de ce ar trebui să înveți #uncuvantpezi

Un cuvânt pe zi este un proiecțel pe care îl am în minte de mult timp. Desigur, conceptul nu este unul nou, nici original. Inspirația am găsit-o pe un site englezesc și primul lucru pe care l-am făcut a fost să verific dacă există așa ceva și în limba română. Am descoperit că au fost, de-a lungul anilor, multe tentative de campanii cu același scop, însă toate au fost abandonate în scurt timp. Așa că m-am decis să creez această pagină de Facebook și să fiu prima care ține în viață acest concept măcar 365 de zile.

În fiecare zi, timp de un an, voi urca o imagine cu un cuvânt din limba română alături de una dintre definițiile sale, unele cuvinte fiind prea complexe pentru a putea fi cuprinse într-o poză.

De ce ar trebui să înveți un cuvânt pe zi?

Pentru că nu avem o țară perfectă, dar avem o limbă frumoasă.

Pentru că îți îmbogățești vocabularul și îți antrenezi memoria în același timp.

Pentru că mă chinui să creez un conținut atrăgător, căruia să nu-ți fie rușine să-i dai share.

Pentru că toți folosim cuvinte pe care nu am avut niciodată curiozitatea să le căutăm în dicționar.

Pentru că e ușor. Trebuie doar să urmărești pagina de Facebook de aici sau contul de Instagram de aici. Voilà!

zi una de jale

comments

You Might Also Like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *