lecturi foarte scurte în limba engleză

Mi-am amintit că într-o vreme făceam cum făceam și tot dădeam peste povestiri, articole și eseuri care nu păreau prea cunoscute, cu toate că eram scrise de autori consacrați.

Eu le-am salvat în ideea că poate voi mai trece vreodată printr-un reading slump, dar am văzut că în topul căutărilor pe Julietts sunt mereu lecturi scurte :)) cât mai scurte posibil. 

Până acum, aproape tot ce am listat aici are între 1 -5 pagini.

O să revin cu edituri aici pe măsură ce mai găsesc ♥.

*

O poveste publicată de Italo Calvino în New Yorker: Daughters of the moon.

Un articol publicat de Ernest Hemingway în 1918 în Kansas City Star: Mix war, art, and dancing.

O poveste care există și în varianta ilustrată, dar nu o găsesc: The man who planted trees.

O poveste de Edgar Allan Poe: The tale-tell heart.

O poveste de Virginia Woolf: A haunted house.

Un eseu Benjamin Franklin în 1786: The moral of chess.

O parabolă indiană re-povestită de James Baldwin: The elephant and the man.

O poveste pentru copii de Guy de Maupassant: The necklace.

O poveste simpatică de H.G.Wells: The magic shop.

O conversație dintre un stejar și o insectă de Hans Christian Andersen: The last dream of Old Oak.

O satiră de Mark Twain: A ghost story.

5 cărți bizare pe care le poți citi în câteva ore

Mai știți articolul în care promiteam că o să vă stresez pe termen lung în legatură cu cărțile mele scurte? 

Am revenit cu noi recomandări, de data asta cu niște cărți bizare care se citesc în maxim două sau trei ore.

De ce bizare? Pentru că nu abordează subiectele cele mai obișnuite, dar promit că tocmai din acest motiv merită să fie citite.

♣ 5 recomandări de cărți bizare ♠

Gradina de ciment de Ian McEwan

Un roman care se simte ca un duș rece – brrr. 

 Patru frați ajung singuri pe lume într-un mod…. cel puțin neobișnuit, pe care îl țin secret și care îi determină să dezvolte fiecare mecanismul propriu de a face față situației. Înconjurați de ciment și izolare, noțiunea de timp se pierde, zilele trec fără scop și ei trăiesc tot mai detașați de realitate și de situația tragică în care se află. Numai sora cea mare mai păstrează legătura cu lumea exterioară și pune în pericol colțul lor de lume.

Romanul este greu de digerat, la propriu, nu-l recomand persoanelor cu stomacul sensibil și pline de prejudecăți (ca mine), i-am dat 2/5 steluțe pentru că l-am terminat cu o senzație reală de greață, dar nu pot să neg faptul că este o carte bună. Povestea este memorabilă și scrisă într-un mod tranșant, care nu are cum să nu-ți lase o impresie puternică, oricare ar fi aceea.

De ce fierbe copilul în mămăligă de Aglaja Veteranyi

O carte inspirată din viața Aglajei, o actriță de origine română, care și-a petrecut copilăria călătorind prin Europa în perioada comunismului, alături de familia ei de artiști circari.  

Stilul haotic și neobișnuit al autoarei nu este deloc o înșiruire de fraze lipsite de sens, așa cum pare la prima vedere. În naivitatea aparentă a prozei, se ascunde multă profunzime și multă încercare de a înțelege lumea prin ochii unui copil fără un loc stabil în lume. Aglaja a căutat un refugiu în propria imaginație debordantă pentru situația extraordinară în care se afla – o viață în continuă mișcare, lipsită de identitate națională, alături de o familie excentrică și ale ei orori. 

“VISEZ CA MAMA MOARE! ÎMI LASĂ O CUTIE CU BĂTĂILE INIMII EI.”

