cum să ieși din reading slump

Ei bine, aceasta este o variantă mai serioasă a articolului: cum să citești o carte atunci când nu ai chef să citești nicio carte pe care l-am scris acum doi ani, când încă nu-mi revenisem din reading slump și în care, practic, îmi dădeam mie sfaturi într-un mod ironic.

Anul acesta articolul a fost accesat aproape în fiecare zi, așa că m-am gândit că ar fi o idee bună să vin cu o actualizare, mai ales că am reușit să citesc 50 de cărți din ianuarie și până acum, ceea ce înseamnă că am aproape un an de când nu m-a mai atins rs-ul.

Ce este un reading slump?

Mă simt datoare să explic, deși dacă ai ajuns să citești articolul ăsta, probabil ești familiarizat/ă cu această sintagmă.

Este o perioadă de agonie prin care cred că trec cititorii la un moment dat. Prin cititori zic persoane care citesc constant, nu ocazional. Este o perioadă în care efectiv cititul nu mai are niciun sens, nu reușești să te concentrezi, nu reții nimic din ceea ce citești, nimic nu te mai atrage, nu mai știi ce-ți mai place și nu reușești să termini o carte nici cu slujbe.

Sunt multe motive pentru care poți ajunge într-un reading slump, câteva dintre ele au fost listate și în articolul precendent. Poate ultima carte n-a fost potrivită pentru tine, poate ai citit prea multe cărți de un singur gen sau autor, poate n-ai mai citit de mult o carte pentru tine. Cred că dacă îți dai seama ce anume te-a îndepărtat de citit, ești deja pe drumul cel bun în rezolvarea acestei problemuțe. 

Așa că gândește-te bine la asta și uite câteva idei care s-ar putea să te ajute să depășești această perioadă agonizantă:

1.Citește cărți scurte.

Când nu ai chef de citit, cred că un număr redus de pagini e mult mai atractiv decât un volum de Dostoievski. O carte mică, nepretențioasă, e ca o gură de aer proaspăt într-un oraș chinezesc când efortul pare minim și de scurtă durată.

Un motiv pentru care am creat seria de articole cu recomandări de cărți scurte e chiar faptul că m-au ajutat să ies din reading slump, și recomand în special acest articol – cu cărți mai fanteziste, mai nebunești, mai neobișnuite, care îți aduc aminte că literatura nu trebuie luată atât de tare în serios, că poate fi și fun. 

2. Citește bloguri de cărți. Uită-te la un booktuber nou. Intră într-un grup de cititori de pe Facebook. Fă-ți prieteni noi pe Goodreads. Vizitează o librărie nouă. Caută un bookclub în orașul tău. Rearanjează-ți biblioteca.

Pe scurt: înconjoară-te de cărți. Cât timp am evitat cititul, am evitat tot ce a avut legătură cu el. Efectiv m-am rupt de lumea asta și mi-am ocupat timpul cu alte activități până când am uitat aproape complet de cărți. Asta până când am ajuns întâmplător pe blogul unei tipe, de unde am ajuns pe booktube-ul ei, de unde am ajuns pe goodreads-ul ei și așa mai departe, până m-a molipsit cu entuziasmul ei pentru literatură.

Cu toate că pe mine mă ajută și mă inspiră să văd persoane pasionate de aceleași lucruri ca și mine, am observat că de multe ori citesc articole inutile despre cărți (cum e ăsta), articole care nu vin cu nimic nou și notabil, când aș putea să citesc o carte (și tu la fel).

Ceea ce mă duce la următorul sfat:

Multe persoane am observat că petrec mai mult timp vorbind despre cărți decât citind efectiv. Sau uitându-se la poze cu ele, că tot e la modă bookstagram-ul. Dacă ești înconjurat de cărți, așa cum îți recomandam mai sus, și tot nu ai acel zvâc, poate ar trebui să faci exact opusul: să lași telefonul acasă, să te duci într-un parc și să încerci să citești fără să lași pe nimeni să te deranjeze sau pur și simplu să încerci să ai și altfel de activități pentru o perioadă, activități care să-ți facă dor de citit. Cum ar fi să scrii chiar tu o poveste 😀.

