cum să ieși din reading slump

Ei bine, aceasta este o variantă mai serioasă a articolului: cum să citești o carte atunci când nu ai chef să citești nicio carte pe care l-am scris acum doi ani, când încă nu-mi revenisem din reading slump și în care, practic, îmi dădeam mie sfaturi într-un mod ironic.

Anul acesta articolul a fost accesat aproape în fiecare zi, așa că m-am gândit că ar fi o idee bună să vin cu o actualizare, mai ales că am reușit să citesc 50 de cărți din ianuarie și până acum, ceea ce înseamnă că am aproape un an de când nu m-a mai atins rs-ul.

Ce este un reading slump?

Mă simt datoare să explic, deși dacă ai ajuns să citești articolul ăsta, probabil ești familiarizat/ă cu această sintagmă.

Este o perioadă de agonie prin care cred că trec cititorii la un moment dat. Prin cititori zic persoane care citesc constant, nu ocazional. Este o perioadă în care efectiv cititul nu mai are niciun sens, nu reușești să te concentrezi, nu reții nimic din ceea ce citești, nimic nu te mai atrage, nu mai știi ce-ți mai place și nu reușești să termini o carte nici cu slujbe.

Sunt multe motive pentru care poți ajunge într-un reading slump, câteva dintre ele au fost listate și în articolul precendent. Poate ultima carte n-a fost potrivită pentru tine, poate ai citit prea multe cărți de un singur gen sau autor, poate n-ai mai citit de mult o carte pentru tine. Cred că dacă îți dai seama ce anume te-a îndepărtat de citit, ești deja pe drumul cel bun în rezolvarea acestei problemuțe. 

Așa că gândește-te bine la asta și uite câteva idei care s-ar putea să te ajute să depășești această perioadă agonizantă:

1.Citește cărți scurte.

Când nu ai chef de citit, cred că un număr redus de pagini e mult mai atractiv decât un volum de Dostoievski. O carte mică, nepretențioasă, e ca o gură de aer proaspăt într-un oraș chinezesc când efortul pare minim și de scurtă durată.

Un motiv pentru care am creat seria de articole cu recomandări de cărți scurte e chiar faptul că m-au ajutat să ies din reading slump, și recomand în special acest articol – cu cărți mai fanteziste, mai nebunești, mai neobișnuite, care îți aduc aminte că literatura nu trebuie luată atât de tare în serios, că poate fi și fun. 

2. Citește bloguri de cărți. Uită-te la un booktuber nou. Intră într-un grup de cititori de pe Facebook. Fă-ți prieteni noi pe Goodreads. Vizitează o librărie nouă. Caută un bookclub în orașul tău. Rearanjează-ți biblioteca.

Pe scurt: înconjoară-te de cărți. Cât timp am evitat cititul, am evitat tot ce a avut legătură cu el. Efectiv m-am rupt de lumea asta și mi-am ocupat timpul cu alte activități până când am uitat aproape complet de cărți. Asta până când am ajuns întâmplător pe blogul unei tipe, de unde am ajuns pe booktube-ul ei, de unde am ajuns pe goodreads-ul ei și așa mai departe, până m-a molipsit cu entuziasmul ei pentru literatură.

Cu toate că pe mine mă ajută și mă inspiră să văd persoane pasionate de aceleași lucruri ca și mine, am observat că de multe ori citesc articole inutile despre cărți (cum e ăsta), articole care nu vin cu nimic nou și notabil, când aș putea să citesc o carte (și tu la fel).

Ceea ce mă duce la următorul sfat:

Multe persoane am observat că petrec mai mult timp vorbind despre cărți decât citind efectiv. Sau uitându-se la poze cu ele, că tot e la modă bookstagram-ul. Dacă ești înconjurat de cărți, așa cum îți recomandam mai sus, și tot nu ai acel zvâc, poate ar trebui să faci exact opusul: să lași telefonul acasă, să te duci într-un parc și să încerci să citești fără să lași pe nimeni să te deranjeze sau pur și simplu să încerci să ai și altfel de activități pentru o perioadă, activități care să-ți facă dor de citit. Cum ar fi să scrii chiar tu o poveste 😀.

