listă de cărți preferate

Mă uitam prin bibliotecă și mi-am dat seama câte dintre cărțile pe care le consideram preferatele mele în trecut, îmi sunt atât de indiferente acum.

Dacă citești constant, e cam imposibil să păstrezi o listă de cărți preferate intactă sau să privești cărți citite acum câțiva ani cu aceiași ochi.

Așa că asta e o listă cu preferatele mele în 2020

  1. Deșertul tătarilor, Buzzati – izolare, așteptare, amânare – citită în 2019
  2. De două mii de ani, Sebastian – jurnalul unui evreu –  citită în 2020
  3. Foamea, Hamsun – un artist al foamei, dar nu al lui Kafka – citită în 2018
  4. Rinocerii, Ionesco – piesă de teatru, absurd, politic – citită în 2019
  5. Inimă de câine, Bulgakov – SF, un Frankenstein rusesc, grotesc – citită în 2016
  6. De ce fierbe copilul în mămăligă, Veternyi – lumea circului, acrobații mintale – citită în 2020
  7. Ciuleandra, Rebreanu – crimă, dans, nebunie – citită în 2019
  8. Copiii lui Hansen, Spahic – un studiu al leprei – citită în 2018

Descrierile sunt succinte pentru că am mai vorbit sau voi mai vorbi despre ele, nu are rost să intru în detalii.

Ar mai fi, dar am ales cărțile care îmi vin cel mai des în minte când mi se cere o recomandare sau când se discută despre cărți bune. 

Cu toate astea, parcă nu-mi place ideea de carte preferată. Poate pentru că mi-e greu să aleg sau pentru că mă deprimă faptul că mintea noastră e finită și că uităm, că lucrurile se schimbă, chiar dacă se schimbă în bine de multe ori, pentru că dacă mă uit la ce cărți am dat steluțe acum 8 ani…. mă apucă râsul :D.

Nu știu, dar sper ca peste un an sau cinci să găsesc postarea asta total întâmplător și să mă minunez de câte lucruri s-au schimbat sau câte au rezistat în timp.

există cărți cărora le-a trecut vremea?

Anul trecut am citit o carte clasică pentru copii, Pânza lui Charlotte, și m-a cam pus pe gânduri. Mi-am dat seama că sunt multe cărți pe care nu le-am citit sau nu-mi amintesc să le fi citit la vremea la care ar fi trebuit, deși le-am avut mereu prezente pe o listuță într-un colț al minții. 

Aceasta este o postare deschisă, unde o să adaug în timp cărți pe care ar fi trebuit să le citesc în copilărie, adolescență etc. Genul acela de cărți pe care le-a citit toată lumea în afară de mine. Iar când rămân în pană de idei de lectură, o să arunc un ochi pe aici.

Cărțile au vârstă? Voi ce ziceți?

Literatură română 

Cartea cu Apolor, Gellu Naum

Cireșarii (1-6 volume), Constantin Chiriță

Din lumea celor care nu cuvântă, Emil Gârleanu

Recreatia mare, Mircea Sântimbreanu

Toate pânzele sus!, Radu Tudoran

Literatură universală 

Grădina secretă, Frances Hodgson Burnett 

Anna din Green Gables, Lucy Maud Montgomery

Comoara din insulă, Robert Louis Stevenson 

Colț alb, Jack London

Robinson Crusoe, Daniel Defoe

Călătoriile lui Gulliver, Jonathan Swift

Contele de Monte-Cristo, Jesse Horn

Don Quijote de la Mancha, Miguel De Cervantes

Matilda, Roald Dahl

Winnetou, Karl May

David Copperfield, Charles Dickens

Coliba unchiului Tom, Harriet Beecher Stowe

Un yankeu la curtea regelui Arthur, Mark Twain

Castelul din Carpați, Jules Verne

Cei trei mușchetari, Alexandre Dumas

Mândrie și prejudecată, Jane Austen

La răscruce de vânturi, Emily Bronte

Morcoveata, Jules Renard

Ivanhoe, Walter Scott

ce am citit în 2020 până acum

O scurtă trecere în revistă a ceea ce am citit anul acesta, din ianuarie și până acum.

Anul 2020 a început foarte bine, în ianuarie am început 5 cărți, dintre care două sunt printre cele mai bune cărți citite anul acesta până acum: De două mii de ani... de Mihail Sebastian, care e singura de 5 steluțe de până acum și De ce fierbe copilul în mămăligă de Aglaja Veteranyi, pe care nu o s-o uit prea ușor și despre care o să detaliez în alte articole.

Am citit și continuarea cărții Aglajei, Raftul cu ultimele suflări, care față de prima, mi s-a părut confuză și nu m-a impresionat la fel de tare. 2/5

Tot luna aceasta am terminat și Victoria de Knut Hamsun, nu a fost la fel de interesantă ca Foamea sau Pan, dar a fost la fel de tragică. Mister, o iubire neîmplinită și puțin absurd, 3/5.

