există cărți cărora le-a trecut vremea?

Anul trecut am citit o carte clasică pentru copii, Pânza lui Charlotte, și m-a cam pus pe gânduri. Mi-am dat seama că sunt multe cărți pe care nu le-am citit sau nu-mi amintesc să le fi citit la vremea la care ar fi trebuit, deși le-am avut mereu prezente pe o listuță într-un colț al minții. 

Aceasta este o postare deschisă, unde o să adaug în timp cărți pe care ar fi trebuit să le citesc în copilărie, adolescență etc. Genul acela de cărți pe care le-a citit toată lumea în afară de mine. Iar când rămân în pană de idei de lectură, o să arunc un ochi pe aici.

Cărțile au vârstă? Voi ce ziceți?

Literatură română 

Cartea cu Apolor, Gellu Naum

Cireșarii (1-6 volume), Constantin Chiriță

Din lumea celor care nu cuvântă, Emil Gârleanu

Recreatia mare, Mircea Sântimbreanu

Toate pânzele sus!, Radu Tudoran

Literatură universală 

Grădina secretă, Frances Hodgson Burnett 

Anna din Green Gables, Lucy Maud Montgomery

Comoara din insulă, Robert Louis Stevenson 

Colț alb, Jack London

Robinson Crusoe, Daniel Defoe

Călătoriile lui Gulliver, Jonathan Swift

Contele de Monte-Cristo, Jesse Horn

Don Quijote de la Mancha, Miguel De Cervantes

Matilda, Roald Dahl

Winnetou, Karl May

David Copperfield, Charles Dickens

Coliba unchiului Tom, Harriet Beecher Stowe

Un yankeu la curtea regelui Arthur, Mark Twain

Castelul din Carpați, Jules Verne

Cei trei mușchetari, Alexandre Dumas

Mândrie și prejudecată, Jane Austen

La răscruce de vânturi, Emily Bronte

Morcoveata, Jules Renard

Ivanhoe, Walter Scott

bookish facts about me

Am citit peste 300 de cărți și mi se par puține. 

Contrar așteptărilor,  tot m-a întrebat cinevaaici pe blog, dacă am și viață personală sau doar stau și citesc toată ziua, eu citesc câteva ore pe săptămână, uneori doar câteva ore pe lună. Citesc cărți scurte, deci le citesc dintr-un foc, nu mi-am format încă obiceul de-a citi zilnic. Cred că dacă aș fi avut o rutină de genul acesta, aș fi cititi dublu până acum 🙁   

Primul roman pe care l-am citit a fost Purgatoriul (Invidia) de Ștefan Berciu.  

Aveam în jur de 12 ani, și mi se pare foarte interesantă memoria asta umană, cum ține ea minte în detaliu o carte citită acum 12 ani, deși la momentul actual nu-mi amintesc subiectele multor cărți citite anul trecut nici dacă mă forțez puțin. 

Am un stil de viață prea minimalist ca  colecționez cărți. 

Prefer să le împrumut. Bibliotecile rulz. 

Ador să mă uit la cărți, dar nu țin atât de mult să le am. Eu îmi aleg următoarea carte foarte spontan și abandonez cărți foarte ușor, așa că nu vreau să investesc în cărți pe care apoi să nu le pot termina. Mi-am învățat lecția. Viața e prea scurtă ca să ți-o chinui cu cărți care nu-ți plac. Și apoi să te uiți cu dușmănie cum zac pe raft acolo, și să te gândești câte șaorma intrau în banii ăia… 

Singurele cărți pe care le-am păstrat sunt cele primite cadou de-a lungul anilor, pentru că au semnături și poezii scrise pe ele și-s amintiri drăguțe.  

Nu recitesc cărți aproape niciodată. 

Și ăsta e unul din motivele pentru care nu are rost nici să le cumpăr. Mi se pare că sunt prea multe cărți de citit în viața asta și nu are sens să citesc o carte (de ficțiune) de mai multe ori, mi se par infime șansele să descopăr lucruri noi la a doua lectură. Din contra, sunt destul de sigură că o carte care mi-a lăsat o impresie bună la prima lectură, la a doua ar putea să nu mai aibă niciun farmec, să mă plictisească și să mă facă să plâng. Eu nu risc! 

Sunt sigură că sunt cărți care merită recitite, dar încă nu știu care-s acelea. Probabil aș reciti cărți de non-ficțiune. 

Eu văd o carte ca pe o experiență, și cred că de asta nu simt nevoia nici să o dețin, nici să o recitesc, or prolly I’m just weird.  

Singura carte pe care am recitit-o de câteva ori până acum a fost Spuma zilelor de Boris Vian. Mi s-a părut mie genială la vremea respectivă, acum nu m-aș mai întoarce la ea.

 Îmi place  citesc cărți pomenite de autori prin alte cărți. 

 Am citit Muntele vrăjit pentru că a apărut în Pădurea norvegiană, de exemplu. 

Dar nu țin cont de recomandări. 

Foarte rar am citit cărți care mi-au fost recomandate, pentru că sincer, am un TBR cât casa, știu ce am de făcut.

Uneori am citit cărți menționate întâmplător în discuții de niște persoane care mă inspiră. Pentru că-mi place să fur meserie, sunt atentă la detalii și înregistrez tot, dacă o persoană pe care o admir menționează o carte, chiar și așa, în treacăt, iar în două secunde trece la altă idee, nu o să-mi iasă prea ușor din minte.  

Nu-mi place deloc ideea e de TOP.  

100 de cărți de citit, 1000 de filme de văzut…. Nu văd sensul lor, nu cred că poți judeca toate cărțile pe aceleași criterii, mai ales când vine vorba de literatură, care e atât de diferită și atât de subiectivă. 

Nu  uit la ecranizări (aproapeniciodată. 

Am văzut foarte puține, e interesant că poți vedea o carte prin ochii altcuiva, dar nu am eu răbdare să aud aceeași poveste de două ori și cu toate că nu vreau, chiar mă enervez când nu se respectă cartea.

Nu suport siropoșeniile, dulcegăriile, romantismul.

Nu pot să citesc romane de dragoste fără grețuri, schimonoseli și o voce foarte ironică în minte, așa că mă țin departe de așa ceva.

Ofer steluțe pe goodreads pe motive foarte superficiale. 

Eu nu am un sistem din ăsta, fix, de criterii de acordare a steluțelor. 

Dau 5 steluțe greu, dar în rest, nu prea-mi pasă. Dau o steluță dacă mă enervează, două steluțe dacă mi se pare ok, dar banală, trei steluțe dacă mi-a plăcut, patru steluțe dacă simt că i-a lipsit ceva, 5 steluțe dau doar dacă îmi place de la început până la sfarșit sau dacă e foarte originală și mă uimește prin ceva anume. De multe ori acel ceva e faptul că mă identific cu personajul, sentimentul acela ,,pff, cartea asta a fost scrisă pentru mine”.

Uneori taxez, în funcție de câte lucruri nu mi-au plăcut la carte. Un fel da: aha! și a mai fost și o scenă incestuoasă! -1!   

Sau, dacă aparțin ale aceluiași autor sau au o anumită temă pe care am mai regăsit-o și în altele, le compar între ele. Dau steluțele astea pe criterii emoționale, nu pe analize serioase, cum am zis și aici că am dat o stea în plus la Micul Prinț pentru că-mi plac vulpile :))))))).

Cam atât. Păreri? 😀

secrete ale goodreads

Recent am descoperit niște secțiuni noi pe Goodreads. Nu sunt chiar secrete, doar că nu sunt nici tocmai la vedere; nu-ți sar în ochi.

 Țin minte că în liceu am avut ca temă un eseu despre platforma socială preferată și am scris pagini întregi despre Goodreads, dar nu-mi amintesc să fi scris ceva legat de următoarele subpuncte. Nu știu dacă încă nu existau pe atunci și le-au adăugat ei între timp sau sunt efectiv chioară, pentru că multe îmi sunt complet noi :)) și am cont pe site-ul ăsta din 2012!

Știai că…?

1.Poți vedea câte cărți ai în comun cu prietenii tăi.

Și nu mă refer la clasica metodă de a te uita prin rafturile lui, mă refer la butonul acesta mic de ,,Compare books” pe care nu m-a dus capul să-l apăs până acum. 

2.  Are funcții în plus dacă e conectat la un Kindle.

Mă refer la Kindle Notes and Highlights, singurul motiv pentru care îmi pare rău că nu dețin unul. 

3. Poți vedea dacă ai dubluri în bibliotecă.

Pentru că se mai întâmplă să adaugi câte o carte în două ediții, fără să vrei, mai ales dacă ești zăpăcit/ă ca mine și ai +800 cărți, în limbi diferite.

4. Biblioteca personală.

Am văzut că multe persoane își fac raft special pentru cărțile pe care le au în bibliotecă (owned) sau exceluri direct, dar se pare că există și o pagină specială unde pot să îți înșiri achizițiile și starea în care sunt. Cred că poate fi utilă pentru colecționari.

5. Ai statistici detaliate.

Pe asta am mai folosit-o în trecut, dar mereu uit cum pot să ajung pe acea pagină, așa că ăsta e un reminder pentru mine mai mult :))

Și încă ceva, știați că putem pune statusuri pe Goodreads ca pe Facebook atunci când nu avem nicio carte la Currently reading? 😐

#5daysof live blogging. | ziua 5

M-am gândit să marchez acest moment unic în istoria umanității printr-o serie de articole în care să vorbesc alandala.

Ziua 1. Ziua 2. Ziua 3. Ziua 4. Ziua 5 aici:

Reminder: CARANTINA NU E UN CONCURS DE PRODUCTIVITATE.

Dar azi mi-am dat seama că în luna aprilie am citit 10 cărți. Printre care și una de 330 pagini – n-am mai atins de mult o carte atât mare, pentru că short attention span. În 2019 recordul a fost doborât în luna septembrie, când am citit 7 cărți, așa că pentru mine e ceva wow că am făcut asta din greșeală :)).

În schimb, cel mai neproductiv lucru pe care am putut să-l fac a fost să descarc TikTok. 

Prima oră a fost traumatizantă, cum e orice colț de Internet în care se află români (mai ales că am fost întâmpinată de echipa ENAT, niște oameni de-un penibil cum n-a mai văzut pământul ăsta). Dar apoi am început să primesc numai postări personalizate, cu oameni din afară, și să mă simt ca pe Vine.

