m-am uitat la Bravo, ai stil! ca să n-o faci tu

Anul trecut scriam mândră acest articolAnul acesta scriu rușinată acest articol:

Prima dată m-am uitat la Bravo, ai stil! pentru memes. Eu sunt o mare fană a meme-urilor și n-ai ce zice, frate, meme-urile BAS sunt demențiale și cred că lor li se datorează faima emisiunii.

Am continuat să mă uit de curiozitate pentru că n-am înțeles din prima ce se întâmpla acolo. Aveam și un curs de mass-media la facultate, iar proful ne explica la ce să fim atenți când analizăm o emisiune. Era foarte încântat de BAS, și ni-l tot dădea ca exemplu, pentru că toată lumea știa despre ce era vorba. În afară de mine, bineînțeles, așa că am zis: hai să las prejudecățile și să aflu ce-i drăcia asta. 

Bravo, ai stil! a devenit o emisiune atât de populară anul trecut, încât nimeni nu se mai jena că se uită la ea. Am prieteni roacheri duri sataniști care se uitau și băleau la iaurturile Iulianei, ca să înțelegeți ce normalitate devenise…

Și pot să înțeleg de ce: memes, atmosfera din platou e destul de cozy, fiecare concurentă e proastă în modul ei diferit și unic, memes, jocuri de cuvinte, pisica grasă, aveau și o melodie destul de catchy, dar s-au gândit să fie cocalari până la capăt și l-au adus pe Velea să le trasnească o manea.

E o emisiune decețințică până când uită o concurentă să-și ia pastilele.

  

Așa că m-am uitat la jumătate din sezonul 3 și începutul All stars.

Și nu mă mai uit pentru că:

1.Durează prea mult.

Șase episoade pe săptămână. Fiecare episod are aproximativ 1 oră și 40 de minute. ENORM.

Deși mă uitam pe sărite, în timp ce făceam alte treburi, tot simțeam că pierd o grămadă de timp.

2. Jurații.

Maurice Munteanu – singurul jurat care mi-a atras atenția, omul chiar e citit, are simțul umorului, și părea că are coloană vertebrală până sezonul acesta, când a dat-o rău în bară cu favoritismele.

Iulia Albu – introvertită, acel gen de om care-și maschează nesiguranța mimând o atitudine de superioritate, nu e un om rău, chiar mi-am schimbat părerea despre ea, cred că e cel mai corect jurat, doar că uneori o dă în bară din dorința de a fi diferită de restul turmei.

Cătălin Botezatu – omul ăsta îmi provoacă milă, joacă un teatru atât de prost încât nu pot să mă supăr pe el, îmi vine să-l bat pe umăr și să-i zic că totul va fi bine. Singurul lucru pe care îl apreciez la el e faptul că a avut câteva momente de sinceritate, în care le-a zis fetelor în față că-s penibile.

Raluca Bădulescu – nu știu cine-i femeia asta, am crezut că e bărbat sau travestit jumătate de emisiune. acum cred că e doar lesbiană. e ușor să iei steluță la ea: un crac dezgolit, un decolteu, o bucă, un animal print, un bling-bling – un look de pițipoancă veritabilă și ,,ai stil”.

DAR NA, e un show de divertisment, fiecare jurat are rolul lui. Problema e că rolul secundar al fiecăruia e să fie un pupincurist sinistru.

3. Concurentele.

Sunt promovate niște comportamente execrabile.

Orice urmă de răutate, narcisism, aroganță, ipocrizie, tupeu, MAHALA este încurajată, aplaudată, ba chiar dată ca exemplu. Însă, dacă vine o tipă cu o rochițică urâțică, din punctul lor de vedere, se atrage atenția asupra faptului că este o emisiune educativă.

În concepția lor, să ai un caracter puternic înseamnă să te cerți, să urlii, să fii nesimțită, să minți, să manipulezi și să întorci vorbele în favoarea ta.

Majoritatea concurentelor sunt casnice de 35 de ani, tipe care la 20 de ani sunt pline de acid, silicon, botox, care nu vreau să știu cum arată nemachiate, a, da, și rude de asistente tv + interlopi.

Apropo, fiecare mimoză primește 3000 de euro pe lună din care să-și cumpere țoale în care să se facă de râs 10 minute pe zi. Iar premiul este de 100.000 de lei.

4. Simt cum îmi scade IQ-ul.

Înțeleg că e un reality show, că oamenilor le place scandalul și că majoritatea telespectatorilor n-au nicio treabă cu feșănul. Dar ce se întâmplă în emisiunea asta ar trebui să fie ilegal.

Această adunătură de scăpate-n cap, pe care nu vreau să le numesc femei, că mi-e rușine cu ele, se ceartă și se acuză de niște lucruri absolut aberante și insistă în prostiile alea cu săptămânile, ca și cum tu, telespectatorul, ești o legumă care nu este capabilă să își dea seama că motivul pentru care se masacrează ele acolo este regizat și lipsit de sens.

Dacă îți place să ți se jignească constant inteligența, emisiunea asta este perfectă pentru tine.

Fun fact: fiecare concurentă a plâns sau a făcut o criză de nervi măcar o dată.

5. Regulile se schimbă de la o zi la alta.

În funcție de ce fac preferatele juriului.

Azi zic una, mâine alta, concurentele nu mai înțeleg nimic, telespectatorii la fel.

Azi e bine să vii așa, dar mâine nu, că vine alta și trebuie mai apreciată decât tine, așa că îți găsim un nod în papură, iar poimâine, când vii cu ce ți-am cerut, îți zicem că apreciem intenția, dar nu ai dus-o în zona în care trebuia, nu ai dus-o până la capăt, nu ți-ai asumat-o, nu ai ales elasticul de chilot potrivit sau alt bullshit cu același scop.