Omul este un mare fazan pe lume de Herta Muller

 Încă o autoare de origine română, de această dată câștigătoare a premiului Nobel, cu o carte suprarealistă despre sacrificiul pe care îl făceau femeile nemțoaice în comunism pentru a emigra din România. O carte ca o serie de flash-uri din viața unui sat urmărit de-o cucuvea. Cartea nu e scurtă doar ca număr de pagini, capitolele sunt scurte, frazele sunt scurte, fiecare propoziție parcă se termină abrupt și pare incompletă, e ceva diferit, bizar și înfricoșător în delirul acelui sat, și sunt sigură că mi-au scăpat multe, dar totuși o recomand 😀 

‘Pe obrazul ei o pată roşie. Este pata de la palma lui Windisch. Este pata de la aburul ceaiului. Este pata de bătrâneţe a babei Kroner.’

Femei fără bărbați de Parsipur

Povestea a 5 femei care, puternic marcate de stilul de viață iranian, își caută liniștea într-o grădină fermecată.   

O carte ciudățică prin prisma faptului că, deși este o carte scurtă, plină de realism magic, de simboluri și de nebunie, reușește să comunice destul de multe despre problemele reale ale femeilor iraniene și atinge subiecte interzise în cultura lor – virginitate, sexualitate, limitele pe care le au femeile în societate. Cartea aceasta a apărut în 1989 și a fost considerată o ”revoltă”, motiv pentru care autoarea a fost banată în propria ei țară.

Printre hohote de plâns, s-a gândit ca anul acela trebuie neapărat să facă un tur al Africii. Voia să meargă acolo și să devină un arbore tropical. Își dorea asta din toată inima și întotdeauna dorințele inimii sunt cele care aduc oamenii în pragul nebuniei.

Metafizica tuburilor de Amelie Nothomb.

Ficțiune cu tente autobiografice, inspirate din viața autoarei în Japonia.

O poveste stranie despre amintirile Ameliei de la naștere și până la vârsta de 3 ani. Perioadă din viață numită okosama în cultura japoneză, care consideră că toți copiii se nasc zei și devin muritori abia la împlinirea vârstei sacre. 

Am o relație love-hate cu această autoare, mi se pare ironică, arogantă, până și privirea ei mă deranjează (lol), dar m-am distrat citind cartea asta și nu cred că mi-a luat mai mult de-o oră. Nothomb are talentul de a filosofa într-un mod extrem de simplist despre moarte, timp și natura umană.

Uneori mă gândesc că unica noastră specificitate individuală e cuprinsă aici: spune-mi din ce te scârbeşti şi am să-ţi spun cine eşti. Personalităţile noastre nu au nicio valoare, înclinaţiile ne sunt unele mai banale decât altele. Numai repulsiile vorbesc cu adevărat despre noi.

Alte articole despre cărți scurte aici, aici și aici.

Voi ce cărți scurte ați mai citit?

prima carte

Nu de mult mi-a cerut o recomandare de carte o persoană care nu citește, însă crede ca ,,ar fi cazul sa se apuce”.

Mi s-a părut o întrebare bună. Ce carte recomanzi unei persoane fără experiență literară? Pentru că vrei, totuși, să-i faci o impresie bună, nu să o plictisești sau să o sperii cu un Kafka sau un Dostoievski.

Prima autoare care mi-a venit în minte a fost, desigur, Agatha Christie. Mi se pare chiar perfect să începi cu Zece negri mititei – și asta e cartea pe care i-am recomandat-o și persoanei respective. Pentru că e o carte scurtă, ușoară de parcurs cu o poveste care te ține în suspans. Dar nici celelalte cărți ale ei nu sunt mai prejos.

Alte cărți pe care simt că le pot recomanda oricui și că au șanse foarte puține să dezamăgească sunt Flori pentru Algernon de Daniel Keyes și Fahrenheit 451 de Ray Bradbury – cărți fără vârstă despre care nu am auzit niciodată o părere negativă și singurele pe care am curaj să le ofer vreodată cadou. 

Cred că e destul de vizibil în general că nu-mi plac cărțile comerciale, cărțile care sunt la modă, dar nu înțeleg de ce se bagatelizează atât de mult consumatorii lor, pentru că până la urmă toți începem de undeva.

