ce am citit în 2019 până acum

O scurtă trecere în revistă a ceea ce am citit din ianuarie până în iunie (inclusiv). 

Așadar în ianuarie, spre rușinea mea, am reușit să citesc o singură carte – Dezonoare de J.M. Coetzee.

I-am dat 3 din 5 steluțe pentru că sunt o panseluță și nu suport scenele de violență, personajele mi-au displăcut total pentru că sunt prea defecte (realiste) și nici nu am înțeles prea bine contextul politic, având în vedere că acțiunea romanului are loc în Africa de Sud.

Este un roman complex, cu multe teme întunecate și scene tulburătoare, însă mi-a plăcut stilul lui Coetzee, așa că am mai adăugat două cărți scrise de el pe TBR. ♥

În februarie am început o grămadă de cărți și nu am reușit să termin niciuna. #dezamăgire

Câteva dintre cărțile abandonate, de care sper să nu uit și să le reiau lunile următoare pentru că niciuna nu a fost rea, dar nu am avut eu starea și răbdarea necesară să finalizez ceva:

Jucătorul de șah de Stefan Zweig 

Lupul de stepă de Herman Hesse 

Nocturnă în Chile de Roberto Bolano

Inima atât de albă de Javier Marias

We have always lived in the castle de Shirley Jackson

Luna martie a trecut cam repede, dar a fost cea mai bună de până acum. #lacrimă

Ce am citit în luna martie ♦

♦ How to get ideas de Jack Foster

O chestie pe care am observat-o și nu o suport deloc la cărțile self help, cu toate că nu prea citesc așa ceva, doar din când în când câte un articol, este este faptul că toate prezintă cam aceleași idei, doar că au alte povestioare drept exemple. Din cartea asta am reușit să extrag o singură idee nouă despre care o să vorbesc într-un articol separat. În rest, este o carte despre creativitate și poate fi destul de interesantă dacă nu ai mai citit nimic de genul acesta până acum. Pentru mine un mare no-no, un clișeu de la început până la sfârșit.

♦ Pygmalion de George Bernand Shaw – piesa de teatru care a inspirat celebrul musical My fair lady (1964) cu Audrey Hepburn, pe care sincer încă nu l-am văzut. Pygmalion este mitul sculptorul care s-a îndrăgostit de propria creație, și mi se pare foarte interesant cum a integrat un mit grecesc într-o poveste londoneză despre clase sociale. Pe scurt: Higgins, un snob, lingvist, sexist întâlnește o florăreasă și încearcă să o transforme într-o doamnă.

Mai interesante decât povestea în sine, care e destul de simplă, sunt comentariile pe care le face Higgins cu privire la moralitate, natura umană, societatea de la vremea respectivă, maniere, creație și limbă. Toate astea într-o piesă de teatru de aproximativ 80 de pagini. Highly recommend! 4/5

♦ Deșertul tătarilor de Dino Buzzati – momentan e cea mai bună carte citită anul acesta ✨. 5/5

O nuvelă stranie despre despre așteptare și despre ”amânarea” vieții, despre singurătate și destin. Posibilă recenzie în curând. 

Totul, absolut totul este trecător: anotimpurile, oamenii, norii; şi nu slujeşte la nimic să te cramponezi cu disperare de pietre, să rezişti pe vârful vreunei stânci – degetele obosite se desprind, braţele cad inerte pe lângă trup, suntem târâţi din nou de şuvoiul ce pare lent, dar nu se opreşte niciodată.

Până la finalul lunii iunie nu am avut timp decât pentru două lecturi ușoare:

Dama de pică de Alexander Pușkin –  obsesie, lăcomie, risc, naivitate, nebunie…

O nuvelă psihologică fantastică, asemănătoare cu Jucătorul de Dostoievski. Nu mă așteptam la o narațiune atât de bogată, având în vedere că nu are nici măcar 50 de pagini. Recunosc că nu prea am citit ruși, așa că sunt destul de impresionată de stilul acestui autor, foarte ușor de citit și de înțeles. Pușkin mi se pare ideal ca introducere în literatura clasică rusească. 4/5

Două idei fixe nu pot sta concomitent laolaltă în mintea omului, aşa după cum două corpuri nu pot ocupa acelaşi loc în spaţiu, în acelaş timp.