3. Amintește-ți de ce citeai.

Cred că motivul principal pentru care ajungem într-un reading slump sau într-un blocaj de orice fel, este faptul că ne uităm scopul pe parcurs.

Toți avem un motiv pentru fiecare lucru pe care îl facem. Amintește-ți cum era când citeai, care erau lucrurile bune pe care le aducea în viața ta cititul: te ajuta să te relaxezi, să aprofundezi un subiect, să înțelegi o altă epocă, să te dezvolți personal. Sigur ai un motiv, chiar dacă nu ești mereu conștient de el. Dacă motivul este unul stresant, de genul: citesc pentru că sunt într-o competiție cu toată lumea și vreau să o grămadă de cărți citite pe goodreads, oprește-te. Cititul nu ar trebui să fie o corvoadă. Și pauzele sunt uneori necesare. Cititul este un lux. Un privilegiu. Nu o obligație.

Citește pentru că vrei, pentru că poți, pentru că-ți place. Pentru că ai din ce alege și pentru că timpul este limitat, dar cărțile nu vor fi niciodată.

Wink.

cărți scurte pentru oameni grăbiți

Déjà Vu? Nu, e doar partea a doua din seria de cărți scurte. Primul articol îl puteți citi aici.

Data trecută am recomandat clasice. Astăzi m-am gândit să vin cu ceva mai altfel.

Faceam ordine prin bibliotecă, când am găsit o cărticică de care nu am mai auzit nimic, deși acum cinci ani era destul de populară:

Magazinul de sinucideri de Jean Teule.

Pentru că are sub 120 de pagini pline de dialoguri și capitolele sunt foarte scurte, se citește în cel mult două ore.

În cărticica noastră este vorba despre un viitor deprimant, o lume post-apocaliptică, în care oamenii cad de pe clădiri ca frunzele din copaci, plouă cu acid sufluric, iar războiul este pe cale să înceapă. Magazinul de sinucideri al familiei Tuvache este afacerea ideală într-o lume în care nu mai există fericire, speranță și toți caută metode cât mai originale în care să moară. Nenorocirea în familia Tuvache se abate sub forma lui Alan, mezinul familiei, care este exact opusul acestei lumi, este veselia în persoană și încet-încet, începe să molipsească pe toată lumea. Fiind o carte atât de scurtă nu are rost să intru în detalii și să dau spoilere, tot ce pot să asigur este că o satiră foarte bine gandita si pusa la punct, și nu este o carte atât de clișeică și sumbră pe cât pare.

Este o carte plină de simboluri și de referințe interesante, foarte originală, drăguță și, în ciuda titlului și a subiectului ales, este o carte plină de viață. Am inclus-o în această serie nu doar pentru că are un număr redus de pagini, ci și pentru că eu chiar consider că e o mică perlă a literaturii contemporane care nu merită uitată.

Ca să merg pe aceeași linie cu umorul negru franțuzesc, o altă carte pe care o recomand este Copiul divin de Pascal Bruckner. În formatul citit de mine are 184 de pagini ce spun povestea unor gemeni care, cu ajutorul unui medic, sunt educați încă din uterul mamei și ajung niște genii celebre încă dinainte de a se naște. Surpriza este că…. unul dintre ei refuză să se nască. Cât de grotesc sună?

Și dacă tot sunt pornită pe francezi cu imaginație bolnavă astăzi, nu cred că există carte mai potrivită în contextul ăsta decât Spuma zilelor de Boris Vian – o altă carte atipică, o altă carte ce nu seamană cu nimic din ce ai mai citit până acum, o altă carte greu de descris și categorizat despre care nu o să intru în detalii, pentru că nu vreau să-i risipesc farmecul. Este o poveste de dragoste tragică și suprarealistă a 3 cupluri, însă povestită mai mult din perspectiva unui tânăr înstărit pe nume Colin și o tânără Chloe care se îmbolnăvește – îi crește un nufăr la plămân. A fost cartea mea preferată ani de-a rândul și singura pe care am recitit-o vreodată cap-coadă. A se citi cu Duke Ellington pe fundal.

