listă de cărți preferate

Mă uitam prin bibliotecă și mi-am dat seama câte dintre cărțile pe care le consideram preferatele mele în trecut, îmi sunt atât de indiferente acum.

Dacă citești constant, e cam imposibil să păstrezi o listă de cărți preferate intactă sau să privești cărți citite acum câțiva ani cu aceiași ochi.

Așa că asta e o listă cu preferatele mele în 2020

  1. Deșertul tătarilor, Buzzati – izolare, așteptare, amânare – citită în 2019
  2. De două mii de ani, Sebastian – jurnalul unui evreu –  citită în 2020
  3. Foamea, Hamsun – un artist al foamei, dar nu al lui Kafka – citită în 2018
  4. Rinocerii, Ionesco – piesă de teatru, absurd, politic – citită în 2019
  5. Inimă de câine, Bulgakov – SF, un Frankenstein rusesc, grotesc – citită în 2016
  6. De ce fierbe copilul în mămăligă, Veternyi – lumea circului, acrobații mintale – citită în 2020
  7. Ciuleandra, Rebreanu – crimă, dans, nebunie – citită în 2019
  8. Copiii lui Hansen, Spahic – un studiu al leprei – citită în 2018

Descrierile sunt succinte pentru că am mai vorbit sau voi mai vorbi despre ele, nu are rost să intru în detalii.

Ar mai fi, dar am ales cărțile care îmi vin cel mai des în minte când mi se cere o recomandare sau când se discută despre cărți bune. 

Cu toate astea, parcă nu-mi place ideea de carte preferată. Poate pentru că mi-e greu să aleg sau pentru că mă deprimă faptul că mintea noastră e finită și că uităm, că lucrurile se schimbă, chiar dacă se schimbă în bine de multe ori, pentru că dacă mă uit la ce cărți am dat steluțe acum 8 ani…. mă apucă râsul :D.

Nu știu, dar sper ca peste un an sau cinci să găsesc postarea asta total întâmplător și să mă minunez de câte lucruri s-au schimbat sau câte au rezistat în timp.

există cărți cărora le-a trecut vremea?

Anul trecut am citit o carte clasică pentru copii, Pânza lui Charlotte, și m-a cam pus pe gânduri. Mi-am dat seama că sunt multe cărți pe care nu le-am citit sau nu-mi amintesc să le fi citit la vremea la care ar fi trebuit, deși le-am avut mereu prezente pe o listuță într-un colț al minții. 

Aceasta este o postare deschisă, unde o să adaug în timp cărți pe care ar fi trebuit să le citesc în copilărie, adolescență etc. Genul acela de cărți pe care le-a citit toată lumea în afară de mine. Iar când rămân în pană de idei de lectură, o să arunc un ochi pe aici.

Cărțile au vârstă? Voi ce ziceți?

Literatură română 

Cartea cu Apolor, Gellu Naum

Cireșarii (1-6 volume), Constantin Chiriță

Din lumea celor care nu cuvântă, Emil Gârleanu

Recreatia mare, Mircea Sântimbreanu

Toate pânzele sus!, Radu Tudoran

Literatură universală 

Grădina secretă, Frances Hodgson Burnett 

Anna din Green Gables, Lucy Maud Montgomery

Comoara din insulă, Robert Louis Stevenson 

Colț alb, Jack London

Robinson Crusoe, Daniel Defoe

Călătoriile lui Gulliver, Jonathan Swift

Contele de Monte-Cristo, Jesse Horn

Don Quijote de la Mancha, Miguel De Cervantes

Matilda, Roald Dahl

Winnetou, Karl May

David Copperfield, Charles Dickens

Coliba unchiului Tom, Harriet Beecher Stowe

Un yankeu la curtea regelui Arthur, Mark Twain

Castelul din Carpați, Jules Verne

Cei trei mușchetari, Alexandre Dumas

Mândrie și prejudecată, Jane Austen

La răscruce de vânturi, Emily Bronte

Morcoveata, Jules Renard

Ivanhoe, Walter Scott

ce am citit în 2020 până acum

O scurtă trecere în revistă a ceea ce am citit anul acesta, din ianuarie și până acum.

Anul 2020 a început foarte bine, în ianuarie am început 5 cărți, dintre care două sunt printre cele mai bune cărți citite anul acesta până acum: De două mii de ani... de Mihail Sebastian, care e singura de 5 steluțe de până acum și De ce fierbe copilul în mămăligă de Aglaja Veteranyi, pe care nu o s-o uit prea ușor și despre care o să detaliez în alte articole.