6.Grupul de Facebook al BAS e cancer.

Până să ajung în acel grup, credeam că sunt un om tâmpițel așa, și mă simțeam foarte vinovată că mi-am pierdut o perioadă timpul cu BAS. Dar am avut o revelație. Există oameni foarte proști în lumea asta. Pe bune. Oameni plini de răutate, care-și dedică viața emisiunii și își fac 100 de conturi false ca să se înjure cu oameni random care au păreri diferite de ale lor…

mi se pare șocant că cei mai militanți susținători sunt băieți.

7. Deviza Kanal D: distrugem oameni psihic pentru rating.

Eu dacă aș sta o zi cu asemenea persoane ilogice în jurul meu, mi s-ar atrofia creierul. Mă simt recunoscătoare Universului că încă nu mi-a pus în cale oameni atât de infecți, lipsiți de scrupule și orice urmă de demnitate.

Una dintre concurente a recunoscut că a făcut terapie un an după ce a participat la BAS și o cred pe cuvânt.

8. Emisiunea asta nu a fost niciodată despre stil. A fost despre branduri, despre mahala, despre multiple forme de mizerie umană, dar nu despre stil.

9. Desigur, sunt și persoane care urmăresc emisiunea detașat, și care nu văd nimic anormal în cele de mai sus. Fericiți cei săraci cu duhul.

spune-mi ce faci în timpul liber ca să-ți spun cine ești

Una dintre marile mele dileme în viață este: cum reușesc unii oameni să se plictisească?

Înțeleg plictisul în anumite contexte, care nu țin de tine. Înțeleg să te plictisești să stai în fund ore întregi și să asculți pe cineva vorbind. E obositor. Înțeleg să te plictisești așteptând la o coadă. Înțeleg să te plictisești de un lucru și să-l abandonezi. Sau în prezența anumitor oameni. Înțeleg rutina. Pentru că și eu sunt o persoană care se plictisește repede. Dar nu înțeleg cum poți să te plictisești în timpul tău liber? Acasă.

Acasă, unde faci ce vrei, în ce fel vrei, cu cine vrei.

Eu nu-mi amintesc ultima dată când am stat, pur și simplu, zile întregi și m-am plictisit. Mi se pare imposibil să mă plictisesc, cât timp există mereu ceva de făcut, citit și învățat în lumea asta.

Atenție, nu vorbesc despre apatie, ci despre plictiseala cauzată de lipsă de ocupație. Care cred că cuprinde mai mult tinerii, pentru că de la ei aud cel mai des cuvintele magice și este normal, doar ei au cel mai mult timp liber. Deși există studii din care reiese că plictiseala a ucis mai multe căsnicii decât conflictul.

Dacă m-aș plictisi toată ziua aș intra în depresie.

Cu riscul de a primi roșii-n față zic: viața e prea simplă pentru adolescenții din ziua de azi. Sincer. Chiar și pentru mine a fost, comparativ cu cea a părinților mei. Și cred că asta este una din cauzele depresiei ultimelor generații. Nu au ce face. Și ce fac tinerii când nu au ce face? Un scroll pe Facebook/Tumblr, un maraton de seriale, un Bravo, ai stil!, și li s-a dus ziua. Așa se instalează rutina. Plictiseala. Și apoi dezechilibre de tot felul.

Și a cui este vina?

A părinților, în primul rând, pentru că-i lasă în fața ecranelor și nu-i îndrumă spre tot felul de activități. A sistemului de învățământ, pentru că nu le stimulează curiozitatea și creativitatea în niciun fel. Dar totuși, după 18 ani începi să gândești și să iei decizii singur. Să treci de o vârsta și să continui să măcăni toată ziua: m-am plictisit, vai, ce m-am plictisit, nu am ce să fac, e tragic și n-ai nicio scuză.

Să ai acces la Internet, adică la …cam orice și să te plictisești?

În 2018, în cea mai liniștită perioadă din istorie, când nu te așteaptă niciun război sau molimă la colț de stradă, când ai acces la Internet, ai toată libertatea de a te exprima, ai educație gratuită, și toate formele de cultură și divertisment, care acum 100 de ani nici nu se puteau imagina, tu… să stai în cur și să măcăni că te plictisești?

În plus, există și un trend, care mie mi se pare foarte amuzant și în care mă regăsesc, pentru că sunt o cinică, această tendință de a glumi pe teme existențiale, nihiliste, autoironice, dar care din păcate, e luată prea în serios și unii se folosesc de ea ca de o scuză: uite, eu sunt asocial, am traume și m-am autodiagnosticat cu nu știu ce și de asta nu fac nimic cu viața mea, pentru că oricum sunt un ratat. Fuck off. E sănătos să faci haz de necaz, dar glumele ar trebui să rămână la stadiul de glume, în același sertăraș cu cele sadice despre bebeluși, evrei, negri și așa mai departe.

Faci curățenie, tai o ceapa, citești, te duci la psiholog să-ți rezolvi traumele, te freci de un gard și tot faci ceva. Nu sta degeaba. Chiar dacă ești ca mine, o persoană care se apucă de multe lucruri și se plictisește după o perioadă, caută mereu alte lucruri care să te preocupe. Și nu mă refer la distracții de moment. Fii curios, sună clișeic, dar viața chiar e scurtă. Iar oamenii curioși nu se plictisesc niciodată. Wink.

Click for mură-n gură.