Dacă aș întreba 100 de cititori care a fost prima lor carte citită, chiar dacă răspunsurile ar fi foarte diferite, majoritatea ar spune ori o carte din copilărie sau programa școlară, ori o carte de un autor clasic sau mainstream. Gusturile se formează în timp, așa că mi se pare normal ca la început să alegi cărțile care sunt cât mai accesibile – cărțile cu care intri cel mai ușor în contact.

Mie cărțile polițiste, pline de mistere, crime, nebunie, fantezie mi se par cele mai potrivite ca lecturi de început, dar știu multe persoane cărora le-a aprins pasiunea pentru lectură autori precum Coelho. Autori care nu sunt prea agreați de ”cititorii cu experiență”, autori care scriu ,,maculatură” și ,,sunt o pierdere de timp”. O regulă, care ar trebui să fie valabilă pentru absolut toată lumea: citește doar ce ai tu chef. Începe de unde vrei tu și continuă tot așa, pentru că cititul e o activitate care ar trebui să-ți facă plăcere, nu este un concurs. Iar unele persoane poate au o înclinație spre literatură și pot începe de oriunde, dar pe altele prima carte citită de bună voie poate să le descurajeze complet dacă au norocul să pună mână din prima pe ”Ulise”.

Cărțile pe care le înșir în articolul ăsta sunt ușoare și, în mare parte, scurte. Nu pentru că persoanele care nu citesc n-ar putea înțelege cine știe ce subiecte, dar cititul necesită concentrare, un ,,mușchi” pe care dacă nu îl ai antrenat, n-o să te lase să duci o carte greoaie la bun sfârșit.

Dacă vrei să te apuci de citit și ai nevoie de mai multă căutare, poate îți atrage atenția un titlu de aici.

Cărți pe care le recomand, dar în funcție de genuri literare, teme, subiecte etc. Și da, sunt cărți cunoscute pentru cititori, în general, dar pentru o persoană care nu citește s-ar putea să fie niște titluri noi

Fantezie, paranormal, magie – Cartea cimitirului de Neil Gaiman. Serii: Harry Potter, Percy Jackson, Lumea disc.

Science-fiction, experimente, monștri – Frankenstein de Marry Shelley, Umbră de John Saul. Serii: Jocul lui Ender, Dune – asta nu este o serie scurtă și nici ușoară, dar am observat că era preferata multora când eram prin adolescență.

Tot science fiction, dar cu roboți și extratereștri: Cronici marțiene de Ray Bradbury, Ciberiada de Stanislaw Lem, seria Roboți de Isaac Asimov.

Călătorii în timp: Mașina Timpului de H.G. Wells, Abatorul 5 de Kurt Vonnegut, Un yankeu la curtea regelui Arthur de Mark Twain.

Mister, crimă, nebunie – Câinele din Baskerville de Arthur Conan Doyle, Parfumul de Patrick Suskind, Colecționarul de John Fowles, Dr. Jekyll and Mr. Hyde de Stevenson, Ciuleandra de Liviu Rebreanu. Serii: Hannibal Lecter. Și Fjallbacka de Camilla Lackberg.

Serii distopice: Jocurile foamei, Divergent, Labirintul. 

Drame psihologice – Leandrul alb de Janet Fitch și toate cărțile de Gillian Flynn.

Clasice – Șoareci și oameni de Steinbeck, Grădina secretă de Burnett, Singur pe lume de Malot. 

Scurte și filosofice – toate cărțile Ameliei Nothomb. Și Lumea Sofiei de Gaarder pentru o introducere în istoria filosofiei.

Cu romanele de dragoste nu le am, dar primul roman serios citit de mine a fost Jane Eyre de Charlotte Bronte :D.

Important e să alegi un titlu dintr-un gen care te atrage. Restul vine de la sine. 

cărți scurte pentru oameni grăbiți

Déjà Vu? Nu, e doar partea a doua din seria de cărți scurte. Primul articol îl puteți citi aici.