♦ Prieten drag, tovarăș al răposatului de Andrei Kurkov – mă așteptam la o cărțulie de 3 steluțe, din aceea pe care o citești în avion între două ațipeli, dar în final mi s-a părut destul de ironică, originală și meditativă. Ilustrează bine vorba ”nu lua o decizie permanentă din cauza unei emoții trecătoare.” O carte despre un plan nereușit și multă cafea ♥.  4/5

Am citit și 3 romane grafice / manga și puțină non-ficțiune, dar despre asta o să vorbesc cu altă ocazie, simt că trișez incluzându-le printre lecturi serioase, nu știu de ce.

Anul meu a început lent, cu lecturi scurte, dar sunt mulțumită de alegerile mele. Sunt curioasă cum a fost pentru voi 2019 până acum 🙂

și cărțile scurte merită să fie iubite!

Vreau să-mi promovez din nou seria de cărți scurte cu care am înnebunit pe toată lumea, pentru că astăzi am citit câteva bloguri de cărți, mai vechiuțe ce-i drept, și am observat o mică idee care se perindă prin unele minți de cititori: evit cărțile scurte, cărțile scurte nu sunt opere de valoare, eu citesc literatură adevărată.

Bitch, please!

Ce înseamnă literatură adevărată? Cum deosebești literatura de gunoi? Păi în niciun caz în funcție de numărul de pagini. După această logică de baltă, Fluturi a doamnei Blender este o capodoperă, având în vedere că volumele însumează aproximativ 1000 de pagini.

Bineînțeles că niște dezvantaje ale cărților de dimensiuni reduse pot fi personajele, care nu au timp și loc să se dezvolte suficient, acțiunea nu prea complexă, lipsa descrierilor amănunțite și așa mai departe, dar nu este o regulă ca lucrurile acestea să conteze în orice poveste. Depinde de subiect, de stilul autorului și de ce se vrea transmis.

Sunt multe motive pentru care e posibil să nu apreciezi o carte scurtă, dar să nu o numești literatură??? Fight me, bitch!

Nu văd cum literatura poate fi redusă la un număr de pagini.

Tocmai de aceea am creat această rubrică, în care o să mai urmeze în viitorul apropiat încă cel puțin 3 articole. Bineînțeles că aș fi putut face o singură postare cu nșpe mii de titluri, dar nu, eu vreau să vă stresez pe termen lung.

O să menționez niște titluri, pe care nu o să le includ în recomandările viitoare căci, consider eu, că sunt foarte cunoscute și apreciate în general:

  • Arta războiului de Sun Tzu
  • Micul prinț de Exupery
  • Șoareci și oameni de John Steinbeck
  • Metamorfoza de Franz Kafka
  • Zidul de Jean Paul Sartre
  • Însemnări din subterană de Dostoievski
  • Clopotul de sticlă de Sylvia Plath
  • Fahrenheit 451 de Ray Bradbury
  • Bătrânul și marea de Hemingway
  • Ferma animalelor, Orwell
  • Portretul lui Dorian Gray de Oscar Wilde
  • Împăratul muștelor de William Golding
  • Mașina timpului de Herbert Wells
  • De veghe în lanul de secară de Salinger
  • Ciuma de Albert Camus
  • Suferințele tânărului Werther de Goethe
  • Siddharta de Herman Hesse
  • Abatorul 5 de Kurt Vonnegut
  • Doamna Dalloway de Virginia Woolf
  • Orașe invizibile de Italo Calvino

Multe liste lungi de cărți scurte aici. Click, bitch!

statistici literare 2018

În 2018 mi-am propus să citesc o carte de ficțiune pe lună, iar în rest, să mă axez pe cărți de specialitate pentru facultate.

Dar pentru că am găsit multe cărți cu număr foarte mic de pagini, m-am repezit în ele și am terminat challenge-ul până la sfârșitul lui martie (12/12).

Menționez că am citit cărți foarte scurte, destul de multe piese de teatru și câteva romane grafice.

Așa că acel 50 nu e un număr atât de impresionant pe cât pare, chiar dacă în decembrie nu am reușit să citesc nimic.

