cărți scurte pentru oameni grăbiți

Déjà Vu? Nu, e doar partea a doua din seria de cărți scurte. Primul articol îl puteți citi aici.

Data trecută am recomandat clasice. Astăzi m-am gândit să vin cu ceva mai altfel.

Faceam ordine prin bibliotecă, când am găsit o cărticică de care nu am mai auzit nimic, deși acum cinci ani era destul de populară:

Magazinul de sinucideri de Jean Teule.

Pentru că are sub 120 de pagini pline de dialoguri și capitolele sunt foarte scurte, se citește în cel mult două ore.

În cărticica noastră este vorba despre un viitor deprimant, o lume post-apocaliptică, în care oamenii cad de pe clădiri ca frunzele din copaci, plouă cu acid sufluric, iar războiul este pe cale să înceapă. Magazinul de sinucideri al familiei Tuvache este afacerea ideală într-o lume în care nu mai există fericire, speranță și toți caută metode cât mai originale în care să moară. Nenorocirea în familia Tuvache se abate sub forma lui Alan, mezinul familiei, care este exact opusul acestei lumi, este veselia în persoană și încet-încet, începe să molipsească pe toată lumea. Fiind o carte atât de scurtă nu are rost să intru în detalii și să dau spoilere, tot ce pot să asigur este că o satiră foarte bine gandita si pusa la punct, și nu este o carte atât de clișeică și sumbră pe cât pare.

Este o carte plină de simboluri și de referințe interesante, foarte originală, drăguță și, în ciuda titlului și a subiectului ales, este o carte plină de viață. Am inclus-o în această serie nu doar pentru că are un număr redus de pagini, ci și pentru că eu chiar consider că e o mică perlă a literaturii contemporane care nu merită uitată.

Ca să merg pe aceeași linie cu umorul negru franțuzesc, o altă carte pe care o recomand este Copiul divin de Pascal Bruckner. În formatul citit de mine are 184 de pagini ce spun povestea unor gemeni care, cu ajutorul unui medic, sunt educați încă din uterul mamei și ajung niște genii celebre încă dinainte de a se naște. Surpriza este că…. unul dintre ei refuză să se nască. Cât de grotesc sună?

Și dacă tot sunt pornită pe francezi cu imaginație bolnavă astăzi, nu cred că există carte mai potrivită în contextul ăsta decât Spuma zilelor de Boris Vian – o altă carte atipică, o altă carte ce nu seamană cu nimic din ce ai mai citit până acum, o altă carte greu de descris și categorizat despre care nu o să intru în detalii, pentru că nu vreau să-i risipesc farmecul. Este o poveste de dragoste tragică și suprarealistă a 3 cupluri, însă povestită mai mult din perspectiva unui tânăr înstărit pe nume Colin și o tânără Chloe care se îmbolnăvește – îi crește un nufăr la plămân. A fost cartea mea preferată ani de-a rândul și singura pe care am recitit-o vreodată cap-coadă. A se citi cu Duke Ellington pe fundal.

Voiam să închei articolul când m-am apucat de citit Mecanica inimii de Mathias Malzieu și mi se pare că a picat la momentul potrivit. 177 de pagini, dar o narațiune foarte bogată șiii puțin siropoasă, deși în primul articol am spus că nu o să recomand astfel de cărți. Pe scurt, este povestea unui băiețel care nu are voie să se îndrăgostească. Vrăjitoarea care l-a salvat de la moarte i-a pus un ceas cu cuc la inimă și orice emoție poate să-i dea oricând mecanismul peste cap. Până la un punct am crezut că este o carte pentru copii, dar are câteva scene violente și nu numai, care cred că o încadrează mai degrabă la adulți. N-am mai citit de mult ceva atât de diferit și ingenios.

Mi-a adus puțin aminte de Micul Prinț de Antoine de Saint Exupery, care nu cred că are nevoie de prezentări și pe care o recomand de asemenea.

Cam acestea ar fi câteva cărți de proză scurtă pe care le recomand oricărei persoane care vrea să iasă puțin din zona de confort. Sau să se oripileze. Sau să viseze cu ochii deschiși. Sau să mă înjure…. Hei, v-am avertizat!

