de ce nu mă uit la televizor

În ultima vreme am fost bombardată cu meme-uri inspirate din emisiuni actuale din România șiii mi-am dat seama că sunt cel puțin 5 ani de când nu m-am mai uitat neobligată la TV.  De ce ?

M-am gândit să fac o listă cu motivele principale pentru care nu mă uit la tv, aceleași motive pentru care consider televiziunea o mizerie, din fericire, pe cale de dispariție.

1. Reclamele publicitare o, da ! cât de original. toată lumea urăște reclamele, știu. Nu mă deranjează reclamele, cât mă deranjează faptul că sunt repetitive și lungesc emisiunile sau filmele cu cel puțin 20 de minute. Totul în jurul nostru este împânzit de reclame, să fiu nebună să îmi mai umplu memoria și voluntar cu așa ceva.

2. Tipul de conținut – mai ales cel românesc, care personal, îmi jignește inteligența şi nu mi se pare altceva decât o mare sursă de negativitate. Bârfă şi scandal. Totul trebuie să fie șocant, dramatic și intim. Pentru mine televiziunea este locul unde se adună și aplaudă toată mizeria umană. Dacă vreau să mă deprim, nici nu trebuie să deschid televizorul, îmi e de ajuns să-mi amintesc că încă există Măruță (și că are și cine să-l fută acasă).

3. Mie simplul act de a sta în fața unui TV mi se pare dăunător, indiferent de natura emisiunilor. Nu zic că statul în fața unui computer este mai sănătos, Facebook-ul și întreg social media e puțin mai jos pe lista mea de lucruri-de-care-sper-să-mă-rup-în-viitor. Ironic, având în vedere facultatea pe care o urmez.

4. Există o grămadă de alternative prin care te poți menține informat: internet, ziare, radio. Internetul îţi dă, însă, posibilitatea de a verifica o ştire din mai multe surse. Lucru pe care, din păcate, cred că mai mult de jumătate din utilizatorii de internet NU îl fac, oricum.

5. Timp! Mie nu îmi ajung 24 de ore. Nu ințeleg de unde au oamenii timp să se uite la TV. Pentru mine Facebook şi Instagram sunt suficiente. Dacă vreau să pierd timpul apelez cu încredere la ele, oriunde, oricând. Diferența dintre ele este că Instagram-ul pentru mine chiar este o sursă mare de inspirație, pe când Facebook…

well, nu te poți feri de toate.

Sunt atât de multe metode de relaxare, prin care poți să te și dezvolți în același timp, încât nu înțeleg de ce ai sta în cur și ți-ai umple creierul cu informații inutile despre viețile unor persoane pe care nici măcar nu le cunoști. Crime. Violuri. Ori alte lucruri care nu au legătură cu realitatea în care trăiești tu.

Aș putea scrie despre cât de toxică și ruptă de realitate este televiziunea la nesfârșit, dar vreau să știu părerile voastre. Voi de ce vă uitați la TV?

 

PE CARE

Bun venit pe Internetz, aici toată lumea are acces la informație. Unii sunt conștienți de asta și învață sistematic. Pe alții îi doare-n pulă și pe mine mă doare-n pulă de ei. Aici avem Facebook-ul, locul unde oamenii socializează și se împart în tot felul de grupări teroriste: familie, colegi și grammar nazi.

Grammar nazi sunt acei oameni triști a căror singur scop în viață este de a corecta greșelile gramaticale ale altora, lucru care-i face să se simtă foarte inteligenți și superiori. Vorbesc cu acel soi de grammar nazi aparte, a cărui activitate are loc mai mult în online, și care constă în a distribui memes cu PE CARE, articole de pe diacritica și a face 3 copii pe zi să plângă, ca să simtă că au făcut ceva cu viața lor.

Cred că cu toții avem momente de grammar nazi. Eu mor când aud vroiam, servici și nu se merită, dar dacă ești genul de om care nu poate participa altfel la o conversație decât corectând greșeli gramaticale, te furnică în fund sau simți o neliniște crescândă atunci când vezi că “Someone is typing a message…” și ești mereu pregătit să analizezi totul, înseamnă că ai rămas de tot în urmă și vezi că îți crește și un beculeț pe cap.