Concluzii de sfârșit de an:

  • am fugit de ruși degeaba
  • eliade e în continuare un autor pe care nu prea îl înțeleg
  • am citit o singură carte de 5 stele 
  • ador romanele grafice

Favorită: Sentimentul unui sfârșit de Julian Barnes.

Mi-au plăcut destul de mult și:

  • Foamea de Knut Hamsun
  • Copiii lui Hansen de Ognjen Spahic
  • Femeia sfâșiată de Simone de Beauvoir
  • Moarte la Veneția, Mann
  • Ocean mare, Baricco
  • Femeia cu parul rosu de Pamuk
  • Portocalele nu sunt singurele fructe de Winterson
  • Igiena asasinului de Nothomb
  • În noapte de Murakami

Mi-a plăcut și trebuie neapărat s-o recitesc cândva: O singurătate prea zgomotoasă de Hrabal – bere, cărți și singurătate.

Mi-a plăcut, dar nu până la capăt: O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții de Haddon – interesantă, dar m-a cam pierdut spre sfârșit.

Mi-a plăcut, dar nu știu să vorbesc despre ea: Căderea de Camus – de studiat într-o altă zi, cu mai multă răbdare.

Înțeleg de ce e apreciată, dar nu e printre preferatele mele: Jucătorul de Dostoievski.

O carte care m-a făcut să mă simt copil, în sensul bun: Mecanica inimii de Malzieu.

N-a fost vina ta, a fost vina mea: Isabel și apele diavolului, Eliade – mi s-a șters aproape totul din minte despre cartea asta, nici măcar nu știu de ce i-am dat două stele.

Am fost dezamăgită de Stoner de John Williams, Poșta de Charles Bukowski, Oceanul de la capătul aleii de Neil Gaiman.

Nu mi-a plăcut deloc: Cititorul din peșteră de Zink. Nu am nimerit-o la vârsta potrivită.

Am recitit: Despre ploaie de Martin Page.

Cel mai citit autor de anul acesta a fost Alessandro Baricco.

Cea mai citita autoare de anul acesta a fost Amelie Nothomb pentru simplul fapt că romanele ei sunt foarte rapide și ușor de parcurs.

Piese de teatru preferate: Rinocerii de Ionesco & Pescărușul de Cehov. Recomand și adaptările radiofonice, care se pot găsi pe acest canal genial.

Romane grafice (/manga) preferate:
Uzumaki – toate cele trei volume, și Solanin de Inio Asano. 

Cifre la care trebuie să mai lucrez:

5 cărți de non-ficțiune, 5 cărți scrise de femei, 5 cărți  scrise de români.

Am abandonat aproximativ 100 de cărți și sunt mândră de mine. 

Concluzia finală: am avut un an bun, deși nu am reușit să ajung la autorii care mă interesau de fapt și toate cărțile de mai sus au fost alese pe moment – au fost ce trebuie.

Pentru 2019 nu am foarte multe planuri, așa cum spuneam, dar sper să citesc mai multă non-ficțiune & filosofie.

În rest, aș vrea să găsesc timp să-mi documentez mai bine lecturile și să-mi dezvolt bookstagram-ul, deci s-ar putea să încep o serie de articole tip wrap-up și să fiu activă pe Instagram de luna viitoare 😀 follow me:

Goodreads | Bookstagram | Un cuvânt pe zi

cum să ieși din reading slump

Ei bine, aceasta este o variantă mai serioasă a articolului: cum să citești o carte atunci când nu ai chef să citești nicio carte pe care l-am scris acum doi ani, când încă nu-mi revenisem din reading slump și în care, practic, îmi dădeam mie sfaturi într-un mod ironic.

Anul acesta articolul a fost accesat aproape în fiecare zi, așa că m-am gândit că ar fi o idee bună să vin cu o actualizare, mai ales că am reușit să citesc 50 de cărți din ianuarie și până acum, ceea ce înseamnă că am aproape un an de când nu m-a mai atins rs-ul.

Ce este un reading slump?

Mă simt datoare să explic, deși dacă ai ajuns să citești articolul ăsta, probabil ești familiarizat/ă cu această sintagmă.