În februarie am citit o piesă de teatru de Oscar Wilde și am ascultat și varianta ei radiofonică aici. 

Anul trecut în februarie abandonasem o grămadă de cărți la care mi-am promis că o să revin, lista e aici, vreau să zic că nu m-am reapucat de niciuna și nici nu o s-o fac, pentru că mi-am pierdut interesul pentru ele și mi se pare amuzant că și uitasem de existența lor :)).

În martie am citit doar o carte de Herta Muller, care întotdeauna mi s-a părut o autoare pretențioasă. Într-adevăr, are un stil unic și nu simt că am înțeles cartea ei pe deplin, nu știu dacă am curaj să mai citesc și altceva de la ea prea curând. 3/5 pentru atmosfera lugrubră, tema oarecum originală, ciudățenia per totală a cărții.

În aprilie m-am apucat de aceste provocări. Am citit Milk & Honey, care a fost exact cum mă așteptam, de fapt chiar mai rea. Și un volum de Răzvan Țupa despre care nu vreau să-mi dau cu părerea.

Am ajuns la câteva concluzii:

  • nu înțeleg poezia post-modernistă
  • nu o să dau steluțe pe GoodReads autorilor români pentru că nu vreau să le stric notele doar pentru că nu înțeleg eu despre ce vorbesc ei acolo 
  • de fapt, înțeleg despre ce vorbesc ei acolo, dar nu mi se pare atât de interesant, nu rămân cu nimic după ce citesc un volum de poezie modernă și nu vorbesc doar de acest autor de la care am mai subliniat câte ceva, spun în general. poate nu sunt eu cea mai profundă persoană, se poate să fie asta, dar pentru mine sunt doar înșiruiri de cuvinte simple cu spațiu între ele, o grămadă de banalități care se vor a fi pretențioase. mi se par fără cap și fără coadă și toate-mi sună la fel. change my mind

Tot în aprilie am citit cele 10 cărți cu care mă lăudam în articolul ăsta. No, amu-i amu!

Am citit Electra de Sofocle, pentru că vreau să citesc încă două cărți care au legătură cu mitul acesta și am zis să încep cu începutul: Din jale se întruchipează Electra de O’Neill și Electra de Euripide.

Am citit Letters to a young poet de Rilke, o carte compusă din scrisorile reale trimise de autor unui tânăr student care voia să devină poet și îl admira foarte mult. Cu toate că scrisorile tânărului nu apar în carte, se poate observa prietenia care se leagă între cei doi pe parcursul ”discuției” lor despre artă și poezie, despre singurătate și inspirație și despre viața de artist, în general. Nu este o carte potrivită doar tinerilor poeți, cred că orice persoană creativă sau nesigură pe abilitățile ei ar avea ce să sublinieze prin ea 😀 

“Have patience with everything that remains unsolved in your heart.
…live in the question.”

Am citit Grădina secretă de Burnett, nu cred că are nevoie de introducere, e o carte clasică pentru copii după care s-a făcut și o ecranizare faimoasă, 4/5

Apropo de clasici, The sandman de Hoffman este o povestioară peste care am dat efectiv din greșeală, nu știam nimic despre acest mit și în timp ce citeam, mi-am dat seama că despre asta este melodia Enter Sandman de la Metallica. Ascult melodia aceea de jumătate de viață și nu știam că e bazată pe o poveste publicată în 1816… rușine mie.

Am citit o carte de Brian Tracy, self-help, și ca de obicei, nu am aflat absolut nimic nou din ea. Cum am mai zis, cărțile self-help pot fi utile dacă n-ai mai citit niciodată așa ceva. În toate se repetă cam aceleași idei. Cartea este despre managementul timpului și autorul este destul de apreciat în general, dacă interesează pe cineva, se numește Controlează-ți timpul, controlează-ți viața.

Cea mai proastă carte de anul acesta, Franny și Zooey de Salinger. Două personaje antipatice, arogante și plictisitoare care au un dialog continuu și foarte dramatic despre nimic. I-am dat o steluță din toată inima.

În mai am citit puțină filosofie, poezie, un eseu feminist și un roman de dragoste. Despre roman voi mai vorbi. A room of one’s own de Virginia Woolf mi se pare un eseu important de studiat și de fluturat prin fața misoginilor care se întreabă adesea de ce femeile nu au adus mari contribuții în societate până acum 2 secole. Și răspunsul este simplu, pentru că nu li s-a permis. Însă Woolf intră serios în subiect, vorbește despre femeia în ficțiune, despre ce condiționează geniul și ajunge chiar să-și imagineze ce s-ar fi întâmplat dacă Shakespeare ar fi avut o soră la fel de talentată ca el, ar fi avut același succes? 😀

În luna iunie nu am citit aproape nimic și cu provocările am rămas puțin în urmă. Am terminat Omul care își confunda soția cu o pălărie, o carte scrisă de neurologul Oliver Sacks, despre cei mai ciudați pacienți ai lui. 4/5 – pentru că a fost foarte interesantă, în afară de Tourettte, n-am auzit de niciuna dintre tulburările despre care a vorbit și, este o carte în care nu se abuzează de termeni medicali, e ușor de citit și de înțeles, cred că de oricine.

