cărți scurte pentru oameni ocupați

Am ajuns într-un punct trist al vieții în care nu mai am timp să citesc chiar orice-mi pică în mână, și sincer, nici răbdare. Cred că cea mai populară căutare de-a mea pe Google din ultimii trei ani este: ,,cărți scurte”. Pentru mine numărul de pagini e butonul de turn on/turn off, și probabil o să vorbesc mai detaliat despre noua mea alergie – cărțile mamut – într-un articol viitor.

Mă gândesc că nu am cum să fiu chiar singura sătulă de aceleași rezultate pe Google, așa că aceasta se vrea a fi o serie de articole despre cărți de cel mult 250 de pagini descoperite de mine, pe care le recomand oricărei persoane grăbite, ocupate, sau pe care a cuprins-o absurdul existențial și nu găsește un motiv suficient de bun încât să citească imensități.

Cărțile nu vin în nicio ordine, nu reprezintă un top, o să încerc să ocolesc titlurile arhicunoscute și să vin cu titluri noi, pe care nu le găsesc în alte liste. Ce nu o să vedeți în seria asta: cărți de dragoste pentru cucoane și Y/A.

Nu o să intru în foarte multe detalii, sunt doar niște titluri asupra cărora vreau să aduc puțină atenție.

Și o să încep cu o carte clasică, citită recent – Foamea de Knut Hamsun – o poveste ca oricare alta, cu suișuri și coborâșuri, dar într-un context crunt: sărăcia lucie. Cartea nu are foarte multă acțiune, este concentrată pe suferințele și umilințele personajului al cărui nume nu-mi amintesc să fi fost menționat – un scriitor cu o personalitate ciudățică, ce trăiește de pe o zi pe alta într-un sat sărac din Oslo, măcinat de foame și de frig. Nu este o carte extraordinar de veselă, dar nici extrem de dură cum pare. Eu sunt o persoană foarte empatică și în mod normal o carte de genul acesta m-ar fi doborât, dar ceva din stilul lui Hamsun și din ciudațenia personajului nu te lasă să-l compătimești atât de mult. Personajul este interesant de studiat din punct de vedere psihologic și te cam face să te întrebi: câte poate îndura un om? Și mai ales cu demnitate. Cartea, în formatul citit de mine, a avut 170 de pagini și o recomand oricărei persoane care are nevoie de un reality check.

O carte puțin asemănătoare, nu datorită subiectului, ci datorită faptului că toată acțiunea are loc, din nou, în mintea protagonistului este Moartea la Veneția de Thomas Mann. Gustav Aschenbach este un scriitor consacrat, singur și bătrân, care pleacă în vacanță la Veneția, unde într-o zi, pe plajă, devine fascinat de prezența unui băiețel. Cât de greșit sună? Te las să descoperi. Cartea are aproximativ 100 de pagini pline de introspecție.

,,Singurătatea dă naştere originalităţii, frumuseţii îndrăzneţe şi stranii, creează poezia. Dar în acelaşi timp singurătatea generează absurdul, falsul, disproporţionatul şi nepermisul.

Și ultima recomandare este un horror (tot) psihologic, I have no mouth, and I must scream de Harlan Ellison, dar nu pentru oricine – o povestire foarte scurtă, destul de tulburătoare, care se poate citi (numai) în limba engleză aici.

Spune-mi în comentarii dacă ai citit deja cărțile de pe listă sau dacă te-ar interesa un anumit gen de recomandări de cărți scurte. Wink.

P.S: pe baza ultimei recomandări există și un joc video. enjoy!

am o relație love-hate cu micul prinț

“Micul Prinț”, cartea cu care să-ți terorizezi copiii. Sau cu care să fii terorizat de alții că nu ai citit-o. Sau că ai citit-o, dar nu ai înțeles-o. 

Dupa 19 ani de existență inutilă, m-am hotărât să îndeplinesc scopul suprem al vieții (în concepțiile unora) și să citesc minunăția aceasta de carte, numită și “cea mai frumoasă carte din lume”, “cartea pe care trebuie să o citească toată lumea de cel puțin 3 ori în viață” sau “cartea pentru copilul din adultul din tine”.  

Partea mea preferată a fost de la pagina 1 până la pagina 126, în care citeam repezită, numărând paginile rămase în gând, repetându-mi că sunt o lepră leneșă. Am terminat cartea din ambiție, pentru că mi se părea extraordinar că nu am răbdare să citesc o carte pentru copii, atât de scurtă și cu tot cu ilustrații.

Nu știu câte traduceri există în limba română, nu mai țin minte ce editură era, din ce an sau cine a tradus cartea. Țin minte doar că era o carte veche, cu ilustrații oribile și o traducere greoaie.

Am citit recenzii cu bale în colțul gurii, simțindu-mă mândră că am ajuns la vârsta respectabilă de 19 ani fără să mă înec cu propria salivă. Toată lumea vorbea de semnificații profunde ale cărții, iar eu eram acolo cu o mutră confuză și un singur gând: “sigur am citit cu toții aceeași carte?

Am înțeles mesajul cărții per total, însă nu m-a impresionat și pe moment nu am înțeles de ce este atât de apreciată. Sunt sigură că n-a fost o experiență atât de traumatizantă pe cât pare acum și că am amintiri deformate despre cartea asta, de aceea plănuiesc să o citesc în engleză cât de curând.

I-am dat 3 din 5 steluțe pe goodreads, cu indulgență, și din superficialitate, pentru că îmi plac vulpile.

Ceea ce mi-a schimbat părerea despre această poveste a fost un video de pe Youtube. Da. Exact.