Voiam să închei articolul când m-am apucat de citit Mecanica inimii de Mathias Malzieu și mi se pare că a picat la momentul potrivit. 177 de pagini, dar o narațiune foarte bogată șiii puțin siropoasă, deși în primul articol am spus că nu o să recomand astfel de cărți. Pe scurt, este povestea unui băiețel care nu are voie să se îndrăgostească. Vrăjitoarea care l-a salvat de la moarte i-a pus un ceas cu cuc la inimă și orice emoție poate să-i dea oricând mecanismul peste cap. Până la un punct am crezut că este o carte pentru copii, dar are câteva scene violente și nu numai, care cred că o încadrează mai degrabă la adulți. N-am mai citit de mult ceva atât de diferit și ingenios.

Mi-a adus puțin aminte de Micul Prinț de Antoine de Saint Exupery, care nu cred că are nevoie de prezentări și pe care o recomand de asemenea.

Cam acestea ar fi câteva cărți de proză scurtă pe care le recomand oricărei persoane care vrea să iasă puțin din zona de confort. Sau să se oripileze. Sau să viseze cu ochii deschiși. Sau să mă înjure…. Hei, v-am avertizat!

Cred că o cărticică din asta este o gură de aer proaspăt după ce citești un roman serios de 500 de pagini sau chiar după o perioadă în care n-ai mai citit nimic altceva în afară de eticheta de la Vegeta.

„Căci cărtile suferă când nu sunt citite: și nu numai cărțile, ci și ciornele, jurnalele intime, rețetele medicale, prospectele publicitare și chiar conținutul coșului de hârtie.”

și blogul meu suferă când nu e citit, so stay tuned!

Goodreads | Facebook | Instagram

am decis că nu-mi plac maratoanele de lectură

Acum o lună scriam despre maratonul de lectură pe care l-am făcut după sesiune, dar am renunțat a publica acel articol.

Nu a fost primul maraton pe care l-am făcut, dar a fost primul pe care l-am documentat.

Cu toate că am reușit să citesc 5 cărți în 5 zile, am ajuns la aceeași părere pe care am avut-o de când am auzit pentru prima dată de conceptul de read-a-thon:

nu e pentru mine.

La început eram entuziasmată, dar pe măsură ce înaintam, mi-am dat seama că cititul, în condițiile acestea, își cam pierde sensul.

Înțeleg maratoanele de lectură care debutează spontan, adică la modul: bă, m-a prins autorul ăsta și vreau să-l devorez, simt eu nevoia asta.

Dar nu văd sensul în a te obliga să citești ore sau zile întregi, carte după carte, fără pauză. Efectiv nu ai timp să procesezi informația și nici nu ai cum să te concentrezi atâtea ore.

Poate alții au o memorie extraordinară și își amintesc totul în detaliu, dar eu nu am, și cred că unele cărți merită mai multă atenție și studiu. Nu te ajută lecturarea unei cărți cu absolut nimic dacă nu-ți dai timp s-o gândești și s-o înțelegi. Adică să rămâi cu ceva după ce o citești, pentru că să citești 100 de cărți fără țintă e ușor și oricine poate face asta.

Am văzut o listă cu tipuri de maratoane existente: de la 3-5-7 zile de maraton, cum am făcut eu, până la maratoane de 24-48-72 de ore în care lumea chiar bea cafea ca să stea trează și să citească – lucru care nu mi se pare deloc sănătos și ok. E o presiune și un stres inutil pe care îl pun comunitățile online de cititori, nu ceva ce vine de la sine.

Cred că fiecare carte are ritmul ei – poți citi o carte de sute de pagini în câteva ore sau zile pentru că te captivează, sau poți să te chinui cu o cărticică de 80 de pagini o lună. Și nu are sens să grăbești procesul, cât timp te bucuri de ea. Să o citești cu stresul că trebuie s-o termini cât mai repede, ca să te apuci de următoarea pe care să o termini la fel de repede, ca să poți să te lauzi cu un anumit număr de pagini și cărți citite e ridicol.

