Vorbeam cu o tipă care a terminat Arte despre cât de greu îi este să le atragă atenția angajatorilor și m-am gândit: măi, de ce nu-ți faci un CV creativ? 

Apoi a trebuit să explic ce înseamnă asta și să ajungem la concluzia că oricum nu o angajează nimeni, deci nu are nimic e pierdut.

Un CV creativ este pur și simplu un mod de a-ți arăta abilitățile, experiența, chiar și personalitatea (calitățile), jucându-te cu structura unui CV tradițional.

Adică, în loc de o pagină alb-negru plictisitoare, poți să construiești ceva de la zero folosindu-ți abilitățile, fie că e vorba de Photoshop, un infografic, un video, un origami – efectiv nu ai limite.

Bine, ideal ar fi să nu distragi atenția de la conținut prin sclipiceli, până la urmă tot pe baza a ceea ce știi să faci ești angajat, nu a primei impresii, dar din marea de angajatori care petrec 5 secunde scanând CV-uri, cine știe, poate sari în ochi cui trebuie.

Prin afară sunt tot mai populare CV-urile creative, cineva trebuie să aducă moda și la noi.

Așa că dacă visezi să lucrezi în marketing, advertising, feșăn sau orice altă industrie creativă, efectiv nu ai nimic de pierdut dacă-ți storci cea mai ciudată idee de CV și o prezinți oamenilor care oricum te ignoră.

O mică opinie nepopulară însă…. ⇓

Dacă o să cauți CV-uri creative pe Google, o să găsești o grămadă de template-uri care sunt foarte frumoase, dar nu spun nimic despre tine.

Nu e nimic creativ în a completa niște căsuțe. Sunt utile dacă scopul tău e doar să ai un CV frumos. Totuși, în majoritatea cazurilor nu o să conteze că are sau nu floricele, iar eu sugerez genul ăsta de CV pentru profesii care nu sunt exagerat de formale și unde se apreciază originalitatea și unde ți se ignoră deja portofoliul.

Un exemplu care-mi place mult.

zi una de jale

comments