Scuza mea e că eu nu folosesc alte aplicații, am media de 5-7 minute pe Facebook și Instagam. Numai Twitter îmi mănâncă nopțile din când în când.

Nu recomand aplicația, pentru că odată ce începi să vezi numai rățuște și iepurași prin feed, it’s over. Nu mai are cine să te salveze. Aș putea să scriu un articol: mi-am făcut TikTok ca să-ți arăt de ce nu trebuie să-ți faci TikTok, dar am impresia că avem deja prea multe aplicații de socializare și atunci când mai apare câte una, nu mai avem curiozitatea aia, ca pe vremuri, să vedem ce-i cu ea. Ajungem pe acolo doar în cazuri extreme (ups).

Dar revenind la productivitate, o să-mi continui ideea din primul articol: nu ar trebui să ne stresăm suplimentar și cu ideea că nu suntem suficient de productivi, că nu ne putem concentra, că nu dăm randament, nu trebuie să ne mințim că suntem ok, pentru că suntem oameni, avem nevoie de socializare, de soare, de siguranța zilei de mâine și în momentul acesta nu trăim vremuri normale.

Și asta o spun eu, care sunt destul de introvertită, aproape schizoidă, puține lucruri mă bucură la fel de tare ca izolarea, liniștea și amânatul oricărui plan de a ieși din casă :)). 

Nu-mi plac oamenii plângăcioși și nu-mi place să văd lucruri negativiste în general, dar în perioada asta mă bucur când văd o persoană care nu pozează numai zâmbete pentru social media și își permite să fie vulnerabilă. Pentru că e sinceră. Și pentru că nu trăim vremuri normale.

Mă enervează cei exagerat de panicați, care smiorcăie de dimineața până seara, dar îi înțeleg și pe ei. Pentru că nu trăim vremuri normale. 

O să-mi dau o palmă cu piciorul dacă mai citesc o grăzăvie din asta: Shakespeare a scris King Lear când a izbucnit epidemia de ciumă! Newton a descoperit teoria gravității într-o perioadă de izolare! Și îndemnările: asta e șansa ta să scrii cartea aia!!! antrenează-te pentru maratonul ăla de alergare! uite cât timp ai și câte resurse are Internetul! apucă-te de programare!

Este fantastic dacă te poți adapta și reușești să faci tot ce-ți propui în perioada asta, dar dacă nu reușești, chill & no shame. Pentru că oricum nu știm cum va schimba pandemia asta lumea în următorul an… ce va mai conta și ce nu. 

Momentan e suficient să supraviețuim. 

Cineva mi-a spus că atmosfera din ultimele luni i se pare similară cu cea din Deșertul tătarilor – pentru că trăim în așteptare, singuri, într-o rutină îngrozitore, uitându-ne pe geam cum se uita Drogo spre deșert așteptând războiul…. sau să se întâmple ceva, orice. Eu mă simt mai mult ca-n Uzumaki, doar că în loc de spirale peste tot, văd COVID19 :)).

Am făcut mini-challenge-ul ăsta cu live blogging-ul pentru că în ultima vreme am avut tot felul de gânduri haotice și nu am găsit alt cadru în care să mi le exprim.

Recomand oricui să țină un jurnal, măcar în perioada asta, pe hârtie sau pe-un blog, nu contează. Pe lângă faptul că e terapeutic, cred că o să fie foarte interesant să ne citim gândurile după ce lumea o să revină la ”normal”. O să sune totul foarte distopic și o să avem cu ce să ne plictisim nepoții la bătrânețe. 

Tweet-ul zilei:

#5daysof live blogging | ziua 4

M-am gândit să marchez acest moment unic în istoria umanității printr-o serie de articole în care să vorbesc alandala.

Ziua 1. Ziua 2. Ziua 3. Ziua 4 aici:

Spuneam că rutina mea nu a fost afectată? Da, adică fac aproape aceleași lucruri în fiecare zi, dar mi-am dat azi seama că mie pandemia chiar mi-a dat viața peste cap. Cele mai multe planuri mi le făcusem fix pentru perioada martie – iulie, că mi s-a părut mie că atunci o să am mult timp liber ca să rezolv niște chestiuni…. și într-adevăr, am presimțit bine, am mult timp liber, dar toate planurile mele implicau ieșitul din casă :)).

Aseară am avut puțină febră și mi-am amintit de-o întrebare sensibilă pe care am văzut-o acum câteva zile: ce ați vrea să faceți dacă ieșiți bine din pandemia asta?

Aș vrea să nu mai amân, să risc mai mult și să scap, odată pentru totdeauna, de perfecționism, pentru că ăsta mi-a pus piedică toată viața.

Am amânat tot ce se putea amâna vreodată, cred că o să ajung la 100 de ani numai pentru că o să-mi fie lene să mor. Glumesc, nu-s chiar leneșă. Dar o să-mi procrastinez și moartea, sunt sigură.