Și săptămâna trecută m-am apucat de The Ickabog de J.K. Rowling, o poveste pe care a scris-o pentru copii în perioada izolării de coronavirus și care se poate citi online integral aici: www.theickabog.com

Cartea încă nu există în format fizic, o să apară în toamnă și am înțeles că va mai fi modificată în funcție de feedback-ul primit de la copii. Mi s-a părut interesantă ideea și faptul că au apărut capitolele săptămânal, ca un serial, dar am auzit târziu de ea, așa că sunt abia la capitolul 9. 

Acestea ar fi, în mare, cărțile citite anul acesta. Față de anii trecuți, am început să citesc mai multe cărți scrise de femei, citesc majoritatea cărților în engleză și momentan sunt interesată de clasici și de non-ficțiune. Voi?

Contul meu de GoodReads | Bookstagram-ul meu | Lista completă aici:

bookish facts about me

Am citit peste 300 de cărți și mi se par puține. 

Contrar așteptărilor,  tot m-a întrebat cinevaaici pe blog, dacă am și viață personală sau doar stau și citesc toată ziua, eu citesc câteva ore pe săptămână, uneori doar câteva ore pe lună. Citesc cărți scurte, deci le citesc dintr-un foc, nu mi-am format încă obiceul de-a citi zilnic. Cred că dacă aș fi avut o rutină de genul acesta, aș fi cititi dublu până acum 🙁   

Primul roman pe care l-am citit a fost Purgatoriul (Invidia) de Ștefan Berciu.  

Aveam în jur de 12 ani, și mi se pare foarte interesantă memoria asta umană, cum ține ea minte în detaliu o carte citită acum 12 ani, deși la momentul actual nu-mi amintesc subiectele multor cărți citite anul trecut nici dacă mă forțez puțin. 

Am un stil de viață prea minimalist ca  colecționez cărți. 

Prefer să le împrumut. Bibliotecile rulz. 

Ador să mă uit la cărți, dar nu țin atât de mult să le am. Eu îmi aleg următoarea carte foarte spontan și abandonez cărți foarte ușor, așa că nu vreau să investesc în cărți pe care apoi să nu le pot termina. Mi-am învățat lecția. Viața e prea scurtă ca să ți-o chinui cu cărți care nu-ți plac. Și apoi să te uiți cu dușmănie cum zac pe raft acolo, și să te gândești câte șaorma intrau în banii ăia… 

Singurele cărți pe care le-am păstrat sunt cele primite cadou de-a lungul anilor, pentru că au semnături și poezii scrise pe ele și-s amintiri drăguțe.  

Nu recitesc cărți aproape niciodată. 

Și ăsta e unul din motivele pentru care nu are rost nici să le cumpăr. Mi se pare că sunt prea multe cărți de citit în viața asta și nu are sens să citesc o carte (de ficțiune) de mai multe ori, mi se par infime șansele să descopăr lucruri noi la a doua lectură. Din contra, sunt destul de sigură că o carte care mi-a lăsat o impresie bună la prima lectură, la a doua ar putea să nu mai aibă niciun farmec, să mă plictisească și să mă facă să plâng. Eu nu risc! 

Sunt sigură că sunt cărți care merită recitite, dar încă nu știu care-s acelea. Probabil aș reciti cărți de non-ficțiune. 

Eu văd o carte ca pe o experiență, și cred că de asta nu simt nevoia nici să o dețin, nici să o recitesc, or prolly I’m just weird.  

Singura carte pe care am recitit-o de câteva ori până acum a fost Spuma zilelor de Boris Vian. Mi s-a părut mie genială la vremea respectivă, acum nu m-aș mai întoarce la ea.

 Îmi place  citesc cărți pomenite de autori prin alte cărți. 

 Am citit Muntele vrăjit pentru că a apărut în Pădurea norvegiană, de exemplu. 

Dar nu țin cont de recomandări. 

Foarte rar am citit cărți care mi-au fost recomandate, pentru că sincer, am un TBR cât casa, știu ce am de făcut.

Uneori am citit cărți menționate întâmplător în discuții de niște persoane care mă inspiră. Pentru că-mi place să fur meserie, sunt atentă la detalii și înregistrez tot, dacă o persoană pe care o admir menționează o carte, chiar și așa, în treacăt, iar în două secunde trece la altă idee, nu o să-mi iasă prea ușor din minte.  