Fragmentul de mai jos este atât de frumos narat și are o atmosferă atât de calmă, încât îl recomand oricui, oricând, că a citit sau nu cartea, că urăște sau iubește cartea. Dacă a impresionat o scorpie nenorocită hater-iță fără sentimente și traumatizată de carte ca și mine, nu pot spune altceva decât: renunță la 10 minute din a da scroll inutil pe Facebook și ascultă asta. Nu ai nimic de pierdut.

cum să citești o carte atunci când nu ai chef să citești nicio carte

Mai întâi de toate, vreau să mă plâng că am intrat într-un reading slump masiv acum un an și de atunci fiecare carte este o provocare pentru mine. Totuși, nu vreau să renunț la cărți, așa că de două ori pe lună sunt masochistă, mă închid în casă și mă oblig să citesc.

Dacă ești în aceeași situație ca și mine și nu îți găsești motivația de a citi sau încerci să citești și abandonezi repede pentru că simți că ceva nu merge sau pur și simplu ești un elev nenorocit care n-are chef să-și îndeplinească obligațiile școlare, uite câteva lucruri care mă ajută pe mine momentan:

CUM SĂ TE OBLIGI SĂ CITEȘTI ÎN 5 PAȘI !!!!11

1. Cronometrează-te.

Pentru mine 30 de minute sunt suficiente ca să mă entuziasmez și să-mi pornesc rotițele. Setează cronometrul, închide-l pe mă-sa-n cur de Facebook  și citește. Primele minute va fi greu și vei simți o curiozitate morbidă de a vedea selfie-uri cu bună-ta, dar cu puțină voință și câteva degete-n priză imaginare, vei trece peste și vei respira ușurat/ă auzind sunetul cronometrului și analizând progresul făcut.

2. Meditează asupra trecerii timpului și evoluția ta personală. Nu te simți ca un căcat bătut de vânt când îți pierzi timpul făcând nimicuri? Nu simți cum trece viața inutil pe lângă tine, iar tu stagnezi și puți? Ești atât de prost și ai atât de multe de învățat încât nu îți permiți să stai degeaba, lepră leneșă ce ești.

3. Fă-ți o listă de cărți pe care nu le-ai citit, dar pe care vrei să le citești de mult timp, cu toate că mereu găsești lucruri mai interesante de făcut, cum ar fi să dormi. Somnul e pentru fraieri ! Gândește-te câți oameni au citit acele cărți și cât de prost ești în comparație cu ei. Nu te simți prost? Atunci îți meriți soarta.

4.  Ieși din zona ta de confort. Se poate sa te fi intoxicat cu un singur gen și asta să te fi plictisit. Citește o carte dintr-un gen pe care nu l-ai mai abordat. Citește o carte scurtă sau light. Recitește o carte care ți-a plăcut. Fă cititul palpitant !  Citește cărți erotice cu voce tare într-un autobuz plin de bătrâni.

5.  Dacă nu merge nicicum. Ia o pauză. O pauză lungă. Ca mine. Treci de la a citi 50 de cărți pe an, la 3-5 chinuite. De fapt, dă-le naibii de cărți, apucă-te de trigonometrie. Astrofizică. Informatică economică. Croșetat șosete. Pălincă de Bihor. P.S: nu, nu face asta.

 

buzzfeed mi-a dat un șut în creier

12654113_822002317945430_9214938976190875563_n-min

Nu mi se întâmplă des să citesc ceva banal pe internet și să simt că mi-am luat un șut în creier.

Cum s-au petrecut lucrurile: citesc asta ^. secunda doi: mindblown. secunda trei: intru pe goodreads.

4 cărți la “currently-reading”:

Sophie’s World by Jostein Gaarder – ultima actualizare: 30 august 2015

The demolished man by Alfred Bester – ultima actualizare: 5 octombrie 2015

Inimi cicatrizate; întâmplări din irealitatea imediată de Max Blecher – ultima actualizare: 23 noiembrie 2015

Misery de Stephen King – ultima actualizare: 6 februarie 2016

Shiiiit.

În afară de Misery, care este cea mai recent adăugată, subconștientul meu știa că nu voi termina niciuna din cele 3 cărți din momentul în care le-am adăugat in raft. Am încercat să mă mint, inclusiv in dimineața aceasta, că TREBUIE să le termin. Adevărul e că NU TREBUIE. Și că cititorii, in general, au mania asta de a continua orice carte, oricât de puțin le place sau oricât de rău se joacă cu nervii lor.

Eu înțeleg psihologia din spatele chestiunii ăsteia, datorită laturii mele perfecținiste. E stresant să ai conștiința încărcată că ai lăsat un lucru neterminat, dar apoi mi se întâmplă asta:

intuiția mea spune nuuu, creierul meu de cititor spune daaa, uite, mai ai x pagini din asta, y pagini din asta, z pagini din astea, care adunate, dau atâtea pagini, atâtea pagini se pot citi în x timp, deci Julia, pierde-ți 3 zile citind cărți pe care nu mai vrei să le citești, numai pentru că… creier prost și cont bogat pe goodreads. 

Nu merită să investești timp în lucruri care nu îți fac plăcere. Chiar dacă e vorba de o carte. Da, lucrurile pot deveni mai bune pe parcurs. Nu, nu ai garanția că într-adevăr se va întâmpla asta. Si chestia asta se poate generaliza, nu e vorba numai despre cărți aici, ci de oricare alt hobby, pentru că – atenție – nu vorbesc despre sarcini obligatorii de la școală/serviciu, ci despre TIMPUL TĂU LIBER ȘI PREȚIOS.

Scriu asta pentru că mereu am 2-3 cărți “înmormântate” și e a doua oară când conștientizez treaba asta. Sper să fie și ultima.