#clasicipepâine: 1-5 august | maraton de lectură

Știu că am zis că nu-mi plac maratoanele de lectură, pentru că nu mi se pare sănătos să te forțezi să citești ore întregi, însă am găsit pe Instagram unul interesant #clasicipepaine, organizat de @4fara15 și @adelina_traicu, și de mult mă gândesc să îi mai dau o șansă acestei provocări.

O să respect cerințele și să fac o prioritate din citit zilele acestea, dar fără să-mi dau viața peste cap pentru asta.

Nu vreau să beau cafea și să stau trează ca să citesc sau să continui o carte care nu-mi place doar ca să am termin maratonul.

Scopul meu este doar să citesc cât mai mult zilele acestea și, dacă se poate, să termin aceste 3 cărți pe care le-am ales. Fără stres 😀

Maratonul va avea loc între 1 și 5 august și cerințele sunt următoarele:

♠ O carte clasică scrisă de o femeie:

The bluest eye de Toni Morisson – 216 pagini

♣ O carte scrisă de un autor de culoare: 

Go tell it to the mountains de James Baldwin – 256 pagini

♦ O carte scrisă de un autor roman:

Marele singuratic de Marin Preda – 349 de pagini+ 15 de referințe critice – menționez că nu am citit Moromeții, dar în aceste referințe scrie că nu este o continuare, ci mai degrabă o reluare și un roman independent.

836 de pagini în total – am emoții, dar cred că mă descurc 😀

O să revin cu postări, aici sau pe Instagram.

cum să te îndrăgostești de citit

Într-un articol anterior am menționat câțiva autori și genuri literare care mi se par potrivite la început de drum, însă eu consider cititul constant un mod de viață. Nu mi se pare suficient să pui mâna pe o carte ca să te îndrăgostești de literatură dacă nu ai avut dintotdeauna o înclinație pentru cărți. E posibil să încerci la nesfârșit și nimic să nu te impresioneze vreodată.

Cum să te îndrăgostești de citit:

1.Uită ce ai învățat în școală. 

Cărțile nu trebuie să fie plictisitoare, să fie scrise în termeni pompoși sau să fie groase și să-ți consume zile întregi din viață.  

Uită traumele pe care ți le-a lăsat școala, când citeai în silă pasaje din cărți vechi, scrise într-un limbaj arhaic, care te plictiseau și pe care nu înțelegeai de ce le studiezi, pentru că erai un pui de om zgribulit în lume. Eu înțeleg cum e gândită programa, dar cred că ar trebui, măcar o dată pe semestru, să i se dea elevului șansa de a citi ceva mai modern, ce-l atrage pe el, nu o listă de lecturi obligatorii și una de lecturi suplimentare.    

 Aruncă un ochi pe aici, și pe aici– adică în câteva articole în care am mai scris despre cum cititul poate fi și fun, și scurt, și comic, și altfel.

2. Alege un domeniu care te interesează. 

Dacă zici că nu ai unul, nu te cred. Nu trebuie să citești clasici sau bestselleri. Nu trebuie nici măcar să citești beletristică. Cărțile non-fictive pot fi, de multe ori, mult mai utile. Ideea e să explorezi lucrurile care te interesează prin altceva decât articole de Wikipedia, rețele sociale sau prima căutare pe google, care e de cele mai multe ori un site foarte dubios. Nu cred că există subiect care să nu fi fost tratat deja într-o carte. 

3. Mai puțin internet și TV. 

Sau mai puțin orice alt lucru din viața ta care-ți consumă timp și nu-ți aduce nimic pozitiv

Toți avem mici adicții, internetul și televiziunea cred că sunt cele mai frecvente, timpul cam dispare când începem să scrollăm sau ne uităm la emisiunea preferată și nu prea realizăm câte ore din viață pierdem în felul acesta până când nu renunțăm la ele și ne gândim: acum ce?

Acum punem mâna pe o carte. Zece minute de citit în loc de scrollat azi, o jumătate de oră în loc de zapat mâine, și încetul cu încetul, poți înlocui o activitate nocivă cu una care poate o să-ți aducă serioase beneficii în timp. N-ai cum să dezvolți un obicei sau cum să te îndrăgostești de un lucru, dacă nu-i dedici timp. Și uneori trebuie să te și dezveți de obiceiurile care nu-ți mai folosesc. Un citat din Micul Prinț, care ilustrează perfect ceea ce vreau să zic:

It’s the time you have wasted for your rose that makes your rose so important.

