Vorbeam aici despre sinceritate și cât de rară e, despre faptul că suntem menajați și nu ni se spune aproape niciodată în față când suntem proști.
Într-o lume ideală, oamenii apropiați ar trebui să fie cei mai sinceri, nu?
În realitate, să fim serioși, când vezi că un omuleț are probleme vizibile, nu prea-ți vine să-l mai pui și tu la pământ – îți vine să-l protejezi.
Au fost oameni în viața mea pe care nicio vorbă bună nu i-a atins, în schimb singura dată când mi-am permis să nu îi menajez și să fiu puțin mai dură, nu au uitat-o.
Am o prietenă care și acum, după mai mult de 10 ani de la replica mea dură, îmi zice periodic: mai știi cand mi-ai zis că… ? m-a durut rău, dar unde ajungeam fără tine
Țin minte și acum, îi zisesem o propoziție foarte simplă, dar pentru că nu a criticat-o nimeni în viața ei, a lovit-o triplu.
Și asta pentru că uneori nu ai nevoie de citate motivaționale, ci de un reality check.
Nu mă refer deloc la mizeriile de genul “alții o duc mai rău”, “e o fază, o să-ți treacă” sau “e doar în capul tău”.
Mă refer la situații în care problema e acolo, e vizibilă, e rezolvabilă, iar noi ne ascundem după clișee.
E frumos să încurajezi oamenii, mai ales când trec prin momente grele, dar uneori din grija asta de a nu-i răni, nu-i ajutăm decât să se izoleze de problemele lor și să se învârtă în cerc.
Și problemele nu pleacă pentru că le ignori și “pentru că totul o să fie bine.”
Uneori nu o să fie bine, o să fie tot mai rău, e bine să fii pregătit și pentru varianta asta.
Mai ales când acel bine ține de ce faci tu cu mâinile tale mici.
Uneori ești în căcat din vina ta și a nimeni altcuiva.
Cred că de multe ori ai nevoie doar de ajutor să-ți pună cineva degetul unde te doare. Să te pună față în față cu mizeria ta. Pentru că depresia te face cinic. Te bulversează. Iți deraiază gândurile.
Uneori nu știi, pur și simplu, unde greșești.
E groaznic să observi un om aflat la pământ cum așteaptă ziua aia de mâine în care totul e ok, dar care nu mai vine și nu mai vine pentru că face aceleași greșeli la nesfârșit.
Nu cred în sfaturi nesolicitate. Dar când un apropiat face o greșeală vizibilă și te tot întreabă “cu ce naiba am greșit sa merit x si y”, “de ce mi se întâmplă mereu asta”, “cum de mi se întâmplă toate mie” sau pur și simplu vezi c-o ia teleleu…. poate ar trebui să pui degetul pe rană până nu e prea târziu.