Am citit și continuarea cărții Aglajei, Raftul cu ultimele suflări, care față de prima, mi s-a părut confuză și nu m-a impresionat la fel de tare. 2/5

Tot luna aceasta am terminat și Victoria de Knut Hamsun, nu a fost la fel de interesantă ca Foamea sau Pan, dar a fost la fel de tragică. Mister, o iubire neîmplinită și puțin absurd, 3/5.

În februarie am citit o piesă de teatru de Oscar Wilde și am ascultat și varianta ei radiofonică aici. 

Anul trecut în februarie abandonasem o grămadă de cărți la care mi-am promis că o să revin, lista e aici, vreau să zic că nu m-am reapucat de niciuna și nici nu o s-o fac, pentru că mi-am pierdut interesul pentru ele și mi se pare amuzant că și uitasem de existența lor :)).

În martie am citit doar o carte de Herta Muller, care întotdeauna mi s-a părut o autoare pretențioasă. Într-adevăr, are un stil unic și nu simt că am înțeles cartea ei pe deplin, nu știu dacă am curaj să mai citesc și altceva de la ea prea curând. 3/5 pentru atmosfera lugrubră, tema oarecum originală, ciudățenia per totală a cărții.

În aprilie m-am apucat de aceste provocări. Am citit Milk & Honey, care a fost exact cum mă așteptam, de fapt chiar mai rea. Și un volum de Răzvan Țupa despre care nu vreau să-mi dau cu părerea.

Am ajuns la câteva concluzii:

  • nu înțeleg poezia post-modernistă
  • nu o să dau steluțe pe GoodReads autorilor români pentru că nu vreau să le stric notele doar pentru că nu înțeleg eu despre ce vorbesc ei acolo 
  • de fapt, înțeleg despre ce vorbesc ei acolo, dar nu mi se pare atât de interesant, nu rămân cu nimic după ce citesc un volum de poezie modernă și nu vorbesc doar de acest autor de la care am mai subliniat câte ceva, spun în general. poate nu sunt eu cea mai profundă persoană, se poate să fie asta, dar pentru mine sunt doar înșiruiri de cuvinte simple cu spațiu între ele, o grămadă de banalități care se vor a fi pretențioase. mi se par fără cap și fără coadă și toate-mi sună la fel. change my mind

Tot în aprilie am citit cele 10 cărți cu care mă lăudam în articolul ăsta. No, amu-i amu!

Am citit Electra de Sofocle, pentru că vreau să citesc încă două cărți care au legătură cu mitul acesta și am zis să încep cu începutul: Din jale se întruchipează Electra de O’Neill și Electra de Euripide.

Am citit Letters to a young poet de Rilke, o carte compusă din scrisorile reale trimise de autor unui tânăr student care voia să devină poet și îl admira foarte mult. Cu toate că scrisorile tânărului nu apar în carte, se poate observa prietenia care se leagă între cei doi pe parcursul ”discuției” lor despre artă și poezie, despre singurătate și inspirație și despre viața de artist, în general. Nu este o carte potrivită doar tinerilor poeți, cred că orice persoană creativă sau nesigură pe abilitățile ei ar avea ce să sublinieze prin ea 😀 

“Have patience with everything that remains unsolved in your heart.
…live in the question.”

Am citit Grădina secretă de Burnett, nu cred că are nevoie de introducere, e o carte clasică pentru copii după care s-a făcut și o ecranizare faimoasă, 4/5

Apropo de clasici, The sandman de Hoffman este o povestioară peste care am dat efectiv din greșeală, nu știam nimic despre acest mit și în timp ce citeam, mi-am dat seama că despre asta este melodia Enter Sandman de la Metallica. Ascult melodia aceea de jumătate de viață și nu știam că e bazată pe o poveste publicată în 1816… rușine mie.

Am citit o carte de Brian Tracy, self-help, și ca de obicei, nu am aflat absolut nimic nou din ea. Cum am mai zis, cărțile self-help pot fi utile dacă n-ai mai citit niciodată așa ceva. În toate se repetă cam aceleași idei. Cartea este despre managementul timpului și autorul este destul de apreciat în general, dacă interesează pe cineva, se numește Controlează-ți timpul, controlează-ți viața.

Cea mai proastă carte de anul acesta, Franny și Zooey de Salinger. Două personaje antipatice, arogante și plictisitoare care au un dialog continuu și foarte dramatic despre nimic. I-am dat o steluță din toată inima.

