Nu voiam să mai scriu articole de genul acesta vreodată, dar mi se pare relevantă întâmplarea asta pentru că reflectă întocmai angajatorul român și ar trebui să fie un exemplu de așa-nu și fugi-mâncând-pământul-de-asemenea-anomalii.
Cristina Ich sau Îh sau cum își mai zice ea, merită urmărită numai așa, ca să vezi cât de insistentă poate să fie prostia umană.
Femeia asta mă uimește tot mai tare pe zi ce trece. Și nu o zic într-un sens bun.
Nu o să îmi poluez blogul cu vocea ei enervantă și aroganța ei scârboasă că probabil o să apară și în presă faza asta în curând și o să pun un link atunci.
O să vă explic direct ce a făcut cabalina noastră:
O prietenă de-a lui Îhhh a angajat o tipă și, după o săptămână, aceasta nu a mai vrut să lucreze pentru că și-a dat seama că nu îi place și nu i se potrivește ce face.
Îhh nu s-a putut abține, fiind o monumentală-prostie-plimbătoare și a urcat o înregistrare pe Instagram în care fata aia îi spunea cu super mult bun simț că nu vrea să ajungă să-i facă contract, să își dea demisia după o săptămână și să-i încurce, așa că renunță de pe acum, cât încă e în perioada de probă.
Apoi a tunat și fulgerat în stilul ei caracteristic, dramatic, arogant despre CUUUM își permite după o săptămână în care A ÎNCURCAT pe toată lumea să își dai seama, adică nu și-a dat seama după 2 zile???
Acum bomba: tipa a lucrat o săptămână neplătită 🙂
Asta nu e doar ilegal, dar e de-a dreptul jenant să încerci să umilești un om în public pentru o demisie, mai ales în condițiile în care ești ultima incompetentă, care nu e în stare să facă o medicină a muncii și să plătească o săptămână de lucru.
Sau măcar să ascundă detaliul ăsta ….
Dar cum să-l ascundă când, draga de ea, a noastră cercopitecă, crede că perioada de probă e doar o perioadă (și trebuia să fie de o lună :)) ) în care își dau ei seama candidatul e bun pentru post sau nu. Gratis.
Citez: mai sunt oameni care vor să muncească :))))
Da, sunt sigură că e coadă până la ieșirea din București de oameni dornici să-ți muncească neplătiți.
Ironic, dar mai știe cineva scandalul cu donațiile pentru Cantacuzino? Când i s-a năruit Internetul în cap pentru că i se părea ei complet normal să-și ia o parte din banii pe care îi primește în campaniile ei caritabile pentru că a muncit la ele. Repet. Bani primiți în scop caritabil :))))
Așa e când ești obișnuit să faci bani oricum, dar nu prin muncă.
Asta e atitudinea generală a românilor angajatori. Doar că nu avem unde s-o vedem pe Internet. Îi mulțumesc acestui shitshow cu picioare că ne-a servit drept exemplu astăzi pentru lecția de red flags la angajatori.
Dacă urmează să te angajezi sau dacă ești deja angajat, dar nu ai studiat niciodată legea, ar trebui s-o faci.
Motivul pentru care avem oameni atât de îhhhcompetenți este exact ăsta: că nu ne cunoaștem drepturile, că acceptăm asemenea situații, că nu ne obosim să facem reclamații când ni se întâmplă o nedreptate, că avem mentalitatea fac eu un sacrificiu și poate în viitor o să fie mai bine. Nu 🙂
Munca-i muncă și trebuie remunerată. Și nimeni nu merită călcat în picioare în public pentru decizia de a demisiona de pe un post neplătit =)) (râd, dar nu e de râs).
E fukich jalnic.