Nu-mi place deloc ideea e de TOP.  

100 de cărți de citit, 1000 de filme de văzut…. Nu văd sensul lor, nu cred că poți judeca toate cărțile pe aceleași criterii, mai ales când vine vorba de literatură, care e atât de diferită și atât de subiectivă. 

Nu  uit la ecranizări (aproapeniciodată. 

Am văzut foarte puține, e interesant că poți vedea o carte prin ochii altcuiva, dar nu am eu răbdare să aud aceeași poveste de două ori și cu toate că nu vreau, chiar mă enervez când nu se respectă cartea.

Nu suport siropoșeniile, dulcegăriile, romantismul.

Nu pot să citesc romane de dragoste fără grețuri, schimonoseli și o voce foarte ironică în minte, așa că mă țin departe de așa ceva.

Ofer steluțe pe goodreads pe motive foarte superficiale. 

Eu nu am un sistem din ăsta, fix, de criterii de acordare a steluțelor. 

Dau 5 steluțe greu, dar în rest, nu prea-mi pasă. Dau o steluță dacă mă enervează, două steluțe dacă mi se pare ok, dar banală, trei steluțe dacă mi-a plăcut, patru steluțe dacă simt că i-a lipsit ceva, 5 steluțe dau doar dacă îmi place de la început până la sfarșit sau dacă e foarte originală și mă uimește prin ceva anume. De multe ori acel ceva e faptul că mă identific cu personajul, sentimentul acela ,,pff, cartea asta a fost scrisă pentru mine”.

Uneori taxez, în funcție de câte lucruri nu mi-au plăcut la carte. Un fel da: aha! și a mai fost și o scenă incestuoasă! -1!   

Sau, dacă aparțin ale aceluiași autor sau au o anumită temă pe care am mai regăsit-o și în altele, le compar între ele. Dau steluțele astea pe criterii emoționale, nu pe analize serioase, cum am zis și aici că am dat o stea în plus la Micul Prinț pentru că-mi plac vulpile :))))))).

Cam atât. Păreri? 😀

cărți abandonate

Există o categorie de cititori care afirmă sus și tare că ei nu au abandonat o carte niciodată și asta e mândria lor în viață. 

Când aud că cineva are ambiții atât de prostești, parcă mă văd pe mine acum 4 ani înainte să scriu articolul acesta

Adevărul e că mereu am abandonat cărți. Singurul lucru care s-a schimbat în ultimii ani e că nu mă mai stresez din cauza asta. 

Ca să pot abandona cărți fără să mă simt vinovată, a trebuit să scap de ideea asta cum că orice carte merită citită și să-mi dau seama că viața e scurtă (no shit, sherlock).

Oricât de pasionat ai fi de literatură, la un moment dat nu mai ai timp pentru cărți proaste și încerci să te organizezi în așa fel încât timpul pe care îl aloci cititului să nu fie o corvoadă. 

Există multe motive pentru care abandonez cărți. De obicei îmi dau seama de la bun început că nu o să termin o carte, dar îi mai dau o șansă și citesc acolo câteva pagini, cât să mă asigur că într-adevăr îmi displace, mă plictisește, mă enervează sau mi-e indiferentă și nu are rost să-mi mai pierd timpul cu ea.

Alteori se ajunge, din senin, la unul din subiectele la care am dezvoltat intoleranță (cum ar fi incestul, violurile, psihopații și lipsa lor de empatie, i don’t need this shit, sunt unele subiecte de care mi s-a acrit).

Uneori intru pe un grup pe Facebook, caut o carte, să văd dacă le-a creat și altora dificultăți și văd un comentariu ca ăsta: ah, autorul acela trebuie neapărat citit!!!

Un fel de-a spune: ce citior ești tu, dacă n-ai citit autorul ăla? ești fătălău?

Majoritatea oamenilor nu citesc nici măcar o carte pe an, eu de ce trebuie să citesc anumiți autori? Vezi-ți de treabă!

Cititul e un privilegiu, am mai zis. Și nu suport oamenii care fac din orice hobby un alt mod de a pune presiune pe ei sau pe alții. Pot să trăiesc și fără să citesc Marquez, Sade sau Joyce. Mă descurc și fără să înțeleg poezia postmodernistă. Pot să învăț destule și din cărțile pe care le abandonez.

Am un raft dedicat cărților abandonate pe goodreads, dar nu este complet. Câteva exemple:

Zenobia, Gellu Naum

Copii de aruncat, Ryu Murakami

Zei americani, Neil Gaiman

Femei singure, Cesare Pavese

Spre far, Virginia Woolf

Primăvara neagră, Henry Miller

Noaptea de sânziene, Mircea Eliade

Cine a trecut prin lecturile astea poate să intuiască destul de rapid de ce le-am abandonat. Poate o să mă întorc cândva la ele, poate nu. Poate o să citesc alte cărți de acești autori și o să-mi placă.

