de ce ne revoltăm la conținutul gratuit?

N-am avut ce face și m-am băgat într-un schimb de replici pe TikTok, care m-a uimit. Totul a început de la un tip care blocase niște conturi pentru că-i comentaseră aiurea, așa că au venit mai mulți inși să-l tragă de ureche, că trebuie să lase oamenii să se exprime liber !!!

Încerca unu acolo să explice că orice spune cineva despre tine pe Internet trebuie să-ți dea de gândit :))))))

Citez: și un hater dacă îți spune că ești arogant, are un motiv.

  1. Internetul e plin de oameni aiurea, dacă îți schimbi personalitatea în funcție ei, înseamnă că nu ai una.
  2. Dacă nu e hater, pur și simplu îți explică de ce i se pare că ești arogant, nu aruncă o vorbă și pleacă.
  3. E normal să te cunoști mai bine decât un om care își dă cu părerea despre tine dintr-un video de 15 secunde. Anormal mi se pare să te expui pe Internet, tu neavând niciun pic de încredere în tine. Te condamni singur la tortură psihică. Pentru că anonimatul scoate ce-i mai rău din oameni.
  4. Oricât de nobile sunt gesturile tale și oricât de mult te chinui să nu deranjezi, întotdeauna o să aibă un bolând treabă cu tine. Dacă cineva îți spune că ești arogant, o poate face dintr-o mie de motive care să nu aibă legătură cu persoana ta. Poate i s-a părut lui ceva.  
  5. Există atât de mult conținut pe Internetul ăsta. Gratuit. Nu am înțeles niciodată oamenii care crizează într-un colțișor care-i urmărit de câteva mii de persoane. Acel om, în 99% din cazuri, nu e influencer, are doar un cont personal pe care-și exprimă gândurile și a strâns niște urmăritori din greșeală. Știu că pare straniu, dar nu toată lumea se visează faimoasă. Nimeni nu are nicio datorie față de tine cât timp cât nu-i dai să mănânce prin vizualizările tale. Dacă vrei conținut personalizat din partea lui, poți oricând să-l întrebi cât te costă 😀

Problema e că libertatea de exprimare e foarte prost înțeleasă. Faptul că ai o părere și o exprimi, nu te ferește de reacții sau consecințe.

Majoritatea au impresia că pot spune orice, cât timp completează ulterior că aia e părerea lor. În narcisismul lor sinistru, ei cred că ”părerea” trebuie respectată indiferent cum e formulată și ce transmite. Părerea e sfântă! Doar pentru că e! 

Eu am decis că nu o să dau niciodată block pentru că am relații liniștite, n-am pe cine să torturez psihic și e păcat de talentul meu :)) mă irosesc.

Dacă ai prea mulți hateri și n-ai ce face cu ei, ai trei variante:

  • îi ignori sau îi blochezi – dacă-s hateri pasionați își fac conturi noi, deci nu rezolvă multe varianta asta, eu am un bolând care mă urmărește de pe conturi false de 6 ani. apropo, du-te dracu’
  • le răspunzi frumos numai de-a naibii – eleganța ori îi intimidează, ori îi enervează mai tare – ambele au rezultate amuzante
  • îi trollezi – cea mai distractivă variantă, dar a se lua în calcul doar atunci când chiar n-ai altceva mai bun de făcut. eu nu cred că trebuie să fim mereu serioși pe Internet, ar fi chiar trist să răspundem mereu educat oricărei scuze de om. în special ăstora cu trăsături narcisiste. ăștia merită chinuiți lent.

Singura variantă cu care nu sunt de acord e să dai replică la absolut fiecare comentariu posibil, am văzut asta recent pe pagina unei tipe. Creezi un loop. Nu se mai termină niciodată. Mai lasă-i să mai și flămânzească, că unii chiar se hrănesc cu pâine și circ.

Voi cum tratați haterii? 😀

generația smiorc

Există o tendință a părinților în ultimii ani, de a feri copiii de probleme sau a-i victimiza.

Sunt prea speriați, să nu cumva să abuzeze copilul, să nu cumva să-l lase să plângă două minute, să nu cumva să transpire.

Îmi dau seama că orice parinte își dorește ca puiului să-i fie bine și să o ducă măcar puțin mai bine decât a dus-o el, dar cocoloșeala asta pare că se resimte în atitudinea ultimelor generații și nu are cum să le fie benefică în viitor.

Recent am tot auzit replica: “în loc să ne ajutați să ne fie mai bine, vă gândiți că las’ că și noi am dus-o rău”.

Urmate de liste întregi de plânsete, despre cât de grea e facultatea (cea facultativă), cât de greu e sa ai job in paralel (cu facultatea cea facultativă), cât de greu e să… și să… și să.

Dar …nu așa trebuie sa fie?

La 20 de ani ai nevoie de experiențe sociale complexe, trebuie să-ți iei lumea în cap și să te dai cu capul de pereți, că viața din punctul ăsta mai ușoară nu devine, dacă nu treci prin niște greutăți care să te formeze sau să te forțeze să te descurci, o să fii toată viața numai un smioc :)).