#5daysof bullet journaling

Spuneam în articolul despre organizare că am încercat de multe ori să mă țin de un bullet journal și nu am reușit din cauza faptului că sunt o perfecționistă de-o prostie rară, și la fiecare mică greseală, rupeam pagina și o luam de la capăt.  

Am zis să îi dau o ultimă șansă acestui tip de jurnal pentru 5 zile, apoi să stabilesc definitiv dacă e sau nu de mine, pentru că nu vreau să mai jumulesc agende în viitor tot încercând să mă leg de chestia asta. 

Scrollam reddit-ul și mă uitam cu ciudă la sutele de layout-uri perfecte de bullet journal si mi-am dat seama că uitându-te toată ziua la astfel de fotografii uiți adevaratul scop al unui astfel de jurnal:  

te ajutete organizezi. 

Ce trebuie să știe cineva înainte să se apuce de bullet journal, în special dacă are creierul stricat, ca mine: 

Este jurnalul tău!

Așa că faci ce vrei cu el. Motivul pentru care majoritatea își desenează bujo-urile ar trebui să fie unul terapeutic. Să-ți planifici viața în timp ce creezi ceva frumos este relaxant și este sănătos să ai activități creative. Însă comunitățile online au transformat încă un lucru simplu și frumos într-un efort disperat de a strânge like-uri și de aici mult perfecționism, puțină utilitate.  

Este un instrument.

Foarte rar o sa vezi un bujo minimalist si util, strict organizatoric. Dar inițial a fost conceput strict pentru asta. Ca să ai un bujo nu trebuie să fii o fire extraordinar de artistică, să înveți caligrafie și să desenezi zilnic. Astea sunt doar opționale.

Poți să măsori ce ai tu chef în ce fel ai tu chef, dar un astfel de jurnal ar trebui sa-ti simplifice viata, nu să-ți umple timpul cu tabele inutile, nu să-ți analizeze viața în detalilu. Părerea mea. Cu toate astea:

Nu există reguli. Sau limite.

Deci, este Bullet Journal pentru mine? 

Nu. 

Cu toate că ador ideea, aproape în fiecare zi am uitat de el.

Cu toate că-mi place să bifez liste, nu m-a motivat în niciun fel să-mi mișc popoul, zilele astea am făcut orice altceva, dar nu ce era pe liste.

Abia am găsit layout potrivit pentru nevoile mele, pentru că deja am OneNote și toate nebuniile de care vorbeam în articolul trecut. Și mi-am imaginat cum ar fi să fac tot ce fac în OneNote pe hârtie, de cât spațiu aș avea nevoie să depozitez atâtea agende…. nu, mulțumesc.

Îmi place ideea de TOP 3 task-uri importante zilnic, dar o s-o aplic în bujo-ul meu digital, pentru că acolo mi-e mai confortabil.

Admir persoanele care au răbdare și ambiție să se țină de așa ceva, și mai ales cele care reușesc să le facă să arate atât de artistic, pentru că eu nu pot. Și o să mă holbez în continuare la orice thread, hashtag, postare, video în care se menționează bullet journal-ul pentru că nu am limite la prostie 🙂

Am creat un board de bujo-uri minimaliste din care m-am inspirat zilele trecute aici.

prima carte

Nu de mult mi-a cerut o recomandare de carte o persoană care nu citește, însă crede ca ,,ar fi cazul sa se apuce”.

Mi s-a părut o întrebare bună. Ce carte recomanzi unei persoane fără experiență literară? Pentru că vrei, totuși, să-i faci o impresie bună, nu să o plictisești sau să o sperii cu un Kafka sau un Dostoievski.

Prima autoare care mi-a venit în minte a fost, desigur, Agatha Christie. Mi se pare chiar perfect să începi cu Zece negri mititei – și asta e cartea pe care i-am recomandat-o și persoanei respective. Pentru că e o carte scurtă, ușoară de parcurs cu o poveste care te ține în suspans. Dar nici celelalte cărți ale ei nu sunt mai prejos.

Alte cărți pe care simt că le pot recomanda oricui și că au șanse foarte puține să dezamăgească sunt Flori pentru Algernon de Daniel Keyes și Fahrenheit 451 de Ray Bradbury – cărți fără vârstă despre care nu am auzit niciodată o părere negativă și singurele pe care am curaj să le ofer vreodată cadou. 

