Vă rog să țineți un moment reculegere pentru neuronul meu blondin, care nu s-a gândit în viața asta că aș putea să scriu un articol pe hârtie, adică ceea ce fac acum.
În primul rând, vreau să zic că deja mă doare mâna.
În al doilea rând, de ce fac asta?
Mereu am promovat ideea de renunțare la TV, Facebook & co. Însă recunosc că nu am renunțat niciodată de tot la tehnologie. Prin tehnologie mă refer, bineînțeles, la device-uri conectate la Internet, căci conform Internetului, până și hârtia igienică este o tehnolgie modernă. Dar eu încă nu am ajuns până acolo.
Bună, eu sunt Julia și sunt dependentă de laptop-ul meu. Aici învăț, aici scriu, aici îmi fac… cam orice proiect, de orice fel. Am trăit perioade lungi de zile fără telefon pentru că așa am vrut eu, de TV nu mă ating, cum ziceam în articolul acesta, de cel puțin 5 ani. De Facebook mi-e scârbă și stau 5 minute pe zi, și foarte rar stau mai mult, când sunt în sesiune sau când trebuie să comunic cu o persoană care nu are Whatsapp sau Instagram Direct. În schimb, când am timp stau foarte mult pe Goodreads – care e tot un fel de Facebook, dar pentru cititori; pe Twitter, pentru că e aplicația mea preferată și sursa mea numărul 1 de inspirație. Și am în permanență Spotify, OneNote și o grămadă de Word-uri deschise.
Dacă nu stau pe telefon, stau pe laptop. Dacă nu stau pe laptop, stau pe telefon. Uneori stau la laptop…. cu telefonul în mână sau sub nasul meu. Groaznic, știu.
Așa că mi-am programat ziua asta fără tehnologie într-o sâmbătă, ca să nu întârzii totuși, peste tot, calculând cât e ora după cum bate soarele prin copaci. M-am trezit fără alarmă. Am rezistat impulsului de a da drumul la muzică si nici nu am aruncat nicio privire spre telefon. Am stat toată ziua în liniște, fără să mă uit la ceas, fără să caut nimic pe Google, fără să fac două lucruri în paralel.
Ce am făcut:
- am scris mult, deși nu am putut să fac niciun fel de research
- am terminat o carte de care trăgeam deja de ceva timp fără niciun spor
- am vrut să fac o prăjitură, dar nu avut de unde să iau rețeta
- m-am plimbat fără să fac poze la lucruri banale
- m-am dus la shopping degeaba, că era închis
Concluzii:
Toată ziua am avut sentimentul că pierd ceva. Că se întâmplă ceva, la care eu nu pot să iau parte. Că în momentul în care o să revin pe Internet o să-mi bubuie telefonul de notificări și o să dureze ceva timp până o să recuperez toată informația pierdută (nu a fost așa).
Nu mai știu să scriu de mână! Eu, care aveam un scris atât de mic, frumos, rotunjit, acum nu mai știu să fac literele egale și abia am răbdare să termin propoziția asta.
Mi-am dat seama că sunt dependentă de muzică și de multitasking. Și nu știu dacă e o dependență neapărat rea, mă concentrez mai bine când fac 3 lucuri deodată decât unul singur (what the hell?).
Cel mai înfricoșător este faptul că nu poți lua legătura cu nimeni.
Și că-ți vin tot felul de curiozități în minte despre care nu ai unde să citești.
Dacă vrei să vezi cum o să fie vremea azi, te uiți pe fereastră. Dacă vrei să vezi programul de lucru a unui magazin care e la 50 km de tine, te duci până la magazin. Dacă pisica ta face caca moale, o iei în brațe și te duci la veterinar, că n-ai unde să cauți leacuri băbești și nici cum să-l țârâi pe vet 🙁
În final:
Recomand. Cred că o experiență de genul ăsta, pe termen scurt, poate fi terapeutică. Dacă ai nevoie de o pauză, de puțin timp cu tine, de o mică provocare, încearcă asta. Să stai o zi fără internet e mult mai greu decât pare și mi se pare o metodă bună de a deveni puțin mai conștient și recunoscător pentru vremurile pe care le trăiești și toate lucrurile ”mici” care-ți ușurează viața. Nu vreau să știu cum m-aș fi descurcat dacă nu era sâmbătă…
Următorea provocare: o săptămână fără tehnologie.
Tu când ai petrecut ultima dată o zi întreagă fără tehnologie?