Este o perioadă de agonie prin care cred că trec cititorii la un moment dat. Prin cititori zic persoane care citesc constant, nu ocazional. Este o perioadă în care efectiv cititul nu mai are niciun sens, nu reușești să te concentrezi, nu reții nimic din ceea ce citești, nimic nu te mai atrage, nu mai știi ce-ți mai place și nu reușești să termini o carte nici cu slujbe.

Sunt multe motive pentru care poți ajunge într-un reading slump, câteva dintre ele au fost listate și în articolul precendent. Poate ultima carte n-a fost potrivită pentru tine, poate ai citit prea multe cărți de un singur gen sau autor, poate n-ai mai citit de mult o carte pentru tine. Cred că dacă îți dai seama ce anume te-a îndepărtat de citit, ești deja pe drumul cel bun în rezolvarea acestei problemuțe. 

Așa că gândește-te bine la asta și uite câteva idei care s-ar putea să te ajute să depășești această perioadă agonizantă:

1.Citește cărți scurte.

Când nu ai chef de citit, cred că un număr redus de pagini e mult mai atractiv decât un volum de Dostoievski. O carte mică, nepretențioasă, e ca o gură de aer proaspăt într-un oraș chinezesc când efortul pare minim și de scurtă durată.

Un motiv pentru care am creat seria de articole cu recomandări de cărți scurte e chiar faptul că m-au ajutat să ies din reading slump, și recomand în special acest articol – cu cărți mai fanteziste, mai nebunești, mai neobișnuite, care îți aduc aminte că literatura nu trebuie luată atât de tare în serios, că poate fi și fun. 

2. Citește bloguri de cărți. Uită-te la un booktuber nou. Intră într-un grup de cititori de pe Facebook. Fă-ți prieteni noi pe Goodreads. Vizitează o librărie nouă. Caută un bookclub în orașul tău. Rearanjează-ți biblioteca.

Pe scurt: înconjoară-te de cărți. Cât timp am evitat cititul, am evitat tot ce a avut legătură cu el. Efectiv m-am rupt de lumea asta și mi-am ocupat timpul cu alte activități până când am uitat aproape complet de cărți. Asta până când am ajuns întâmplător pe blogul unei tipe, de unde am ajuns pe booktube-ul ei, de unde am ajuns pe goodreads-ul ei și așa mai departe, până m-a molipsit cu entuziasmul ei pentru literatură.

Cu toate că pe mine mă ajută și mă inspiră să văd persoane pasionate de aceleași lucruri ca și mine, am observat că de multe ori citesc articole inutile despre cărți (cum e ăsta), articole care nu vin cu nimic nou și notabil, când aș putea să citesc o carte (și tu la fel).

Ceea ce mă duce la următorul sfat:

Multe persoane am observat că petrec mai mult timp vorbind despre cărți decât citind efectiv. Sau uitându-se la poze cu ele, că tot e la modă bookstagram-ul. Dacă ești înconjurat de cărți, așa cum îți recomandam mai sus, și tot nu ai acel zvâc, poate ar trebui să faci exact opusul: să lași telefonul acasă, să te duci într-un parc și să încerci să citești fără să lași pe nimeni să te deranjeze sau pur și simplu să încerci să ai și altfel de activități pentru o perioadă, activități care să-ți facă dor de citit. Cum ar fi să scrii chiar tu o poveste 😀.

3. Amintește-ți de ce citeai.

Cred că motivul principal pentru care ajungem într-un reading slump sau într-un blocaj de orice fel, este faptul că ne uităm scopul pe parcurs.

Toți avem un motiv pentru fiecare lucru pe care îl facem. Amintește-ți cum era când citeai, care erau lucrurile bune pe care le aducea în viața ta cititul: te ajuta să te relaxezi, să aprofundezi un subiect, să înțelegi o altă epocă, să te dezvolți personal. Sigur ai un motiv, chiar dacă nu ești mereu conștient de el. Dacă motivul este unul stresant, de genul: citesc pentru că sunt într-o competiție cu toată lumea și vreau să o grămadă de cărți citite pe goodreads, oprește-te. Cititul nu ar trebui să fie o corvoadă. Și pauzele sunt uneori necesare. Cititul este un lux. Un privilegiu. Nu o obligație.