Cred că e destul de vizibil în general că nu-mi plac cărțile comerciale, cărțile care sunt la modă, dar nu înțeleg de ce se bagatelizează atât de mult consumatorii lor, pentru că până la urmă toți începem de undeva.

Dacă aș întreba 100 de cititori care a fost prima lor carte citită, chiar dacă răspunsurile ar fi foarte diferite, majoritatea ar spune ori o carte din copilărie sau programa școlară, ori o carte de un autor clasic sau mainstream. Gusturile se formează în timp, așa că mi se pare normal ca la început să alegi cărțile care sunt cât mai accesibile – cărțile cu care intri cel mai ușor în contact.

Mie cărțile polițiste, pline de mistere, crime, nebunie, fantezie mi se par cele mai potrivite ca lecturi de început, dar știu multe persoane cărora le-a aprins pasiunea pentru lectură autori precum Coelho. Autori care nu sunt prea agreați de ”cititorii cu experiență”, autori care scriu ,,maculatură” și ,,sunt o pierdere de timp”. O regulă, care ar trebui să fie valabilă pentru absolut toată lumea: citește doar ce ai tu chef. Începe de unde vrei tu și continuă tot așa, pentru că cititul e o activitate care ar trebui să-ți facă plăcere, nu este un concurs. Iar unele persoane poate au o înclinație spre literatură și pot începe de oriunde, dar pe altele prima carte citită de bună voie poate să le descurajeze complet dacă au norocul să pună mână din prima pe ”Ulise”.

Cărțile pe care le înșir în articolul ăsta sunt ușoare și, în mare parte, scurte. Nu pentru că persoanele care nu citesc n-ar putea înțelege cine știe ce subiecte, dar cititul necesită concentrare, un ,,mușchi” pe care dacă nu îl ai antrenat, n-o să te lase să duci o carte greoaie la bun sfârșit.

Dacă vrei să te apuci de citit și ai nevoie de mai multă căutare, poate îți atrage atenția un titlu de aici.

Cărți pe care le recomand, dar în funcție de genuri literare, teme, subiecte etc. Și da, sunt cărți cunoscute pentru cititori, în general, dar pentru o persoană care nu citește s-ar putea să fie niște titluri noi

Fantezie, paranormal, magie – Cartea cimitirului de Neil Gaiman. Serii: Harry Potter, Percy Jackson, Lumea disc.

Science-fiction, experimente, monștri – Frankenstein de Marry Shelley, Umbră de John Saul. Serii: Jocul lui Ender, Dune – asta nu este o serie scurtă și nici ușoară, dar am observat că era preferata multora când eram prin adolescență.

Tot science fiction, dar cu roboți și extratereștri: Cronici marțiene de Ray Bradbury, Ciberiada de Stanislaw Lem, seria Roboți de Isaac Asimov.

Călătorii în timp: Mașina Timpului de H.G. Wells, Abatorul 5 de Kurt Vonnegut, Un yankeu la curtea regelui Arthur de Mark Twain.

Mister, crimă, nebunie – Câinele din Baskerville de Arthur Conan Doyle, Parfumul de Patrick Suskind, Colecționarul de John Fowles, Dr. Jekyll and Mr. Hyde de Stevenson, Ciuleandra de Liviu Rebreanu. Serii: Hannibal Lecter. Și Fjallbacka de Camilla Lackberg.

Serii distopice: Jocurile foamei, Divergent, Labirintul. 

Drame psihologice – Leandrul alb de Janet Fitch și toate cărțile de Gillian Flynn.

Clasice – Șoareci și oameni de Steinbeck, Grădina secretă de Burnett, Singur pe lume de Malot. 

Scurte și filosofice – toate cărțile Ameliei Nothomb. Și Lumea Sofiei de Gaarder pentru o introducere în istoria filosofiei.

Cu romanele de dragoste nu le am, dar primul roman serios citit de mine a fost Jane Eyre de Charlotte Bronte :D.

Important e să alegi un titlu dintr-un gen care te atrage. Restul vine de la sine. 

listă de cărți preferate

Mă uitam prin bibliotecă și mi-am dat seama câte dintre cărțile pe care le consideram preferatele mele în trecut, îmi sunt atât de indiferente acum.

