Mai știți articolul în care promiteam că o să vă stresez pe termen lung în legatură cu cărțile mele scurte? 

Am revenit cu noi recomandări, de data asta cu niște cărți bizare care se citesc în maxim două sau trei ore.

De ce bizare? Pentru că nu abordează subiectele cele mai obișnuite, dar promit că tocmai din acest motiv merită să fie citite.

♣ 5 recomandări de cărți bizare ♠

Gradina de ciment de Ian McEwan

Un roman care se simte ca un duș rece – brrr. 

 Patru frați ajung singuri pe lume într-un mod…. cel puțin neobișnuit, pe care îl țin secret și care îi determină să dezvolte fiecare mecanismul propriu de a face față situației. Înconjurați de ciment și izolare, noțiunea de timp se pierde, zilele trec fără scop și ei trăiesc tot mai detașați de realitate și de situația tragică în care se află. Numai sora cea mare mai păstrează legătura cu lumea exterioară și pune în pericol colțul lor de lume.

Romanul este greu de digerat, la propriu, nu-l recomand persoanelor cu stomacul sensibil și pline de prejudecăți (ca mine), i-am dat 2/5 steluțe pentru că l-am terminat cu o senzație reală de greață, dar nu pot să neg faptul că este o carte bună. Povestea este memorabilă și scrisă într-un mod tranșant, care nu are cum să nu-ți lase o impresie puternică, oricare ar fi aceea.

De ce fierbe copilul în mămăligă de Aglaja Veteranyi

O carte inspirată din viața Aglajei, o actriță de origine română, care și-a petrecut copilăria călătorind prin Europa în perioada comunismului, alături de familia ei de artiști circari.  

Stilul haotic și neobișnuit al autoarei nu este deloc o înșiruire de fraze lipsite de sens, așa cum pare la prima vedere. În naivitatea aparentă a prozei, se ascunde multă profunzime și multă încercare de a înțelege lumea prin ochii unui copil fără un loc stabil în lume. Aglaja a căutat un refugiu în propria imaginație debordantă pentru situația extraordinară în care se afla – o viață în continuă mișcare, lipsită de identitate națională, alături de o familie excentrică și ale ei orori. 

“VISEZ CA MAMA MOARE! ÎMI LASĂ O CUTIE CU BĂTĂILE INIMII EI.”

Omul este un mare fazan pe lume de Herta Muller

 Încă o autoare de origine română, de această dată câștigătoare a premiului Nobel, cu o carte suprarealistă despre sacrificiul pe care îl făceau femeile nemțoaice în comunism pentru a emigra din România. O carte ca o serie de flash-uri din viața unui sat urmărit de-o cucuvea. Cartea nu e scurtă doar ca număr de pagini, capitolele sunt scurte, frazele sunt scurte, fiecare propoziție parcă se termină abrupt și pare incompletă, e ceva diferit, bizar și înfricoșător în delirul acelui sat, și sunt sigură că mi-au scăpat multe, dar totuși o recomand 😀 

‘Pe obrazul ei o pată roşie. Este pata de la palma lui Windisch. Este pata de la aburul ceaiului. Este pata de bătrâneţe a babei Kroner.’

Femei fără bărbați de Parsipur

Povestea a 5 femei care, puternic marcate de stilul de viață iranian, își caută liniștea într-o grădină fermecată.   

O carte ciudățică prin prisma faptului că, deși este o carte scurtă, plină de realism magic, de simboluri și de nebunie, reușește să comunice destul de multe despre problemele reale ale femeilor iraniene și atinge subiecte interzise în cultura lor – virginitate, sexualitate, limitele pe care le au femeile în societate. Cartea aceasta a apărut în 1989 și a fost considerată o ”revoltă”, motiv pentru care autoarea a fost banată în propria ei țară.

Printre hohote de plâns, s-a gândit ca anul acela trebuie neapărat să facă un tur al Africii. Voia să meargă acolo și să devină un arbore tropical. Își dorea asta din toată inima și întotdeauna dorințele inimii sunt cele care aduc oamenii în pragul nebuniei.

Metafizica tuburilor de Amelie Nothomb.

Ficțiune cu tente autobiografice, inspirate din viața autoarei în Japonia.

O poveste stranie despre amintirile Ameliei de la naștere și până la vârsta de 3 ani. Perioadă din viață numită okosama în cultura japoneză, care consideră că toți copiii se nasc zei și devin muritori abia la împlinirea vârstei sacre. 

Am o relație love-hate cu această autoare, mi se pare ironică, arogantă, până și privirea ei mă deranjează (lol), dar m-am distrat citind cartea asta și nu cred că mi-a luat mai mult de-o oră. Nothomb are talentul de a filosofa într-un mod extrem de simplist despre moarte, timp și natura umană.

Uneori mă gândesc că unica noastră specificitate individuală e cuprinsă aici: spune-mi din ce te scârbeşti şi am să-ţi spun cine eşti. Personalităţile noastre nu au nicio valoare, înclinaţiile ne sunt unele mai banale decât altele. Numai repulsiile vorbesc cu adevărat despre noi.

Alte articole despre cărți scurte aici, aici și aici.

Voi ce cărți scurte ați mai citit?

zi una de jale

comments