Una dintre marile mele dileme în viață este: cum reușesc unii oameni să se plictisească?
Înțeleg plictisul în anumite contexte, care nu țin de tine. Înțeleg să te plictisești să stai în fund ore întregi și să asculți pe cineva vorbind. E obositor. Înțeleg să te plictisești așteptând la o coadă. Înțeleg să te plictisești de un lucru și să-l abandonezi. Sau în prezența anumitor oameni. Înțeleg rutina. Pentru că și eu sunt o persoană care se plictisește repede. Dar nu înțeleg cum poți să te plictisești în timpul tău liber? Acasă.
Acasă, unde faci ce vrei, în ce fel vrei, cu cine vrei.
Eu nu-mi amintesc ultima dată când am stat, pur și simplu, zile întregi și m-am plictisit. Mi se pare imposibil să mă plictisesc, cât timp există mereu ceva de făcut, citit și învățat în lumea asta.
Atenție, nu vorbesc despre apatie, ci despre plictiseala cauzată de lipsă de ocupație. Care cred că cuprinde mai mult tinerii, pentru că de la ei aud cel mai des cuvintele magice și este normal, doar ei au cel mai mult timp liber. Deși există studii din care reiese că plictiseala a ucis mai multe căsnicii decât conflictul.
Dacă m-aș plictisi toată ziua aș intra în depresie.
Cu riscul de a primi roșii-n față zic: viața e prea simplă pentru adolescenții din ziua de azi. Sincer. Chiar și pentru mine a fost, comparativ cu cea a părinților mei. Și cred că asta este una din cauzele depresiei ultimelor generații. Nu au ce face. Și ce fac tinerii când nu au ce face? Un scroll pe Facebook/Tumblr, un maraton de seriale, un Bravo, ai stil!, și li s-a dus ziua. Așa se instalează rutina. Plictiseala. Și apoi dezechilibre de tot felul.
Și a cui este vina?
A părinților, în primul rând, pentru că-i lasă în fața ecranelor și nu-i îndrumă spre tot felul de activități. A sistemului de învățământ, pentru că nu le stimulează curiozitatea și creativitatea în niciun fel. Dar totuși, după 18 ani începi să gândești și să iei decizii singur. Să treci de o vârsta și să continui să măcăni toată ziua: m-am plictisit, vai, ce m-am plictisit, nu am ce să fac, e tragic și n-ai nicio scuză.
Să ai acces la Internet, adică la …cam orice și să te plictisești?
În 2018, în cea mai liniștită perioadă din istorie, când nu te așteaptă niciun război sau molimă la colț de stradă, când ai acces la Internet, ai toată libertatea de a te exprima, ai educație gratuită, și toate formele de cultură și divertisment, care acum 100 de ani nici nu se puteau imagina, tu… să stai în cur și să măcăni că te plictisești?
În plus, există și un trend, care mie mi se pare foarte amuzant și în care mă regăsesc, pentru că sunt o cinică, această tendință de a glumi pe teme existențiale, nihiliste, autoironice, dar care din păcate, e luată prea în serios și unii se folosesc de ea ca de o scuză: uite, eu sunt asocial, am traume și m-am autodiagnosticat cu nu știu ce și de asta nu fac nimic cu viața mea, pentru că oricum sunt un ratat. Fuck off. E sănătos să faci haz de necaz, dar glumele ar trebui să rămână la stadiul de glume, în același sertăraș cu cele sadice despre bebeluși, evrei, negri și așa mai departe.
Faci curățenie, tai o ceapa, citești, te duci la psiholog să-ți rezolvi traumele, te freci de un gard și tot faci ceva. Nu sta degeaba. Chiar dacă ești ca mine, o persoană care se apucă de multe lucruri și se plictisește după o perioadă, caută mereu alte lucruri care să te preocupe. Și nu mă refer la distracții de moment. Fii curios, sună clișeic, dar viața chiar e scurtă. Iar oamenii curioși nu se plictisesc niciodată. Wink.