despre burnout

Se vorbește mult despre burnout în ultima vreme. Pentru că am trecut și eu prin așa ceva, m-am gândit să vă zic, pe scurt, ce m-a ajutat pe mine să-mi dau cu reveneală:

pur și simplu m-am oprit într-o zi și m-am întrebat câte dintre lucrurile pe care le făceam atunci erau cu adevărat obligații și câte erau importante sau urgente doar în capul meu.

Pentru că uneori, fiind în mijlocul evenimentelor, vezi lucrurile mult mai dramatice decât sunt de fapt.

Ajungi să te dai peste cap pentru chestiuni care poate mai suportau o amânare, sau care poate nici nu aveau o consecință.

În mintea ta tu crezi că menții o balanță între lucrurile importante.

În realitate, probabil te stresezi și cu propriile tale hobby-uri.

Probabil o să ajungi și tu într-un burnout dacă:

  • nu poți să spui nu
  • nu știi când să renunți sau măcar să iei o pauză
  • nu îți propui țeluri realiste
  • nu petreci timp cu tine
  • nu îți asculți corpul

Sau dacă:

  • crezi că o greșeală e sfârșitul lumii
  • crezi că tu ești munca ta și e singurul lucru care te definește
  • crezi că dacă îți schimbi părerile sau planurile ai eșuat

Uneori e bine să-ți îndrepți spatele, să-ți relaxezi maxilarul și să te gândești ce drăcie fac eu aici?

Pentru că ne subestimăm. Mult. Creierele noastre știu când au nevoie de o pauză, de somn, când am depășit doza normală de cafea sau când nu am mâncat corespunzător. Majoritatea însă suntem încăpățânați și ne mințim că nu ne afectează ora aia nedormită, masa aia sărită, și o ținem tot așa, o decizie nesănătoasă acum, una mâine, așa se naște haosul.

rețelele sociale sunt reflexia ta

Astăzi am auzit pentru a nșpe mia oară niște băieței vorbind despre faptul că Instagram-ul e o prostie, dragă, că e plin de fete dezbrăcate acolo….. 😀

Știți, ei nu sunt interesați de așa ceva, nunu. Ei sunt toți nește entelectoali, ascultă numai muzică clasică din aia Beitovăn și vor să vadă artă, dar n-au loc de țâțe, dragă.

Ei scriu acolo Edgar Degas și le dă Insta numai coarde din Las Vegas. 

Acum să fiu puțin serioasă.

Când creezi un cont de Instagram, ca orice altă rețea socială, îți dă recomandări pe baza a ceea ce apreciază persoanele de vârsta ta.

Însă… dacă dai mai mult de 2-3 like-uri și urmărești mai mult de o persoană… se întâmplă o minune!!!!

Instagram-ul îți personalizează recomandările în funcție de interesele tale. Așa că…

Dacă urmărești prostii, o să vezi prostii.

Dacă îmi zici că ți-ai închis Instagram-ul pentru că vedeai doar buci, eu râd și te zic lu mă-ta că ești golan. 

 Personal, Instagram-ul mi se pare cea mai pozitivă aplicație în prezent, cea mai puțin politică, cu cel mai ușor de personalizat algoritm.

Și pentru că-s căpoasă, am făcut un mic test ca în viitor să nu mai stau să-i explic niciunui marțafoi o chestie atât de banală: rețelele sociale sunt reflexia ta.

Astea sunt paginile mele Explore de pe Instagram. Am dat refresh la fiecare o singură dată. Și am lăsat ora acolo ca să se vadă că a durat 5 minute toată tărășenia.

Contul meu principal, pe care îl a din 2014, arată așa:

Ce avem noi aici: animaluțe, cafea, ilustrații, tutoriale de desen, selfcare tips.

Contul blogului, pe care în ultima vreme intru mai des decât pe cel principal, arată așa:

Ce avem noi aici: citate, cadre aestethice, cafeluță, picturi, memes cu pisici.

Contul paginii Un cuvânt pe zi, pe care nu am dat niciun like și unde m-am înregistrat și ca mascul (nu știu de ce):

Ce avem noi aici: japoneză, natură, căsuțe, un bărbat dubios. 

Contul meu nou pe care l-am făcut pentru un proiect și pe care nu urmăresc niciun alt cont, hashtag și încă nu am dat niciun laic, arată așa:

Ce avem noi aici: alt bărbat dubios care vorbește singur, design interior, natură.

