Printre sutele de lucruri aberante care-mi sunt date ochilor să vadă pe al nostru Internet, am văzut recent o critică absurdă la adresa unei agenții foarte mici.
Îi muștruluia o duamnă că nu găsea Facebook-urile angajaților 😐
Eu cum știu cu ce fel de oameni lucrez???
Întrebarea dânsei a stârnit în mine niște idei de-o originalitate rarisimă, nu o să-ți vină să crezi!!1 /s
Dar singurele lucruri pe care are sens să le faci sunt să…
- Verifici portofoliile…
E aberant să crezi că poți învăța mai multe despre un posibil angajat de pe un cont de social media unde își poate controla imaginea decât dintr-un fucking portofoliu.
- Le ceri studii de caz…
E ilogic să crezi că cineva trebuie să aplice tot ce știe în viața lui personală ca să dovedească faptul că e bun în ceea ce face. E ca și cum nu ai merge la dentist că nu ai dovadă că și-a plombat singur măselele.
- Îi chemi la interviuri…
E superficial și stupid să triezi oamenii în funcție de niște aprecieri care sunt foarte ieftine de cumpărat, când poate ei au n ani de studii și experiență în spate.
Oricine are cunoștințe minime despre social media, știe că aprecierile și urmăritorii se numesc vanity metrics cu un motiv – arată frumos, dar nu spun (aproape) nimic.
Dacă persoana cu care vrei să lucrezi nu e creator de conținut, influencer sau persoană publică prezența ei pe rețele sociale e irelevantă.
A menține un cont de social media activ la modul în care aștepta duamna, ca brand personal cu like-uri și tiribombe, e un job în plus, care nu intră în fișa postului nici măcar atunci când lucrezi în Social Media.
Se poate face muncă valoroasă și din umbră.
De fapt, majoritatea oamenilor pe care-i știu foarte buni în ceea ce fac, nu au timp să pună poze cu cafelutsa pe Facebook, nu-i găsești pe Google la prima căutare și dacă lucrează în Marketing, sunt sătui de rețele sociale până în gât.
Când, cum și de ce a migrat practica asta de pe LinkedIn pe alte rețele sociale nu știu, dar viața privată ar trebui să rămână privată.
Nu mă interesează absolut deloc părerile HR-ilor, nu e normal ca fiecare aspect al vieții noastre să fie controlat de angajatori.
Prea mulți dintre ei sunt mai concentrați pe ce nu au candidații în loc să fie concentrați pe ce au deja – și ar fi surprinși să vadă câte au dacă nu și-ar seta focusul pe lucurile cele mai superficiale 🙂