Data trecută am recomandat clasice. Astăzi m-am gândit să vin cu ceva mai altfel.

Faceam ordine prin bibliotecă, când am găsit o cărticică de care nu am mai auzit nimic, deși acum cinci ani era destul de populară:

Magazinul de sinucideri de Jean Teule.

Pentru că are sub 120 de pagini pline de dialoguri și capitolele sunt foarte scurte, se citește în cel mult două ore.

În cărticica noastră este vorba despre un viitor deprimant, o lume post-apocaliptică, în care oamenii cad de pe clădiri ca frunzele din copaci, plouă cu acid sufluric, iar războiul este pe cale să înceapă. Magazinul de sinucideri al familiei Tuvache este afacerea ideală într-o lume în care nu mai există fericire, speranță și toți caută metode cât mai originale în care să moară. Nenorocirea în familia Tuvache se abate sub forma lui Alan, mezinul familiei, care este exact opusul acestei lumi, este veselia în persoană și încet-încet, începe să molipsească pe toată lumea. Fiind o carte atât de scurtă nu are rost să intru în detalii și să dau spoilere, tot ce pot să asigur este că o satiră foarte bine gandita si pusa la punct, și nu este o carte atât de clișeică și sumbră pe cât pare.

Este o carte plină de simboluri și de referințe interesante, foarte originală, drăguță și, în ciuda titlului și a subiectului ales, este o carte plină de viață. Am inclus-o în această serie nu doar pentru că are un număr redus de pagini, ci și pentru că eu chiar consider că e o mică perlă a literaturii contemporane care nu merită uitată.

Ca să merg pe aceeași linie cu umorul negru franțuzesc, o altă carte pe care o recomand este Copiul divin de Pascal Bruckner. În formatul citit de mine are 184 de pagini ce spun povestea unor gemeni care, cu ajutorul unui medic, sunt educați încă din uterul mamei și ajung niște genii celebre încă dinainte de a se naște. Surpriza este că…. unul dintre ei refuză să se nască. Cât de grotesc sună?

Și dacă tot sunt pornită pe francezi cu imaginație bolnavă astăzi, nu cred că există carte mai potrivită în contextul ăsta decât Spuma zilelor de Boris Vian – o altă carte atipică, o altă carte ce nu seamană cu nimic din ce ai mai citit până acum, o altă carte greu de descris și categorizat despre care nu o să intru în detalii, pentru că nu vreau să-i risipesc farmecul. Este o poveste de dragoste tragică și suprarealistă a 3 cupluri, însă povestită mai mult din perspectiva unui tânăr înstărit pe nume Colin și o tânără Chloe care se îmbolnăvește – îi crește un nufăr la plămân. A fost cartea mea preferată ani de-a rândul și singura pe care am recitit-o vreodată cap-coadă. A se citi cu Duke Ellington pe fundal.

Voiam să închei articolul când m-am apucat de citit Mecanica inimii de Mathias Malzieu și mi se pare că a picat la momentul potrivit. 177 de pagini, dar o narațiune foarte bogată șiii puțin siropoasă, deși în primul articol am spus că nu o să recomand astfel de cărți. Pe scurt, este povestea unui băiețel care nu are voie să se îndrăgostească. Vrăjitoarea care l-a salvat de la moarte i-a pus un ceas cu cuc la inimă și orice emoție poate să-i dea oricând mecanismul peste cap. Până la un punct am crezut că este o carte pentru copii, dar are câteva scene violente și nu numai, care cred că o încadrează mai degrabă la adulți. N-am mai citit de mult ceva atât de diferit și ingenios.

Mi-a adus puțin aminte de Micul Prinț de Antoine de Saint Exupery, care nu cred că are nevoie de prezentări și pe care o recomand de asemenea.

Cam acestea ar fi câteva cărți de proză scurtă pe care le recomand oricărei persoane care vrea să iasă puțin din zona de confort. Sau să se oripileze. Sau să viseze cu ochii deschiși. Sau să mă înjure…. Hei, v-am avertizat!