În mai am citit puțină filosofie, poezie, un eseu feminist și un roman de dragoste. Despre roman voi mai vorbi. A room of one’s own de Virginia Woolf mi se pare un eseu important de studiat și de fluturat prin fața misoginilor care se întreabă adesea de ce femeile nu au adus mari contribuții în societate până acum 2 secole. Și răspunsul este simplu, pentru că nu li s-a permis. Însă Woolf intră serios în subiect, vorbește despre femeia în ficțiune, despre ce condiționează geniul și ajunge chiar să-și imagineze ce s-ar fi întâmplat dacă Shakespeare ar fi avut o soră la fel de talentată ca el, ar fi avut același succes? 😀

În luna iunie nu am citit aproape nimic și cu provocările am rămas puțin în urmă. Am terminat Omul care își confunda soția cu o pălărie, o carte scrisă de neurologul Oliver Sacks, despre cei mai ciudați pacienți ai lui. 4/5 – pentru că a fost foarte interesantă, în afară de Tourettte, n-am auzit de niciuna dintre tulburările despre care a vorbit și, este o carte în care nu se abuzează de termeni medicali, e ușor de citit și de înțeles, cred că de oricine.

Și săptămâna trecută m-am apucat de The Ickabog de J.K. Rowling, o poveste pe care a scris-o pentru copii în perioada izolării de coronavirus și care se poate citi online integral aici: www.theickabog.com

Cartea încă nu există în format fizic, o să apară în toamnă și am înțeles că va mai fi modificată în funcție de feedback-ul primit de la copii. Mi s-a părut interesantă ideea și faptul că au apărut capitolele săptămânal, ca un serial, dar am auzit târziu de ea, așa că sunt abia la capitolul 9. 

Acestea ar fi, în mare, cărțile citite anul acesta. Față de anii trecuți, am început să citesc mai multe cărți scrise de femei, citesc majoritatea cărților în engleză și momentan sunt interesată de clasici și de non-ficțiune. Voi?

Contul meu de GoodReads | Bookstagram-ul meu | Lista completă aici:

bookish facts about me

Am citit peste 300 de cărți și mi se par puține. 

Contrar așteptărilor,  tot m-a întrebat cinevaaici pe blog, dacă am și viață personală sau doar stau și citesc toată ziua, eu citesc câteva ore pe săptămână, uneori doar câteva ore pe lună. Citesc cărți scurte, deci le citesc dintr-un foc, nu mi-am format încă obiceul de-a citi zilnic. Cred că dacă aș fi avut o rutină de genul acesta, aș fi cititi dublu până acum 🙁   

Primul roman pe care l-am citit a fost Purgatoriul (Invidia) de Ștefan Berciu.  

Aveam în jur de 12 ani, și mi se pare foarte interesantă memoria asta umană, cum ține ea minte în detaliu o carte citită acum 12 ani, deși la momentul actual nu-mi amintesc subiectele multor cărți citite anul trecut nici dacă mă forțez puțin. 

Am un stil de viață prea minimalist ca  colecționez cărți. 

Prefer să le împrumut. Bibliotecile rulz. 

Ador să mă uit la cărți, dar nu țin atât de mult să le am. Eu îmi aleg următoarea carte foarte spontan și abandonez cărți foarte ușor, așa că nu vreau să investesc în cărți pe care apoi să nu le pot termina. Mi-am învățat lecția. Viața e prea scurtă ca să ți-o chinui cu cărți care nu-ți plac. Și apoi să te uiți cu dușmănie cum zac pe raft acolo, și să te gândești câte șaorma intrau în banii ăia… 

Singurele cărți pe care le-am păstrat sunt cele primite cadou de-a lungul anilor, pentru că au semnături și poezii scrise pe ele și-s amintiri drăguțe.  

Nu recitesc cărți aproape niciodată. 

Și ăsta e unul din motivele pentru care nu are rost nici să le cumpăr. Mi se pare că sunt prea multe cărți de citit în viața asta și nu are sens să citesc o carte (de ficțiune) de mai multe ori, mi se par infime șansele să descopăr lucruri noi la a doua lectură. Din contra, sunt destul de sigură că o carte care mi-a lăsat o impresie bună la prima lectură, la a doua ar putea să nu mai aibă niciun farmec, să mă plictisească și să mă facă să plâng. Eu nu risc! 

Sunt sigură că sunt cărți care merită recitite, dar încă nu știu care-s acelea. Probabil aș reciti cărți de non-ficțiune. 

Eu văd o carte ca pe o experiență, și cred că de asta nu simt nevoia nici să o dețin, nici să o recitesc, or prolly I’m just weird.  

Singura carte pe care am recitit-o de câteva ori până acum a fost Spuma zilelor de Boris Vian. Mi s-a părut mie genială la vremea respectivă, acum nu m-aș mai întoarce la ea.

