Cred că toată lumea cunoaște coperta asta. N-am avut răbdare să caut și să citesc revista, dar am tot văzut-o distribuită, și pentru că toate comentariile făceau mișto de cât de sănătoasă e tipa, mi-am dat seama de ceva.
Mie nu-mi place fenomenul body positivity, dar…
- Nu cred că poți slăbi când te urăști. Unele persoane sunt ambiționate de sentimentele astea negative, de batjocură și de stigmă, dar unele sunt paralizate și cred că, pentru a putea accepta faptul că ai o problemă, trebuie mai întâi să ai curajul să te uiți in oglindă.
- Grăsimea în exces nu are cum sa fie sănătoasă, dar se pune foarte ușor eticheta de obezitate pe orice persoana mai masivă sau cu o constituție mai solida. Tipa de pe copertă, de exemplu.
- Rezultatele se vad in timp, așa că mi se pare aiurea sa te uiți la un om și să presupui, din start, că nu face nimic ca sa aibă grijă de el. Poate omul are un stil de viață sănătos, este activ, dar încă n-a ajuns acolo.
- Am văzut că se pufnește în râs când o persoană supraponderală mănâncă salată sau când aleargă 😐 că sigur e de show și acasă are un cârnat sub perna și-l ronțăie pe ascuns. NU, eu am! Dar la mine nu se pune problema că e sau nu sănătos. Pentru că sunt slabă 😀
- Nu o să zic ce greutate am ca să nu vă sperii. Cu toate că am greutatea ideală pentru înălțimea mea, mereu când sunt întrebată cât cântăresc, mi se atrage atenția că sunt e prea puțin doar pentru cum sună. Nu se gândesc că-s petite. Nu se face vreun calcul complex ca să se ajungă la concluzia că sunt prea slabă, pur și simplu le sună lor nesănătos, așa că mă invită să mă îngraș cu toate că eu sunt propoționată perfect. Totuși, eu mănânc foarte gras și uneori compulsiv. La mine nu există masă fără carne, zi fără chipsuri și două săptămâni pe lună am pofte de gravidă. Sunt sedentară de când a început pandemia și cu somnul mă cert de-o viață. Nu pun un gram pe mine. Singura perioadă în care am reușit să pun 2 kg pe mine a fost în toamna lui 2019 când aveam dietă cu KitKat, 2 pungi de chipsuri, un borcan de Nutella, patiserii și pizza zilnic. Care nici nu știu când le-am dat jos, așa de rapid s-au dus. Nu am auzit, totuși, pe nimeni să-mi spună că e nesănătos ce fac. Nu mi-a comentat nimeni niciodată când m-a văzut punându-mi 3 linguri de zahăr în cafea sau consumând 3 ness-uri pe zi (ness tare, nu 3in1). N-a avut nimeni, niciodată treabă cu lista mea de păcate (și e una imensă). Ba chiar mi s-a recomandat să mănânc “mult, mult Mc și să beau suc” ca să mă îngraș. Problema a fost mereu doar cum sună greutatea mea.
În fine, ce vreau eu să zic este că nu ne pasă de sănătatea altora, doar am găsit un paravan în spatele căruia să ne ascundem când ne spunem anumite chestiuni dureroase.
Tipa din poza e mult mai flexibilă decât mine, sunt sigura că are un stil de viață activ și își mănâncă legumele. Dacă ar sta lângă mine, eu aș fi văzută drept cea sănătoasă, deși mă aștept să mi se înfunde oricând o arteră de la cât colesterol am în mine :))
Ar fi superipocrit din partea mea să-i critic stilul de viață când eu nu fac absolut niciun efort ca să mă mențin.
Și chiar dacă mi se pare că majoritatea oamenilor au o tendință de îngrășare și a fi slab nu e o normă, mi se pare că prea mulți oameni nu sunt conștienți că sunt doar norocoși și ar trebui să se gândească de cinci ori înainte să folosească argumentul cu sănătatea.
Nu ne pasă de sănătate când avem atâtea brand-uri de țigări și alcool pe piață, când suntem în topul nespălaților pe dinți ai Europei, când porcul e cea mai bună legumă.
Și mai ales când, în România, ”sănătos” înseamnă ”nediagnosticat”.