Unde îmi sunt gagicile? Nu reușesc să văd o singură fată dezbrăcată de pe 4 conturi și alții le văd din avion, fără ca măcar să aibă cont de Instagram. Asta nu înțeleg. Nevoia pe care o simt unii de a denigra lucruri cu care nu intră în contact sau care nu-i deranjează cu nimic în viață.

Discuție avută cu cineva acum câteva luni:

– Instagram-ul e o aplicație pentru ratați.

– Well, uninstall?

– Nu am așa ceva.

– Atunci de unde știi cum e acolo? :))

– Mi-au zis alții.

LOL.

Eu nu cred că rețelele sociale sunt toxice, cred că atitudinea oamenilor față de ele e toxică. Nu e vina unei aplicații dacă simți tu nevoia să te compari cu alte persoane, dacă stai prea mult online, dacă urmărești tâmpenii. Astea sunt probleme tale personale. Să se dea o lege și să se anuleze țâțele pe net, dacă ai o gândire proastă, o să găsești tu altă chestie de care să te plângi.

 Ce mi se pare culmea e că nimeni nu consumă asemenea conținut, dragă. La fel ca și manelele, antenele și altele. Nu ne plac, dar sunt în top 😀 

Vrei să te dezveți de obiceiul de a te plânge că există țâțe în lume?

Nu te mai uita. E simplu. Dă like… altcuiva. Caută lucruri relevante pentru tine. Dă-ți două palme și nu mai fi ipocrit. Sau fă-ți prieteni cu interese mai mărețe.

insomnia nu e cool

Mă gândeam recent că nu a existat zi importantă din viața mea, în care să nu fi fost palidă și amețită după o noapte de dormit câteva ore spre deloc.

Insomnia mi-a acaparat o mare parte din viață, dar nu o să intru în detalii despre ravagiile pe care mi le-a făcut în creier, că mă apuc să țin un curs de neurologie aici.

Acum dorm doar pentru că altfel încep să tremur, am palpitații, nu aud bine, nu îmi fac sinapse neuronii și sunt sensibilă toată ziua dacă nu moțăi măcar 6 ore. Corpul meu efectiv nu mai duce încă o noapte albă. 

Dacă aveți un program de somn normal și sănătos, puneți-l pe lista de lucruri pentru care sunteți recunoscători. 

Nu vă obligați să stați treji, reduceți cafeaua aia, aruncați telefonul pe geam.

Când îmi spune o persoană sănătoasă că n-are chef să doarmă și-și face cafea la 1 noaptea, îmi vine să mă dau cu capul de primul gard. 

Nu merită.

Insomnia nu e cool, e un coșmar. Să nu poți dormi sau să nu vrei să dormi nu e șmecher, e ori boală, ori iresponsabilitate.

Un somn bun face diferența dintre o zi bună și una absolut groaznică. Mai ales după ce treci de vârsta la care zbârnâi 24 ore de la un ness.

Cel mai deprimant e că șoșăl media aplaudă antreprenorii ăștia care se mândresc cu faptul că se auto-distrug pentru visul lor…. care e adesea acela de a pune reclame pe Facebook :))))))) și alte prostii care în 10 ani nu o să mai conteze.

Ce o să conteze peste 10 ani e de ce mai e în stare creierul ăla după ani de zile în care l-ai supus la tortură și i-ai limitat capacitățile.

Concentrarea, memoria, productivitatea, toate au de suferit când somnul tău e mai feliat decât o franzelă.

Așa că pls apreciați-vă creierul dacă-l aveți întreg, nu ca al meu. 

Și aveți grijă să n-aveți griji. 

de ce să-ți pui alarma la 4 dimineața

Astăzi vreau să povestesc o minune care s-a întâmplat recent.

Mi s-a furat un telefon. Fiind prima experiență de genul, nu mă așteptam să-l mai recuperez in viața asta, așa că nu m-am agitat să pun anunțuri, să-l caut, să lalala.

Asta până când am intrat pe Facebook și am văzut că apăreau mesaje recente ca fiind citite, Messenger-ul acela nefiind atins de cel puțin o zi.

Atunci s-a umflat tărâța în mine si am blocat telefonul cu Google Find My Device, care apropo, eu ființă delicată psihic nu știam că tehnologia e atât de avansată și chiar va avea un efect parola aia…

Eu credeam că mă joc cu omul, că mi se părea amuzant să-i scriu acolo “Te văăăd” și să-i dau Play Sound de cate ori îl vedeam puțin conectat.