3. Amintește-ți de ce citeai.

Cred că motivul principal pentru care ajungem într-un reading slump sau într-un blocaj de orice fel, este faptul că ne uităm scopul pe parcurs.

Toți avem un motiv pentru fiecare lucru pe care îl facem. Amintește-ți cum era când citeai, care erau lucrurile bune pe care le aducea în viața ta cititul: te ajuta să te relaxezi, să aprofundezi un subiect, să înțelegi o altă epocă, să te dezvolți personal. Sigur ai un motiv, chiar dacă nu ești mereu conștient de el. Dacă motivul este unul stresant, de genul: citesc pentru că sunt într-o competiție cu toată lumea și vreau să o grămadă de cărți citite pe goodreads, oprește-te. Cititul nu ar trebui să fie o corvoadă. Și pauzele sunt uneori necesare. Cititul este un lux. Un privilegiu. Nu o obligație.

Citește pentru că vrei, pentru că poți, pentru că-ți place. Pentru că ai din ce alege și pentru că timpul este limitat, dar cărțile nu vor fi niciodată.

Wink.

cum să citești o carte atunci când nu ai chef să citești nicio carte

Mai întâi de toate, vreau să mă plâng că am intrat într-un reading slump masiv acum un an și de atunci fiecare carte este o provocare pentru mine. Totuși, nu vreau să renunț la cărți, așa că de două ori pe lună sunt masochistă, mă închid în casă și mă oblig să citesc.

Dacă ești în aceeași situație ca și mine și nu îți găsești motivația de a citi sau încerci să citești și abandonezi repede pentru că simți că ceva nu merge sau pur și simplu ești un elev nenorocit care n-are chef să-și îndeplinească obligațiile școlare, uite câteva lucruri care mă ajută pe mine momentan:

CUM SĂ TE OBLIGI SĂ CITEȘTI ÎN 5 PAȘI !!!!11

1. Cronometrează-te.

Pentru mine 30 de minute sunt suficiente ca să mă entuziasmez și să-mi pornesc rotițele. Setează cronometrul, închide-l pe mă-sa-n cur de Facebook  și citește. Primele minute va fi greu și vei simți o curiozitate morbidă de a vedea selfie-uri cu bună-ta, dar cu puțină voință și câteva degete-n priză imaginare, vei trece peste și vei respira ușurat/ă auzind sunetul cronometrului și analizând progresul făcut.

2. Meditează asupra trecerii timpului și evoluția ta personală. Nu te simți ca un căcat bătut de vânt când îți pierzi timpul făcând nimicuri? Nu simți cum trece viața inutil pe lângă tine, iar tu stagnezi și puți? Ești atât de prost și ai atât de multe de învățat încât nu îți permiți să stai degeaba, lepră leneșă ce ești.

3. Fă-ți o listă de cărți pe care nu le-ai citit, dar pe care vrei să le citești de mult timp, cu toate că mereu găsești lucruri mai interesante de făcut, cum ar fi să dormi. Somnul e pentru fraieri ! Gândește-te câți oameni au citit acele cărți și cât de prost ești în comparație cu ei. Nu te simți prost? Atunci îți meriți soarta.

4.  Ieși din zona ta de confort. Se poate sa te fi intoxicat cu un singur gen și asta să te fi plictisit. Citește o carte dintr-un gen pe care nu l-ai mai abordat. Citește o carte scurtă sau light. Recitește o carte care ți-a plăcut. Fă cititul palpitant !  Citește cărți erotice cu voce tare într-un autobuz plin de bătrâni.

5.  Dacă nu merge nicicum. Ia o pauză. O pauză lungă. Ca mine. Treci de la a citi 50 de cărți pe an, la 3-5 chinuite. De fapt, dă-le naibii de cărți, apucă-te de trigonometrie. Astrofizică. Informatică economică. Croșetat șosete. Pălincă de Bihor. P.S: nu, nu face asta.