Poftim, uite o viață. Du-te și fă ceva frumos cu ea. Cum ar fi prieteni. Pasiuni reale. Și ținte mai înalte decât gramatica de clasa a 4-a.

Am o listă impresionantă de greșeli pe care le fac intenționat, pentru că sunt pe internet, cu prietenii mei, nu într-un examen, nu scriu declarații, nici eseuri argumentative și n-am nimic de demonstrat nimanui. Am o idee, o spun și cui nu-i place să mă pupe. Cine stă să-mi analizeze ideile prin prisma gramaticii sau argoului folosit, îmi pare rău, dar nu suntem pe aceeași lungime de undă, așa că te rog să te retragi, încet, și să-mi arunci un Bounty din mers.

Trăim in era informației și oricine poate învăța să scrie corect din două click-uri pe google. Dacă omul nu scrie corect pe facebook, uite ce ar putea să însemne:

  • îl doare-n pulă
  • se grabește și îl doare-n pulă

Sau că aveți prea mult timp liber și vă pasă prea mult de niște lucruri care nu ar trebui să te afecteze în niciun fel.

Cred ca trebuie să fii foarte idiot să nu faci diferența dintre scris lejer, greșeală de tastat si gramatică de baltă.

Cât timp nu comentezi pe blogul meu, simte-te liber să îți scrii partikip în frunte.

buzzfeed mi-a dat un șut în creier

12654113_822002317945430_9214938976190875563_n-min

Nu mi se întâmplă des să citesc ceva banal pe internet și să simt că mi-am luat un șut în creier.

Cum s-au petrecut lucrurile: citesc asta ^. secunda doi: mindblown. secunda trei: intru pe goodreads.

4 cărți la “currently-reading”:

Sophie’s World by Jostein Gaarder – ultima actualizare: 30 august 2015

The demolished man by Alfred Bester – ultima actualizare: 5 octombrie 2015

Inimi cicatrizate; întâmplări din irealitatea imediată de Max Blecher – ultima actualizare: 23 noiembrie 2015

Misery de Stephen King – ultima actualizare: 6 februarie 2016

Shiiiit.

În afară de Misery, care este cea mai recent adăugată, subconștientul meu știa că nu voi termina niciuna din cele 3 cărți din momentul în care le-am adăugat in raft. Am încercat să mă mint, inclusiv in dimineața aceasta, că TREBUIE să le termin. Adevărul e că NU TREBUIE. Și că cititorii, in general, au mania asta de a continua orice carte, oricât de puțin le place sau oricât de rău se joacă cu nervii lor.

Eu înțeleg psihologia din spatele chestiunii ăsteia, datorită laturii mele perfecținiste. E stresant să ai conștiința încărcată că ai lăsat un lucru neterminat, dar apoi mi se întâmplă asta:

intuiția mea spune nuuu, creierul meu de cititor spune daaa, uite, mai ai x pagini din asta, y pagini din asta, z pagini din astea, care adunate, dau atâtea pagini, atâtea pagini se pot citi în x timp, deci Julia, pierde-ți 3 zile citind cărți pe care nu mai vrei să le citești, numai pentru că… creier prost și cont bogat pe goodreads. 

Nu merită să investești timp în lucruri care nu îți fac plăcere. Chiar dacă e vorba de o carte. Da, lucrurile pot deveni mai bune pe parcurs. Nu, nu ai garanția că într-adevăr se va întâmpla asta. Si chestia asta se poate generaliza, nu e vorba numai despre cărți aici, ci de oricare alt hobby, pentru că – atenție – nu vorbesc despre sarcini obligatorii de la școală/serviciu, ci despre TIMPUL TĂU LIBER ȘI PREȚIOS.

Scriu asta pentru că mereu am 2-3 cărți “înmormântate” și e a doua oară când conștientizez treaba asta. Sper să fie și ultima.