Voiam să mă apuc de treabă, când mi-am zis: ce-ar fi să fac ceva nou și rar întâlnit pe Julietts și să scriu un articol spontan despre cum pierd eu timpul pe Instagram în loc să fiu productivă?

Apropo de productivitate, o chestie care-mi place mult în ultimul an la Instagram e această secțiune unde poți vedea cât timp petreci zilnic pe aplicație – ceva superutil pentru orice persoană care încearcă să reducă timpul petrecut online. Eu zic sincer că m-am speriat când am descoperit secțiunea asta, pentru că media mea era la 3 ore/zi. Bine, asta și pentru că în acea perioadă foloseam Insta Direct în locul Messenger-ului, dar tot este foarte mult timp defenestrat.

Cum ajungi aici?

Profil -> glisează spre stânga -> Activitățile tale.

Acum să vorbim despre Studygram.

Îmi place că există persoane atât de pasionate de ceea ce învață încât caută metode cât mai creative de a se ține de treabă.

Uneori nu am motivație nici să respir, stau și dau scroll până când găsesc, din greșeală, o postare de om productiv care parcă îmi dă o palmă și urlă la mine. Mă simt atât de prost încât am parcă am așa un mic impuls de a deveni producitvă.

(Adevărul e că sunt puțin cam competitivă și se umflă tărâța în mine.)

Dar ideea e că dacă tot pierzi timpul scrolland, poți face în așa fel încât sa rămâi și cu ceva bun din asta. 

M-am gândit ce hashtag-uri am urmărit în ultima vreme legate de studiu, că tot se apropie sesiunea, și am găsit asta:

1) #studysnack – sau orice alt tag cu healthy în el.

Nu știu despre alții, dar eu când stau acasă, fie că învăț sau nu, mănânc încontinuu, așa că o mică doză de vinovăție e binevenită atunci când mă pregătesc să atac o nouă pungă de chipsuri.

Oamenii care fac mâncarea sănătoasă să arate apetisantă sunt niște înjeri pe pământ. 

2) #studydiary – ce poate fi mai motivațional decât să citești experiențele altora? sunt multe persoane care își documentează experiența, vorbesc despre ce a funcționat la ei și ce nu, ofera sfaturi despre organizare, motivație, am văzut până și postări personalizate persoanelor cu diferite problemele de învățare (ADHD, ADD etc).

3) #100daysofproductivity – se zice că e mai probabil să duci până la capăt un lucru de care ai anunțat în mod public că te apuci, asta pentru că simți că ai o responsabilitate mai mare știindu-te stalkerit și judecat din umbră, mie postările de la hashtag-ul ăsta mi se par foarte inspiratoare. 

4) #studyromania – comunitatea românească de Studygram este micuță, abia la început, dar cred că merită încurajată și poate, cine știe, poți să te alături ei :D.

Eu încurajez pe oricine sa creeze un astfel de cont. Cred că cea mai ușoară metodă de a învăța e de a te preface că-i înveți pe alții.

Dacă nu ai deloc chef de învățat, poate un cont de studygram să devină motivația ta. O să te oblige măcar să depui mai mult efort când îți scrii notițele, ca să dea bine în feed :)).

5) #study + subiectul studiat de tine – asta te ajută în special dacă studiezi o limbă străină, sunt destul de multe persoane dispuse să-ți sară în ajutor cu sfaturi, să discute cu tine, să te corecteze etc.

Am fost surprinsă să aflu că există străini care învață româna de bunăvoie, fără să aibă vreo legătură de sânge cu românașii și nu au prejudecati despre noi, din contra…. sunt la curent cu situația politică, economică și visează (da) să ajungă aici. 

Well, that’s all, folks.

Acum, dacă tot dai scroll pe Instagram, poți s-o faci într-un mod util, urmărind oameni muncind și simțindu-te prost că ești o lepră leneșă, aflând rețete noi de snackuri sănătoase și rapide sau devenind un studygrammer.

Good luck!

Bookstagram | Goodreads 

zi una de jale

comments