitățile astea, nu o să poți practica niciodată acest sport. Adică, eu fac yoga de câțiva ani și încă mă chinui.

Cât despre meditație și mindfulness, sunt remediile cele mai bune pentru anxietate și raționalizare. Pentru a fi prezent, pentru cei mai mulți oameni trăiesc în trecut, printre traume și viitorul lor e controlat de frică.

Sunt printre puținele practici care au efecte vizibile asupra sănătății. Și sunt sigură că mulți nu o iau razna în situații dec criză tocmai din cauza că au descoperit aceste tehnici. 

Apropo, postarea începe cu ideea că ne irosim banii pe tâmpeniile astea. Eu una nu am dat un ban în viața mea pe yoga și meditație, există o grămadă de video-uri profesional realizate pe YouTube.

Escape rooms – Paintball – Jocuri video de strategie

Eu zic după muncă să ne relaxăm închizându-ne în pivniță, că altceva ce-i de făcut?

Sigur îți arde de un antrenament în stil de armată coreeană după o zi de muncă. Dacă ai și niște copii acasă, cred că numai la următoarea bombă nucleară te gândești nonstop. În weekend-uri ar trebui să lucrăm la buncăr. Prieteni? Într-o zi vine Apocalipsa și ție-ți arde să trăiești.

Emotional Intelligence training

Sincer, da, degeaba ești inteligent dacă ești lipsit de empatie ca ultimul psihopat sau dacă nu știi să-ți gestionezi emoțiile, că-i vorba de frustrări, decizii impulsive sau crize existențiale. Ați spune că oamenii deștepți știu deja să facă lucrurile astea, dar nu e așa, oamenii au defecte oricât de repede ar rezolva calcule matematice. 

Coaching – Leadership – Speech-uri

De acord, pe ăștia mi-aș antrena ciocanul de șnițele. Niște oportuniști, care doar repetă ce aud la rândul lor din alte surse și se poartă de parcă au pus coada la prună. 

Feng shui – Reiki – ce mai era pe acolo

Nu știu absolut nimic despre lucrurile astea, așa că nu o să-mi dau cu părerea 😉

Cel mai tare m-a amuzat răspunsul pe care i l-a dat unei fete care-i explica cum anumite lucruri de pe listă sunt utile: cu ce te ajută acum?

Cu ce te ajută și faptul că te-ai șters la fund ieri. Cu ce te ajută faptul că încă stai pe feisbuc și scrii statusuri. Nimic din ce am făcut toată viața nu mai are valoare. Pentru că nu ne mai folosesc în momentul acesta, chiar dacă ne-au ajutat în multe altele, nu? Super gândire. O frânghie nu vrei?

Și tocmai, cum spuneam mai sus, că ajută o anumită categorie de oameni să nu o ia razna ascultând știrile și să nu cumpere în mod obsesiv hârtie igienică.

Cred că zilele astea avem nevoie din partea vedetelor de campanii de informare, nu de nihilism. Asta e, nu am făcut școala în pădure cu ursul și nu suntem pregătiți pentru stări de urgență, nu toate lucrurile pe care le faci îți sunt utile în toate aspectele vieții. Sunt lucruri mult mai inutile pe care ne irosim banii, aberant că ne luăm tocmai de alea care au efect pozitiv, măcar minim, asupra unor oameni care le practică. 

Acum că mi-am spus oful, o să încerc să aflu dacă domnul Mândruță a angajat-o PR pe doamna Budeanu.

Pwp