adnotarea cărților

Am observat o chestie care mi se pare tot mai enervantă pe zi ce trece – unde există o fotografie cu o carte adnotată pe Internetul ăsta, acolo există și o grămadă de comentarii despre cât de monstruos și lipsit de respect față de cărți este acest gest sau alte tentative de bookshaming.

După câteva discuții mai aprinse cu astfel de persoane, mi-am dat seama că ceea ce nu vor să înțeleagă este faptul că, oricum ai vrea s-o dai, cărțile sunt niște bunuri materiale pe care oamenii dau bani. În momentul în care o carte intră în posesia mea, am dreptul să fac ce vreau eu cu ea. Pot s-o mâzgălesc sau pot s-o îndoi. Pot s-o leg cu o sfoară și s-o târ prin casa. Pot să-i pocnesc cotorul sau s-o iau cu mine la duș. Exagerez. Dar nu sunt obligată s-o păstrez intactă. Asta o face vie, faptul că este o carte folosita. Nu faptul că arată imaculat într-o bibliotecă. Cartea aceea ar sta la fel de frumos oriunde, n-ar face nicio diferență. Sunt perfecționistă și urăsc perfecțiunea. Sunt sătulă de această armată de control freaks pe care-i doare inima că cineva, undeva, într-un colț din lumea asta, subliniază citate într-o carte, își scrie ideile pe margine sau lipește post-it-uri prin ea. Mă enervează ideea de a zeifica obiecte, în general. Sau de a le spune altora cum să se poarte cu propriile lucruri. O citez pe o tipă, dintr-o discuție pe tema asta: învață să ai grijă de cărțile tale și nu o să mai ai de-a face cu oameni ca mine 🙂. Poftim!?

Să-ți adnotezi cărțile înseamnă să faci cititul interactiv. Să-ți personalizezi experiența. Să te concentrezi pe ce are cartea aceea să-ți ofere, nu pe detalii inutile, precum nuanța de alb a paginii. Să te conectezi cu povestea. Să o studiezi ș.a.m.d. 

Și într-adevăr, nu e o activitate pentru toată lumea, cum multe lucruri sunt destinate multor oameni diferiți (șoc!). Cati oameni, atatea obiceiuri.

Imaginează-ți că ai ocazia să vizitezi biblioteca unui autor preferat și ai dreptul de a alege o carte din rafturile lui, pe care s-o iei acăsică și să-ți aparțină.

Ai vrea să duci acasă o carte perfectă, fără nicio urmă de folosire? Cu ce s-ar deosebi ea de celelalte cărți din biblioteca ta? Cu simplul gând că a aparținut autorului X?

Sau ai vrea să duci acasă o carte cu însemnările, scrisul și amintirea lui?

Așa mă gândeam și eu 🙂

Relaxați-vă și lăsați oamenii să se bucure de lectură cum știu ei că e mai bine. Credeti-ma, e foarte interesant sa dai peste o carte veche si sa-ti gasesti prin ea ganduri pe care ai si uitat ca le-ai avut.

Și uitați-vă ce drăguț l-a mâzgălit Nabokov pe Gregor Samsa 😀

un mic regret legat de cărți

Sunt în plin maraton de lectură și pe măsură ce înaintez mă macină tot mai tare un mic gând: am citit peste 200 de cărți în viața asta, dar nu am scris niciodată o recenzie serioasă.

Întotdeauna am fost leneșă când a fost vorba să scriu despre cărți, mi-e mai ușor să vorbesc despre ele – de asta mă gândesc să-mi fac un booktube sau un podcast în viitor, auăleu, nu mă judecați – și motivele au fost multe:

Am considerat că nu aș veni cu nimic nou și nemaiauzit, nicio părere ieșită din comun, care ar putea interesa pe cineva și nu am vrut să scriu articole de duzină.

În ultimii ani Internetul a EXPLODAT de la atâtea recenzii de carți. Mi se pare un subiect tratat cu foarte multă lejeritate în ziua de azi și nu am vrut să fac parte din fenomen. Am găsit foarte puține bloguri pe care recenziile să nu sune așa: am auzit de cartea asta pe-aici și pe-acolo, mi-a plăcut, 3 adjective, 5 steluțe, recomand, pa.

Asta e genul de exprimare pe care o abordez eu în articole în care recomand câte 3-5 cărți deodată, așa că mereu am crezut că o recenzie ar trebui să fie un text mai amplu și mai critic de atât.

Au mai fost și alte motive legate de memoria mea de pește și talentul meu de a sări de la o carte la alta, dar o să las discuția asta pe altă dată.

Mă tot gândesc cum ar fi fost ca până acum să fi avut două sute de recenzii serioase scrise. Ar fi înseamnat o grămadă de experiență și dezvoltare personală, pe care acum nu o mai pot recupera.

Anul acesta mi-am propus să scriu despre fiecare carte pe care o citesc, dar pentru că citesc mult și nu am exercițiu, nu am nici răbdare, deci minunea nu a durat mult.

Totuși, vreau să învăț să scriu recenzii și să-mi dezvolt un stil al meu. După acest maraton – pentru că sunt leneșă, cum spuneam, și procrastinez – o să încerc să citesc mai puțin și să scriu mai mult despre cărțile pe care le citesc și DACĂ o să fiu mulțumită de ceea ce iese, poate o să-mi public minunile pe aici, dar nu sub numele de recenzii, pentru că nu sunt calificată pentru așa ceva, mai mult sub formă de idei. Asta e ca un mic anunț.

Așa că învățați din greșelile mele și să scrieți, pentru că anii trec, memoria e ciudată, ideile se uită și e păcat de timpul investit.

Wink.