Chiar ar trebui sa te simți norocos dacă ești într-o situație mai dificilă, pentru că asta însemna că faci ceva cu viața ta, că te îndrepți spre ceva, că ai de unde învața ceva.

Mie îmi pare bine că n-am avut un start ușor în viață. Am avut job-uri cretine. Nu mă interesa că e de jos, că nu-i de femei, că mă murdăresc pe mâini. Dacă nu aveam un metru și-un pupic, mă duceam direct în construcții. Cărat mortar cu găleata!!! Visul meu umed. Acum nu aș mai face orice. Nu mai am răbdare. Romantizez prea mult cafeaua. Sunt sensibilă toată ziua daca nu dorm bine. Mă dor șalele. Și am doar 25 de ani :)))))

Daca nu profiți acum de energia ta, când o s-o faci?

Nicio poveste de succes nu începe cu “mergeam cu trenul moca”.

Nimic frumos, durabil sau valoros nu a venit din comoditate și pomeni.

Lumea a dus-o mai rău, dar s-a murit? S-au găsit soluții și chiar s-a făcut facultate mai serioasă. 

Problema nu e transportul, ci unde duce el. Acolo sunt adevăratele chestiuni în care trebuie investită energia, dacă ne interesează bunăstarea noastră 😀

Avem cadre didactice agramate și demente, nu avem locuri de practică serioase, materiile sunt în urmă cu câțiva ani, unde-s protestele?

Spunea un bisnismen că dacă vrei sa cunoști un om, trebuie să-l întrebi care a fost experiența care l-a marcat și transformat în cine este el azi.

Nu știu dacă am vreun fir alb, dar dacă am, citind prostia asta l-am căpătat.

Pentru că în 99% din cazuri, experiențele care te “transformă” nu sunt dintre cele mai frumoase.

Gândește-te la o întâmplare care ți-a deschis ochii în legătură cu ceva sau din care ai învățat ceva valoros. Sunt destul de sigură că nu a fost o plimbare și că marea ta trauma și greul tău imens în viața nu e că ai plătit un bilet de tren.

A fost ceva mult mai intim, sensibil și despre care nu-ți vine să le povestești zilnic oricărui necunoscut.

E normal să-ți fie greu, nu greu sa pici din picioare și să intri în depresie, dar e normal sa existe confuzie și decizii proaste și să muncești puțin mai mult la vârsta asta. 

Nu e capăt de lume.

toată prostia de pe lume e pe Facebook

Cred că o să urmeze o întreagă serie de articole în care arăt cum îmi iau trigger la postări de pe Facebook. Nu au neapărat legătură cu literatura, dar nu mă pot abține când văd atâta… *insert cuvânt jignitor here*.

Postarea care mi-a întunecat mintea:

A ajuns cancel culture și la sat…

Am mai zis că ocolesc tot ce ține de Facebook, în special de grupurile românești, dintr-un motiv simplu – ca la noi, nu-i nicăieri pe Internetul ăsta.

Mi s-a părut totuși interesant când mi s-a recomandat un grup cu întrebări pentru avocați, dar mi-au trebuit doar două click-uri ca să simt cum îmi cedează o bucată de creier acolo.

Nu s-o fi exprimat femeia clar din prima, dar întrebarea era: ce se întâmplă cu investiția ei într-o casă, în cazului unui divorț, având în vedere că soțul a achiziționat-o înainte de cununia civilă?

Românul putea răspunde la subiect, cu un articol de lege sau cu propriile cunoștințe, că după o vârstă cam toată lumea are de-a face cu domeniul și este unul destul de minat.

Ce a făcut românul în schimb?

A scos colții misoginismului și a paranoiei veșnice care zace în toți pârliții: e curvă, materialistă și se mărită pentru bani!

Apoi s-a apucat furios să-i scrie iubitului ei (imaginați-vă ce găuri trebuie să aibă în șosete oamenii ăștia). Ei, în mintea lor strâmbă, i-au scris crezând că-i fac omului un bine, că-l iau din calea acelei nenorociri care vrea să profite de proprii ei bani. Doar na, toți știm că nu trebuie să te gândești la viitor, viața e toată pictată în nuanța foiței de ceapă, banii cresc printre crăpăturile de asfalt, îi piguli ca gâina când te plictisești pe acasă că doar îți petreci tot timpul acolo, nu muncind undeva pentru a-ți crea un loc stabil în lume. Iar iubirea nu doar că e veșnică, dar ține și de cald, te apără și de ploaie. Anticipat!  

După mintea unora, la fel de realistă ca un film Barbie și îmbibată cu psihologie mai ieftină decât un covrig, trebuie să te lași așa, în voia sorții. Din iubire. Toate informațiile pe care le cauți trebuie să-ți folosească într-un scop anume. Malefic, desigur. Așa, pentru tine, să știi ce semnezi și în ce te bagi, nu este suficient. 

Mi se pare cretin de-a dreptul să ai pretenția ca unei persoane să nu-i pese de munca ei.