Mai ales că mi s-a părut scârbos că și-a băgat nasul in mesaje, dar nu a putut să contacteze măcar o persoană și s-o anunțe că a găsit telefonul în atâtea ore.

După o seară întreagă de ignorat apeluri și mesaje de la 15 persoane, în sfârșit sună ciombolanul în disperare pe numărul de recuperare. La 4 dimineața. De ce? Pentru că i-a sunat alarma 😀

Voia să-mi ia morții la rând, dar eu, spre deosebire de el, dormeam profund în acea duminică superbă.

Atunci mi-am dat seama că:
1. Alarma sună și când telefonul e închis.
2. Dacă e setată să sune zilnic la aceeași oră și telefonul e blocat, RIP in peace :))

I-am urat sa fie sănătos și să-i sune telefonul în fiecare dimineață, până se consumă bateria.

Păcat că a aflat de alarma abia după ce a încărcat telefonul la 100% (da, poți să vezi și asta pe FMD).

Sunt sigură că dacă nu era alarma setată la ore inumane, ținea o vreme telefonul în sertar și avea răbdare să-i dea de cap, să-i scoată parola sau să-l ducă undeva și să-l reseteze din fabrică.

Dar așa, după ce și-a dat seama că somnul lui nu o să mai fie la fel cu acel spirit demonic blocat în casă, m-a contactat și mi-a băgat o grămadă de vrăjeli, printre care și că dacă nu era blocat îl aveam mai repede înapoi, când eu l-am blocat după vreo 12 ore… 😀 

Așa că dacă n-ai motive să te trezești devreme și vrei de mult să-ți formezi acest obicei productiv de meleonar, gândește-te ce nervi ai putea să-i freci unui hoț prost într-o zi.

Să știi că-i strici somnul unui pou ordinar….
it’s something else.

Cât despre Google Find My Device – 10/10, recomand.

Internetul e o plantație de panseluțe

Dacă folosești Twitter câtuși de puțin, e imposibil să nu observi că apare periodic un hashtag care se termină în isoverparty.

Da, acel hashtag unde se adună prostimea să hulească o celebritate sau orice persoană care a ajuns în atenția publică cu câte o gafă pe care a făcut-o în 2006 și s-a descoperit acum.

Mă bucuram recent, vorbind cu cineva, că la noi încă n-a ajuns boala asta :))

AM GREȘIT.

Urmăresc aceleași persoane de câțiva ani pe social media și mi-am dat seama că femeile pe care le admir cel mai mult au toate câteva lucruri în comun.

Nu o să dau nume pentru că nu are rost, dar toate mi s-au părut mereu niște persoane ambițioase, cu pasiuni și idealuri, care luptă pentru anumite cauze ș.a.m.d.

Și toate, la un moment dat, au primit un val de hate pentru ceva ce au spus sau făcut.

Chiar dacă nu au transmis neapărat un mesaj greșit, uneori contextul le-a făcut să pară ridicole sau să fie neînțelese (mai ales pentru o anumită categorie de marțafoi).

Toate au rămas cu un soi de stigmă, adică până și eu mă feresc să spun cuiva că-mi place o tipă anume pentru că deja anticipez reacția (nu, nu e vorba de Dana Budeanu, pfiu, dă-ți una).

Eu credeam că n-avem cancel culture, dar cam asta este definiția.

Să rămâi în memoria colectivă drept ”aaa, proasta aia” pentru o greșeală făcută acum nu știu câți ani.

Am mai zis, nevoia asta de a eticheta omul, ca tot, pentru un simplu gest, vorbă, decizie sau preferință, mi se pare sinistră, cât timp nu sunt lucruri cu adevărat alarmante și periculoase.

Dacă stau să mă gândesc, cunosc bărbați care au spus lucruri mai grave, dar cred că misoginismul și sexismul se uită mai repede decât cringe-ul 😀

Cât timp nu incită la ură și nu rănește pe nimeni, te rog eu, hai să trecem peste.

Știu că pentru mulți e ocazia perfectă de a se simți buni, morali și prețioși fără să facă vreun efort real, dar hai să ne scoatem panseluțele din cap, pentru că dând unii cu alții de gard din cele mai puerile motive, o să ajungem niște roboți paranoici, perfecționiști, falși, și eu zic că avem deja destule boli.

