provocare acceptată

Anul trecut am citit How to get ideas de Jack Foster și într-unul din capitole spunea cam așa:

André Gide a încercat să citească o carte în fiecare lună despre un subiect care nu-l interesa. Ai făcut vreodată asta? Fă-o! Măcar o singură dată.

Cred că nu mă înșel când spun că toți ne-am format o zonă de confort și avem prejudecăți când vine vorba de anumite cărți, subiecte sau genuri literare.

Subiecte care poate sunt, de altfel, foarte interesante și nu știm ce pierdem ferindu-ne de ele. Citim la nesfârșit despre aceleași lucruri și ajungem, într-un final, să transformăm cititul în ceva monoton.

Eu am observat că mai toate cărțile pe care le citesc au o tentă existențialistă, absurdă, suprarealistă, puțin bizară, nu-mi plac cărțile prea realiste sau vesele și asta nu mă deranjează.

Dar mi-e frică de monotonie și toate lucrurile care vin odată cu ea, cum ar fi lipsa de inspirație sau chef de orice, așa că m-am gândit să accept provocarea pentru 2020 mai ales că mi-am propus ca în următoarele luni să citesc foarte mult și chiar nu am nevoie de un reading slump acum.

O să încerc să citesc o carte pe lună care să mă scoată din zona mea de confort, chiar dacă nu mă interesează în mod special subiectul ei.

Mi-am făcut o listuță cu provocări, amu’ să vedem ce-o ieși:

Aprilie – milk & honey de rupi kaur – unpopular opinion: sincer, am mari prejudecăți legate de acest volum de poezii. am încercat să arunc un ochi prin ea acum ceva timp și aveam impresia că citesc postări de pe Tumblr. pare a fi doar o altă carte faimoasă datorită unei strategii de marketing bine gândite și cam atât. sper să mă înșel și să nu fie doar alta carte pentru adolescente care-și romantizează depresiile.

Mai un poet român contemporan pentru că am văzut că avem o grămadă (momentan am găsit pe site-ul editurii Max Blecher un volum de Răzvan Țupa, probabil o să încep cu el)

Iunie – Coelho – pentru că ocolesc autorul ăsta de câțiva ani buni.

Iulie – o carte cu dragoni (sau doar fantasy)

August – o carte young adult – dacă-mi dau cu părerea despre genul ăsta o să fiu crucificată. nu-s optimistă, pentru că dacă nu mi-a plăcut la 14 ani, nu cred că o să-mi placă nici acum, dar o să încerc

Septembrie– o carte de ficțiune care are 500+ de pagini

Octombrie – Jane Austen – și pe ea o ocolesc, nu mai știu de ce.

Noiembrie – ficțiune istorică / istorie alternativă

Decembrie – ceva cu mult sirop

Dacă a meritat experiența o să vorbesc în articolele viitoare. Și dacă iese ceva bun din asta, o s-o prelungesc și pe anul viitor.

Voi ce părere aveți, are sens provocarea lui Gide? 😀

am decis că nu-mi plac maratoanele de lectură

Acum o lună scriam despre maratonul de lectură pe care l-am făcut după sesiune, dar am renunțat a publica acel articol.

Nu a fost primul maraton pe care l-am făcut, dar a fost primul pe care l-am documentat.

Cu toate că am reușit să citesc 5 cărți în 5 zile, am ajuns la aceeași părere pe care am avut-o de când am auzit pentru prima dată de conceptul de read-a-thon:

nu e pentru mine.

La început eram entuziasmată, dar pe măsură ce înaintam, mi-am dat seama că cititul, în condițiile acestea, își cam pierde sensul.

Înțeleg maratoanele de lectură care debutează spontan, adică la modul: bă, m-a prins autorul ăsta și vreau să-l devorez, simt eu nevoia asta.

Dar nu văd sensul în a te obliga să citești ore sau zile întregi, carte după carte, fără pauză. Efectiv nu ai timp să procesezi informația și nici nu ai cum să te concentrezi atâtea ore.

Poate alții au o memorie extraordinară și își amintesc totul în detaliu, dar eu nu am, și cred că unele cărți merită mai multă atenție și studiu. Nu te ajută lecturarea unei cărți cu absolut nimic dacă nu-ți dai timp s-o gândești și s-o înțelegi. Adică să rămâi cu ceva după ce o citești, pentru că să citești 100 de cărți fără țintă e ușor și oricine poate face asta.

Am văzut o listă cu tipuri de maratoane existente: de la 3-5-7 zile de maraton, cum am făcut eu, până la maratoane de 24-48-72 de ore în care lumea chiar bea cafea ca să stea trează și să citească – lucru care nu mi se pare deloc sănătos și ok. E o presiune și un stres inutil pe care îl pun comunitățile online de cititori, nu ceva ce vine de la sine.

Cred că fiecare carte are ritmul ei – poți citi o carte de sute de pagini în câteva ore sau zile pentru că te captivează, sau poți să te chinui cu o cărticică de 80 de pagini o lună. Și nu are sens să grăbești procesul, cât timp te bucuri de ea. Să o citești cu stresul că trebuie s-o termini cât mai repede, ca să te apuci de următoarea pe care să o termini la fel de repede, ca să poți să te lauzi cu un anumit număr de pagini și cărți citite e ridicol.

Mie toată experiența mi-a amintit de liceu, când mă obligam să citesc Ultima noapte de dragoste, carte care mi-a masacrat creierul și apoi am uitat-o complet în următoarele zile.

Dacă nu ești o persoană extrem de ambițioasă și masochistă, de cele mai multe ori o să fii dezamăgit/ă după un astfel de maraton, pentru că sunt slabe șansele să citești tot ce ți-ai propus sau să-ți placă toate cărțile pe care ți le-ai ales sau să te trezești în fiecare zi cu același chef de citit.

Așa că am ajuns la concluzia că maratoanele de lectură îți hrănesc orgoliul, nu și mintea.

Pentru că la final rămâi cu un număr și nimic mai mult.