Să-i spui că normal ar fi să investească într-un viitor care nici măcar nu știe dacă-i va aparține. 

Sunt atât de multe cazuri de persoane care au agonisit o viață întreagă pentru o casă și au rămas la un moment dat doar cu hainele de pe ele, încât nu ai nicio scuză în 2020 să fii atât de imbecil și să nu te intereseze aspectele civile ale unei familii înainte să-ți intemeiezi una.

Postarea a fost distribuită într-un alt grup unde, după ce m-am certat o jumătate de oră cu 3 ”bărbați” rupți în călcâie de supărați, care i-au transmis în privat ”victimei” că viitoarea lui nevastă nu plănuiește să doarmă în tomberon peste câțiva ani, unul dintre ei s-a oprit în mijlocul tărăboiului și a spus: are dreptate femeia. 

Atât.

Later edit: Tipa a editat ulterior și a spus că a mai rămas o dată pe drumuri și nu vrea să repete povestea 😐

#5daysof live blogging. | ziua 5

M-am gândit să marchez acest moment unic în istoria umanității printr-o serie de articole în care să vorbesc alandala.

Ziua 1. Ziua 2. Ziua 3. Ziua 4. Ziua 5 aici:

Reminder: CARANTINA NU E UN CONCURS DE PRODUCTIVITATE.

Dar azi mi-am dat seama că în luna aprilie am citit 10 cărți. Printre care și una de 330 pagini – n-am mai atins de mult o carte atât mare, pentru că short attention span. În 2019 recordul a fost doborât în luna septembrie, când am citit 7 cărți, așa că pentru mine e ceva wow că am făcut asta din greșeală :)).

În schimb, cel mai neproductiv lucru pe care am putut să-l fac a fost să descarc TikTok. 

Prima oră a fost traumatizantă, cum e orice colț de Internet în care se află români (mai ales că am fost întâmpinată de echipa ENAT, niște oameni de-un penibil cum n-a mai văzut pământul ăsta). Dar apoi am început să primesc numai postări personalizate, cu oameni din afară, și să mă simt ca pe Vine.

Scuza mea e că eu nu folosesc alte aplicații, am media de 5-7 minute pe Facebook și Instagam. Numai Twitter îmi mănâncă nopțile din când în când.

Nu recomand aplicația, pentru că odată ce începi să vezi numai rățuște și iepurași prin feed, it’s over. Nu mai are cine să te salveze. Aș putea să scriu un articol: mi-am făcut TikTok ca să-ți arăt de ce nu trebuie să-ți faci TikTok, dar am impresia că avem deja prea multe aplicații de socializare și atunci când mai apare câte una, nu mai avem curiozitatea aia, ca pe vremuri, să vedem ce-i cu ea. Ajungem pe acolo doar în cazuri extreme (ups).

Dar revenind la productivitate, o să-mi continui ideea din primul articol: nu ar trebui să ne stresăm suplimentar și cu ideea că nu suntem suficient de productivi, că nu ne putem concentra, că nu dăm randament, nu trebuie să ne mințim că suntem ok, pentru că suntem oameni, avem nevoie de socializare, de soare, de siguranța zilei de mâine și în momentul acesta nu trăim vremuri normale.

Și asta o spun eu, care sunt destul de introvertită, aproape schizoidă, puține lucruri mă bucură la fel de tare ca izolarea, liniștea și amânatul oricărui plan de a ieși din casă :)). 

Nu-mi plac oamenii plângăcioși și nu-mi place să văd lucruri negativiste în general, dar în perioada asta mă bucur când văd o persoană care nu pozează numai zâmbete pentru social media și își permite să fie vulnerabilă. Pentru că e sinceră. Și pentru că nu trăim vremuri normale.

Mă enervează cei exagerat de panicați, care smiorcăie de dimineața până seara, dar îi înțeleg și pe ei. Pentru că nu trăim vremuri normale. 

O să-mi dau o palmă cu piciorul dacă mai citesc o grăzăvie din asta: Shakespeare a scris King Lear când a izbucnit epidemia de ciumă! Newton a descoperit teoria gravității într-o perioadă de izolare! Și îndemnările: asta e șansa ta să scrii cartea aia!!! antrenează-te pentru maratonul ăla de alergare! uite cât timp ai și câte resurse are Internetul! apucă-te de programare!

Este fantastic dacă te poți adapta și reușești să faci tot ce-ți propui în perioada asta, dar dacă nu reușești, chill & no shame. Pentru că oricum nu știm cum va schimba pandemia asta lumea în următorul an… ce va mai conta și ce nu. 

Momentan e suficient să supraviețuim. 

Cineva mi-a spus că atmosfera din ultimele luni i se pare similară cu cea din Deșertul tătarilor – pentru că trăim în așteptare, singuri, într-o rutină îngrozitore, uitându-ne pe geam cum se uita Drogo spre deșert așteptând războiul…. sau să se întâmple ceva, orice. Eu mă simt mai mult ca-n Uzumaki, doar că în loc de spirale peste tot, văd COVID19 :)).