Dacă citești constant, e cam imposibil să păstrezi o listă de cărți preferate intactă sau să privești cărți citite acum câțiva ani cu aceiași ochi.

Așa că asta e o listă cu preferatele mele în 2020

  1. Deșertul tătarilor, Buzzati – izolare, așteptare, amânare – citită în 2019
  2. De două mii de ani, Sebastian – jurnalul unui evreu –  citită în 2020
  3. Foamea, Hamsun – un artist al foamei, dar nu al lui Kafka – citită în 2018
  4. Rinocerii, Ionesco – piesă de teatru, absurd, politic – citită în 2019
  5. Inimă de câine, Bulgakov – SF, un Frankenstein rusesc, grotesc – citită în 2016
  6. De ce fierbe copilul în mămăligă, Veternyi – lumea circului, acrobații mintale – citită în 2020
  7. Ciuleandra, Rebreanu – crimă, dans, nebunie – citită în 2019
  8. Copiii lui Hansen, Spahic – un studiu al leprei – citită în 2018

Descrierile sunt succinte pentru că am mai vorbit sau voi mai vorbi despre ele, nu are rost să intru în detalii.

Ar mai fi, dar am ales cărțile care îmi vin cel mai des în minte când mi se cere o recomandare sau când se discută despre cărți bune. 

Cu toate astea, parcă nu-mi place ideea de carte preferată. Poate pentru că mi-e greu să aleg sau pentru că mă deprimă faptul că mintea noastră e finită și că uităm, că lucrurile se schimbă, chiar dacă se schimbă în bine de multe ori, pentru că dacă mă uit la ce cărți am dat steluțe acum 8 ani…. mă apucă râsul :D.

Nu știu, dar sper ca peste un an sau cinci să găsesc postarea asta total întâmplător și să mă minunez de câte lucruri s-au schimbat sau câte au rezistat în timp.

există cărți cărora le-a trecut vremea?

Anul trecut am citit o carte clasică pentru copii, Pânza lui Charlotte, și m-a cam pus pe gânduri. Mi-am dat seama că sunt multe cărți pe care nu le-am citit sau nu-mi amintesc să le fi citit la vremea la care ar fi trebuit, deși le-am avut mereu prezente pe o listuță într-un colț al minții. 

Aceasta este o postare deschisă, unde o să adaug în timp cărți pe care ar fi trebuit să le citesc în copilărie, adolescență etc. Genul acela de cărți pe care le-a citit toată lumea în afară de mine. Iar când rămân în pană de idei de lectură, o să arunc un ochi pe aici.

Cărțile au vârstă? Voi ce ziceți?

Literatură română 

Cartea cu Apolor, Gellu Naum

Cireșarii (1-6 volume), Constantin Chiriță

Din lumea celor care nu cuvântă, Emil Gârleanu

Recreatia mare, Mircea Sântimbreanu

Toate pânzele sus!, Radu Tudoran

Literatură universală 

Grădina secretă, Frances Hodgson Burnett 

Anna din Green Gables, Lucy Maud Montgomery

Comoara din insulă, Robert Louis Stevenson 

Colț alb, Jack London

Robinson Crusoe, Daniel Defoe

Călătoriile lui Gulliver, Jonathan Swift

Contele de Monte-Cristo, Jesse Horn

Don Quijote de la Mancha, Miguel De Cervantes

Matilda, Roald Dahl

Winnetou, Karl May

David Copperfield, Charles Dickens

Coliba unchiului Tom, Harriet Beecher Stowe

Un yankeu la curtea regelui Arthur, Mark Twain

Castelul din Carpați, Jules Verne

Cei trei mușchetari, Alexandre Dumas

Mândrie și prejudecată, Jane Austen

La răscruce de vânturi, Emily Bronte

Morcoveata, Jules Renard

Ivanhoe, Walter Scott

ce am citit în 2020 până acum

O scurtă trecere în revistă a ceea ce am citit anul acesta, din ianuarie și până acum.

Anul 2020 a început foarte bine, în ianuarie am început 5 cărți, dintre care două sunt printre cele mai bune cărți citite anul acesta până acum: De două mii de ani... de Mihail Sebastian, care e singura de 5 steluțe de până acum și De ce fierbe copilul în mămăligă de Aglaja Veteranyi, pe care nu o s-o uit prea ușor și despre care o să detaliez în alte articole.