În orice caz, prefer să am o listă interminabilă de cărți abandonate decât zeci de cărți de o steluță.

Așadar, părerea mea este că e okay să abandonezi cărți, e okay să nu-ți placă autorul acela iubit de toată lumea, e okay să nu consideri că orice carte merită citită.

Nu se sfârșește lumea pentru că ai abandonat o carte. Chill.

provocare acceptată

Anul trecut am citit How to get ideas de Jack Foster și într-unul din capitole spunea cam așa:

André Gide a încercat să citească o carte în fiecare lună despre un subiect care nu-l interesa. Ai făcut vreodată asta? Fă-o! Măcar o singură dată.

Cred că nu mă înșel când spun că toți ne-am format o zonă de confort și avem prejudecăți când vine vorba de anumite cărți, subiecte sau genuri literare.

Subiecte care poate sunt, de altfel, foarte interesante și nu știm ce pierdem ferindu-ne de ele. Citim la nesfârșit despre aceleași lucruri și ajungem, într-un final, să transformăm cititul în ceva monoton.

Eu am observat că mai toate cărțile pe care le citesc au o tentă existențialistă, absurdă, suprarealistă, puțin bizară, nu-mi plac cărțile prea realiste sau vesele și asta nu mă deranjează.

Dar mi-e frică de monotonie și toate lucrurile care vin odată cu ea, cum ar fi lipsa de inspirație sau chef de orice, așa că m-am gândit să accept provocarea pentru 2020 mai ales că mi-am propus ca în următoarele luni să citesc foarte mult și chiar nu am nevoie de un reading slump acum.

O să încerc să citesc o carte pe lună care să mă scoată din zona mea de confort, chiar dacă nu mă interesează în mod special subiectul ei.

Mi-am făcut o listuță cu provocări, amu’ să vedem ce-o ieși:

Aprilie – milk & honey de rupi kaur – unpopular opinion: sincer, am mari prejudecăți legate de acest volum de poezii. am încercat să arunc un ochi prin ea acum ceva timp și aveam impresia că citesc postări de pe Tumblr. pare a fi doar o altă carte faimoasă datorită unei strategii de marketing bine gândite și cam atât. sper să mă înșel și să nu fie doar alta carte pentru adolescente care-și romantizează depresiile.

Mai un poet român contemporan pentru că am văzut că avem o grămadă (momentan am găsit pe site-ul editurii Max Blecher un volum de Răzvan Țupa, probabil o să încep cu el)

Iunie – Coelho – pentru că ocolesc autorul ăsta de câțiva ani buni.

Iulie – o carte cu dragoni (sau doar fantasy)

August – o carte young adult – dacă-mi dau cu părerea despre genul ăsta o să fiu crucificată. nu-s optimistă, pentru că dacă nu mi-a plăcut la 14 ani, nu cred că o să-mi placă nici acum, dar o să încerc

Septembrie– o carte de ficțiune care are 500+ de pagini

Octombrie – Jane Austen – și pe ea o ocolesc, nu mai știu de ce.

Noiembrie – ficțiune istorică / istorie alternativă

Decembrie – ceva cu mult sirop

Dacă a meritat experiența o să vorbesc în articolele viitoare. Și dacă iese ceva bun din asta, o s-o prelungesc și pe anul viitor.

Voi ce părere aveți, are sens provocarea lui Gide? 😀

statistici literare 2019

În 2019 mi-am propus să citesc doar 25 de cărți, așa că nu știu de ce sunt dezamăgită de acest număr. :)) 

Pe același sistem ca anul trecut.

Concluzii de sfârșit de an:

  • mi-am găsit autorul preferat 
  • literatura română nu e rea, avem noi traume
  • 2019 a fost un de-zas-tru

Favorită: Deșertul tătarilor de Dino Buzzati

Mi-au plăcut destul de mult și:

  • O dragoste, Buzzati
  • Pan, Hamsun
  • Ciuleandra, Rebreanu

Între 3 și 5 stele:

  • Colonia penitenciară, Kafka
  • Dama de pică, Pușkin
  • Prieten drag, tovarăș al răposatului, Kurkov
  • Pânza lui Charlotte, E.B.White
  • Metafizica tuburilor, Nothomb
  • Femei fără bărbați, Parsipur
  • Fantoma din Canterville, Wilde 
  • Dezonoare, Coetzee 

Mi-a plăcut și trebuie neapărat s-o recitesc cândva: Therese Raquin, Zola

Mi-a plăcut, dar nu până la capăt: Grădina de ciment, McEwan – îmi plac cărțile bizare, cu subiecte originale, dar incest? no.

