Pot să număr pe degetele de la o mână persoanele cărora le mai ofer sfaturi și asta doar pentru că mi le solicită ele.
Am încetat să dau sfaturi care țin de chestiuni personale din mai multe motive:
- oricine poate face asta, e cel mai ușor lucru din lume, mai ales privind din exterior și fiind departe de complexitatea situației
- am învățat să nu mă mai consum pentru alții, dacă nu îmi ești prieten/ă foarte apropiat, nu o să mă miște foarte tare povestea ta, scuze, dar așa e când setezi niște limite, începi să pari un om rău
- omul mai trebuie lăsat și să se dea cu capul de pereți, nu cred că e sănătos să gândească mereu cineva pentru el. și eu făceam greșeala asta înainte, de a mă agita să ofer soluții, cu toate că nici nu mi se cereau. avem impresia că dacă are încredere să mi se destăinuie, e datoria mea să îl îndrept pe omul ăla
Dar mai ales, pentru că oamenii nu au nevoie de sfaturi.
Oamenii vor să le confirmi că ceea ce simt și gândesc ei este normal, real și sunt îndreptățiți să se simtă într-un fel sau altul.
Îmi dau seama că oamenii sunt asaltați de îndemnuri stupide când cineva încearcă să-mi povestească drama vieții și se tot scuză, că el gândește pozitiv, dar… că știe că trebuie să vadă partea bună a lucrurilor, dar… că știe că trebuie să fie recunoscător pentru x, y, dar… etc.
Nu trebuie nimic.
Emoțiile au și ele un rol, chiar dacă sunt negative sau neplăcute, că natura nu e o pruastă care ne-a înzestrat cu ele că se plictisea pe dealuri.
Alternative mult mai sănătoase pentru fii fericit și zâmbește tâmp:
- spune-i că nu e nebun
- că are dreptate (dacă are, bineînțeles, nu minți)
- că e normal să se simtă așa în situația X
- că e greu să îți imaginezi cum poate să se simtă (nu-i spune că-l înțelegi, nu o să te creadă, fiecare își simte drama unică)
- că îți dai seama cât e de greu
- sau doar ascultă.
Majoritatea vor doar asta, nu soluții. Soluțiile de cele mai multe ori vin de la sine.
Dacă chiar nu știi cum să reacționezi, mai bine întrebi cum pot să te ajut? sau pur și simplu îi spui că ești acolo pentru el oricând.
O greșeală pe care o făceam eu și a început să mă enerveze când am observat-o, era să îmi povestesc și eu întâmplările asemănătoare. În mintea mea, era un exemplu de nu ești singur, uite, și eu am trecut prin asta acum 15 ani, dar acum îmi dau seama că e foarte enervant și cumva muți atenția spre tine, deși nu tu ești cel care caută alinare în momentele acelea.
Așa că, ironic, dar sfatul meu e să nu mai dați sfaturi. Orice om caută la un moment dat doar să știe că cineva e acolo, îl ascultă și nu îl judecă.
Atât.