Săptămâna trecută am văzut un artist cu peste 25k urmăritori cum a fost vânat și banat pe Twitter pentru o glumă foarte inocentă în doar câteva minute. Nici măcar nu a fost vorba de umor negru, a fost un meme banal, care există deja în multiple forme de câțiva ani, dar na, cred că e important și cine pornește turma spre tine.

Poți să faci o gluma de o sută de ori, dacă n-a văzut-o acea KAREN, poți să exiști în pace… te găsește ea peste 10 ani și vezi atunci 😀

de ce ne revoltăm la conținutul gratuit?

N-am avut ce face și m-am băgat într-un schimb de replici pe TikTok, care m-a uimit. Totul a început de la un tip care blocase niște conturi pentru că-i comentaseră aiurea, așa că au venit mai mulți inși să-l tragă de ureche, că trebuie să lase oamenii să se exprime liber !!!

Încerca unu acolo să explice că orice spune cineva despre tine pe Internet trebuie să-ți dea de gândit :))))))

Citez: și un hater dacă îți spune că ești arogant, are un motiv.

  1. Internetul e plin de oameni aiurea, dacă îți schimbi personalitatea în funcție ei, înseamnă că nu ai una.
  2. Dacă nu e hater, pur și simplu îți explică de ce i se pare că ești arogant, nu aruncă o vorbă și pleacă.
  3. E normal să te cunoști mai bine decât un om care își dă cu părerea despre tine dintr-un video de 15 secunde. Anormal mi se pare să te expui pe Internet, tu neavând niciun pic de încredere în tine. Te condamni singur la tortură psihică. Pentru că anonimatul scoate ce-i mai rău din oameni.
  4. Oricât de nobile sunt gesturile tale și oricât de mult te chinui să nu deranjezi, întotdeauna o să aibă un bolând treabă cu tine. Dacă cineva îți spune că ești arogant, o poate face dintr-o mie de motive care să nu aibă legătură cu persoana ta. Poate i s-a părut lui ceva.  
  5. Există atât de mult conținut pe Internetul ăsta. Gratuit. Nu am înțeles niciodată oamenii care crizează într-un colțișor care-i urmărit de câteva mii de persoane. Acel om, în 99% din cazuri, nu e influencer, are doar un cont personal pe care-și exprimă gândurile și a strâns niște urmăritori din greșeală. Știu că pare straniu, dar nu toată lumea se visează faimoasă. Nimeni nu are nicio datorie față de tine cât timp cât nu-i dai să mănânce prin vizualizările tale. Dacă vrei conținut personalizat din partea lui, poți oricând să-l întrebi cât te costă 😀

Problema e că libertatea de exprimare e foarte prost înțeleasă. Faptul că ai o părere și o exprimi, nu te ferește de reacții sau consecințe.

Majoritatea au impresia că pot spune orice, cât timp completează ulterior că aia e părerea lor. În narcisismul lor sinistru, ei cred că ”părerea” trebuie respectată indiferent cum e formulată și ce transmite. Părerea e sfântă! Doar pentru că e! 

Eu am decis că nu o să dau niciodată block pentru că am relații liniștite, n-am pe cine să torturez psihic și e păcat de talentul meu :)) mă irosesc.

Dacă ai prea mulți hateri și n-ai ce face cu ei, ai trei variante:

  • îi ignori sau îi blochezi – dacă-s hateri pasionați își fac conturi noi, deci nu rezolvă multe varianta asta, eu am un bolând care mă urmărește de pe conturi false de 6 ani. apropo, du-te dracu’
  • le răspunzi frumos numai de-a naibii – eleganța ori îi intimidează, ori îi enervează mai tare – ambele au rezultate amuzante
  • îi trollezi – cea mai distractivă variantă, dar a se lua în calcul doar atunci când chiar n-ai altceva mai bun de făcut. eu nu cred că trebuie să fim mereu serioși pe Internet, ar fi chiar trist să răspundem mereu educat oricărei scuze de om. în special ăstora cu trăsături narcisiste. ăștia merită chinuiți lent.

Singura variantă cu care nu sunt de acord e să dai replică la absolut fiecare comentariu posibil, am văzut asta recent pe pagina unei tipe. Creezi un loop. Nu se mai termină niciodată. Mai lasă-i să mai și flămânzească, că unii chiar se hrănesc cu pâine și circ.