Mi-a plăcut, dar nu știu să vorbesc despre ea: Lentoarea, Kundera  – încă nu știu ce-a fost ciudățenia asta, de la niște idei filosofice s-a ajuns la o discuție despre gaura curului and i’m not even joking.

Înțeleg de ce e apreciată, dar nu e printre preferatele mele: Kitchen, Yoshimoto – e o carte drăguțică și cam atât, nu înțeleg hype-ul.

O carte care m-a făcut să mă simt copil, în sensul bun: Pânza lui Charlotte de E.B.White – nu mi-au plăcut niciodată cărțile și filmele cu animale vorbitoare, dar am vrut să citesc o carte clasică pentru copii și a fost prea adorabilă, nu-mi vine să cred că aproape am plâns la o carte despre un purceluș și o păienjenică.

N-a fost vina ta, a fost vina mea: Femeia mării, Ibsen – nu știu, habar n-am.

Am fost dezamăgită de Prima iubire, Becket – singurul lucru care mi-a plăcut la cartea asta sau mai bine zis la ediția asta, au fost ilustrațiile de Schiele.

Nu mi-a plăcut deloc: Cronica unei morți anunțate, Marquez  – a n-a încercare de a citi acest autor cu care se pare că nu mă împac deloc, nu-s destul de cultă-n cap.

Cel mai citit autor de anul acesta a fost Dino Buzzati, de la care mai am un roman și un volum de povești scurte de terminat. Pot să-l declar autorul meu preferat, alături de Knut Hamsun. Deșertul tătarilor și O, dragoste, alături de Foamea și Pan, au fost cărți pe care le-am trăit și despre care o să mai vorbesc în curând.

Cea mai citita autoare de anul acesta este din nou Amelie Nothomb – eh, am citit doar două cărți, dar e singurul nume de femeie care se repetă în lista mea, din păcate. Totuși, îmi place că se găsesc multe informații despre viața (de străin) în Japonia în scrierile ei, pe lângă temele destul de filosofice. 

O surpriză a fost: Ciuleandra, de Rebreanu – nu am simțit că citesc un autor român, îmi pare rău că încă sunt foarte reticentă când vine vorba de literatura română, pentru că sunt sigură că avem multe romane care merită citite și în zilele noastre, însă nu glumesc când spun că majoritatea cred că avem o traumă cu literatura obligatorie din școală.

Oricum, am cel puțin 3 autori români pe care vreau să-i citesc în viitor: Liviu Rebreanu, Mihail Sebastian și Marin Preda. Ar mai fi și câțiva contemporani, precum Ioana Pârvulescu. Am văzut că în vară s-a organizat un maraton de lectură clasică românească, însă nu aveam cum să pun mâna pe vreo carte în perioada aceea. Dacă se mai organizează, let me know, peopleee. Nu-mi plac mie maratoanele, dar poate încerc ceva.

Piese de teatru preferate:

  • Pymalion, Shaw – despre care am vorbit aici
  • Fără ieșire, Sartre
  • Bolnavul închipuit, Moliere

Romanul grafic (/manga) preferat din cele 4 citite: Panorama of hell, Hino

Cifre la care trebuie să mai lucrez: TOATE

10 cărți citite în limba engleză, 7 cărți de non-ficțiune, 5 cărți scrise de femei, 2 cărți scrise de români 🙁

Abandonate? Fără număr.

Concluzia finală:

De-zas-tru. Hai cu 2020.

end of the year book tag

Am văzut acest tag la Ariel Bissett și mi-au plăcut întrebările, așa că m-am gândit să-l fur.

1) Există vreo carte pe care ai început-o anul acesta și pe care vrei să o termini până la sfârșitul anului?

Am crezut că am început anul acesta Lupul de stepă de Herman Hesse, până am ajuns la un pasaj și am avut un dejavu, am știut în momentul acela că e cel puțin a 3-a oară când încerc să citesc cartea asta și nu înțeleg de ce, mereu o abandonez. Aș vrea sa o termin și mi-o iau de pe cap, pentru că pare o carte bună, deși pentru mine nu e deloc memorabilă. Fac ce fac, și tot la ea ajung. Nu știu dacă voi mai reuși s-o termin anul acesta, totuși.

Jucătorul de șah de Zweig, din nou, as vrea sa o termin pentru că e subțirică și interesantă, dar cred că m-am săturat eu de clișeul ăsta cu intelectualul singuratic, geniul neînțeles, alesul lui dzo.

2) Ai vreo carte iernatică, care să facă trecerea către finalul anului?

În vară am dat de Iarna vrajbei noastre de Steinbeck și mi-am promis de atunci că o s-o citesc în decembrie.

Însă recent am descoperit Un altfel de Crăciun de John Grisham și încă câteva cu tematica asta, mai copilăroase.

