Aș vrea să fiu genul acela de persoană care face lucrurile cum îi vine, care nu are mereu mintea plină, împarțită în zece direcții, care știe mereu ce-i cu ea și nu are nevoie de toate acestea, dar nu sunt.

Problema mea principală e ca am multe hobby-uri, și mai multe interese și foarte puțin timp liber. Mie nu-mi ajung 24 de ore, așa că trebuie să țin mereu evideța a ceea ce fac.

Nu știu la ce se gandesc alții în general când aud ‘’organizare”, pentru mine asta înseamna liste. Ordonate frumos. Prioritizate.

M-am gândit să fac o lista (ironia) cu lucruri care m-au ajutat în ultimii ani să mă mențin organizată, deși am avut și câteva perioade în care am stat foarte prost la capitolul acesta, au fost cateva lucruri care m-au readus mereu la normal:

DIGITAL

OneNote de la Microsoft

Aplicația mea preferată de aproximativ 5 ani.

Îmi place cel mai mult faptul că o pot folosi și de pe telefon, și de pe PC în același timp, și din aplicația din Windows, și pur și simplu din browser, pentru că se sincronizează instant și are sticky notes, pe care le pun pe desktop și pot să le editez de oriunde.

Mi se pare simplă, ador design-ul colorat, și că pot crea câte notebook-uri, cu câte secțiuni de foldere si cu câte liste vreau, ca pot sa scriu, sa desenez, sa modific fontul, să urc și poze sau înregistrări, atașamente 😊).

Ați prins ideea.

Sigur, am încercat și Google Keep, dar funcționează exact ca ‘Note’’ din sistemul telefonului, și nu-mi place că paginile nu sunt statice și apar in ordinea în care au fost editate. Mintea mea e simpla, are nevoie de ordine, nu să-i zboare notițele în toate direcțiile și să se zăpăcească constant.

Google Calendar mi se pare foarte simpatic, dar planificarea pe zile și ore la mine nu funcționează și nu prea am nevoie de alarme pentru asta, îl folosesc doar pentru evenimente importante.

Loop – Habit tracker.

Aproape am înnebunit căutând un habit tracker gratuit cu un design simplu. Cred ca e singura aplicație de acest gen care nu mi-a cerut să plătesc ca să pot adauga mai mult de 3-5 obiceiuri. Eu am nevoie de +10, asa ca asta e perfecta. Nu are nici reclame si iți creează si statistici în legătură cu activitățile tale.

Avantajul unui habit tracker, față de un Note, e faptul că îți creezi o serie de obiceiuri și nu faci decât să bifezi în fiecare zi pe cele pe care ai reușit să le completezi. Asta e pentru activități pe care le desfășori des, chiar zilnic, și pe care nu are rost sa le treci în fiecare zi prin alte to do’s. Bifă și pusi.

Partea buna e ca după o vreme îți intră în ritm și nu mai ai nevoie de aplicație ca să-ți aduci aminte de ele decât dacă te cheamă Julia și ai o gaură în loc de creier.

Bratara Fitness

M-am gândit să o adaug pe listă, pentru că mă ajută să fiu organizată în ceea ce privește somnul.

Întotdeauna am avut probleme la capitolul asta. Când mi-era lumea mai dragă și credeam că mi-am format în sfâșit un program, se întâmpla ceva și îmi dădeam iar viața peste cap si ajungeam din nou sa ma culc la 4-5 dimineața, lucru care-mi afecta tot.

De când cu brățara, un model simplu de Xiaomi Mi Band 2, sunt mai conștienta de ceea fac, știu exact câte ore am dormit, îmi vibrează încheietura mâinii când stau degeaba sau când îmi sună alarma, așa că nu am nicio șansă să o ratez și să-mi stric iar programul. În plus, am target de 10.000 pași pe zi, care chiar mă motivează să-mi adun acolo ‘’obiective atinse’’, să fiu activă și să dorm ca un om normal.

Listography

Dacă ești pasionat de liste, o să iubești asta!!!

Singurul lucru la care mă ajuta site-ul asta e la hrănitul obsesiei mele pentru liste, îl recomand doar pentru că știu ca majoritatea nu au auzit de el – e folosit de userii Twitter în general, iar la noi nu e prea populara platforma asta.

Îmi place ca e personalizabil și că am ocazia să mă holbez la listele altora, de unde fur o grămadă de cărți, filme, muzică și alte idei de liste, bineînțeles. Mwhaha.

HÂRTIE

Agende cu teme specifice.

Așa cum pe OneNote am câte un folder pentru fiecare hobby de-al meu, am și câte o agendă pentru fiecare… cu liste.

Știu, sunt nebună, asta tot încerc să explic. Dar m-am mai vindecat, jur.

Cele mai des utilizate sunt: una unde am listate cărțile citite, căci sunt putin paranoica și mi-e frică să nu-mi pierd vreodată contul de goodreads, așa ca ăsta e backup-ul, cum ar veni. Una cu proiecte, prezentări, examene și orice ține de mediul academic. Si una mică-mică, cu toți banii, toate cheltuielile și unde se concentrează toată zgârcenia mea.

Am o gramadă de agende de care mă ating o data pe an, dar stau frumos pe un raft și nu mă încurcă cu nimic.

Încă mi se pare ca stau bine, în trecut aveam listă pentru orice, inclusiv o listă cu toate listele pe care le aveam 😊)))).

Bullet Journal.

Am o agendă pe care mă chinui periodic să o transform în bujo, dar nu reușesc niciodată să mă țin de ea mai mult de 2-3 zile…

Ideea e genială și ar putea înlocui multe aplicații, mi se pare doar ca ocupă prea mult timp și spațiu fizic, în timp ce în aplicații șterg, o iau de la capăt oriând și nu trebuie să-mi fac griji că scriu urât. Plus că mi se pare ciudat să-l scot în public, pe unde am nevoie de el și să încep să scriu (și frumos!), când pot să fac asta din două mișcări pe telefon fără să atrag atenția nimănui.

M-am gândit să mai încerc o singură dată și să mă hotărăsc dacă e de mine sau nu, ca să nu-mi mai jumulesc agendele degeaba în viitor 😀

Dar despre asta într-un articol viitor.

Pwps.

zi una de jale

comments