Am citit și continuarea cărții Aglajei, Raftul cu ultimele suflări, care față de prima, mi s-a părut confuză și nu m-a impresionat la fel de tare. 2/5

Tot luna aceasta am terminat și Victoria de Knut Hamsun, nu a fost la fel de interesantă ca Foamea sau Pan, dar a fost la fel de tragică. Mister, o iubire neîmplinită și puțin absurd, 3/5.

În februarie am citit o piesă de teatru de Oscar Wilde și am ascultat și varianta ei radiofonică aici. 

Anul trecut în februarie abandonasem o grămadă de cărți la care mi-am promis că o să revin, lista e aici, vreau să zic că nu m-am reapucat de niciuna și nici nu o s-o fac, pentru că mi-am pierdut interesul pentru ele și mi se pare amuzant că și uitasem de existența lor :)).

În martie am citit doar o carte de Herta Muller, care întotdeauna mi s-a părut o autoare pretențioasă. Într-adevăr, are un stil unic și nu simt că am înțeles cartea ei pe deplin, nu știu dacă am curaj să mai citesc și altceva de la ea prea curând. 3/5 pentru atmosfera lugrubră, tema oarecum originală, ciudățenia per totală a cărții.

În aprilie m-am apucat de aceste provocări. Am citit Milk & Honey, care a fost exact cum mă așteptam, de fapt chiar mai rea. Și un volum de Răzvan Țupa despre care nu vreau să-mi dau cu părerea.

Am ajuns la câteva concluzii:

  • nu înțeleg poezia post-modernistă
  • nu o să dau steluțe pe GoodReads autorilor români pentru că nu vreau să le stric notele doar pentru că nu înțeleg eu despre ce vorbesc ei acolo 
  • de fapt, înțeleg despre ce vorbesc ei acolo, dar nu mi se pare atât de interesant, nu rămân cu nimic după ce citesc un volum de poezie modernă și nu vorbesc doar de acest autor de la care am mai subliniat câte ceva, spun în general. poate nu sunt eu cea mai profundă persoană, se poate să fie asta, dar pentru mine sunt doar înșiruiri de cuvinte simple cu spațiu între ele, o grămadă de banalități care se vor a fi pretențioase. mi se par fără cap și fără coadă și toate-mi sună la fel. change my mind

Tot în aprilie am citit cele 10 cărți cu care mă lăudam în articolul ăsta. No, amu-i amu!

Am citit Electra de Sofocle, pentru că vreau să citesc încă două cărți care au legătură cu mitul acesta și am zis să încep cu începutul: Din jale se întruchipează Electra de O’Neill și Electra de Euripide.

Am citit Letters to a young poet de Rilke, o carte compusă din scrisorile reale trimise de autor unui tânăr student care voia să devină poet și îl admira foarte mult. Cu toate că scrisorile tânărului nu apar în carte, se poate observa prietenia care se leagă între cei doi pe parcursul ”discuției” lor despre artă și poezie, despre singurătate și inspirație și despre viața de artist, în general. Nu este o carte potrivită doar tinerilor poeți, cred că orice persoană creativă sau nesigură pe abilitățile ei ar avea ce să sublinieze prin ea 😀 

“Have patience with everything that remains unsolved in your heart.
…live in the question.”

Am citit Grădina secretă de Burnett, nu cred că are nevoie de introducere, e o carte clasică pentru copii după care s-a făcut și o ecranizare faimoasă, 4/5

Apropo de clasici, The sandman de Hoffman este o povestioară peste care am dat efectiv din greșeală, nu știam nimic despre acest mit și în timp ce citeam, mi-am dat seama că despre asta este melodia Enter Sandman de la Metallica. Ascult melodia aceea de jumătate de viață și nu știam că e bazată pe o poveste publicată în 1816… rușine mie.

Am citit o carte de Brian Tracy, self-help, și ca de obicei, nu am aflat absolut nimic nou din ea. Cum am mai zis, cărțile self-help pot fi utile dacă n-ai mai citit niciodată așa ceva. În toate se repetă cam aceleași idei. Cartea este despre managementul timpului și autorul este destul de apreciat în general, dacă interesează pe cineva, se numește Controlează-ți timpul, controlează-ți viața.