Voi cum tratați haterii? 😀

generația smiorc

Există o tendință a părinților în ultimii ani, de a feri copiii de probleme sau a-i victimiza.

Sunt prea speriați, să nu cumva să abuzeze copilul, să nu cumva să-l lase să plângă două minute, să nu cumva să transpire.

Îmi dau seama că orice parinte își dorește ca puiului să-i fie bine și să o ducă măcar puțin mai bine decât a dus-o el, dar cocoloșeala asta pare că se resimte în atitudinea ultimelor generații și nu are cum să le fie benefică în viitor.

Recent am tot auzit replica: “în loc să ne ajutați să ne fie mai bine, vă gândiți că las’ că și noi am dus-o rău”.

Urmate de liste întregi de plânsete, despre cât de grea e facultatea (cea facultativă), cât de greu e sa ai job in paralel (cu facultatea cea facultativă), cât de greu e să… și să… și să.

Dar …nu așa trebuie sa fie?

La 20 de ani ai nevoie de experiențe sociale complexe, trebuie să-ți iei lumea în cap și să te dai cu capul de pereți, că viața din punctul ăsta mai ușoară nu devine, dacă nu treci prin niște greutăți care să te formeze sau să te forțeze să te descurci, o să fii toată viața numai un smioc :)).

Chiar ar trebui sa te simți norocos dacă ești într-o situație mai dificilă, pentru că asta însemna că faci ceva cu viața ta, că te îndrepți spre ceva, că ai de unde învața ceva.

Mie îmi pare bine că n-am avut un start ușor în viață. Am avut job-uri cretine. Nu mă interesa că e de jos, că nu-i de femei, că mă murdăresc pe mâini. Dacă nu aveam un metru și-un pupic, mă duceam direct în construcții. Cărat mortar cu găleata!!! Visul meu umed. Acum nu aș mai face orice. Nu mai am răbdare. Romantizez prea mult cafeaua. Sunt sensibilă toată ziua daca nu dorm bine. Mă dor șalele. Și am doar 25 de ani :)))))

Daca nu profiți acum de energia ta, când o s-o faci?

Nicio poveste de succes nu începe cu “mergeam cu trenul moca”.

Nimic frumos, durabil sau valoros nu a venit din comoditate și pomeni.

Lumea a dus-o mai rău, dar s-a murit? S-au găsit soluții și chiar s-a făcut facultate mai serioasă. 

Problema nu e transportul, ci unde duce el. Acolo sunt adevăratele chestiuni în care trebuie investită energia, dacă ne interesează bunăstarea noastră 😀

Avem cadre didactice agramate și demente, nu avem locuri de practică serioase, materiile sunt în urmă cu câțiva ani, unde-s protestele?

Spunea un bisnismen că dacă vrei sa cunoști un om, trebuie să-l întrebi care a fost experiența care l-a marcat și transformat în cine este el azi.

Nu știu dacă am vreun fir alb, dar dacă am, citind prostia asta l-am căpătat.

Pentru că în 99% din cazuri, experiențele care te “transformă” nu sunt dintre cele mai frumoase.

Gândește-te la o întâmplare care ți-a deschis ochii în legătură cu ceva sau din care ai învățat ceva valoros. Sunt destul de sigură că nu a fost o plimbare și că marea ta trauma și greul tău imens în viața nu e că ai plătit un bilet de tren.

A fost ceva mult mai intim, sensibil și despre care nu-ți vine să le povestești zilnic oricărui necunoscut.

E normal să-ți fie greu, nu greu sa pici din picioare și să intri în depresie, dar e normal sa existe confuzie și decizii proaste și să muncești puțin mai mult la vârsta asta. 

Nu e capăt de lume.

un mic tool bun #deîncercat

Citeam niște notițe de acum câțiva ani, din facultate, unde încercam să aplic niște chestii învățate la cursul de marketing pe proiectele mele personale și am găsit și o analiză SWOT a blogului 😀

Ce este o analiză S.W.O.T?

O să încerc să prezint asta în cel mai scurt și neplictisitor mod posibil, cu toate că am impresia că toată lumea știe ce înseamnă asta.

Este efectiv o înșiruire de puncte tari (strenghts), puncte slabe (weaknesses), oportunități (opportunities) și amenințări (threats) a unui proiect, afacere, companie etc.