Mie toată experiența mi-a amintit de liceu, când mă obligam să citesc Ultima noapte de dragoste, carte care mi-a masacrat creierul și apoi am uitat-o complet în următoarele zile.

Dacă nu ești o persoană extrem de ambițioasă și masochistă, de cele mai multe ori o să fii dezamăgit/ă după un astfel de maraton, pentru că sunt slabe șansele să citești tot ce ți-ai propus sau să-ți placă toate cărțile pe care ți le-ai ales sau să te trezești în fiecare zi cu același chef de citit.

Așa că am ajuns la concluzia că maratoanele de lectură îți hrănesc orgoliul, nu și mintea.

Pentru că la final rămâi cu un număr și nimic mai mult.

cărți scurte pentru oameni ocupați

Am ajuns într-un punct trist al vieții în care nu mai am timp să citesc chiar orice-mi pică în mână, și sincer, nici răbdare. Cred că cea mai populară căutare de-a mea pe Google din ultimii trei ani este: ,,cărți scurte”. Pentru mine numărul de pagini e butonul de turn on/turn off, și probabil o să vorbesc mai detaliat despre noua mea alergie – cărțile mamut – într-un articol viitor.

Mă gândesc că nu am cum să fiu chiar singura sătulă de aceleași rezultate pe Google, așa că aceasta se vrea a fi o serie de articole despre cărți de cel mult 250 de pagini descoperite de mine, pe care le recomand oricărei persoane grăbite, ocupate, sau pe care a cuprins-o absurdul existențial și nu găsește un motiv suficient de bun încât să citească imensități.

Cărțile nu vin în nicio ordine, nu reprezintă un top, o să încerc să ocolesc titlurile arhicunoscute și să vin cu titluri noi, pe care nu le găsesc în alte liste. Ce nu o să vedeți în seria asta: cărți de dragoste pentru cucoane și Y/A.

Nu o să intru în foarte multe detalii, sunt doar niște titluri asupra cărora vreau să aduc puțină atenție.

Și o să încep cu o carte clasică, citită recent – Foamea de Knut Hamsun – o poveste ca oricare alta, cu suișuri și coborâșuri, dar într-un context crunt: sărăcia lucie. Cartea nu are foarte multă acțiune, este concentrată pe suferințele și umilințele personajului al cărui nume nu-mi amintesc să fi fost menționat – un scriitor cu o personalitate ciudățică, ce trăiește de pe o zi pe alta într-un sat sărac din Oslo, măcinat de foame și de frig. Nu este o carte extraordinar de veselă, dar nici extrem de dură cum pare. Eu sunt o persoană foarte empatică și în mod normal o carte de genul acesta m-ar fi doborât, dar ceva din stilul lui Hamsun și din ciudațenia personajului nu te lasă să-l compătimești atât de mult. Personajul este interesant de studiat din punct de vedere psihologic și te cam face să te întrebi: câte poate îndura un om? Și mai ales cu demnitate. Cartea, în formatul citit de mine, a avut 170 de pagini și o recomand oricărei persoane care are nevoie de un reality check.

O carte puțin asemănătoare, nu datorită subiectului, ci datorită faptului că toată acțiunea are loc, din nou, în mintea protagonistului este Moartea la Veneția de Thomas Mann. Gustav Aschenbach este un scriitor consacrat, singur și bătrân, care pleacă în vacanță la Veneția, unde într-o zi, pe plajă, devine fascinat de prezența unui băiețel. Cât de greșit sună? Te las să descoperi. Cartea are aproximativ 100 de pagini pline de introspecție.

,,Singurătatea dă naştere originalităţii, frumuseţii îndrăzneţe şi stranii, creează poezia. Dar în acelaşi timp singurătatea generează absurdul, falsul, disproporţionatul şi nepermisul.

Și ultima recomandare este un horror (tot) psihologic, I have no mouth, and I must scream de Harlan Ellison, dar nu pentru oricine – o povestire foarte scurtă, destul de tulburătoare, care se poate citi (numai) în limba engleză aici.