Cred că o cărticică din asta este o gură de aer proaspăt după ce citești un roman serios de 500 de pagini sau chiar după o perioadă în care n-ai mai citit nimic altceva în afară de eticheta de la Vegeta.

„Căci cărtile suferă când nu sunt citite: și nu numai cărțile, ci și ciornele, jurnalele intime, rețetele medicale, prospectele publicitare și chiar conținutul coșului de hârtie.”

și blogul meu suferă când nu e citit, so stay tuned!

Goodreads | Facebook | Instagram

cărți scurte pentru oameni ocupați

Am ajuns într-un punct trist al vieții în care nu mai am timp să citesc chiar orice-mi pică în mână, și sincer, nici răbdare. Cred că cea mai populară căutare de-a mea pe Google din ultimii trei ani este: ,,cărți scurte”. Pentru mine numărul de pagini e butonul de turn on/turn off, și probabil o să vorbesc mai detaliat despre noua mea alergie – cărțile mamut – într-un articol viitor.

Mă gândesc că nu am cum să fiu chiar singura sătulă de aceleași rezultate pe Google, așa că aceasta se vrea a fi o serie de articole despre cărți de cel mult 250 de pagini descoperite de mine, pe care le recomand oricărei persoane grăbite, ocupate, sau pe care a cuprins-o absurdul existențial și nu găsește un motiv suficient de bun încât să citească imensități.

Cărțile nu vin în nicio ordine, nu reprezintă un top, o să încerc să ocolesc titlurile arhicunoscute și să vin cu titluri noi, pe care nu le găsesc în alte liste. Ce nu o să vedeți în seria asta: cărți de dragoste pentru cucoane și Y/A.

Nu o să intru în foarte multe detalii, sunt doar niște titluri asupra cărora vreau să aduc puțină atenție.

Și o să încep cu o carte clasică, citită recent – Foamea de Knut Hamsun – o poveste ca oricare alta, cu suișuri și coborâșuri, dar într-un context crunt: sărăcia lucie. Cartea nu are foarte multă acțiune, este concentrată pe suferințele și umilințele personajului al cărui nume nu-mi amintesc să fi fost menționat – un scriitor cu o personalitate ciudățică, ce trăiește de pe o zi pe alta într-un sat sărac din Oslo, măcinat de foame și de frig. Nu este o carte extraordinar de veselă, dar nici extrem de dură cum pare. Eu sunt o persoană foarte empatică și în mod normal o carte de genul acesta m-ar fi doborât, dar ceva din stilul lui Hamsun și din ciudațenia personajului nu te lasă să-l compătimești atât de mult. Personajul este interesant de studiat din punct de vedere psihologic și te cam face să te întrebi: câte poate îndura un om? Și mai ales cu demnitate. Cartea, în formatul citit de mine, a avut 170 de pagini și o recomand oricărei persoane care are nevoie de un reality check.

O carte puțin asemănătoare, nu datorită subiectului, ci datorită faptului că toată acțiunea are loc, din nou, în mintea protagonistului este Moartea la Veneția de Thomas Mann. Gustav Aschenbach este un scriitor consacrat, singur și bătrân, care pleacă în vacanță la Veneția, unde într-o zi, pe plajă, devine fascinat de prezența unui băiețel. Cât de greșit sună? Te las să descoperi. Cartea are aproximativ 100 de pagini pline de introspecție.

,,Singurătatea dă naştere originalităţii, frumuseţii îndrăzneţe şi stranii, creează poezia. Dar în acelaşi timp singurătatea generează absurdul, falsul, disproporţionatul şi nepermisul.

Și ultima recomandare este un horror (tot) psihologic, I have no mouth, and I must scream de Harlan Ellison, dar nu pentru oricine – o povestire foarte scurtă, destul de tulburătoare, care se poate citi (numai) în limba engleză aici.

Spune-mi în comentarii dacă ai citit deja cărțile de pe listă sau dacă te-ar interesa un anumit gen de recomandări de cărți scurte. Wink.

P.S: pe baza ultimei recomandări există și un joc video. enjoy!