statistici literare 2018

În 2018 mi-am propus să citesc o carte de ficțiune pe lună, iar în rest, să mă axez pe cărți de specialitate pentru facultate.

Dar pentru că am găsit multe cărți cu număr foarte mic de pagini, m-am repezit în ele și am terminat challenge-ul până la sfârșitul lui martie (12/12).

Menționez că am citit cărți foarte scurte, destul de multe piese de teatru și câteva romane grafice.

Așa că acel 50 nu e un număr atât de impresionant pe cât pare, chiar dacă în decembrie nu am reușit să citesc nimic.

Concluzii de sfârșit de an:

  • am fugit de ruși degeaba
  • eliade e în continuare un autor pe care nu prea îl înțeleg
  • am citit o singură carte de 5 stele 
  • ador romanele grafice

Favorită: Sentimentul unui sfârșit de Julian Barnes.

Mi-au plăcut destul de mult și:

  • Foamea de Knut Hamsun
  • Copiii lui Hansen de Ognjen Spahic
  • Femeia sfâșiată de Simone de Beauvoir
  • Moarte la Veneția, Mann
  • Ocean mare, Baricco
  • Femeia cu parul rosu de Pamuk
  • Portocalele nu sunt singurele fructe de Winterson
  • Igiena asasinului de Nothomb
  • În noapte de Murakami

Mi-a plăcut și trebuie neapărat s-o recitesc cândva: O singurătate prea zgomotoasă de Hrabal – bere, cărți și singurătate.

Mi-a plăcut, dar nu până la capăt: O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții de Haddon – interesantă, dar m-a cam pierdut spre sfârșit.

Mi-a plăcut, dar nu știu să vorbesc despre ea: Căderea de Camus – de studiat într-o altă zi, cu mai multă răbdare.

Înțeleg de ce e apreciată, dar nu e printre preferatele mele: Jucătorul de Dostoievski.

O carte care m-a făcut să mă simt copil, în sensul bun: Mecanica inimii de Malzieu.

N-a fost vina ta, a fost vina mea: Isabel și apele diavolului, Eliade – mi s-a șters aproape totul din minte despre cartea asta, nici măcar nu știu de ce i-am dat două stele.

Am fost dezamăgită de Stoner de John Williams, Poșta de Charles Bukowski, Oceanul de la capătul aleii de Neil Gaiman.

Nu mi-a plăcut deloc: Cititorul din peșteră de Zink. Nu am nimerit-o la vârsta potrivită.

Am recitit: Despre ploaie de Martin Page.

Cel mai citit autor de anul acesta a fost Alessandro Baricco.

Cea mai citita autoare de anul acesta a fost Amelie Nothomb pentru simplul fapt că romanele ei sunt foarte rapide și ușor de parcurs.

Piese de teatru preferate: Rinocerii de Ionesco & Pescărușul de Cehov. Recomand și adaptările radiofonice, care se pot găsi pe acest canal genial.

Romane grafice (/manga) preferate:
Uzumaki – toate cele trei volume, și Solanin de Inio Asano. 

Cifre la care trebuie să mai lucrez:

5 cărți de non-ficțiune, 5 cărți scrise de femei, 5 cărți  scrise de români.

Am abandonat aproximativ 100 de cărți și sunt mândră de mine. 

Concluzia finală: am avut un an bun, deși nu am reușit să ajung la autorii care mă interesau de fapt și toate cărțile de mai sus au fost alese pe moment – au fost ce trebuie.

Pentru 2019 nu am foarte multe planuri, așa cum spuneam, dar sper să citesc mai multă non-ficțiune & filosofie.

În rest, aș vrea să găsesc timp să-mi documentez mai bine lecturile și să-mi dezvolt bookstagram-ul, deci s-ar putea să încep o serie de articole tip wrap-up și să fiu activă pe Instagram de luna viitoare 😀 follow me:

Goodreads | Bookstagram | Un cuvânt pe zi

cărți scurte pentru oameni ocupați

Am ajuns într-un punct trist al vieții în care nu mai am timp să citesc chiar orice-mi pică în mână, și sincer, nici răbdare. Cred că cea mai populară căutare de-a mea pe Google din ultimii trei ani este: ,,cărți scurte”. Pentru mine numărul de pagini e butonul de turn on/turn off, și probabil o să vorbesc mai detaliat despre noua mea alergie – cărțile mamut – într-un articol viitor.

Mă gândesc că nu am cum să fiu chiar singura sătulă de aceleași rezultate pe Google, așa că aceasta se vrea a fi o serie de articole despre cărți de cel mult 250 de pagini descoperite de mine, pe care le recomand oricărei persoane grăbite, ocupate, sau pe care a cuprins-o absurdul existențial și nu găsește un motiv suficient de bun încât să citească imensități.

Cărțile nu vin în nicio ordine, nu reprezintă un top, o să încerc să ocolesc titlurile arhicunoscute și să vin cu titluri noi, pe care nu le găsesc în alte liste. Ce nu o să vedeți în seria asta: cărți de dragoste pentru cucoane și Y/A.

Nu o să intru în foarte multe detalii, sunt doar niște titluri asupra cărora vreau să aduc puțină atenție.

Și o să încep cu o carte clasică, citită recent – Foamea de Knut Hamsun – o poveste ca oricare alta, cu suișuri și coborâșuri, dar într-un context crunt: sărăcia lucie. Cartea nu are foarte multă acțiune, este concentrată pe suferințele și umilințele personajului al cărui nume nu-mi amintesc să fi fost menționat – un scriitor cu o personalitate ciudățică, ce trăiește de pe o zi pe alta într-un sat sărac din Oslo, măcinat de foame și de frig. Nu este o carte extraordinar de veselă, dar nici extrem de dură cum pare. Eu sunt o persoană foarte empatică și în mod normal o carte de genul acesta m-ar fi doborât, dar ceva din stilul lui Hamsun și din ciudațenia personajului nu te lasă să-l compătimești atât de mult. Personajul este interesant de studiat din punct de vedere psihologic și te cam face să te întrebi: câte poate îndura un om? Și mai ales cu demnitate. Cartea, în formatul citit de mine, a avut 170 de pagini și o recomand oricărei persoane care are nevoie de un reality check.

O carte puțin asemănătoare, nu datorită subiectului, ci datorită faptului că toată acțiunea are loc, din nou, în mintea protagonistului este Moartea la Veneția de Thomas Mann. Gustav Aschenbach este un scriitor consacrat, singur și bătrân, care pleacă în vacanță la Veneția, unde într-o zi, pe plajă, devine fascinat de prezența unui băiețel. Cât de greșit sună? Te las să descoperi. Cartea are aproximativ 100 de pagini pline de introspecție.

,,Singurătatea dă naştere originalităţii, frumuseţii îndrăzneţe şi stranii, creează poezia. Dar în acelaşi timp singurătatea generează absurdul, falsul, disproporţionatul şi nepermisul.

Și ultima recomandare este un horror (tot) psihologic, I have no mouth, and I must scream de Harlan Ellison, dar nu pentru oricine – o povestire foarte scurtă, destul de tulburătoare, care se poate citi (numai) în limba engleză aici.

Spune-mi în comentarii dacă ai citit deja cărțile de pe listă sau dacă te-ar interesa un anumit gen de recomandări de cărți scurte. Wink.

P.S: pe baza ultimei recomandări există și un joc video. enjoy!