Nu mai pot cu oamenii care o iau pe o cale și dintr-o dată toată perspectiva lor de viața se închide și consideră că oricine nu a luat-o pe calea lor e un nașpa și e un nefericit.
Foștii grași care acum sunt slabi și critică orice urmă de grăsime.
Foștii fumători care scot lista cu cele 1700 substanțe din țigară când observă că respiri.
Și antreprenorii de carton care vorbesc 24/7 despre sclavia angajaților.
Nu programul de 8 ore e problema.
Problema e că prea mulți oameni sunt constrânși să se complacă în programe 5to17 de fapt, mai pierd vremea și cu navete care mai taie 2 ore din zi pe lânga lucratul peste program și ajung să vină rupți acasă la ora 19 și să nu mai aibă chef de nimic.
Totuși, oricât de mult s-ar încerca demonizarea locurilor de muncă normale…
Un program aduce multă structură și organizare în viața ta.
Chiar și când ești disciplinat și ai sisteme foarte bine puse la punct, e foarte ușor să obosești puțin și să-ți dai toata viața peste cap. Pentru ca nu ai pe nimeni care să-ți dea un șut în fund când ai o zi proastă sau să te acopere când faci o prostie.
Dar nu o să vorbească nimeni despre asta.
Pentru ca asta ar presupune sa fie sinceri și să recunoască și…
- cât de inutile sunt cursurile lor
- că nu se fac bani în 2 ore pe zi din muncă cinstită
- că majoritatea antreprenorilor lucrează dublu față de angajații normali
- că oamenii sunt dificili. clientul nu ți-e șef, dar nici partenerul ideal de fiecare dată
- că nu ai multe din beneficiile pe care le are un angajat, cel mai mare fiind acela de stabilitate mentală
- că libertatea nu există fără foarte multă responsabilitate
- că trebuie să fii puțin privilegiat să o apuci pe drumul asta (puțin mai mult)
- că nu toata lumea e făcută pentru ăsta.
Toate au avantajele și dezavantajele lor, dar sclav ești doar când 99% din discursul tău e al altcuiva.