A trecut o grămadă de timp și eu încă nu am trecut peste scandalul cu Aluziva x Morodan.
Am încercat să mă opresc din a mai comenta ce se mai întâmplă prin mass-media, dar nu mă pot abține legat de subiectul ăsta pentru că e ceva tot mai comun să se găsească scuze celor mai abjecte comportamente în ultima vreme.
Pentru fiecare gest mizerabil au găsit o tulburare pe care s-o blameze, orice numai să nu cumva să își asume cineva responsabilitatea pentru ce face în lumea asta.
E vina traumelor că a ajuns criminal.
Nu te șantajează emoțional, are bordărlain.
Nu e creep, te aleargă prin parc că e autist și nu știe el să socializeze.
Ana Morodan s-a urcat sub influența a… numai ea știe ce la volan, și au început niște persoane la care, sincer, nu mă așteptam, să vorbească despre cum… și ei au cunoscut persoane depresive și o înțeleg 😐
De ce e periculos să târi sănătatea mintală în subiectul ăsta?
Pentru că ne batem joc de încă o cauză bună.
- Ne mințim că ne pasă de sănătate mintală, dar ne aducem aminte de ea doar după ce facem o boacănă – cazul Morodan.
Toata lumea știa că Morodan are probleme, dar au lăsat-o să-și creeze această imagine de persoană ASUMATĂ, până și emisiunea ei se numește REALă, a fost efectiv încurajată să-și creeze propriul iad, că na, ea e badass, ea e sinceră, ea e the shit.
Aluziva i-a oferit umărul ca prietenă, dar ca prietenă nu a observat și nu a tras un semnal de alarmă când povestea mândră că nu știe să conducă și că a avut alte 18 accidente numai din vina ei.
Și asta numai până în 2019, că și în emisiunea ei recentă avea tamponări periodic.
2. Ne pasa doar de traumele alea îmbrăcate frumos – cazul Zanni.
Zannidache, fiind un om impulsiv, când a auzit ce debitează Aluziva, a început să o facă în toate felurile. A fost frumos? Nu, dar asta arată exact de ce nu are sens sa aduci în discuție sanătatea mintală.
Daca ai compasiune pentru un om care putea omorî pe cineva, ar trebui sa ai compasiune și pentru un orfan pe care nu a avut cine să-l învețe să empatizeze, nu?
Ce a arătat el e o reprezentare mult mai realistă a traumelor. Reacțiile emoționale și agresive sunt manifestări traumatice. Asta e realitatea. Nu a divelor rănite care trebuie mângâiate ca niște copii din Africa pentru că-s plictisite și n-au niciun scop în viață. Dar nu ne place. Că nu e roz. Că nu e ușor de digerat. Că e urât. Că ne jignește. Șocant, dar traumele nu se manifestă politically correct. Nu sunt toate la volănaș cu pastiluțe în drum spre Loft. Uneori sunt violente. Uneori sunt nesimțite. Uneori sunt abjecte.
Tuturor ne plac discuțiile despre sănătate mintală până când omul chiar arată că are probleme.
Atunci nu ne mai plac, cade placa cu compasiunea, mergem în tribunal.
Nu are sens să cauți scuze nici lui Morodan, nici lui Zannidache. Efectiv sunt două maimuțe căzute din copac. Dar toți avem traume, zile proaste și să târi subiectul sănătății mintale în discuția asta e o meschinărie.
O grămadă de oameni trăiesc cu traume și depresie, iar asta nu-i face periculoși.
Nu trebuie să fii depresiv ca să fii prost și să iei decizii greșite în viață, oameni suntem și luăm decizii aiurea tot timpul.
Diagnosticul nu ar trebui să planeze acum peste fiecare acțiune și decizie posibilă.
Mizeria asta de a blama sănătatea mintală pentru greșelile pe care le facem contribuie la stigmatizarea depresiei.
Exact așa punem = între depresie și nebun.
Încă nu am înțeles ce rost a avut polologhia Aluzivei despre depresie, mai ales în condițiile în care Ana urmează un tratament psihiatric.
Ce a vrut să zică? Că depresivii sunt bombe plimbătoare? Că nu ai ce să le faci, că într-o zi oricum o să se omoare?
Ulterior a tot dat-o cu “vreau să zic că depresia e cauza, nu scuza” de parcă a fost ea la locul faptei și i-a făcut expertiză psihiatrică.
Să te urci la volan crezându-te peste lege indică mai degrabă că ai un ego cât casa decât depresie. Depresia te face să te simți mic și neînsemnat, nu regele lumii.
S-au mai presărat niște idei greșite și despre ideea de discernământ, care apropo, e o altă discuție dificilă și foarte prost înțeleasă.
Au decis tănțicile de pe Facebook că Ana n-a avut discernământ și au abuzat de cuvântul acesta de parcă e un fel de plasă de salvare.
În realitate, faptul că îți provoci singur lipsa discernământului, consumând substanțe interzise, e chiar element agravant, nu te absolvă de nicio vină și nu te scapă de nicio pedeapsă – ți-o înăsprește.
A zis și că a adus discuția spre depresie pentru că “e o ocazie bună pentru a vorbi despre subiectul sănătății mintale.”
Dar se vorbește despre sănătate mintală. Tot timpul. Nu degeaba depresia se numește boala secolului.
Problema e că se vorbesc crengi 🙂 și tocmai de oameni care vor să contribuie pozitiv la cauză.