Am făcut mini-challenge-ul ăsta cu live blogging-ul pentru că în ultima vreme am avut tot felul de gânduri haotice și nu am găsit alt cadru în care să mi le exprim.

Recomand oricui să țină un jurnal, măcar în perioada asta, pe hârtie sau pe-un blog, nu contează. Pe lângă faptul că e terapeutic, cred că o să fie foarte interesant să ne citim gândurile după ce lumea o să revină la ”normal”. O să sune totul foarte distopic și o să avem cu ce să ne plictisim nepoții la bătrânețe. 

Tweet-ul zilei:

#5daysof live blogging | ziua 4

M-am gândit să marchez acest moment unic în istoria umanității printr-o serie de articole în care să vorbesc alandala.

Ziua 1. Ziua 2. Ziua 3. Ziua 4 aici:

Spuneam că rutina mea nu a fost afectată? Da, adică fac aproape aceleași lucruri în fiecare zi, dar mi-am dat azi seama că mie pandemia chiar mi-a dat viața peste cap. Cele mai multe planuri mi le făcusem fix pentru perioada martie – iulie, că mi s-a părut mie că atunci o să am mult timp liber ca să rezolv niște chestiuni…. și într-adevăr, am presimțit bine, am mult timp liber, dar toate planurile mele implicau ieșitul din casă :)).

Aseară am avut puțină febră și mi-am amintit de-o întrebare sensibilă pe care am văzut-o acum câteva zile: ce ați vrea să faceți dacă ieșiți bine din pandemia asta?

Aș vrea să nu mai amân, să risc mai mult și să scap, odată pentru totdeauna, de perfecționism, pentru că ăsta mi-a pus piedică toată viața.

Am amânat tot ce se putea amâna vreodată, cred că o să ajung la 100 de ani numai pentru că o să-mi fie lene să mor. Glumesc, nu-s chiar leneșă. Dar o să-mi procrastinez și moartea, sunt sigură.

Tot ce aveam eu de rezolvat în martie -iulie, ar fi fost pus la punct de mult, dacă nu aș fi așteptat momentul perfect, starea perfectă, data perfectă… 

Pe de altă parte, câteva dintre lucruri pe care le aveam de făcut în primăvară și le amânasem pentru toamnă au fost inspirate, m-au scutit de niște drumuri și bani aruncați aiurea înainte de pandemie, pentru că tot ce aveam pe listă s-a anulat. Își face și intuiția treaba, când nu râde de mine.

Învățături clișeice, care merită înșirate la nesfârșit până ni se fixează nouă, ăstora zăpăciți, în cap:

  • nu amâna. niciodată. nimic.
  • cel mai greu e să începi, deci important e să-ți aduni toată forța ca să faci asta, că restul vine de la sine
  • nu există perfect, nu trebuie să fii pregătit, nu trebuie să fie bine din prima – nici nu prea are cum să fie 

Dar ca să răspund mai punctual la întrebarea de mai sus, dacă o să se termine nebunia în vară, atâta vreau: picnic, un lan de floarea soarelui, citit sau pictat în aer liber, pentru că am așteptat prea mult soarele, simt că-i iarnă de câțiva ani.

Apropo de floarea-soarelui, nu prea i-am dat atenție până vara trecută, când am văzut aceste imagini de la Muzeul Van Gogh din Amsterdam, unde au fost plantate 125.000 de minunății din astea.

Ăsta e unul dintre locurile în care sper să ajung până la următoarea pandemie. 

Mă tot gândesc cum o să fie viața după 15 mai, dacă într-adevăr o să se termine carantina până atunci (sunt sceptică) și văd două variante:

  1. oamenii uită repede, așa cum fac de obicei, așa că o să se îmbulzescă peste tot, nu o să mai țină cont de nicio regulă de igienă sau bun simț, cazurile o să se înmulțească și cu asta o să vină un al doilea val de probleme
  2. oamenii o să iasă responsabil din casă și nu o să uite normele de igienă, o să evite spațiile aglomerate și o să păstreze distanța socială (1.5 m), o să poarte măști chirurgicale, nu o să-și pună mâinile pe față etc.

Cred că prima variantă o să domine. Mi se pare puțin utopică a doua, nu știu dacă sunt eu prea negativistă, dar când văd câți oameni trec pe strada mea fără niciun stres sau câți îți pun selfie-uri din parc, în timp ce eu zac aici ca proasta… meh.

Ar fi frumos să nu uităm că suntem în pandemie, chiar dacă nu ne amendează nimeni când ieșim din casă. 

Recomandare random de aplicație care să te ajute să fii productiv sau să petreci mai puțin timp pe telefon: Forest!