Eu prima dată când am auzit de analiza asta, am aplicat-o pe propria persoană și mi s-a părut intereresantă, așa că o să las mai joc un exemplu, poate o să ajute pe cineva, cândva.

Cel mai important lucru este să fii sincer cu tine. Pentru că nu te ajută cu absolut nimic să-ți umfli punctele tari și nici să te desconsideri total. Scopul acestui tabel este să îți ofere o imagine de ansamblu asupra proiectului tău, astfel încât să știi unde unde să plusezi.

Cine ești, ce ai de oferit, ce poți îmbunătăți, ce riscuri există, cam la întrebările astea ar trebui să răspundă analiza.

Mai jos este o foarte scurta analiză pe care am făcut-o pe atunci, când voiam să fac niște schimbări și aveam cu totul alte idei despre ce urma să se întâmple pe blog, dar o las așa:

Puncte tari:

  • Blogul este pe un domeniu propriu, ceea ce denota profesionalism.
  • Este un blog generalist, subiectiv, ceea ce ma lasa sa abordez o arie larga de subiecte.
  • Este scris intr-un mod simplu, articolele se citesc ușor și rapid.
  • Tema simplă, nu distrage atenția, pune conținutul în evidență.

Puncte slabe:

  • Nu sunt constanta, postez rar, nu-l promovez pe social media.
  • Nu-mi pasă de concurență, sunt prea individualistă, nu vreau să mă asociez cu bloggerii.
  • Nu pot sa scriu rapid, despre orice pentru că-s perfecționistă și mă doare creierul când intru in procesul de editare, așa că am 500 de ciorne. 

Opotunitati:

  • Fiind studentă, pot sa abordez o serie de probleme de interes pentru tineri și mai ales tinerii interesați de facultatea mea.
  • Fiind o cititoare, pot promova literatura prin diverse tipuri de articole, nu neapărat recenzii. 

Amenintari:

  • Ura sinistra față de reguli. Le știu pe toate, aplic 1% și alea cu durere în suflet.

Analiza asta nu prea are limite, cam orice proiect are factori interni (puncte tari și puncte sclabe) și factori externi (oportunități și amenințări), așa că o poți folosi la ce vrei tu, poți intra mai adânc în probleme, poți să-i tragi și un tabelaș cu floricele. 

De fapt, am făcut eu un tabel, dacă-ți place save / print / pin:

opinii nepopulare | cărți edition

Prefer cărțile electronice, am încercat recent să citesc o carte în format fizic și nu am reușit să-mi găsesc nicicum o poziție în care să nu stau chinuită, să nu amorțesc după câteva minute, să nu mă forțez cumva să țin cartea deschisă, a fost o fâstâceală continuă, care m-a enervat, așa că prefer să citesc veșnic în fața PC-ului sau răsturnată pe unde apuc cu ochii într-un ecran 🙂

Cărțile noi miros oribil, a pește sau oțet, iar cele vechi a praf stătut și mucegai.

A fi pasionat de cumpărat cărți și a fi pasionat de citit cărți nu este același lucru.

Coperta, formatul cărții, fontul, totul influențează experiența pe care o ai cu o carte, evident că judecăm cărțile după felul în care arată. 

Mi-am schimbat părerea despre motivul pentru care majoritatea termină liceul cu o aversiune față de literatură. Nu cred că obligația de a citi acele cărți lasă acel gust amar, până la urmă obligații am avut la toate materiile.

”Problema” e că cel mai probabil n-au avut exemple acasă. Dacă nu a avut cine să-ți spună povești când erai mic, pentru că ai avut părinți neinteresați sau neștiutori, normal ca nu te interesează nici pe tine. Persoanele cu o atracție naturală pentru cărți sunt destul de rare, profesorii care să știe cum să-ți insufle pasiunea asta și mai rari.