Cea mai proastă carte de anul acesta, Franny și Zooey de Salinger. Două personaje antipatice, arogante și plictisitoare care au un dialog continuu și foarte dramatic despre nimic. I-am dat o steluță din toată inima.

În mai am citit puțină filosofie, poezie, un eseu feminist și un roman de dragoste. Despre roman voi mai vorbi. A room of one’s own de Virginia Woolf mi se pare un eseu important de studiat și de fluturat prin fața misoginilor care se întreabă adesea de ce femeile nu au adus mari contribuții în societate până acum 2 secole. Și răspunsul este simplu, pentru că nu li s-a permis. Însă Woolf intră serios în subiect, vorbește despre femeia în ficțiune, despre ce condiționează geniul și ajunge chiar să-și imagineze ce s-ar fi întâmplat dacă Shakespeare ar fi avut o soră la fel de talentată ca el, ar fi avut același succes? 😀

În luna iunie nu am citit aproape nimic și cu provocările am rămas puțin în urmă. Am terminat Omul care își confunda soția cu o pălărie, o carte scrisă de neurologul Oliver Sacks, despre cei mai ciudați pacienți ai lui. 4/5 – pentru că a fost foarte interesantă, în afară de Tourettte, n-am auzit de niciuna dintre tulburările despre care a vorbit și, este o carte în care nu se abuzează de termeni medicali, e ușor de citit și de înțeles, cred că de oricine.

Și săptămâna trecută m-am apucat de The Ickabog de J.K. Rowling, o poveste pe care a scris-o pentru copii în perioada izolării de coronavirus și care se poate citi online integral aici: www.theickabog.com

Cartea încă nu există în format fizic, o să apară în toamnă și am înțeles că va mai fi modificată în funcție de feedback-ul primit de la copii. Mi s-a părut interesantă ideea și faptul că au apărut capitolele săptămânal, ca un serial, dar am auzit târziu de ea, așa că sunt abia la capitolul 9. 

Acestea ar fi, în mare, cărțile citite anul acesta. Față de anii trecuți, am început să citesc mai multe cărți scrise de femei, citesc majoritatea cărților în engleză și momentan sunt interesată de clasici și de non-ficțiune. Voi?

Contul meu de GoodReads | Bookstagram-ul meu | Lista completă aici:

bookish facts about me

Am citit peste 300 de cărți și mi se par puține. 

Contrar așteptărilor,  tot m-a întrebat cinevaaici pe blog, dacă am și viață personală sau doar stau și citesc toată ziua, eu citesc câteva ore pe săptămână, uneori doar câteva ore pe lună. Citesc cărți scurte, deci le citesc dintr-un foc, nu mi-am format încă obiceul de-a citi zilnic. Cred că dacă aș fi avut o rutină de genul acesta, aș fi cititi dublu până acum 🙁   

Primul roman pe care l-am citit a fost Purgatoriul (Invidia) de Ștefan Berciu.  

Aveam în jur de 12 ani, și mi se pare foarte interesantă memoria asta umană, cum ține ea minte în detaliu o carte citită acum 12 ani, deși la momentul actual nu-mi amintesc subiectele multor cărți citite anul trecut nici dacă mă forțez puțin. 

Am un stil de viață prea minimalist ca  colecționez cărți. 

Prefer să le împrumut. Bibliotecile rulz. 

Ador să mă uit la cărți, dar nu țin atât de mult să le am. Eu îmi aleg următoarea carte foarte spontan și abandonez cărți foarte ușor, așa că nu vreau să investesc în cărți pe care apoi să nu le pot termina. Mi-am învățat lecția. Viața e prea scurtă ca să ți-o chinui cu cărți care nu-ți plac. Și apoi să te uiți cu dușmănie cum zac pe raft acolo, și să te gândești câte șaorma intrau în banii ăia… 

Singurele cărți pe care le-am păstrat sunt cele primite cadou de-a lungul anilor, pentru că au semnături și poezii scrise pe ele și-s amintiri drăguțe.  

Nu recitesc cărți aproape niciodată. 

Și ăsta e unul din motivele pentru care nu are rost nici să le cumpăr. Mi se pare că sunt prea multe cărți de citit în viața asta și nu are sens să citesc o carte (de ficțiune) de mai multe ori, mi se par infime șansele să descopăr lucruri noi la a doua lectură. Din contra, sunt destul de sigură că o carte care mi-a lăsat o impresie bună la prima lectură, la a doua ar putea să nu mai aibă niciun farmec, să mă plictisească și să mă facă să plâng. Eu nu risc! 