Citește pentru că vrei, pentru că poți, pentru că-ți place. Pentru că ai din ce alege și pentru că timpul este limitat, dar cărțile nu vor fi niciodată.

Wink.

cărți scurte pentru oameni grăbiți

Déjà Vu? Nu, e doar partea a doua din seria de cărți scurte. Primul articol îl puteți citi aici.

Data trecută am recomandat clasice. Astăzi m-am gândit să vin cu ceva mai altfel.

Faceam ordine prin bibliotecă, când am găsit o cărticică de care nu am mai auzit nimic, deși acum cinci ani era destul de populară:

Magazinul de sinucideri de Jean Teule.

Pentru că are sub 120 de pagini pline de dialoguri și capitolele sunt foarte scurte, se citește în cel mult două ore.

În cărticica noastră este vorba despre un viitor deprimant, o lume post-apocaliptică, în care oamenii cad de pe clădiri ca frunzele din copaci, plouă cu acid sufluric, iar războiul este pe cale să înceapă. Magazinul de sinucideri al familiei Tuvache este afacerea ideală într-o lume în care nu mai există fericire, speranță și toți caută metode cât mai originale în care să moară. Nenorocirea în familia Tuvache se abate sub forma lui Alan, mezinul familiei, care este exact opusul acestei lumi, este veselia în persoană și încet-încet, începe să molipsească pe toată lumea. Fiind o carte atât de scurtă nu are rost să intru în detalii și să dau spoilere, tot ce pot să asigur este că o satiră foarte bine gandita si pusa la punct, și nu este o carte atât de clișeică și sumbră pe cât pare.

Este o carte plină de simboluri și de referințe interesante, foarte originală, drăguță și, în ciuda titlului și a subiectului ales, este o carte plină de viață. Am inclus-o în această serie nu doar pentru că are un număr redus de pagini, ci și pentru că eu chiar consider că e o mică perlă a literaturii contemporane care nu merită uitată.

Ca să merg pe aceeași linie cu umorul negru franțuzesc, o altă carte pe care o recomand este Copiul divin de Pascal Bruckner. În formatul citit de mine are 184 de pagini ce spun povestea unor gemeni care, cu ajutorul unui medic, sunt educați încă din uterul mamei și ajung niște genii celebre încă dinainte de a se naște. Surpriza este că…. unul dintre ei refuză să se nască. Cât de grotesc sună?

Și dacă tot sunt pornită pe francezi cu imaginație bolnavă astăzi, nu cred că există carte mai potrivită în contextul ăsta decât Spuma zilelor de Boris Vian – o altă carte atipică, o altă carte ce nu seamană cu nimic din ce ai mai citit până acum, o altă carte greu de descris și categorizat despre care nu o să intru în detalii, pentru că nu vreau să-i risipesc farmecul. Este o poveste de dragoste tragică și suprarealistă a 3 cupluri, însă povestită mai mult din perspectiva unui tânăr înstărit pe nume Colin și o tânără Chloe care se îmbolnăvește – îi crește un nufăr la plămân. A fost cartea mea preferată ani de-a rândul și singura pe care am recitit-o vreodată cap-coadă. A se citi cu Duke Ellington pe fundal.

Voiam să închei articolul când m-am apucat de citit Mecanica inimii de Mathias Malzieu și mi se pare că a picat la momentul potrivit. 177 de pagini, dar o narațiune foarte bogată șiii puțin siropoasă, deși în primul articol am spus că nu o să recomand astfel de cărți. Pe scurt, este povestea unui băiețel care nu are voie să se îndrăgostească. Vrăjitoarea care l-a salvat de la moarte i-a pus un ceas cu cuc la inimă și orice emoție poate să-i dea oricând mecanismul peste cap. Până la un punct am crezut că este o carte pentru copii, dar are câteva scene violente și nu numai, care cred că o încadrează mai degrabă la adulți. N-am mai citit de mult ceva atât de diferit și ingenios.

Mi-a adus puțin aminte de Micul Prinț de Antoine de Saint Exupery, care nu cred că are nevoie de prezentări și pe care o recomand de asemenea.

