#clasicipepâine: 1-5 august | maraton de lectură

Știu că am zis că nu-mi plac maratoanele de lectură, pentru că nu mi se pare sănătos să te forțezi să citești ore întregi, însă am găsit pe Instagram unul interesant #clasicipepaine, organizat de @4fara15 și @adelina_traicu, și de mult mă gândesc să îi mai dau o șansă acestei provocări.

O să respect cerințele și să fac o prioritate din citit zilele acestea, dar fără să-mi dau viața peste cap pentru asta.

Nu vreau să beau cafea și să stau trează ca să citesc sau să continui o carte care nu-mi place doar ca să am termin maratonul.

Scopul meu este doar să citesc cât mai mult zilele acestea și, dacă se poate, să termin aceste 3 cărți pe care le-am ales. Fără stres 😀

Maratonul va avea loc între 1 și 5 august și cerințele sunt următoarele:

♠ O carte clasică scrisă de o femeie:

The bluest eye de Toni Morisson – 216 pagini

♣ O carte scrisă de un autor de culoare: 

Go tell it to the mountains de James Baldwin – 256 pagini

♦ O carte scrisă de un autor roman:

Marele singuratic de Marin Preda – 349 de pagini+ 15 de referințe critice – menționez că nu am citit Moromeții, dar în aceste referințe scrie că nu este o continuare, ci mai degrabă o reluare și un roman independent.

836 de pagini în total – am emoții, dar cred că mă descurc 😀

O să revin cu postări, aici sau pe Instagram.

am decis că nu-mi plac maratoanele de lectură

Acum o lună scriam despre maratonul de lectură pe care l-am făcut după sesiune, dar am renunțat a publica acel articol.

Nu a fost primul maraton pe care l-am făcut, dar a fost primul pe care l-am documentat.

Cu toate că am reușit să citesc 5 cărți în 5 zile, am ajuns la aceeași părere pe care am avut-o de când am auzit pentru prima dată de conceptul de read-a-thon:

nu e pentru mine.

La început eram entuziasmată, dar pe măsură ce înaintam, mi-am dat seama că cititul, în condițiile acestea, își cam pierde sensul.

Înțeleg maratoanele de lectură care debutează spontan, adică la modul: bă, m-a prins autorul ăsta și vreau să-l devorez, simt eu nevoia asta.

Dar nu văd sensul în a te obliga să citești ore sau zile întregi, carte după carte, fără pauză. Efectiv nu ai timp să procesezi informația și nici nu ai cum să te concentrezi atâtea ore.

Poate alții au o memorie extraordinară și își amintesc totul în detaliu, dar eu nu am, și cred că unele cărți merită mai multă atenție și studiu. Nu te ajută lecturarea unei cărți cu absolut nimic dacă nu-ți dai timp s-o gândești și s-o înțelegi. Adică să rămâi cu ceva după ce o citești, pentru că să citești 100 de cărți fără țintă e ușor și oricine poate face asta.

Am văzut o listă cu tipuri de maratoane existente: de la 3-5-7 zile de maraton, cum am făcut eu, până la maratoane de 24-48-72 de ore în care lumea chiar bea cafea ca să stea trează și să citească – lucru care nu mi se pare deloc sănătos și ok. E o presiune și un stres inutil pe care îl pun comunitățile online de cititori, nu ceva ce vine de la sine.

Cred că fiecare carte are ritmul ei – poți citi o carte de sute de pagini în câteva ore sau zile pentru că te captivează, sau poți să te chinui cu o cărticică de 80 de pagini o lună. Și nu are sens să grăbești procesul, cât timp te bucuri de ea. Să o citești cu stresul că trebuie s-o termini cât mai repede, ca să te apuci de următoarea pe care să o termini la fel de repede, ca să poți să te lauzi cu un anumit număr de pagini și cărți citite e ridicol.

Mie toată experiența mi-a amintit de liceu, când mă obligam să citesc Ultima noapte de dragoste, carte care mi-a masacrat creierul și apoi am uitat-o complet în următoarele zile.

Dacă nu ești o persoană extrem de ambițioasă și masochistă, de cele mai multe ori o să fii dezamăgit/ă după un astfel de maraton, pentru că sunt slabe șansele să citești tot ce ți-ai propus sau să-ți placă toate cărțile pe care ți le-ai ales sau să te trezești în fiecare zi cu același chef de citit.

Așa că am ajuns la concluzia că maratoanele de lectură îți hrănesc orgoliul, nu și mintea.

Pentru că la final rămâi cu un număr și nimic mai mult.