Mă gândeam recent că nu a existat zi importantă din viața mea, în care să nu fi fost palidă și amețită după o noapte de dormit câteva ore spre deloc.
Insomnia mi-a acaparat o mare parte din viață, dar nu o să intru în detalii despre ravagiile pe care mi le-a făcut în creier, că mă apuc să țin un curs de neurologie aici.
Acum dorm doar pentru că altfel încep să tremur, am palpitații, nu aud bine, nu îmi fac sinapse neuronii și sunt sensibilă toată ziua dacă nu moțăi măcar 6 ore. Corpul meu efectiv nu mai duce încă o noapte albă.
Dacă aveți un program de somn normal și sănătos, puneți-l pe lista de lucruri pentru care sunteți recunoscători.
Nu vă obligați să stați treji, reduceți cafeaua aia, aruncați telefonul pe geam.
Când îmi spune o persoană sănătoasă că n-are chef să doarmă și-și face cafea la 1 noaptea, îmi vine să mă dau cu capul de primul gard.
Nu merită.
Insomnia nu e cool, e un coșmar. Să nu poți dormi sau să nu vrei să dormi nu e șmecher, e ori boală, ori iresponsabilitate.
Un somn bun face diferența dintre o zi bună și una absolut groaznică. Mai ales după ce treci de vârsta la care zbârnâi 24 ore de la un ness.
Cel mai deprimant e că șoșăl media aplaudă antreprenorii ăștia care se mândresc cu faptul că se auto-distrug pentru visul lor…. care e adesea acela de a pune reclame pe Facebook :))))))) și alte prostii care în 10 ani nu o să mai conteze.
Ce o să conteze peste 10 ani e de ce mai e în stare creierul ăla după ani de zile în care l-ai supus la tortură și i-ai limitat capacitățile.
Concentrarea, memoria, productivitatea, toate au de suferit când somnul tău e mai feliat decât o franzelă.
Așa că pls apreciați-vă creierul dacă-l aveți întreg, nu ca al meu.
Și aveți grijă să n-aveți griji.