Tot ce aveam eu de rezolvat în martie -iulie, ar fi fost pus la punct de mult, dacă nu aș fi așteptat momentul perfect, starea perfectă, data perfectă… 

Pe de altă parte, câteva dintre lucruri pe care le aveam de făcut în primăvară și le amânasem pentru toamnă au fost inspirate, m-au scutit de niște drumuri și bani aruncați aiurea înainte de pandemie, pentru că tot ce aveam pe listă s-a anulat. Își face și intuiția treaba, când nu râde de mine.

Învățături clișeice, care merită înșirate la nesfârșit până ni se fixează nouă, ăstora zăpăciți, în cap:

  • nu amâna. niciodată. nimic.
  • cel mai greu e să începi, deci important e să-ți aduni toată forța ca să faci asta, că restul vine de la sine
  • nu există perfect, nu trebuie să fii pregătit, nu trebuie să fie bine din prima – nici nu prea are cum să fie 

Dar ca să răspund mai punctual la întrebarea de mai sus, dacă o să se termine nebunia în vară, atâta vreau: picnic, un lan de floarea soarelui, citit sau pictat în aer liber, pentru că am așteptat prea mult soarele, simt că-i iarnă de câțiva ani.

Apropo de floarea-soarelui, nu prea i-am dat atenție până vara trecută, când am văzut aceste imagini de la Muzeul Van Gogh din Amsterdam, unde au fost plantate 125.000 de minunății din astea.

Ăsta e unul dintre locurile în care sper să ajung până la următoarea pandemie. 

Mă tot gândesc cum o să fie viața după 15 mai, dacă într-adevăr o să se termine carantina până atunci (sunt sceptică) și văd două variante:

  1. oamenii uită repede, așa cum fac de obicei, așa că o să se îmbulzescă peste tot, nu o să mai țină cont de nicio regulă de igienă sau bun simț, cazurile o să se înmulțească și cu asta o să vină un al doilea val de probleme
  2. oamenii o să iasă responsabil din casă și nu o să uite normele de igienă, o să evite spațiile aglomerate și o să păstreze distanța socială (1.5 m), o să poarte măști chirurgicale, nu o să-și pună mâinile pe față etc.

Cred că prima variantă o să domine. Mi se pare puțin utopică a doua, nu știu dacă sunt eu prea negativistă, dar când văd câți oameni trec pe strada mea fără niciun stres sau câți îți pun selfie-uri din parc, în timp ce eu zac aici ca proasta… meh.

Ar fi frumos să nu uităm că suntem în pandemie, chiar dacă nu ne amendează nimeni când ieșim din casă. 

Recomandare random de aplicație care să te ajute să fii productiv sau să petreci mai puțin timp pe telefon: Forest!

Este destul de populară, dar recomand varianta premium (pentru android, că pe ios nu cred că există free) pentru că…… plantează copaci reali prin Africa 😐

Acum că am aflat asta, mă simt șefa la productivitate. Adică eu în timp ce stau departe de telefon și-mi fac treaba, plantez și copaci prin Africa. Love it ♥ 

Anyway, mai ține cineva minte Un cuvânt pe zi? M-am uitat prin statistici și am făcut o listă cu cele mai apreciate cuvinte, adică cuvintele cele mai distribuite, care au avut cele mai multe vizualizări. Și sunt surprinsă de rezultate:

Patetic. Patriotard. Peripatetician. Nur. Șod. Becisnic. Reviviscență. Oniomanie. Cozeur. Siaj.  

Unele mă miră că au fost populare pentru că uitasem complet de ele.

Și încă o chestie legată de pagina asta, am observat că toate cuvintele care făc referire la stări emoționale negative sau boli psihice au avut tot așa, foarte multe aprecieri: angoasă, sciziune, acatafazie, degringoladă, alean, sucomba, defetism, supliciu etc.

De ce, lume???

Astăzi nu prea am subiecte despre care să aberez, așa că asta-i tot.

Tweet-ul zilei, cu direcție clară:

A, și încă ceva: R.I.P oameni care stau la bloc și au pisici în călduri în perioada asta. 

#5daysof live blogging! | ziua 3

M-am gândit să marchez acest moment unic în istoria umanității printr-o serie de articole în care să vorbesc alandala.

Ziua 1. Ziua 2. Ziua 3 aici:

Se vede că stă lumea acasă, de câteva zile a descoperit Internetul dalgona coffee și a explodat. Nu cred că ar fi ajuns virală în alt context pentru că, cel puțin mie, nu mi se pare ceva nou. Niște nes cu zahăr, preparat ca pe vremuri, așezat frumos pe lapte rece. Singura diferență e că acum nu ne mai bem cafeaua pe fugă și avem timp să frecăm … nesul :))

Apropo de băuturi, ce am mai făcut pe acasă:

ciocolată albă caldă cu frișcă și scorțișoară – ăsta a fost o vreme, cumva, la ordinea zilei

cafea cu înghețată de vanilie – pentru că sunt o vacă

cafea cu cardamon – weird, i know… 

cafea cu rom – rețetă aici

Da, știu, dacă bei cafeaua cu zahăr, nu îți place cafeaua, îți place dulcegăraia. Guilty.

Mă gândeam într-o zi, cum naiba am ajuns eu să beau cafea, pentru că nu am fost neapărat o fană a gustului niciodată, și mi-am amintit cum la început era mai mult un ritual pentru mine, ăsta de a-ți prepara cafeaua, de a savura-o încet, negrăbită, în timp ce începeau neuronii să-mi facă sinapse și lumea să fie mai frumoasă. Era relaxant, ca un fel de escapism despre care spuneam aici. Acum doar o dau pe gât cum mă trezesc :))))).