Este destul de populară, dar recomand varianta premium (pentru android, că pe ios nu cred că există free) pentru că…… plantează copaci reali prin Africa 😐

Acum că am aflat asta, mă simt șefa la productivitate. Adică eu în timp ce stau departe de telefon și-mi fac treaba, plantez și copaci prin Africa. Love it ♥ 

Anyway, mai ține cineva minte Un cuvânt pe zi? M-am uitat prin statistici și am făcut o listă cu cele mai apreciate cuvinte, adică cuvintele cele mai distribuite, care au avut cele mai multe vizualizări. Și sunt surprinsă de rezultate:

Patetic. Patriotard. Peripatetician. Nur. Șod. Becisnic. Reviviscență. Oniomanie. Cozeur. Siaj.  

Unele mă miră că au fost populare pentru că uitasem complet de ele.

Și încă o chestie legată de pagina asta, am observat că toate cuvintele care făc referire la stări emoționale negative sau boli psihice au avut tot așa, foarte multe aprecieri: angoasă, sciziune, acatafazie, degringoladă, alean, sucomba, defetism, supliciu etc.

De ce, lume???

Astăzi nu prea am subiecte despre care să aberez, așa că asta-i tot.

Tweet-ul zilei, cu direcție clară:

A, și încă ceva: R.I.P oameni care stau la bloc și au pisici în călduri în perioada asta. 

#5daysof live blogging! | ziua 3

M-am gândit să marchez acest moment unic în istoria umanității printr-o serie de articole în care să vorbesc alandala.

Ziua 1. Ziua 2. Ziua 3 aici:

Se vede că stă lumea acasă, de câteva zile a descoperit Internetul dalgona coffee și a explodat. Nu cred că ar fi ajuns virală în alt context pentru că, cel puțin mie, nu mi se pare ceva nou. Niște nes cu zahăr, preparat ca pe vremuri, așezat frumos pe lapte rece. Singura diferență e că acum nu ne mai bem cafeaua pe fugă și avem timp să frecăm … nesul :))

Apropo de băuturi, ce am mai făcut pe acasă:

ciocolată albă caldă cu frișcă și scorțișoară – ăsta a fost o vreme, cumva, la ordinea zilei

cafea cu înghețată de vanilie – pentru că sunt o vacă

cafea cu cardamon – weird, i know… 

cafea cu rom – rețetă aici

Da, știu, dacă bei cafeaua cu zahăr, nu îți place cafeaua, îți place dulcegăraia. Guilty.

Mă gândeam într-o zi, cum naiba am ajuns eu să beau cafea, pentru că nu am fost neapărat o fană a gustului niciodată, și mi-am amintit cum la început era mai mult un ritual pentru mine, ăsta de a-ți prepara cafeaua, de a savura-o încet, negrăbită, în timp ce începeau neuronii să-mi facă sinapse și lumea să fie mai frumoasă. Era relaxant, ca un fel de escapism despre care spuneam aici. Acum doar o dau pe gât cum mă trezesc :))))).

Dar în rest, sunt un om plictisitor și nu am vicii 🙁

Vorbeam în prima zi despre faptul că există oameni fără hobby-uri și mi se pare șocant. Și am mai scris și despre plictiseală și cu alte ocazii pe aici.

Cred că am descoperit un motiv pentru care unele persoane nu vor să aibă hobby-uri: un hobby nu produce neapărat bani, cel puțin nu la început, de multe ori niciodată. Și unele mai necesită și investiții. Iar satisfacția personală nu e ceva important pentru toată lumea. Unii sunt ok și așa.

Oricum persoanele care și-au găsit hobby-uri în perioada asta, în cel mult o lună de la ridicarea carantinei, o să uite complet de ele și o să revină la vechile obiceiuri, la fel ca și credincioșii care merg la biserică doar când dau de necaz, astea au fost niște chestii așa… care le-au salvat mințile pe moment 😀

Eu refuz să trăiesc doar pentru bani, sunt prea creativă. Din păcate am cam multe hobby-uri și uneori mă gândesc la ce să mai renunț, pentru că trebuie să fiu realistă, nu sunt roboțel ca să le pot face pe toate și e mai bine să te concentrezi pe una, două, decât să faci o sută de lucruri și să le neglijezi pe fiecare în parte.

În același timp, într-un colțișor din mintea mea se întâmplă asta: hei, dar parcă mi-ar plăcea să am un podcast în care să vorbesc ca o moară stricată sau un booktube sau să mă apuc de patinaj artistic și de croșetat fulare la pisici în timp ce îmi deschid o fundație pentru oamenii străzii….

Am mai zis, mi se pare important să ai ocupații reale. Nu pasiuni, că alea-s rare, arzătoare și îți perturbă întreaga existență. Dar lucruri așa, cu care să-ți ocupi timpul în loc să te uiți toată ziua la TV și să dai scroll pe Facebook, că trece viața asta și ne trezim la 80 de ani că am trăit degeaba.

Găsisem un articol cu cele mai ciudate hobby-uri pe care le-au listat unii prin CV-uri, unul dintre ele era: arguing with people online. Probabil orice activitate regulată se poate considera hobby și judec oamenii degeaba (gata, că dacă mai scriu o dată cuvântul ăla mor).