Stau pe gânduri încă, dacă să-mi rup din puținul timp liber ca să citesc cărțile acestea sau să le mai amân un an.

3) Există vreo apariție nouă, pe care încă o aștepți?

Nu citesc cărți noi, sunt total paralelă cu ce se întâmplă pe piața de carte din Romania în momentul acesta.

4) Numește trei cărți pe care vrei să le citești până la finalul anului.

O să numesc mai multe:

De două mii de ani…, Sebastian

Pădurea spânzuraților, Rebreanu

Iarna vrajbei noastre, Steinbeck

Picnic la marginea drumului, Strugațki

Aelita, Tolstoi

Ubik, Dick

5) Crezi că există vreo carte care te mai poate impresiona, devenind cea mai bună carte pe care ai citit-o anul acesta?

Acum, că l-am descoperit pe Dino Buzzati, cred că mult timp nu mă va mai impresiona nimic pe lume. Am mari așteptări de cărțile menționate anterior, în special de la De două mii de ani… de Sebastian, dar nu știu dacă va deveni vreuna dintre ele “cea mai bună”. Nici nu-mi place ideea asta de “carte bună”, prefer sa zic: carte preferată, o carte care mi-a plăcut mult, ce drăcie înseamnă “cea mai bună”?

6) Ai început să faci planuri de lectură pentru 2020?

Hell no! Am niște idei, dar gata cu planurile :)).

Dacă ți-au plăcut aceste întrebări, simte-te liber/ă să le hoțomănești.

adnotarea cărților

Am observat o chestie care mi se pare tot mai enervantă pe zi ce trece – unde există o fotografie cu o carte adnotată pe Internetul ăsta, acolo există și o grămadă de comentarii despre cât de monstruos și lipsit de respect față de cărți este acest gest sau alte tentative de bookshaming.

După câteva discuții mai aprinse cu astfel de persoane, mi-am dat seama că ceea ce nu vor să înțeleagă este faptul că, oricum ai vrea s-o dai, cărțile sunt niște bunuri materiale pe care oamenii dau bani. În momentul în care o carte intră în posesia mea, am dreptul să fac ce vreau eu cu ea. Pot s-o mâzgălesc sau pot s-o îndoi. Pot s-o leg cu o sfoară și s-o târ prin casa. Pot să-i pocnesc cotorul sau s-o iau cu mine la duș. Exagerez. Dar nu sunt obligată s-o păstrez intactă. Asta o face vie, faptul că este o carte folosita. Nu faptul că arată imaculat într-o bibliotecă. Cartea aceea ar sta la fel de frumos oriunde, n-ar face nicio diferență. Sunt perfecționistă și urăsc perfecțiunea. Sunt sătulă de această armată de control freaks pe care-i doare inima că cineva, undeva, într-un colț din lumea asta, subliniază citate într-o carte, își scrie ideile pe margine sau lipește post-it-uri prin ea. Mă enervează ideea de a zeifica obiecte, în general. Sau de a le spune altora cum să se poarte cu propriile lucruri. O citez pe o tipă, dintr-o discuție pe tema asta: învață să ai grijă de cărțile tale și nu o să mai ai de-a face cu oameni ca mine 🙂. Poftim!?

Să-ți adnotezi cărțile înseamnă să faci cititul interactiv. Să-ți personalizezi experiența. Să te concentrezi pe ce are cartea aceea să-ți ofere, nu pe detalii inutile, precum nuanța de alb a paginii. Să te conectezi cu povestea. Să o studiezi ș.a.m.d. 

Și într-adevăr, nu e o activitate pentru toată lumea, cum multe lucruri sunt destinate multor oameni diferiți (șoc!). Cati oameni, atatea obiceiuri.

Imaginează-ți că ai ocazia să vizitezi biblioteca unui autor preferat și ai dreptul de a alege o carte din rafturile lui, pe care s-o iei acăsică și să-ți aparțină.

Ai vrea să duci acasă o carte perfectă, fără nicio urmă de folosire? Cu ce s-ar deosebi ea de celelalte cărți din biblioteca ta? Cu simplul gând că a aparținut autorului X?

Sau ai vrea să duci acasă o carte cu însemnările, scrisul și amintirea lui?

Așa mă gândeam și eu 🙂

Relaxați-vă și lăsați oamenii să se bucure de lectură cum știu ei că e mai bine. Credeti-ma, e foarte interesant sa dai peste o carte veche si sa-ti gasesti prin ea ganduri pe care ai si uitat ca le-ai avut.

Și uitați-vă ce drăguț l-a mâzgălit Nabokov pe Gregor Samsa 😀

ce am citit în 2019 până acum

O scurtă trecere în revistă a ceea ce am citit din ianuarie până în iunie (inclusiv). 

Așadar în ianuarie, spre rușinea mea, am reușit să citesc o singură carte – Dezonoare de J.M. Coetzee.

