Pentru că-mi amintesc că am blog de câte ori mă enervez, azi vreau să-mi vărs dracii pe-un subiect care mă râcâie de câteva luni, din ce în ce mai tare, pe zi ce trece ♥.
Nu mai pot cu consumerismul ăsta care le-a implantat în minte tuturor că pentru fiecare problemă din viața lor există un obiect strălucitor perfect.
*
Mă lăudam cuiva că am cules foarte lejer gutuile cu o săpăligă care avea 2 dinți și prindeam fructul fix între.
Răspuns ei: există ustensilă specială pentru asta, poți să iei de la Dedeman.
Nu, nu pot să-mi iau pentru că nu sunt nebună.
Dacă eu sunt atât de șmecheră și pot să fac asta cu o săpăligă, de ce îmi trebuie mie ustensilă specială pentru cules gutui??? În condițiile în care am un singur gutui și-l culeg o dată pe an. Nici nu pot să-mi imaginez ce-o poate face atât de specială – prinde fructul, îl curăță și-l face compot până ajunge la mine? Nuuu? Atunci nu are nimic special, e doar un băț cu o pungă atârnată de el.
Din ce în ce mai des mă uimesc ce lucruri banale îi pun pe oameni în dificultate sau îi duc cu gândul la soluții alambicate când rezolvarea e în fața lor.
O să ajungem să murim cu oala de ciorbă în brațe când nu găsim un polonic prin casă, că nu o să ne mai ajute neuronii la sinapse simple.
Dar cel mai tare mă uimește… ✨vecinul✨.
✨Vecinul✨ toată viața lui a avut câte un obiect strălucitor de vânat și o problemă de amânat.
Mereu i-a îngreunat viața că nu a avut pistolul ăla de lipit, fix trusa aia de unelte, patent de nu știu ce model extraordinar, lucruri care pentru el sunt de unică folosință, așa că putea să ni le ceară nouă sau altora, că oameni suntem și nu e o tragedie să folosești un obiect care n-a apărut pe piață ieri.
Dar nu, el a ținut-o în încăpățânări din astea până a obținut exact sculele care-i trebuiau lui, ca apoi să fie dezamăgit de ele pentru că – surpriză – doar pentru că au un preț mai ridicat și un design mai colorat, nu înseamnă că vin la pachet și cu skill-ul de a le folosi.
Și uite așa, simte că muncește mult, dar fără să rezolve cu adevărat ceva, și-l mănâncă depresia încet-încet văzând că banii se duc, bătrânețea se apropie și el e pe nicăieri cu visurile lui.
E imposibil să ai o unealta performantă pentru absolut orice problemă din viața ta.
Nu există un ciocan ultra-special pentru fiecare cui nebătut. Sau o soluție ideală pentru fiecare problemă. Oamenii s-au descurcat înaintea noastră și fără moto-sapă cu 5 viteze.
Și e o mare iluzie că adunatul de obiecte te ajută să salvezi timp și să fii extra-productiv și să zbârnâi de fericire.
Eu am dezobișnuit-o pe mama de obsesia de a cumpăra storcătoare de fructe când i-am arătat că pentru un suc amărât făcut în 10 minute, stau să-l demontez și să spăl la aparatul ăla o oră și ocup o jumătate dintr-un dulap aiurea. Nu mai bine mănânc eu un măr și-o pară și-mi văd de morții mei?
Ce vreau eu, de fapt, să zic:
Nu trebuie să te lași limitat de lipsuri materiale. Când nu ai limite mintale absurde, îți permiți să improvizezi. Să fii creativ. Sau să ceri ajutor. Dacă aștepți mereu să pui mâna pe obiectul strălucitor perfect, ori o să-ți rezolvi problemele la Paștele Cailor, ori o să înoți în gunoaie prin casă la un moment dat. Dar fiecare cu piticii lui 🙂