Cam acestea ar fi câteva cărți de proză scurtă pe care le recomand oricărei persoane care vrea să iasă puțin din zona de confort. Sau să se oripileze. Sau să viseze cu ochii deschiși. Sau să mă înjure…. Hei, v-am avertizat!

Cred că o cărticică din asta este o gură de aer proaspăt după ce citești un roman serios de 500 de pagini sau chiar după o perioadă în care n-ai mai citit nimic altceva în afară de eticheta de la Vegeta.

„Căci cărtile suferă când nu sunt citite: și nu numai cărțile, ci și ciornele, jurnalele intime, rețetele medicale, prospectele publicitare și chiar conținutul coșului de hârtie.”

și blogul meu suferă când nu e citit, so stay tuned!

Goodreads | Facebook | Instagram

cărți scurte pentru oameni ocupați

Am ajuns într-un punct trist al vieții în care nu mai am timp să citesc chiar orice-mi pică în mână, și sincer, nici răbdare. Cred că cea mai populară căutare de-a mea pe Google din ultimii trei ani este: ,,cărți scurte”. Pentru mine numărul de pagini e butonul de turn on/turn off, și probabil o să vorbesc mai detaliat despre noua mea alergie – cărțile mamut – într-un articol viitor.

Mă gândesc că nu am cum să fiu chiar singura sătulă de aceleași rezultate pe Google, așa că aceasta se vrea a fi o serie de articole despre cărți de cel mult 250 de pagini descoperite de mine, pe care le recomand oricărei persoane grăbite, ocupate, sau pe care a cuprins-o absurdul existențial și nu găsește un motiv suficient de bun încât să citească imensități.

Cărțile nu vin în nicio ordine, nu reprezintă un top, o să încerc să ocolesc titlurile arhicunoscute și să vin cu titluri noi, pe care nu le găsesc în alte liste. Ce nu o să vedeți în seria asta: cărți de dragoste pentru cucoane și Y/A.

Nu o să intru în foarte multe detalii, sunt doar niște titluri asupra cărora vreau să aduc puțină atenție.

Și o să încep cu o carte clasică, citită recent – Foamea de Knut Hamsun – o poveste ca oricare alta, cu suișuri și coborâșuri, dar într-un context crunt: sărăcia lucie. Cartea nu are foarte multă acțiune, este concentrată pe suferințele și umilințele personajului al cărui nume nu-mi amintesc să fi fost menționat – un scriitor cu o personalitate ciudățică, ce trăiește de pe o zi pe alta într-un sat sărac din Oslo, măcinat de foame și de frig. Nu este o carte extraordinar de veselă, dar nici extrem de dură cum pare. Eu sunt o persoană foarte empatică și în mod normal o carte de genul acesta m-ar fi doborât, dar ceva din stilul lui Hamsun și din ciudațenia personajului nu te lasă să-l compătimești atât de mult. Personajul este interesant de studiat din punct de vedere psihologic și te cam face să te întrebi: câte poate îndura un om? Și mai ales cu demnitate. Cartea, în formatul citit de mine, a avut 170 de pagini și o recomand oricărei persoane care are nevoie de un reality check.

O carte puțin asemănătoare, nu datorită subiectului, ci datorită faptului că toată acțiunea are loc, din nou, în mintea protagonistului este Moartea la Veneția de Thomas Mann. Gustav Aschenbach este un scriitor consacrat, singur și bătrân, care pleacă în vacanță la Veneția, unde într-o zi, pe plajă, devine fascinat de prezența unui băiețel. Cât de greșit sună? Te las să descoperi. Cartea are aproximativ 100 de pagini pline de introspecție.

,,Singurătatea dă naştere originalităţii, frumuseţii îndrăzneţe şi stranii, creează poezia. Dar în acelaşi timp singurătatea generează absurdul, falsul, disproporţionatul şi nepermisul.

Și ultima recomandare este un horror (tot) psihologic, I have no mouth, and I must scream de Harlan Ellison, dar nu pentru oricine – o povestire foarte scurtă, destul de tulburătoare, care se poate citi (numai) în limba engleză aici.

Spune-mi în comentarii dacă ai citit deja cărțile de pe listă sau dacă te-ar interesa un anumit gen de recomandări de cărți scurte. Wink.

P.S: pe baza ultimei recomandări există și un joc video. enjoy!