Dar în rest, sunt un om plictisitor și nu am vicii 🙁

Vorbeam în prima zi despre faptul că există oameni fără hobby-uri și mi se pare șocant. Și am mai scris și despre plictiseală și cu alte ocazii pe aici.

Cred că am descoperit un motiv pentru care unele persoane nu vor să aibă hobby-uri: un hobby nu produce neapărat bani, cel puțin nu la început, de multe ori niciodată. Și unele mai necesită și investiții. Iar satisfacția personală nu e ceva important pentru toată lumea. Unii sunt ok și așa.

Oricum persoanele care și-au găsit hobby-uri în perioada asta, în cel mult o lună de la ridicarea carantinei, o să uite complet de ele și o să revină la vechile obiceiuri, la fel ca și credincioșii care merg la biserică doar când dau de necaz, astea au fost niște chestii așa… care le-au salvat mințile pe moment 😀

Eu refuz să trăiesc doar pentru bani, sunt prea creativă. Din păcate am cam multe hobby-uri și uneori mă gândesc la ce să mai renunț, pentru că trebuie să fiu realistă, nu sunt roboțel ca să le pot face pe toate și e mai bine să te concentrezi pe una, două, decât să faci o sută de lucruri și să le neglijezi pe fiecare în parte.

În același timp, într-un colțișor din mintea mea se întâmplă asta: hei, dar parcă mi-ar plăcea să am un podcast în care să vorbesc ca o moară stricată sau un booktube sau să mă apuc de patinaj artistic și de croșetat fulare la pisici în timp ce îmi deschid o fundație pentru oamenii străzii….

Am mai zis, mi se pare important să ai ocupații reale. Nu pasiuni, că alea-s rare, arzătoare și îți perturbă întreaga existență. Dar lucruri așa, cu care să-ți ocupi timpul în loc să te uiți toată ziua la TV și să dai scroll pe Facebook, că trece viața asta și ne trezim la 80 de ani că am trăit degeaba.

Găsisem un articol cu cele mai ciudate hobby-uri pe care le-au listat unii prin CV-uri, unul dintre ele era: arguing with people online. Probabil orice activitate regulată se poate considera hobby și judec oamenii degeaba (gata, că dacă mai scriu o dată cuvântul ăla mor).

Random isolation update:

  • am pierdut numărul zilelor de când #stauacasă
  • mă simt de parcă trăiesc o duminică continuă, e foarte ciudat
  • scriu asta la 6 dimineața, pentru că mi-am stricat de tot programul de somn
  • mă doare spatele și asta chiar e o problemă pentru că am un început de scolioză și am nevoie de plimbareee
  • mi-am descărcat tiktok după ce-l dezinstalasem deja o dată și asta e grav 
  • am găsit o rețetă de tiramisu pancakes

Mă gândeam acum cum ar fi să vorbesc despre toate hobby-urile mele pe Julietts, nu doar despre cărți, câteva opinii nepopulare și câte un offtopic pe ici, pe colo. Cred că n-aș mai avea timp să respir… de fapt, nici să le practic.

Despre ce aș putea să vorbesc, dar nu o fac, dar poate o s-o fac cândva (dacă există cerere sau inspirație):

muzică (știu cât pentru 3 vieți), filme vechi (gen, foarte vechi), parfumuri de nișă (aștept să mai adun), limba japoneză, ficțiune scrisă de moi, flexibilitate (pe care am cam pierdut-o în ultima vreme), desen, anime și manga, artă în general. 

Jack of all trades, master of none.

Momentan rămân la cărți, și apropo, nu am nicio dorință de a citi ficțiune în perioada asta, nu sunt un reading slump, pur și simplu simt că nu am timp de așa ceva, că mai bine m-aș concentra pe non-ficțiune pentru o vreme. 

Am găsit un articol interesant despre gripa spaniolă în România – click pe aici.

Câteva idei de activități dacă te plictisești să tot #staiacasă:

updatat CV-ul, curățenie în galeria telefonului sau în e-mail-uri, un 30 days challenge (legat de orice schimbare pe care ai vrut s-o faci în viața ta și n-ai avut timp până acum), creat playlist-uri, încercat cafelele de mai sus, stalkerit colegii din liceu, bifat un film anime, jucat Osu!, făcut liste pe listography, spamat cu inimioare pe Pablo The Alpaca, holbat la tâmpenii absolut nefolositoare de pe site-uri chinezești, ca Aliexpress, Wish, Joom etc.

Mi-am dat seama în timp ce scriam că n-am mai citit un blog de foarte mult timp, nu am mai avut curiozitatea să descopăr, iar persoanele pe care le urmăream înainte nu mă mai interesează acum. Mi se pare că toată lumea s-a mutat pe YouTube și pe Instagram :))

Așa că dacă ai ajuns să citești până aici, sunt curioasă, tu ce bloguri citești?

 Tweet-ul zilei:

P.S: TikTok is shit.