Spune-mi în comentarii dacă ai citit deja cărțile de pe listă sau dacă te-ar interesa un anumit gen de recomandări de cărți scurte. Wink.

P.S: pe baza ultimei recomandări există și un joc video. enjoy!

am o relație love-hate cu micul prinț

“Micul Prinț”, cartea cu care să-ți terorizezi copiii. Sau cu care să fii terorizat de alții că nu ai citit-o. Sau că ai citit-o, dar nu ai înțeles-o. 

Dupa 19 ani de existență inutilă, m-am hotărât să îndeplinesc scopul suprem al vieții (în concepțiile unora) și să citesc minunăția aceasta de carte, numită și “cea mai frumoasă carte din lume”, “cartea pe care trebuie să o citească toată lumea de cel puțin 3 ori în viață” sau “cartea pentru copilul din adultul din tine”.  

Partea mea preferată a fost de la pagina 1 până la pagina 126, în care citeam repezită, numărând paginile rămase în gând, repetându-mi că sunt o lepră leneșă. Am terminat cartea din ambiție, pentru că mi se părea extraordinar că nu am răbdare să citesc o carte pentru copii, atât de scurtă și cu tot cu ilustrații.

Nu știu câte traduceri există în limba română, nu mai țin minte ce editură era, din ce an sau cine a tradus cartea. Țin minte doar că era o carte veche, cu ilustrații oribile și o traducere greoaie.

Am citit recenzii cu bale în colțul gurii, simțindu-mă mândră că am ajuns la vârsta respectabilă de 19 ani fără să mă înec cu propria salivă. Toată lumea vorbea de semnificații profunde ale cărții, iar eu eram acolo cu o mutră confuză și un singur gând: “sigur am citit cu toții aceeași carte?

Am înțeles mesajul cărții per total, însă nu m-a impresionat și pe moment nu am înțeles de ce este atât de apreciată. Sunt sigură că n-a fost o experiență atât de traumatizantă pe cât pare acum și că am amintiri deformate despre cartea asta, de aceea plănuiesc să o citesc în engleză cât de curând.

I-am dat 3 din 5 steluțe pe goodreads, cu indulgență, și din superficialitate, pentru că îmi plac vulpile.

Ceea ce mi-a schimbat părerea despre această poveste a fost un video de pe Youtube. Da. Exact.

Fragmentul de mai jos este atât de frumos narat și are o atmosferă atât de calmă, încât îl recomand oricui, oricând, că a citit sau nu cartea, că urăște sau iubește cartea. Dacă a impresionat o scorpie nenorocită hater-iță fără sentimente și traumatizată de carte ca și mine, nu pot spune altceva decât: renunță la 10 minute din a da scroll inutil pe Facebook și ascultă asta. Nu ai nimic de pierdut.

cum să citești o carte atunci când nu ai chef să citești nicio carte

Mai întâi de toate, vreau să mă plâng că am intrat într-un reading slump masiv acum un an și de atunci fiecare carte este o provocare pentru mine. Totuși, nu vreau să renunț la cărți, așa că de două ori pe lună sunt masochistă, mă închid în casă și mă oblig să citesc.

Dacă ești în aceeași situație ca și mine și nu îți găsești motivația de a citi sau încerci să citești și abandonezi repede pentru că simți că ceva nu merge sau pur și simplu ești un elev nenorocit care n-are chef să-și îndeplinească obligațiile școlare, uite câteva lucruri care mă ajută pe mine momentan:

CUM SĂ TE OBLIGI SĂ CITEȘTI ÎN 5 PAȘI !!!!11

1. Cronometrează-te.

Pentru mine 30 de minute sunt suficiente ca să mă entuziasmez și să-mi pornesc rotițele. Setează cronometrul, închide-l pe mă-sa-n cur de Facebook  și citește. Primele minute va fi greu și vei simți o curiozitate morbidă de a vedea selfie-uri cu bună-ta, dar cu puțină voință și câteva degete-n priză imaginare, vei trece peste și vei respira ușurat/ă auzind sunetul cronometrului și analizând progresul făcut.

