Mă uitam prin bibliotecă și mi-am dat seama câte dintre cărțile pe care le consideram preferatele mele în trecut, îmi sunt atât de indiferente acum.

Dacă citești constant, e cam imposibil să păstrezi o listă de cărți preferate intactă sau să privești cărți citite acum câțiva ani cu aceiași ochi.

Așa că asta e o listă cu preferatele mele în 2020

  1. Deșertul tătarilor, Buzzati – izolare, așteptare, amânare – citită în 2019
  2. De două mii de ani, Sebastian – jurnalul unui evreu –  citită în 2020
  3. Foamea, Hamsun – un artist al foamei, dar nu al lui Kafka – citită în 2018
  4. Rinocerii, Ionesco – piesă de teatru, absurd, politic – citită în 2019
  5. Inimă de câine, Bulgakov – SF, un Frankenstein rusesc, grotesc – citită în 2016
  6. De ce fierbe copilul în mămăligă, Veternyi – lumea circului, acrobații mintale – citită în 2020
  7. Ciuleandra, Rebreanu – crimă, dans, nebunie – citită în 2019
  8. Copiii lui Hansen, Spahic – un studiu al leprei – citită în 2018

Descrierile sunt succinte pentru că am mai vorbit sau voi mai vorbi despre ele, nu are rost să intru în detalii.

Ar mai fi, dar am ales cărțile care îmi vin cel mai des în minte când mi se cere o recomandare sau când se discută despre cărți bune. 

Cu toate astea, parcă nu-mi place ideea de carte preferată. Poate pentru că mi-e greu să aleg sau pentru că mă deprimă faptul că mintea noastră e finită și că uităm, că lucrurile se schimbă, chiar dacă se schimbă în bine de multe ori, pentru că dacă mă uit la ce cărți am dat steluțe acum 8 ani…. mă apucă râsul :D.

Nu știu, dar sper ca peste un an sau cinci să găsesc postarea asta total întâmplător și să mă minunez de câte lucruri s-au schimbat sau câte au rezistat în timp.

zi una de jale

comments