 Îmi place  citesc cărți pomenite de autori prin alte cărți. 

 Am citit Muntele vrăjit pentru că a apărut în Pădurea norvegiană, de exemplu. 

Dar nu țin cont de recomandări. 

Foarte rar am citit cărți care mi-au fost recomandate, pentru că sincer, am un TBR cât casa, știu ce am de făcut.

Uneori am citit cărți menționate întâmplător în discuții de niște persoane care mă inspiră. Pentru că-mi place să fur meserie, sunt atentă la detalii și înregistrez tot, dacă o persoană pe care o admir menționează o carte, chiar și așa, în treacăt, iar în două secunde trece la altă idee, nu o să-mi iasă prea ușor din minte.  

Nu-mi place deloc ideea e de TOP.  

100 de cărți de citit, 1000 de filme de văzut…. Nu văd sensul lor, nu cred că poți judeca toate cărțile pe aceleași criterii, mai ales când vine vorba de literatură, care e atât de diferită și atât de subiectivă. 

Nu  uit la ecranizări (aproapeniciodată. 

Am văzut foarte puține, e interesant că poți vedea o carte prin ochii altcuiva, dar nu am eu răbdare să aud aceeași poveste de două ori și cu toate că nu vreau, chiar mă enervez când nu se respectă cartea.

Nu suport siropoșeniile, dulcegăriile, romantismul.

Nu pot să citesc romane de dragoste fără grețuri, schimonoseli și o voce foarte ironică în minte, așa că mă țin departe de așa ceva.

Ofer steluțe pe goodreads pe motive foarte superficiale. 

Eu nu am un sistem din ăsta, fix, de criterii de acordare a steluțelor. 

Dau 5 steluțe greu, dar în rest, nu prea-mi pasă. Dau o steluță dacă mă enervează, două steluțe dacă mi se pare ok, dar banală, trei steluțe dacă mi-a plăcut, patru steluțe dacă simt că i-a lipsit ceva, 5 steluțe dau doar dacă îmi place de la început până la sfarșit sau dacă e foarte originală și mă uimește prin ceva anume. De multe ori acel ceva e faptul că mă identific cu personajul, sentimentul acela ,,pff, cartea asta a fost scrisă pentru mine”.

Uneori taxez, în funcție de câte lucruri nu mi-au plăcut la carte. Un fel da: aha! și a mai fost și o scenă incestuoasă! -1!   

Sau, dacă aparțin ale aceluiași autor sau au o anumită temă pe care am mai regăsit-o și în altele, le compar între ele. Dau steluțele astea pe criterii emoționale, nu pe analize serioase, cum am zis și aici că am dat o stea în plus la Micul Prinț pentru că-mi plac vulpile :))))))).

Cam atât. Păreri? 😀

cărți abandonate

Există o categorie de cititori care afirmă sus și tare că ei nu au abandonat o carte niciodată și asta e mândria lor în viață. 

Când aud că cineva are ambiții atât de prostești, parcă mă văd pe mine acum 4 ani înainte să scriu articolul acesta

Adevărul e că mereu am abandonat cărți. Singurul lucru care s-a schimbat în ultimii ani e că nu mă mai stresez din cauza asta. 

Ca să pot abandona cărți fără să mă simt vinovată, a trebuit să scap de ideea asta cum că orice carte merită citită și să-mi dau seama că viața e scurtă (no shit, sherlock).

Oricât de pasionat ai fi de literatură, la un moment dat nu mai ai timp pentru cărți proaste și încerci să te organizezi în așa fel încât timpul pe care îl aloci cititului să nu fie o corvoadă. 

Există multe motive pentru care abandonez cărți. De obicei îmi dau seama de la bun început că nu o să termin o carte, dar îi mai dau o șansă și citesc acolo câteva pagini, cât să mă asigur că într-adevăr îmi displace, mă plictisește, mă enervează sau mi-e indiferentă și nu are rost să-mi mai pierd timpul cu ea.

Alteori se ajunge, din senin, la unul din subiectele la care am dezvoltat intoleranță (cum ar fi incestul, violurile, psihopații și lipsa lor de empatie, i don’t need this shit, sunt unele subiecte de care mi s-a acrit).

Uneori intru pe un grup pe Facebook, caut o carte, să văd dacă le-a creat și altora dificultăți și văd un comentariu ca ăsta: ah, autorul acela trebuie neapărat citit!!!

Un fel de-a spune: ce citior ești tu, dacă n-ai citit autorul ăla? ești fătălău?

