Am observat un trend care mă ÎNFURIE.
Glumesc.
Dar mi se pare că există un curent anti-stoicism și cred că există doar din cauză că e înțeles și promovat într-un mod foarte greșit.
Anul acesta nu o să mai scriu cuvântul lunii, dar cuvântul anului este stoicism.
Sincer, dacă nu aș fi citit nimic despre stoicism și cunoștințele mele despre subiectul ăsta s-ar fi rezumat la pagini de masculi “alfa”, cred că și eu aș fi avut impresia că este despre indiferență, răceală sau vreo formă de psihopatie.
Totuși, cum spune și DEX-ul, stoicismul este despre tăria de a înfrunta problemele vieții cu calm.
Despre a-ți păstra cumpătul, a trăi în echilibru, despre a judeca cât mai obiectiv și a lua decizii cât mai raționale.
Să nu dai în cap unui om într-o situație tensionată, de exemplu, să pleci și să-ți vezi de drum, e o atitudine stoică.
Asta nu înseamnă, în niciun caz, că adopți aerul unui bolovan de neclintit orice ți s-ar întâmpla în viață.
Din contra, empatia e consideră o virtute care întărește relațiile cu cei din jur și Marcus vorbește des despre cât de important e să asculți.
Deprinde-te cât mai mult a asculta pe oricine şi a te pune, pe cât poţi mai mult, în sufletul celui cu care stai de vorbă.
Nu poți spune că stoicismul este despre o extremă când unul dintre pilonii stoicismului este moderația, adică exact:
- o încercare de a evita extremele și excesele
- o cale de mijloc, între hedonism și ascetism
Una dintre cele mai discutate emoții în stoicism este furia despre care Epictet a spus că e inutilă și ne împiedică să realizăm obictivele – lucru cu care nu sunt de acord absolut deloc.
Dar sunt de acord cu Marcus Aurelius, care spune că nu trebuie niciodată să acționezi sub impulsul ei.
Urlatul poate te face să simți bine o secundă, dar rezolvă problema?
Și cu Seneca, care spune că spunea ca atunci când te cuprinde furia, să te oprești. Să nu mai faci un pas, să nu mai spui un cuvânt, să nu mai faci niciun gest. Pentru că furia ta nu face decât să crească în acele momente și nu face rău doar celor din jurul tău, dar îți face rău și ție prin repercusiunile cu care vine la pachet.
Când vorbesc despre emoții, stoicii vorbesc din propriile experiențe, deci nu au trăit ca niște bolovani și nu au pretenția oamenii care-i urmează să devină bolovani, doar că:
Suferim mai mult in imaginație decât în realitate. (Seneca)
Ce mai spun ei e că nu poți controla lumea din jurul tău, dar poți controla felul în care reacționezi la ea, iar ca să poți să-ți controlezi emoțiile, ai nevoie de multă introspecție și autocunoaștere.
Așa că nu, stoicismul nu este arta de a fi indiferent și chiar dacă nu sunt de acord cu toate ideile lor, cred că mulți oameni, în special cei care vor să depășească un episod depresiv, sunt hipersensibili sau exagerat de empatici, ar avea de câștigat dacă ar urma câteva dintre principiile lor pentru că majoritatea sunt foarte simple, sănătoase și de bun simț.
Te învață să fii prezent, să fii în control și să accepți lumea așa cum e.
Atât.