M-am gândit să marchez acest moment unic în istoria umanității printr-o serie de articole în care să vorbesc alandala.
Ziua 1. Ziua 2. Ziua 3. Ziua 4. Ziua 5 aici:
Reminder: CARANTINA NU E UN CONCURS DE PRODUCTIVITATE.
Dar azi mi-am dat seama că în luna aprilie am citit 10 cărți. Printre care și una de 330 pagini – n-am mai atins de mult o carte atât mare, pentru că short attention span. În 2019 recordul a fost doborât în luna septembrie, când am citit 7 cărți, așa că pentru mine e ceva wow că am făcut asta din greșeală :)).
În schimb, cel mai neproductiv lucru pe care am putut să-l fac a fost să descarc TikTok.
Prima oră a fost traumatizantă, cum e orice colț de Internet în care se află români (mai ales că am fost întâmpinată de echipa ENAT, niște oameni de-un penibil cum n-a mai văzut pământul ăsta). Dar apoi am început să primesc numai postări personalizate, cu oameni din afară, și să mă simt ca pe Vine.
Scuza mea e că eu nu folosesc alte aplicații, am media de 5-7 minute pe Facebook și Instagam. Numai Twitter îmi mănâncă nopțile din când în când.
Nu recomand aplicația, pentru că odată ce începi să vezi numai rățuște și iepurași prin feed, it’s over. Nu mai are cine să te salveze. Aș putea să scriu un articol: mi-am făcut TikTok ca să-ți arăt de ce nu trebuie să-ți faci TikTok, dar am impresia că avem deja prea multe aplicații de socializare și atunci când mai apare câte una, nu mai avem curiozitatea aia, ca pe vremuri, să vedem ce-i cu ea. Ajungem pe acolo doar în cazuri extreme (ups).
Dar revenind la productivitate, o să-mi continui ideea din primul articol: nu ar trebui să ne stresăm suplimentar și cu ideea că nu suntem suficient de productivi, că nu ne putem concentra, că nu dăm randament, nu trebuie să ne mințim că suntem ok, pentru că suntem oameni, avem nevoie de socializare, de soare, de siguranța zilei de mâine și în momentul acesta nu trăim vremuri normale.
Și asta o spun eu, care sunt destul de introvertită, aproape schizoidă, puține lucruri mă bucură la fel de tare ca izolarea, liniștea și amânatul oricărui plan de a ieși din casă :)).
Nu-mi plac oamenii plângăcioși și nu-mi place să văd lucruri negativiste în general, dar în perioada asta mă bucur când văd o persoană care nu pozează numai zâmbete pentru social media și își permite să fie vulnerabilă. Pentru că e sinceră. Și pentru că nu trăim vremuri normale.
Mă enervează cei exagerat de panicați, care smiorcăie de dimineața până seara, dar îi înțeleg și pe ei. Pentru că nu trăim vremuri normale.
O să-mi dau o palmă cu piciorul dacă mai citesc o grăzăvie din asta: Shakespeare a scris King Lear când a izbucnit epidemia de ciumă! Newton a descoperit teoria gravității într-o perioadă de izolare! Și îndemnările: asta e șansa ta să scrii cartea aia!!! antrenează-te pentru maratonul ăla de alergare! uite cât timp ai și câte resurse are Internetul! apucă-te de programare!
Este fantastic dacă te poți adapta și reușești să faci tot ce-ți propui în perioada asta, dar dacă nu reușești, chill & no shame. Pentru că oricum nu știm cum va schimba pandemia asta lumea în următorul an… ce va mai conta și ce nu.
Momentan e suficient să supraviețuim.
Cineva mi-a spus că atmosfera din ultimele luni i se pare similară cu cea din Deșertul tătarilor – pentru că trăim în așteptare, singuri, într-o rutină îngrozitore, uitându-ne pe geam cum se uita Drogo spre deșert așteptând războiul…. sau să se întâmple ceva, orice. Eu mă simt mai mult ca-n Uzumaki, doar că în loc de spirale peste tot, văd COVID19 :)).
Am făcut mini-challenge-ul ăsta cu live blogging-ul pentru că în ultima vreme am avut tot felul de gânduri haotice și nu am găsit alt cadru în care să mi le exprim.
Recomand oricui să țină un jurnal, măcar în perioada asta, pe hârtie sau pe-un blog, nu contează. Pe lângă faptul că e terapeutic, cred că o să fie foarte interesant să ne citim gândurile după ce lumea o să revină la ”normal”. O să sune totul foarte distopic și o să avem cu ce să ne plictisim nepoții la bătrânețe.
Tweet-ul zilei:
https://twitter.com/merajurr/status/1249501772856668160?s=19