Cred că o cărticică din asta este o gură de aer proaspăt după ce citești un roman serios de 500 de pagini sau chiar după o perioadă în care n-ai mai citit nimic altceva în afară de eticheta de la Vegeta.

„Căci cărtile suferă când nu sunt citite: și nu numai cărțile, ci și ciornele, jurnalele intime, rețetele medicale, prospectele publicitare și chiar conținutul coșului de hârtie.”

și blogul meu suferă când nu e citit, so stay tuned!

Goodreads | Facebook | Instagram

cărți scurte pentru oameni ocupați

Am ajuns într-un punct trist al vieții în care nu mai am timp să citesc chiar orice-mi pică în mână, și sincer, nici răbdare. Cred că cea mai populară căutare de-a mea pe Google din ultimii trei ani este: ,,cărți scurte”. Pentru mine numărul de pagini e butonul de turn on/turn off, și probabil o să vorbesc mai detaliat despre noua mea alergie – cărțile mamut – într-un articol viitor.

Mă gândesc că nu am cum să fiu chiar singura sătulă de aceleași rezultate pe Google, așa că aceasta se vrea a fi o serie de articole despre cărți de cel mult 250 de pagini descoperite de mine, pe care le recomand oricărei persoane grăbite, ocupate, sau pe care a cuprins-o absurdul existențial și nu găsește un motiv suficient de bun încât să citească imensități.

Cărțile nu vin în nicio ordine, nu reprezintă un top, o să încerc să ocolesc titlurile arhicunoscute și să vin cu titluri noi, pe care nu le găsesc în alte liste. Ce nu o să vedeți în seria asta: cărți de dragoste pentru cucoane și Y/A.

Nu o să intru în foarte multe detalii, sunt doar niște titluri asupra cărora vreau să aduc puțină atenție.

Și o să încep cu o carte clasică, citită recent – Foamea de Knut Hamsun – o poveste ca oricare alta, cu suișuri și coborâșuri, dar într-un context crunt: sărăcia lucie. Cartea nu are foarte multă acțiune, este concentrată pe suferințele și umilințele personajului al cărui nume nu-mi amintesc să fi fost menționat – un scriitor cu o personalitate ciudățică, ce trăiește de pe o zi pe alta într-un sat sărac din Oslo, măcinat de foame și de frig. Nu este o carte extraordinar de veselă, dar nici extrem de dură cum pare. Eu sunt o persoană foarte empatică și în mod normal o carte de genul acesta m-ar fi doborât, dar ceva din stilul lui Hamsun și din ciudațenia personajului nu te lasă să-l compătimești atât de mult. Personajul este interesant de studiat din punct de vedere psihologic și te cam face să te întrebi: câte poate îndura un om? Și mai ales cu demnitate. Cartea, în formatul citit de mine, a avut 170 de pagini și o recomand oricărei persoane care are nevoie de un reality check.

O carte puțin asemănătoare, nu datorită subiectului, ci datorită faptului că toată acțiunea are loc, din nou, în mintea protagonistului este Moartea la Veneția de Thomas Mann. Gustav Aschenbach este un scriitor consacrat, singur și bătrân, care pleacă în vacanță la Veneția, unde într-o zi, pe plajă, devine fascinat de prezența unui băiețel. Cât de greșit sună? Te las să descoperi. Cartea are aproximativ 100 de pagini pline de introspecție.

,,Singurătatea dă naştere originalităţii, frumuseţii îndrăzneţe şi stranii, creează poezia. Dar în acelaşi timp singurătatea generează absurdul, falsul, disproporţionatul şi nepermisul.

Și ultima recomandare este un horror (tot) psihologic, I have no mouth, and I must scream de Harlan Ellison, dar nu pentru oricine – o povestire foarte scurtă, destul de tulburătoare, care se poate citi (numai) în limba engleză aici.

Spune-mi în comentarii dacă ai citit deja cărțile de pe listă sau dacă te-ar interesa un anumit gen de recomandări de cărți scurte. Wink.

P.S: pe baza ultimei recomandări există și un joc video. enjoy!