Random isolation update:

  • am pierdut numărul zilelor de când #stauacasă
  • mă simt de parcă trăiesc o duminică continuă, e foarte ciudat
  • scriu asta la 6 dimineața, pentru că mi-am stricat de tot programul de somn
  • mă doare spatele și asta chiar e o problemă pentru că am un început de scolioză și am nevoie de plimbareee
  • mi-am descărcat tiktok după ce-l dezinstalasem deja o dată și asta e grav 
  • am găsit o rețetă de tiramisu pancakes

Mă gândeam acum cum ar fi să vorbesc despre toate hobby-urile mele pe Julietts, nu doar despre cărți, câteva opinii nepopulare și câte un offtopic pe ici, pe colo. Cred că n-aș mai avea timp să respir… de fapt, nici să le practic.

Despre ce aș putea să vorbesc, dar nu o fac, dar poate o s-o fac cândva (dacă există cerere sau inspirație):

muzică (știu cât pentru 3 vieți), filme vechi (gen, foarte vechi), parfumuri de nișă (aștept să mai adun), limba japoneză, ficțiune scrisă de moi, flexibilitate (pe care am cam pierdut-o în ultima vreme), desen, anime și manga, artă în general. 

Jack of all trades, master of none.

Momentan rămân la cărți, și apropo, nu am nicio dorință de a citi ficțiune în perioada asta, nu sunt un reading slump, pur și simplu simt că nu am timp de așa ceva, că mai bine m-aș concentra pe non-ficțiune pentru o vreme. 

Am găsit un articol interesant despre gripa spaniolă în România – click pe aici.

Câteva idei de activități dacă te plictisești să tot #staiacasă:

updatat CV-ul, curățenie în galeria telefonului sau în e-mail-uri, un 30 days challenge (legat de orice schimbare pe care ai vrut s-o faci în viața ta și n-ai avut timp până acum), creat playlist-uri, încercat cafelele de mai sus, stalkerit colegii din liceu, bifat un film anime, jucat Osu!, făcut liste pe listography, spamat cu inimioare pe Pablo The Alpaca, holbat la tâmpenii absolut nefolositoare de pe site-uri chinezești, ca Aliexpress, Wish, Joom etc.

Mi-am dat seama în timp ce scriam că n-am mai citit un blog de foarte mult timp, nu am mai avut curiozitatea să descopăr, iar persoanele pe care le urmăream înainte nu mă mai interesează acum. Mi se pare că toată lumea s-a mutat pe YouTube și pe Instagram :))

Așa că dacă ai ajuns să citești până aici, sunt curioasă, tu ce bloguri citești?

 Tweet-ul zilei:

P.S: TikTok is shit.

#5daysof live blogging… | ziua 2

M-am gândit să marchez acest moment unic în istoria umanității printr-o serie de articole în care să vorbesc alandala. Ziua 1 aici.

Astăzi sunt pozitivă. Ok, asta sună cam ciudat în vremurile noastre….

Dar m-am plictisit să citesc numai smiorcăieli pe tema asta, vreau să mă gândesc și la lucrurile bune pe care le aduce pandemia asta:

  • s-a mai redus poluarea 
  • am avut și noi un 1 aprilie fără farse de prost gust
  • mai vedem și noi ce oameni avem în jur, pentru că în vremuri grele se vede caracterul omului
  • ni se pun la îndemână tot felul de lucruri care să ne ajute să nu o luăm razna. humanitas au pus niște ebooks gratis pe site, tot felul de site-uri oferă cursuri gratuite etc
  • poate învățăm să apreciem și noi mai mult lucrătorii comerciali, curierii, brutarii, meseriile astea care nu necesită o facultate, dar sunt vitale societății și la care adesea ne uităm de sus.
  • deși trăim în izolare, cred că dezvoltăm un mic spirit de comunitate și altruism, am văzut o grămadă de persoane care s-au oferit voluntare în perioada asta ca să ajute bătrâneii 
  • ne mai dăm și noi seama ce am neglijat de-a lungul anilor; prieteni, sisteme, vise
  • mai încurajăm și noi micile afaceri locale
  • oamenii sunt mai atenți cu igiena! și să sperăm că nu o să mai mănânce ciudățenii
  • unii și-au găsit hobby-uri sau au profitat de perioada asta ca să se redescopere. au învățat lucruri noi, au devoltat obiceiuri noi, au făcut copii și multe alte lucruri pe care le-au tot amânat
  • cel puțin pentru câteva luni, nu o să ni se mai încalce spațiul personal atât de ușor, adică mă aștept ca oamenii să evite să ți se mai bage în suflet prin magazine, autobuze etc
  • vedem influența mass-mediei (despre care credeam că știm totul deja), își mai pierde din credibilitate (pentru cei pentru care încă nu era evident că nu orice site sau influencer spune adevărul) și poate găsim o metodă să mai eliminăm din fake news și terorismul psihic
  • un mic reality check pentru cei care se credeau nemuritori sau care trăiesc cu ideea asta tâmpă ,,mie nu mi se poate întâmpla”
  • vă dați seama cât de norocoși suntem că ne-a prins pandemia asta cu tehnologia atât de avansată și tot ce trebuie să facem este să stăm în casă și să ne spălăm pe mâini? 

