Cred că toată lumea a avut în copilărie, măcar o dată, o fascinație față de ideea de a ține un jurnal, dar s-a pierdut repede și a rămas acolo, asociată cu trecutul, așa că pare un obicei copilăresc să practici asta ca adult.
Am avut și eu multe tentative de ține jurnale. Până la 12 ani când am descoperit blogul și nu am mai înțeles conceptul de intimitate :))
În 2017 a fost diferit însă, pentru că asta am simțit nevoia să fac.
Într-o zi, aflată în cel mai jos punct al existenței mele, pentru că se întâmplau prea multe lucruri în jurul meu și aveam prea mult zgomot în minte, am început să mă cert singură într-un Word.
A durat mult timp să pun într-un singur loc toată informația care-mi întuneca zilele și ăsta e singurul motiv pentru care cred că mi-a devenit obicei.
Vorba aia:
Nu aș spune nimic nou dacă m-aș apuca să povestesc cât de mult mi-a schimbat Jurnalul viața, așa că azi avem o opinie nepopulară despre obsesia asta de a îndruma oamenii spre scris.
Vuiește internetul acum de sfaturi despre cum să menții obiceiul ăsta: pune-ți timer, pune-te la birou la ore fixe, pune-ți un target de cuvinte, pune-te în cap. Blablabla.
Cred că și eu am avut o perioadă în care recomandam asta oricui.
Și inițial mi-a părut bine că începe să capete popularitate obiceiul ăsta pentru că mie mi-a salvat mințile.
Însă acum că am 5 ani de când scriu zilnic ca o nebună, îmi dau seama că sunt sfaturi inutile pentru oameni care nu au o afinitate pentru scris.
Eu mereu am scris. Cum ziceam, mereu am avut un blog-jurnal unde-mi vărsam dracii, agende pline, inclusiv șervețele de masă mâzgălite. Pentru mine ăsta a fost cel mai la îndemână lucru. Mai ales că nu sunt o persoană expresivă verbal.
Dar dacă ai încercat să scrii de nșpe mii de ori și ți s-a părut imposibil să te exprimi sau să o faci regulat cum promovează toți acești guru ai productivității, fii sigur că nu ești defect (cum zicea un prieten că e).
Ai doar alte metode de a-ți exprima gândurile sau de a rezolva probleme pe care nu le-ai descoperit încă.
Unii oameni se vindecă prin meditație, alții se vindecă prin acțiune constantă, alții prin comunitate – nu suntem construiți identic.
Merită să (încerci să) ții un jurnal, dar nu merită să faci eforturi fantastice de a face din asta o rutină.
Cred că ultimul lucru de care ai nevoie când ești într-un impas e să te frustrezi că nu îți iese încă un lucru, aparent banal
Nu are rost să pierzi timpul citind liste cu beneficii, punând alarme și scremându-te să scoți din tine niște gânduri pe care poate ție ți le-ar calma mai ușor un sprint și un pumn într-un copac.
E util? Da, te ajută să-ți organizezi gândurile, să recitești uneori ce ai scris și să-ți observi pattern-urile, să fii puțin mai prezent.
Dar până la urmă, un jurnal poate să fie ce vrei tu. Nu stai-la-masă-scrie. Poate fi o listă. Poate să fie haiku – cum scriam aici. Poate să-ți ia și 5 minute să înșiri ce te-a enervat azi sau ce te-a făcut să te simți recunoscător. Poate să fie o întrebare. Poate să fie o scrisoare. Poate să fie cât de versatil vrei tu. La fel ca meditația. Și la fel ca multe alte lucruri.
Ce nu trebuie să fie? O corvoadă.
În 27 septembrie s-au împlinit 5 ani de când scriu zilnic în Jurnal. Și tocmai mi-am dat seama că (dacă aș crede în zodii) jurnalul meu s-a născut sub un foarte ironic semn al Balanței ♥