Luna martie este a femeilor, așa că nu pot s-o las să treacă fără să vorbesc puțin despre Pe Stop.

Îmi plac mult campaniile lor pentru că vorbesc foarte natural despre stinghereala nejustificată din jurul menstruației, despre sărăcia menstruală și demnitate.

Și nu fac asta de ieri, ci din 2018, cu ajutorul donațiilor pe care le primesc.

Au început prin a distribui un rucsac de absorbante femeilor fără adăpost de la Gara de Nord, însă în ultimul an, au luat amploare, și au construit o Rețea a Demnității:

Mi se pare foarte importantă munca acestor oameni – atât pe teren, cât și pe rețele sociale – pentru că ducem lipsă serioasă de educație pe subiectul acesta, cu toate că menstruația e cel mai natural lucru din lume.

Și, din păcate, cele mai afectate de lipsuri, de mituri și de sentimente de inadecvare socială sunt femeile din zone defavorizate.

Sărăcia menstruală afectează 1 din 10 femei în România.

Asta înseamnă că aproximativ un milion de fete și femei nu au acces la produse de igienă menstruală sau educație despre îngrijirea corectă, așadar se descurcă cu ce au – vată, cârpe sau alte metode neigienice, care pot duce la probleme de sănătate și/sau izolare socială. 

Dacă vrei să faci o faptă bună și să ajuți câteva femei vulnerabile să poată avea grijă de ele în siguranță și cu demnitate pe perioada menstruației, poți dona aici, poți redirecționa 3,5% din impozitul pe profit/venit aici sau poți susține paginile lor cu o apreciere pentru a fi la curent și cu următoarele campanii #PeStop.

Ce se întâmplă cu donația ta?

  • Se distribuie pachete gratuite de igienă intimă femeilor care au nevoie.
  • Se organizează cursuri de igienă menstruală unde fetele învață, prin joc și discuții deschise, ce se întâmplă cu corpurile lor.
  • Se extinde Rețeaua demnității pentru a ajunge în cât mai multe colțuri ale României.

Și asta pe toată perioada anului, nu doar în Luna Femeii ♥.

zi una de jale

comments