Am auzit un zvon cam sinistru, cum că gata, lumea s-a mutat online. Că perioada asta e dovada că se poate și suntem pregătiți să trăim așa, ca-n cărțile lui Asimov. O aberație. Eu sunt sigură că asta este doar o perioadă trecătoare și, oricât de avansată ar fi tehnologia asta, nimic nu poate înlocui interacțiunea umană. Ni-mic. 

Mă lasă rece acele fotografii cu oameni care stau în autobuze cu telefoanele în mână, peste care planează mesajul: uite, oamenii nu socializează. smiorc.

Ar fi obositor și enervant să se normalizeze vorbitul aiurea în public, lăsați oamenii să își vadă de treaba lor. 

Și că tot veni vorba de ”statul pe telefon”, care e văzut atât ca un gest suprem de incultură.

În ultimii ani, m-am simțit așa, judecată din umbră, de câte ori am scos telefonul din buzunar. Săgetată cu privirea, de persoane în vârstă. Vânată :)).

Știu războiul ăsta dintre generații și discuțiile despre obsesia tinerilor din ziua de azi pentru ecrane, dar mă simt neîndreptățită și mi se pare stupid să fim băgați toți în aceeași oală de către acești… domni cu plete dalbe. 

Pentru că eu chiar încerc să reduc statul pe telefon, pe social media, pe orice device și să le folosesc în mod strict, doar pentru lucruri nesesare, și mă oftic să văd priviri acuzatoare și comentarii urâte de la boșorogi (na, că mi-a scăpat!), doar pentru că mi-am scos telefonul să mă uit cât e ceasul.

Și nu că-mi pasă mie de părerile lor, doar că-mi amintesc așa, ce nedreaptă-i lumea :))

Dacă ești genul care vânează tineri pe telefoane, fii antenă, o să afli chestiuni extraordinare despre diferitele modalități de a-ți folosi gadget-ul.

Ce lucruri utile poți face pe telefon în public:

  • poți verifica orarul mijlocului de transport în comun sau poți urmări traseul lui, mai ales dacă nu cunoști zona în care te afli 
  • poți citi ! cărți. articole. cursuri pentru facultate. eu m-am lăsat de asta, pentru că de câte ori ridicam privirea din telefon, vedeam niște ochi sgubilitici de bătrânel, gata să mă jumulească din priviri. îi înțeleg, tho, probabil arătam paralizată
  • poți răspunde la un e-mail important legat de facultate, muncă etc. 
  • poți să asculți un podcast, un tedtalk, mă rog, o emisiune cum ascultați voi la radio în timp ce conduceți.
  • poți învăța! în drum spre examen.
  • poți face un puzzle, un rebus, un sudoku. eu sunt cu puzzle-urile

Multe articole de pe blogul ăsta sau eseuri din facultate, au fost scrise pe stradă, pe autobuz, pe tren, cu ochi sgubilitici urmărindu-mă. 

Nu încurajez statul pe telefon non-stop, doar că nu avem smartphone-uri doar pentru Instagram și jocuri, poți face și lucruri utile pe el și m-am plictisit de generalizările astea atroce, pentru că știu multe persoane care lucrează de pe telefon.

Discuție auzită în tren, la câțiva cm de mine:

*eu existând, citind Dostoievski, cu căștile în urechi și volumul pe minim, ca o introvertită hardcore*

Nene supărat lângă mine: Bă, tinerii ăștia, s-au tâmpit cu telefoanele astea, toată ziua numa benoclează acolo.

Nene mai tânăr și de treabă care-mi ia apărarea: Nu, mă, Gigă, să știi că sunt mult mai deștepte generațiile care vin. Mă uit la nepotul meu la 3 ani îmi explică cum se umblă pe tabletă… nuuu, ei văd altfel lumea, îți zic eu, au altă gândire mai avansată.

Alt nene morcovit: Au pă dracu să-i cheptene! Păi când eram eu în armată…

A fost o călătorie interesantă………

Ați văzut că în Japonia a nins peste cireșii înfloriți? 

https://twitter.com/PeachMilky_/status/1244136975289815040

https://twitter.com/Japan_Vibe/status/1244203161625165824

Acum doi ani Clujul a primit 100 de puieți altoiți de cireși japonezi și cred că anul acesta vor fi plantați, i can’t fucking wait.

despre puzzle-uri

Nu cred că am mai vorbit despre asta vreodată, dar mie-mi plac puzzle-urile și mereu am unul în lucru pe telefon sau laptop. Pentru că sunt prea minimalistă, nu prea am dorințe din astea nebune de a-mi umple casa de lucruri cu care sa nu mai știu apoi ce sa fac, așa că nu prea cumpăr puzzle-uri, chiar dacă îmi sclipesc ochii când le văd prin magazine.

Însă mai nou am două lucruri pe wishlist:

– vreau găină (nu întrebați)

– vreau să înrămez un puzzle de minim 1000 de piese

O să trecem peste partea cu găina….