2. Meditează asupra trecerii timpului și evoluția ta personală. Nu te simți ca un căcat bătut de vânt când îți pierzi timpul făcând nimicuri? Nu simți cum trece viața inutil pe lângă tine, iar tu stagnezi și puți? Ești atât de prost și ai atât de multe de învățat încât nu îți permiți să stai degeaba, lepră leneșă ce ești.

3. Fă-ți o listă de cărți pe care nu le-ai citit, dar pe care vrei să le citești de mult timp, cu toate că mereu găsești lucruri mai interesante de făcut, cum ar fi să dormi. Somnul e pentru fraieri ! Gândește-te câți oameni au citit acele cărți și cât de prost ești în comparație cu ei. Nu te simți prost? Atunci îți meriți soarta.

4.  Ieși din zona ta de confort. Se poate sa te fi intoxicat cu un singur gen și asta să te fi plictisit. Citește o carte dintr-un gen pe care nu l-ai mai abordat. Citește o carte scurtă sau light. Recitește o carte care ți-a plăcut. Fă cititul palpitant !  Citește cărți erotice cu voce tare într-un autobuz plin de bătrâni.

5.  Dacă nu merge nicicum. Ia o pauză. O pauză lungă. Ca mine. Treci de la a citi 50 de cărți pe an, la 3-5 chinuite. De fapt, dă-le naibii de cărți, apucă-te de trigonometrie. Astrofizică. Informatică economică. Croșetat șosete. Pălincă de Bihor. P.S: nu, nu face asta.

 

buzzfeed mi-a dat un șut în creier

12654113_822002317945430_9214938976190875563_n-min

Nu mi se întâmplă des să citesc ceva banal pe internet și să simt că mi-am luat un șut în creier.

Cum s-au petrecut lucrurile: citesc asta ^. secunda doi: mindblown. secunda trei: intru pe goodreads.

4 cărți la “currently-reading”:

Sophie’s World by Jostein Gaarder – ultima actualizare: 30 august 2015

The demolished man by Alfred Bester – ultima actualizare: 5 octombrie 2015

Inimi cicatrizate; întâmplări din irealitatea imediată de Max Blecher – ultima actualizare: 23 noiembrie 2015

Misery de Stephen King – ultima actualizare: 6 februarie 2016

Shiiiit.

În afară de Misery, care este cea mai recent adăugată, subconștientul meu știa că nu voi termina niciuna din cele 3 cărți din momentul în care le-am adăugat in raft. Am încercat să mă mint, inclusiv in dimineața aceasta, că TREBUIE să le termin. Adevărul e că NU TREBUIE. Și că cititorii, in general, au mania asta de a continua orice carte, oricât de puțin le place sau oricât de rău se joacă cu nervii lor.

Eu înțeleg psihologia din spatele chestiunii ăsteia, datorită laturii mele perfecținiste. E stresant să ai conștiința încărcată că ai lăsat un lucru neterminat, dar apoi mi se întâmplă asta:

intuiția mea spune nuuu, creierul meu de cititor spune daaa, uite, mai ai x pagini din asta, y pagini din asta, z pagini din astea, care adunate, dau atâtea pagini, atâtea pagini se pot citi în x timp, deci Julia, pierde-ți 3 zile citind cărți pe care nu mai vrei să le citești, numai pentru că… creier prost și cont bogat pe goodreads. 

Nu merită să investești timp în lucruri care nu îți fac plăcere. Chiar dacă e vorba de o carte. Da, lucrurile pot deveni mai bune pe parcurs. Nu, nu ai garanția că într-adevăr se va întâmpla asta. Si chestia asta se poate generaliza, nu e vorba numai despre cărți aici, ci de oricare alt hobby, pentru că – atenție – nu vorbesc despre sarcini obligatorii de la școală/serviciu, ci despre TIMPUL TĂU LIBER ȘI PREȚIOS.

Scriu asta pentru că mereu am 2-3 cărți “înmormântate” și e a doua oară când conștientizez treaba asta. Sper să fie și ultima.