I-am dat 3 din 5 steluțe pentru că sunt o panseluță și nu suport scenele de violență, personajele mi-au displăcut total pentru că sunt prea defecte (realiste) și nici nu am înțeles prea bine contextul politic, având în vedere că acțiunea romanului are loc în Africa de Sud.

Este un roman complex, cu multe teme întunecate și scene tulburătoare, însă mi-a plăcut stilul lui Coetzee, așa că am mai adăugat două cărți scrise de el pe TBR. ♥

În februarie am început o grămadă de cărți și nu am reușit să termin niciuna. #dezamăgire

Câteva dintre cărțile abandonate, de care sper să nu uit și să le reiau lunile următoare pentru că niciuna nu a fost rea, dar nu am avut eu starea și răbdarea necesară să finalizez ceva:

Jucătorul de șah de Stefan Zweig 

Lupul de stepă de Herman Hesse 

Nocturnă în Chile de Roberto Bolano

Inima atât de albă de Javier Marias

We have always lived in the castle de Shirley Jackson

Luna martie a trecut cam repede, dar a fost cea mai bună de până acum. #lacrimă

Ce am citit în luna martie ♦

♦ How to get ideas de Jack Foster

O chestie pe care am observat-o și nu o suport deloc la cărțile self help, cu toate că nu prea citesc așa ceva, doar din când în când câte un articol, este este faptul că toate prezintă cam aceleași idei, doar că au alte povestioare drept exemple. Din cartea asta am reușit să extrag o singură idee nouă despre care o să vorbesc într-un articol separat. În rest, este o carte despre creativitate și poate fi destul de interesantă dacă nu ai mai citit nimic de genul acesta până acum. Pentru mine un mare no-no, un clișeu de la început până la sfârșit.

♦ Pygmalion de George Bernand Shaw – piesa de teatru care a inspirat celebrul musical My fair lady (1964) cu Audrey Hepburn, pe care sincer încă nu l-am văzut. Pygmalion este mitul sculptorul care s-a îndrăgostit de propria creație, și mi se pare foarte interesant cum a integrat un mit grecesc într-o poveste londoneză despre clase sociale. Pe scurt: Higgins, un snob, lingvist, sexist întâlnește o florăreasă și încearcă să o transforme într-o doamnă.

Mai interesante decât povestea în sine, care e destul de simplă, sunt comentariile pe care le face Higgins cu privire la moralitate, natura umană, societatea de la vremea respectivă, maniere, creație și limbă. Toate astea într-o piesă de teatru de aproximativ 80 de pagini. Highly recommend! 4/5

♦ Deșertul tătarilor de Dino Buzzati – momentan e cea mai bună carte citită anul acesta ✨. 5/5

O nuvelă stranie despre despre așteptare și despre ”amânarea” vieții, despre singurătate și destin. Posibilă recenzie în curând. 

Totul, absolut totul este trecător: anotimpurile, oamenii, norii; şi nu slujeşte la nimic să te cramponezi cu disperare de pietre, să rezişti pe vârful vreunei stânci – degetele obosite se desprind, braţele cad inerte pe lângă trup, suntem târâţi din nou de şuvoiul ce pare lent, dar nu se opreşte niciodată.

Până la finalul lunii iunie nu am avut timp decât pentru două lecturi ușoare:

Dama de pică de Alexander Pușkin –  obsesie, lăcomie, risc, naivitate, nebunie…

O nuvelă psihologică fantastică, asemănătoare cu Jucătorul de Dostoievski. Nu mă așteptam la o narațiune atât de bogată, având în vedere că nu are nici măcar 50 de pagini. Recunosc că nu prea am citit ruși, așa că sunt destul de impresionată de stilul acestui autor, foarte ușor de citit și de înțeles. Pușkin mi se pare ideal ca introducere în literatura clasică rusească. 4/5

Două idei fixe nu pot sta concomitent laolaltă în mintea omului, aşa după cum două corpuri nu pot ocupa acelaşi loc în spaţiu, în acelaş timp.

♦ Prieten drag, tovarăș al răposatului de Andrei Kurkov – mă așteptam la o cărțulie de 3 steluțe, din aceea pe care o citești în avion între două ațipeli, dar în final mi s-a părut destul de ironică, originală și meditativă. Ilustrează bine vorba ”nu lua o decizie permanentă din cauza unei emoții trecătoare.” O carte despre un plan nereușit și multă cafea ♥.  4/5

Am citit și 3 romane grafice / manga și puțină non-ficțiune, dar despre asta o să vorbesc cu altă ocazie, simt că trișez incluzându-le printre lecturi serioase, nu știu de ce.

Anul meu a început lent, cu lecturi scurte, dar sunt mulțumită de alegerile mele. Sunt curioasă cum a fost pentru voi 2019 până acum 🙂