#5daysof live blogging… | ziua 2

M-am gândit să marchez acest moment unic în istoria umanității printr-o serie de articole în care să vorbesc alandala. Ziua 1 aici.

Astăzi sunt pozitivă. Ok, asta sună cam ciudat în vremurile noastre….

Dar m-am plictisit să citesc numai smiorcăieli pe tema asta, vreau să mă gândesc și la lucrurile bune pe care le aduce pandemia asta:

  • s-a mai redus poluarea 
  • am avut și noi un 1 aprilie fără farse de prost gust
  • mai vedem și noi ce oameni avem în jur, pentru că în vremuri grele se vede caracterul omului
  • ni se pun la îndemână tot felul de lucruri care să ne ajute să nu o luăm razna. humanitas au pus niște ebooks gratis pe site, tot felul de site-uri oferă cursuri gratuite etc
  • poate învățăm să apreciem și noi mai mult lucrătorii comerciali, curierii, brutarii, meseriile astea care nu necesită o facultate, dar sunt vitale societății și la care adesea ne uităm de sus.
  • deși trăim în izolare, cred că dezvoltăm un mic spirit de comunitate și altruism, am văzut o grămadă de persoane care s-au oferit voluntare în perioada asta ca să ajute bătrâneii 
  • ne mai dăm și noi seama ce am neglijat de-a lungul anilor; prieteni, sisteme, vise
  • mai încurajăm și noi micile afaceri locale
  • oamenii sunt mai atenți cu igiena! și să sperăm că nu o să mai mănânce ciudățenii
  • unii și-au găsit hobby-uri sau au profitat de perioada asta ca să se redescopere. au învățat lucruri noi, au devoltat obiceiuri noi, au făcut copii și multe alte lucruri pe care le-au tot amânat
  • cel puțin pentru câteva luni, nu o să ni se mai încalce spațiul personal atât de ușor, adică mă aștept ca oamenii să evite să ți se mai bage în suflet prin magazine, autobuze etc
  • vedem influența mass-mediei (despre care credeam că știm totul deja), își mai pierde din credibilitate (pentru cei pentru care încă nu era evident că nu orice site sau influencer spune adevărul) și poate găsim o metodă să mai eliminăm din fake news și terorismul psihic
  • un mic reality check pentru cei care se credeau nemuritori sau care trăiesc cu ideea asta tâmpă ,,mie nu mi se poate întâmpla”
  • vă dați seama cât de norocoși suntem că ne-a prins pandemia asta cu tehnologia atât de avansată și tot ce trebuie să facem este să stăm în casă și să ne spălăm pe mâini? 

Am auzit un zvon cam sinistru, cum că gata, lumea s-a mutat online. Că perioada asta e dovada că se poate și suntem pregătiți să trăim așa, ca-n cărțile lui Asimov. O aberație. Eu sunt sigură că asta este doar o perioadă trecătoare și, oricât de avansată ar fi tehnologia asta, nimic nu poate înlocui interacțiunea umană. Ni-mic. 

Mă lasă rece acele fotografii cu oameni care stau în autobuze cu telefoanele în mână, peste care planează mesajul: uite, oamenii nu socializează. smiorc.

Ar fi obositor și enervant să se normalizeze vorbitul aiurea în public, lăsați oamenii să își vadă de treaba lor. 

Și că tot veni vorba de ”statul pe telefon”, care e văzut atât ca un gest suprem de incultură.

În ultimii ani, m-am simțit așa, judecată din umbră, de câte ori am scos telefonul din buzunar. Săgetată cu privirea, de persoane în vârstă. Vânată :)).

Știu războiul ăsta dintre generații și discuțiile despre obsesia tinerilor din ziua de azi pentru ecrane, dar mă simt neîndreptățită și mi se pare stupid să fim băgați toți în aceeași oală de către acești… domni cu plete dalbe. 

Pentru că eu chiar încerc să reduc statul pe telefon, pe social media, pe orice device și să le folosesc în mod strict, doar pentru lucruri nesesare, și mă oftic să văd priviri acuzatoare și comentarii urâte de la boșorogi (na, că mi-a scăpat!), doar pentru că mi-am scos telefonul să mă uit cât e ceasul.

Și nu că-mi pasă mie de părerile lor, doar că-mi amintesc așa, ce nedreaptă-i lumea :))

Dacă ești genul care vânează tineri pe telefoane, fii antenă, o să afli chestiuni extraordinare despre diferitele modalități de a-ți folosi gadget-ul.

Ce lucruri utile poți face pe telefon în public:

  • poți verifica orarul mijlocului de transport în comun sau poți urmări traseul lui, mai ales dacă nu cunoști zona în care te afli 
  • poți citi ! cărți. articole. cursuri pentru facultate. eu m-am lăsat de asta, pentru că de câte ori ridicam privirea din telefon, vedeam niște ochi sgubilitici de bătrânel, gata să mă jumulească din priviri. îi înțeleg, tho, probabil arătam paralizată
  • poți răspunde la un e-mail important legat de facultate, muncă etc. 
  • poți să asculți un podcast, un tedtalk, mă rog, o emisiune cum ascultați voi la radio în timp ce conduceți.
  • poți învăța! în drum spre examen.
  • poți face un puzzle, un rebus, un sudoku. eu sunt cu puzzle-urile

Multe articole de pe blogul ăsta sau eseuri din facultate, au fost scrise pe stradă, pe autobuz, pe tren, cu ochi sgubilitici urmărindu-mă. 

