Nu prea circul eu cu autobuzul, dar și când o fac: e aglomerat, cald și subțioarele vecinului meu își bat joc de mine.
Dar știți, vine acel moment când se deschid ușile, o adiere de vânt parcă te mângâie pe fruntea-ți lină, coboară un nene din ușa, parcă te mai dezmorțești și simți că trăiești din nou. Ai deja gura numai lapte și miere, simți crocanța fursecului inundându-ți ființa și unicorni dansatori pe curcubee noroase extrapuf
Apoi apare EL.
E omul ăla, cu ghiozdanul în spate, care urcă într-un autobuz aglomerat și face acele mutre de vai, n-am loc. Ăh, poate pentru că ghiozdanul tău arhiplin ocupă jumătate din autobuz?
E omul ăla, de 2 metri jumate, care atunci când ți-e viata mai frumoasă îți dă un fermoar in ochi.
Lăsând mișto-ul la o parte, mi se pare un gest al naibii de nesimțit, dar cel mai adesea cred că inconștient, să te urci cu ghiozdanul în spate într-un autobuz și să ai impresia că oamenii nu te înjură.
Dă-l naibii jos și ține-ți-l între picioare. Pe lângă faptul că ocupi spațiu cât o gravida cu tripleți, mai și împingi și lovești ca un salbatic pentru că nu ai loc.
Indiferent ca te simți sau nu cu musca pe căciulă, amintește-ți de mine când aștepți un autobuz în stație și pune-ți urmatoarele întrebări:
– am un ghiozdan sălbatic care e posibil să amenințe bunăstarea cetățenilor cu care am de gând să împart acest mijloc de transport în comun? da sau nu. daca e cu da, remove.
– put?