Sunt sigură că sunt cărți care merită recitite, dar încă nu știu care-s acelea. Probabil aș reciti cărți de non-ficțiune. 

Eu văd o carte ca pe o experiență, și cred că de asta nu simt nevoia nici să o dețin, nici să o recitesc, or prolly I’m just weird.  

Singura carte pe care am recitit-o de câteva ori până acum a fost Spuma zilelor de Boris Vian. Mi s-a părut mie genială la vremea respectivă, acum nu m-aș mai întoarce la ea.

 Îmi place  citesc cărți pomenite de autori prin alte cărți. 

 Am citit Muntele vrăjit pentru că a apărut în Pădurea norvegiană, de exemplu. 

Dar nu țin cont de recomandări. 

Foarte rar am citit cărți care mi-au fost recomandate, pentru că sincer, am un TBR cât casa, știu ce am de făcut.

Uneori am citit cărți menționate întâmplător în discuții de niște persoane care mă inspiră. Pentru că-mi place să fur meserie, sunt atentă la detalii și înregistrez tot, dacă o persoană pe care o admir menționează o carte, chiar și așa, în treacăt, iar în două secunde trece la altă idee, nu o să-mi iasă prea ușor din minte.  

Nu-mi place deloc ideea e de TOP.  

100 de cărți de citit, 1000 de filme de văzut…. Nu văd sensul lor, nu cred că poți judeca toate cărțile pe aceleași criterii, mai ales când vine vorba de literatură, care e atât de diferită și atât de subiectivă. 

Nu  uit la ecranizări (aproapeniciodată. 

Am văzut foarte puține, e interesant că poți vedea o carte prin ochii altcuiva, dar nu am eu răbdare să aud aceeași poveste de două ori și cu toate că nu vreau, chiar mă enervez când nu se respectă cartea.

Nu suport siropoșeniile, dulcegăriile, romantismul.

Nu pot să citesc romane de dragoste fără grețuri, schimonoseli și o voce foarte ironică în minte, așa că mă țin departe de așa ceva.

Ofer steluțe pe goodreads pe motive foarte superficiale. 

Eu nu am un sistem din ăsta, fix, de criterii de acordare a steluțelor. 

Dau 5 steluțe greu, dar în rest, nu prea-mi pasă. Dau o steluță dacă mă enervează, două steluțe dacă mi se pare ok, dar banală, trei steluțe dacă mi-a plăcut, patru steluțe dacă simt că i-a lipsit ceva, 5 steluțe dau doar dacă îmi place de la început până la sfarșit sau dacă e foarte originală și mă uimește prin ceva anume. De multe ori acel ceva e faptul că mă identific cu personajul, sentimentul acela ,,pff, cartea asta a fost scrisă pentru mine”.

Uneori taxez, în funcție de câte lucruri nu mi-au plăcut la carte. Un fel da: aha! și a mai fost și o scenă incestuoasă! -1!   

Sau, dacă aparțin ale aceluiași autor sau au o anumită temă pe care am mai regăsit-o și în altele, le compar între ele. Dau steluțele astea pe criterii emoționale, nu pe analize serioase, cum am zis și aici că am dat o stea în plus la Micul Prinț pentru că-mi plac vulpile :))))))).

Cam atât. Păreri? 😀

cărți abandonate

Există o categorie de cititori care afirmă sus și tare că ei nu au abandonat o carte niciodată și asta e mândria lor în viață. 

Când aud că cineva are ambiții atât de prostești, parcă mă văd pe mine acum 4 ani înainte să scriu articolul acesta

Adevărul e că mereu am abandonat cărți. Singurul lucru care s-a schimbat în ultimii ani e că nu mă mai stresez din cauza asta. 

Ca să pot abandona cărți fără să mă simt vinovată, a trebuit să scap de ideea asta cum că orice carte merită citită și să-mi dau seama că viața e scurtă (no shit, sherlock).

Oricât de pasionat ai fi de literatură, la un moment dat nu mai ai timp pentru cărți proaste și încerci să te organizezi în așa fel încât timpul pe care îl aloci cititului să nu fie o corvoadă. 