Nu încurajez statul pe telefon non-stop, doar că nu avem smartphone-uri doar pentru Instagram și jocuri, poți face și lucruri utile pe el și m-am plictisit de generalizările astea atroce, pentru că știu multe persoane care lucrează de pe telefon.

Discuție auzită în tren, la câțiva cm de mine:

*eu existând, citind Dostoievski, cu căștile în urechi și volumul pe minim, ca o introvertită hardcore*

Nene supărat lângă mine: Bă, tinerii ăștia, s-au tâmpit cu telefoanele astea, toată ziua numa benoclează acolo.

Nene mai tânăr și de treabă care-mi ia apărarea: Nu, mă, Gigă, să știi că sunt mult mai deștepte generațiile care vin. Mă uit la nepotul meu la 3 ani îmi explică cum se umblă pe tabletă… nuuu, ei văd altfel lumea, îți zic eu, au altă gândire mai avansată.

Alt nene morcovit: Au pă dracu să-i cheptene! Păi când eram eu în armată…

A fost o călătorie interesantă………

Ați văzut că în Japonia a nins peste cireșii înfloriți? 

Acum doi ani Clujul a primit 100 de puieți altoiți de cireși japonezi și cred că anul acesta vor fi plantați, i can’t fucking wait.

#5daysof (live) blogging? | ziua 1

M-am gândit să marchez acest moment unic în istoria umanității printr-o serie de articole în care să vorbesc alandala. 

De ce live blogging? Pentru că nu mă pricep la titluri și până la urmă asta și fac, scriu toată ziua ce-mi trece prin minte și la finalul zilei postez.

Pandemia asta m-a făcut să-mi dau seama de niște lucruri.

1.Stilul meu de viață de numește carantină :))

Rutina mea nu a fost prea afectată în ultimele săptămâni. Vreau și eu să mă plâng în cor cu ceilalți, dar n-am de ce. Singurul lucru care-mi lipsește e plimbărica zilnică de 6-8 km prin pădure. Îmi dădea energie. Mai vedeam o căprioară, mai fugeam de-un urs. Mă oftic când văd că e soare afară pentru că am așteptat mult să vină primăvara, dar nu pot să mă plâng. Nu-mi permit să mă plâng când eu am o curte, o grădină și multe animale (2 câini, 5 pisici și-un frate). Un avantaj și dezavantaj veșnic al locuitului la casă este faptul că mereu ai ceva de făcut. Îmi pare rău de cei care stau la bloc și își aud vecinii prin pereții subțiri cum se bășesc sau se ceartă, acompaniați de manele, nup – nu mă plâng.

2. Oamenii nu au hobby-uri. 

Greu de crezut, dar mulți oameni în afară de muncă, TV și spart bani pe băuturi la suprapreț, nu știu altceva. Și nu mi-ar păsa dacă nu aș vedea cum se miorlăie de dimineața până seara pe rețelele de socializare. Mai fac o poză la o omletă, mai distribuie un articol despre problemelele pe care le cauzează izolarea socială, mai un fake news, mai o conspirație, și stau așa și se alimentează cu frică la nesfârșit. Da, știu că e groaznic să stai acasă dacă ești extrovertit sau dacă ești mediocru și n-ai niciun hobby și urăști să stai cu tine pentru că începi să gândești și să-ți conștientizezi lipsurile sau dacă pur și simplu ți s-a dat rutina zilnică peste cap. Toți suntem într-o oarecare măsură stresați, dar cred că pe mulți o să-i omoare panica sau plictiseala înaintea oricărei pandemii. Chile!

3. Sunt o persoană destul de recunoscătoare în general.

Mi-am dat seama că nu am nevoie de o carantină ca să apreciez că am picioare și pot să mă deplasez. Am văzut că multe persoane în ultima vreme și-au dat seama că nu au fost recunoscătoare pentru lucruri simple, absolut banale, ca plimbatul până la magazinul din colț, soarele de afară sau faptul că există oameni specializați în tuns părul. Și nu pot decât să mă bucur.

Pentru că cu câteva zile înainte să devină oficială treaba asta cu carantina, eram în pădure cu prietena mea cea mai bună, ascultam un ciripit și îi ziceam: bă, cine ne vede cum ne extaziem la o păsărică zice că suntem nebune.

Chestiile astea banale, pentru unii penibile, în mod normal le apreciem când e pe aproape vreun pericol și devenim sensibili și puși pe meditație și introspecție. De asta, dacă ar fi să fac un clasament cu lucrurile pentru care sunt recunoscătoare, pe primul loc ar fi faptul că am oameni cu care să pot aprecia un răsărit, o păsărică, o cafea cu mult caimac, o pisică de pe un gard, o floare crescută printr-o bucată de asfalt crăpat, o plimbare cu mașina seara, căcaturi din astea. 

Pot să văd și dintr-un unghi cinic chestia asta, pentru că știu și cum e ca viața ta să însemne doar muncă-somn și să nu ai timp nici să mănânci. Ce răsărit și păsărele îți mai trebuie atunci? Te piși pe ele. :)) Scuzați limbajul licențios. But still, cred că e bine să nu ne lăsăm să ajungem în punctul acela.

Mi-am amintit de un pasaj superb din Micul prinț. Cam așa suntem toți în perioada asta:

Lista mea de lucruri simple, pe care am umplut-o iarna asta pe Listography:

atmosfera Brașovului însorit (e unică), nori roz, vin roșu, orice parfum, muzica, blănița de pisică, puloverele, tiramisu, zăpada seara, un tren gol, curățenia, plante în ghivece mici, pisicile calico și tortoise shell, unghiile mele în orice nuanță dubioasă de albastru, lumânările, fotografiile în culori vibrante, trandafirii mei de 3 metri, cafeaua

Pot să mă laud și să zic că eram în carantină dinainte să fie cool?

Apropo, nu vă lăsați intimidați de presiunea asta de a fi productivi pe care o tot pompează social media.

Nu mi se pare deloc realist ca într-o astfel de perioadă, destul de stresantă pentru majoritatea, să-ți creezi așteptări nerealiste de la viață sau să te simți vinovat că nu muncești la tine non-stop. Nu știu cui îi stă capul la hiper productivitate, când orice mică urmă de febră, tuse sau durere musculară îți dă anxietate. 

E super dacă poți să profiți de timpul tău, dar nu toți își permit luxul ăsta.

Deja îmi imaginez cum o să arate social media după ce se termină pandemia. Parcă îl văd pe un Gigel cum începe să-și înșire, foarte modest, realizările din izolare: da, păi io am citit o carte pe zi, am învățat două calificări noi, o limbă asiatică, am făcut 3 cursuri de yoga, am văzut toate documentarele de pe Netflix și mi-am tatuat singur cu mâna stângă un coi în frunte!

Și încă o revelație de-a mea:

Când nu ai niciun deadline, niciun loc în care trebuie să ajungi, nicio chestie care să îți ofere minimul acela de stres pozitiv, durează mult să faci și cele mai banale lucruri. Pentru că nu te grăbești nicăieri. Dușul, spălatul pe dinți, pe față, aplicatul unei creme, rutina asta mică pe care o făceai dimineața înainte de muncă într-o oră, poate să-ți ia și 3 ore. Așa că nu mi se pare deloc productiv să stai acasă, mai ales fără un job, că dacă ești obișnuit cu munca din vârful patului te mai organizezi, dar altfel, o parte din motivația și percepția asupra timpului a multora se duce naibii.

Și încă un apropo, o să abuzez de bannere cu flori zilele astea, pentru că mi-e dor de natură.

Tweet-ul zilei:

uneori ador social media

Scriam ieri despre muzee virtuale, iar acum am dat de asta: #gettymuseumchallenge

Mi-a făcut ziua, mi se pare cea mai originală și amuzantă provocare pe care am văzut-o pe Twitter în ultima vreme și constă în recreerea unor opere de artă cu obiecte găsite prin casă. 

Creativitatea nu are limite. Sau oamenii sunt încă frumoși. Nu știu.

O să las câteva dintre preferatele mele aici:

https://twitter.com/Kevin_byDesign/status/1250159727100620800

https://twitter.com/Gekko_Hopman/status/1247612696649961473

tururi virtuale prin marile muzee ale lumii

Pentru că și în următoarea perioadă o să stăm în casă, iar viitorul ne e cam nesigur și nu ne permitem să ne facem planuri (mai ales de vacanță) momentan, vreau să vă arăt noua mea descoperire – tururile virtuale. 

Am văzut că oamenii s-au apucat de citit, de văzut filme, de seriale, de standup și tot felul de activități cu care să-și ocupe timpul – nu-i rău! Din păcate, nu știm cât timp o să dureze această perioadă de distanțare socială, s-ar putea să ne plictisim la un moment dat să tot netflix & chill. 

Așa că, dacă ești în căutare de activități care să-ți facă timpul să treacă și din care să și rămâi cu ceva, îți propun să treci pe listă și muzeele virtuale. 

Câteva exemple de muzee care pun la dispoziție astfel de tururi:

Muzee românești 36 de tururi, prin Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Colecțiilor de Artă Muzeul K.H. Zambaccian și Muzeul Theodor Pallady. nu, nu le-am văzut chiar pe toate și am văzut că mai există o grămadă în țărișoara noastră. întotdeauna am avut impresia că suntem mult mai înapoiați în ale tehnologiei față de alte țari, așa că mă bucur că a ajuns tehnologia 360 și la noi în muzee. 

Van Gogh Musem, Amsterdam muzeul care adăpostește cea mai mare colecție de lucrări al lui Vincent Van Gogh ♥.

Adachi Museum of Art, Japonia – aici trebuie să ajung neapărat.

Musee D’Orsay, Paris – peste 3000 de lucrări impresioniste și post-impresioniste.

British Museum, Londra – istoria și cultura a două miliarde de ani de umanitate? hell yeah

Galeria Uffizi , Florența – cel mai vechi muzeu din Europa.

Louvre, Paris – cel mai mare muzeu de artă și istorie din Franța. 

Acestea ar fi printre cele mai populare.

Multe altele găsiți pe Google Arts and Culture, categoria Explore.