Caut un puzzle în culori vii, clare, cu detalii frumoase, pe care să nu-mi pară rău că mi-am dat banii și care să nu arate deranjant sau să-mi încarce prea tare retina și peretele.

Momentan, cel mai frumos mi se pare The greatest bookshop de la Ravensburger (evident de ce).

Totuși, parcă e puțin cam încărcat.

Parcă un landscape ar fi mai potrivit pentru ce-mi trebuie mie.

The hills beyond mi se pare superbAdor culorile astea.

Cred că și unele picturi celebre ar arăta super sub formă de puzzle-uri înrămate.

Ca Soul of the rose de Waterhouse – pe care o am deja pe perete, dar în print, ca săracii.

Dacă v-ați rătăcit pe aici și sunteți pasionați de puzzle-uri, sunt curioasă ce recomandări aveți.

Hinturi: îmi plac roșcatele, Japonia și arta, în general.

Voi ați înrămat vreodată un puzzle?

nume comune de animale

Atenție, urmeză un articol stupid și offtopic, de care o să-mi fie rușine într-o zi.

Dar eu nu pot să înțeleg oamenii care n-au imaginație să dea un nume fain la animal și sfârșesc prin a avea un Maxi, Lăbuș, Grivei sau cel mai grav, la motani: Negruț. 

Da, știu, e doar un nume de care animalul oricum nu e conștient, sunt nebună, lalala, dar și animalele au o personalitate a lor și chiar nu e greu să te gândești la ceva ce-l caracterizează și să îi dai un nume care să i se potrivească și să rămână amintire. Cum i-a dat o prietenă numele Ficus la un motan pentru că i se pișa în flori. 10/10 

O altă prietenă a avut la un moment dat 5 generații de pisici pe nume Miți. Nu conta că era pisică sau motan, era Miți. Păi nu-i păcat să ai 5 pisici unice cu același nume, să nu le distingi prin amintiri, oricare să fie doar o altă Miți pentru tine ? :(( 

Scurt istoric de nebună cu pisici și numele lor originale:

Am avut un motan pe nume Zombilică, pentru că era palid.

Am avut un motan Sobă, căruia îi spuneam mai mult Sobică, pentru că era foarte afectuos, emana căldură suflepisicească. Îi mai ziceam și Tupeu-Vasile pentru că era imens și se trântea cu viteză pe lucruri vrând să se mângăie de ele și-mi distrugea, încet-încet, casa.

Mătușa mea a avut un motan Schilo, pentru că era schilod. Easy, right?

Am avut o pisică Bruslica, de la Bruce Lee, pentru că arăta asiatică cu ochii lipiți în primele 9 zile de viață.

Am avut o pisică pisumic, citit legat sau uneori misupic.

Acum am o pisică Mârțupica, care e un cuvânt fără sens, la care nu mai știu cum am ajuns (cred că e un mâțămică distorsionat), dar totuși, măcar nu e Ella, Bella, Manuela. Îi mai zicem și Mârțu Pârțu, Mârțupică-mică, Mârțoagă. Sau Tortiță, pentru că are model tortoise shell.

Acum am și o pisică Națu, pentru că e nesimțită și a încercat să-mi fure un cârnaț când era mică. Uneori îi spunem Natsuo, să sune a nume misterios de inspirație asiatică. Alteori Națupica. 

Până și numele de bărbați sunt mai faine la motani decât preafolositul Mișu, Negrilă sau la câini, faimosul REX. Orice sună mai bine: Tică, Grigore, Petrică, dar nu Pufi, Fifi, Nero sau Azorel. Un nume de câine mult mai simpatic pe care l-am auzit este DOG. Da. Easy. 

La polul opus sunt ăștia cu nume mitologice sau rare, nume de nobili sau personalități importante pe care abia le pronunți, dar eu una aș prefera oricând să adopt un câine care răspunde la numele Papa Ioan Paul al Doilea decât Peticel. 

Câinele tău îți roade papucii? Pisica ți se cacă în mijlocul casei? Poate asta e metoda lor de a se răzbuna pe faptul că le-ai dat nume comune și plictisitoare. Și că sunt confuze atunci când își strigă vecinii animalele cu nume la fel de neinspirate. De ce zboară șlapii după ele? De ce se aud urlete când pășesc tiptil spre bolul cu mâncărică? De ce?

Pune-i un nume unic și pisica ta nu o să fie confuză niciodată!

N-ai idee de nume pentru animalul tău? Lasă-mi un comentariu în care să-mi povestești ceva amuzant despre el. Îți găsesc eu ceva. Am zis, easy.

cuvântul lunii aprilie

În ultima vreme îmi vine des cuvântul acesta în minte, mai ales când vine vorba de subiecte care țin de planificarea viitorului. Cred că de multe ori înlocuim acțiunea cu întocmitul listelor sau excesul de materiale motivaționale, iar asta ne creează o falsă impresie că suntem productivi sau că suntem în control 😀

o formă de escapism.

Ce părere aveți?