Cred că printre cele mai vechi amintiri ale mele sunt părinții mei citind. Tata îmi citea Miorița și-mi vorbea despre stele, mama îmi citea poezii și mă lăsa să-i distrug aluatul de prăjituri, bunicul citea romane grele cu toate că avea doar 4 clase, avea o bibliotecă frumoasa, cu cărți rare, legate în piele, iar eu îi citeam povești cu zâne fratelui meu. Mereu am fost înconjurată de cărți. Când aveam 5 ani a dezmembrat mama pentru o perioada biblioteca și a urcat cărțile într-o mansarda. Uram mansarda aia. Era întunecoasă și scările erau abrupte. Să urci acolo era ușor, dar era înfricoșător să cobori, pentru că nu aveai de ce să te ții pe scara aia lungă. Pentru că eram obișnuită să am cărți mereu, cu toate că nu știam încă să le citesc și aveam frică de înălțimi, îmi luam inima în dinți aproape în fiecare zi și urcam pe furiș acolo doar ca să citesc titluri, să le aranjez după tot felul de criterii și să le răsfoiesc. Obișnuință.

Voi ce opinii nepopulare aveți despre cărți, citit, cititori? Eu aș putea s-o țin în rant-uri o săptămână, dar mi-aș face mulți dușmani pă lume :))))

toată prostia de pe lume e pe Facebook

Cred că o să urmeze o întreagă serie de articole în care arăt cum îmi iau trigger la postări de pe Facebook. Nu au neapărat legătură cu literatura, dar nu mă pot abține când văd atâta… *insert cuvânt jignitor here*.

Postarea care mi-a întunecat mintea:

A ajuns cancel culture și la sat…

Am mai zis că ocolesc tot ce ține de Facebook, în special de grupurile românești, dintr-un motiv simplu – ca la noi, nu-i nicăieri pe Internetul ăsta.

Mi s-a părut totuși interesant când mi s-a recomandat un grup cu întrebări pentru avocați, dar mi-au trebuit doar două click-uri ca să simt cum îmi cedează o bucată de creier acolo.

Nu s-o fi exprimat femeia clar din prima, dar întrebarea era: ce se întâmplă cu investiția ei într-o casă, în cazului unui divorț, având în vedere că soțul a achiziționat-o înainte de cununia civilă?

Românul putea răspunde la subiect, cu un articol de lege sau cu propriile cunoștințe, că după o vârstă cam toată lumea are de-a face cu domeniul și este unul destul de minat.

Ce a făcut românul în schimb?

A scos colții misoginismului și a paranoiei veșnice care zace în toți pârliții: e curvă, materialistă și se mărită pentru bani!

Apoi s-a apucat furios să-i scrie iubitului ei (imaginați-vă ce găuri trebuie să aibă în șosete oamenii ăștia). Ei, în mintea lor strâmbă, i-au scris crezând că-i fac omului un bine, că-l iau din calea acelei nenorociri care vrea să profite de proprii ei bani. Doar na, toți știm că nu trebuie să te gândești la viitor, viața e toată pictată în nuanța foiței de ceapă, banii cresc printre crăpăturile de asfalt, îi piguli ca gâina când te plictisești pe acasă că doar îți petreci tot timpul acolo, nu muncind undeva pentru a-ți crea un loc stabil în lume. Iar iubirea nu doar că e veșnică, dar ține și de cald, te apără și de ploaie. Anticipat!  

După mintea unora, la fel de realistă ca un film Barbie și îmbibată cu psihologie mai ieftină decât un covrig, trebuie să te lași așa, în voia sorții. Din iubire. Toate informațiile pe care le cauți trebuie să-ți folosească într-un scop anume. Malefic, desigur. Așa, pentru tine, să știi ce semnezi și în ce te bagi, nu este suficient. 

Mi se pare cretin de-a dreptul să ai pretenția ca unei persoane să nu-i pese de munca ei.

Să-i spui că normal ar fi să investească într-un viitor care nici măcar nu știe dacă-i va aparține. 

Sunt atât de multe cazuri de persoane care au agonisit o viață întreagă pentru o casă și au rămas la un moment dat doar cu hainele de pe ele, încât nu ai nicio scuză în 2020 să fii atât de imbecil și să nu te intereseze aspectele civile ale unei familii înainte să-ți intemeiezi una.

Postarea a fost distribuită într-un alt grup unde, după ce m-am certat o jumătate de oră cu 3 ”bărbați” rupți în călcâie de supărați, care i-au transmis în privat ”victimei” că viitoarea lui nevastă nu plănuiește să doarmă în tomberon peste câțiva ani, unul dintre ei s-a oprit în mijlocul tărăboiului și a spus: are dreptate femeia. 

Atât.

Later edit: Tipa a editat ulterior și a spus că a mai rămas o dată pe drumuri și nu vrea să repete povestea 😐