Există multe motive pentru care abandonez cărți. De obicei îmi dau seama de la bun început că nu o să termin o carte, dar îi mai dau o șansă și citesc acolo câteva pagini, cât să mă asigur că într-adevăr îmi displace, mă plictisește, mă enervează sau mi-e indiferentă și nu are rost să-mi mai pierd timpul cu ea.

Alteori se ajunge, din senin, la unul din subiectele la care am dezvoltat intoleranță (cum ar fi incestul, violurile, psihopații și lipsa lor de empatie, i don’t need this shit, sunt unele subiecte de care mi s-a acrit).

Uneori intru pe un grup pe Facebook, caut o carte, să văd dacă le-a creat și altora dificultăți și văd un comentariu ca ăsta: ah, autorul acela trebuie neapărat citit!!!

Un fel de-a spune: ce citior ești tu, dacă n-ai citit autorul ăla? ești fătălău?

Majoritatea oamenilor nu citesc nici măcar o carte pe an, eu de ce trebuie să citesc anumiți autori? Vezi-ți de treabă!

Cititul e un privilegiu, am mai zis. Și nu suport oamenii care fac din orice hobby un alt mod de a pune presiune pe ei sau pe alții. Pot să trăiesc și fără să citesc Marquez, Sade sau Joyce. Mă descurc și fără să înțeleg poezia postmodernistă. Pot să învăț destule și din cărțile pe care le abandonez.

Am un raft dedicat cărților abandonate pe goodreads, dar nu este complet. Câteva exemple:

Zenobia, Gellu Naum

Copii de aruncat, Ryu Murakami

Zei americani, Neil Gaiman

Femei singure, Cesare Pavese

Spre far, Virginia Woolf

Primăvara neagră, Henry Miller

Noaptea de sânziene, Mircea Eliade

Cine a trecut prin lecturile astea poate să intuiască destul de rapid de ce le-am abandonat. Poate o să mă întorc cândva la ele, poate nu. Poate o să citesc alte cărți de acești autori și o să-mi placă.

În orice caz, prefer să am o listă interminabilă de cărți abandonate decât zeci de cărți de o steluță.

Concluzie? E okay să abandonezi cărți, e okay să nu-ți placă autorul acela iubit de toată lumea, e okay să nu consideri că orice carte merită citită. Timpul tău, regulile tale. 

secrete ale goodreads

Recent am descoperit niște secțiuni noi pe Goodreads. Nu sunt chiar secrete, doar că nu sunt nici tocmai la vedere; nu-ți sar în ochi.

 Țin minte că în liceu am avut ca temă un eseu despre platforma socială preferată și am scris pagini întregi despre Goodreads, dar nu-mi amintesc să fi scris ceva legat de următoarele subpuncte. Nu știu dacă încă nu existau pe atunci și le-au adăugat ei între timp sau sunt efectiv chioară, pentru că multe îmi sunt complet noi :)) și am cont pe site-ul ăsta din 2012!

Știai că…?

1.Poți vedea câte cărți ai în comun cu prietenii tăi.

Și nu mă refer la clasica metodă de a te uita prin rafturile lui, mă refer la butonul acesta mic de ,,Compare books” pe care nu m-a dus capul să-l apăs până acum. 

2.  Are funcții în plus dacă e conectat la un Kindle.

Mă refer la Kindle Notes and Highlights, singurul motiv pentru care îmi pare rău că nu dețin unul. 

3. Poți vedea dacă ai dubluri în bibliotecă.

Pentru că se mai întâmplă să adaugi câte o carte în două ediții, fără să vrei, mai ales dacă ești zăpăcit/ă ca mine și ai +800 cărți, în limbi diferite.

4. Biblioteca personală.

Am văzut că multe persoane își fac raft special pentru cărțile pe care le au în bibliotecă (owned) sau exceluri direct, dar se pare că există și o pagină specială unde pot să îți înșiri achizițiile și starea în care sunt. Cred că poate fi utilă pentru colecționari.

5. Ai statistici detaliate.

Pe asta am mai folosit-o în trecut, dar mereu uit cum pot să ajung pe acea pagină, așa că ăsta e un reminder pentru mine mai mult :))

Și încă ceva, știați că putem pune statusuri pe Goodreads ca pe Facebook atunci când nu avem nicio carte la Currently reading? 😐

Older posts →