Majoritatea oamenilor nu citesc nici măcar o carte pe an, eu de ce trebuie să citesc anumiți autori? Vezi-ți de treabă!

Cititul e un privilegiu, am mai zis. Și nu suport oamenii care fac din orice hobby un alt mod de a pune presiune pe ei sau pe alții. Pot să trăiesc și fără să citesc Marquez, Sade sau Joyce. Mă descurc și fără să înțeleg poezia postmodernistă. Pot să învăț destule și din cărțile pe care le abandonez.

Am un raft dedicat cărților abandonate pe goodreads, dar nu este complet. Câteva exemple:

Zenobia, Gellu Naum

Copii de aruncat, Ryu Murakami

Zei americani, Neil Gaiman

Femei singure, Cesare Pavese

Spre far, Virginia Woolf

Primăvara neagră, Henry Miller

Noaptea de sânziene, Mircea Eliade

Cine a trecut prin lecturile astea poate să intuiască destul de rapid de ce le-am abandonat. Poate o să mă întorc cândva la ele, poate nu. Poate o să citesc alte cărți de acești autori și o să-mi placă.

În orice caz, prefer să am o listă interminabilă de cărți abandonate decât zeci de cărți de o steluță.

Așadar, părerea mea este că e okay să abandonezi cărți, e okay să nu-ți placă autorul acela iubit de toată lumea, e okay să nu consideri că orice carte merită citită.

Nu se sfârșește lumea pentru că ai abandonat o carte. Chill.

secrete ale goodreads

Recent am descoperit niște secțiuni noi pe Goodreads. Nu sunt chiar secrete, doar că nu sunt nici tocmai la vedere; nu-ți sar în ochi.

 Țin minte că în liceu am avut ca temă un eseu despre platforma socială preferată și am scris pagini întregi despre Goodreads, dar nu-mi amintesc să fi scris ceva legat de următoarele subpuncte. Nu știu dacă încă nu existau pe atunci și le-au adăugat ei între timp sau sunt efectiv chioară, pentru că multe îmi sunt complet noi :)) și am cont pe site-ul ăsta din 2012!

Știai că…?

1.Poți vedea câte cărți ai în comun cu prietenii tăi.

Și nu mă refer la clasica metodă de a te uita prin rafturile lui, mă refer la butonul acesta mic de ,,Compare books” pe care nu m-a dus capul să-l apăs până acum. 

2.  Are funcții în plus dacă e conectat la un Kindle.

Mă refer la Kindle Notes and Highlights, singurul motiv pentru care îmi pare rău că nu dețin unul. 

3. Poți vedea dacă ai dubluri în bibliotecă.

Pentru că se mai întâmplă să adaugi câte o carte în două ediții, fără să vrei, mai ales dacă ești zăpăcit/ă ca mine și ai +800 cărți, în limbi diferite.

4. Biblioteca personală.

Am văzut că multe persoane își fac raft special pentru cărțile pe care le au în bibliotecă (owned) sau exceluri direct, dar se pare că există și o pagină specială unde pot să îți înșiri achizițiile și starea în care sunt. Cred că poate fi utilă pentru colecționari.

5. Ai statistici detaliate.

Pe asta am mai folosit-o în trecut, dar mereu uit cum pot să ajung pe acea pagină, așa că ăsta e un reminder pentru mine mai mult :))

Și încă ceva, știați că putem pune statusuri pe Goodreads ca pe Facebook atunci când nu avem nicio carte la Currently reading? 😐

#5daysof live blogging. | ziua 5

M-am gândit să marchez acest moment unic în istoria umanității printr-o serie de articole în care să vorbesc alandala.

Ziua 1. Ziua 2. Ziua 3. Ziua 4. Ziua 5 aici:

Reminder: CARANTINA NU E UN CONCURS DE PRODUCTIVITATE.

Dar azi mi-am dat seama că în luna aprilie am citit 10 cărți. Printre care și una de 330 pagini – n-am mai atins de mult o carte atât mare, pentru că short attention span. În 2019 recordul a fost doborât în luna septembrie, când am citit 7 cărți, așa că pentru mine e ceva wow că am făcut asta din greșeală :)).

În schimb, cel mai neproductiv lucru pe care am putut să-l fac a fost să descarc TikTok. 

Prima oră a fost traumatizantă, cum e orice colț de Internet în care se află români (mai ales că am fost întâmpinată de echipa ENAT, niște oameni de-un penibil cum n-a mai văzut pământul ăsta). Dar apoi am început să primesc numai postări personalizate, cu oameni din afară, și să mă simt ca pe Vine.

Scuza mea e că eu nu folosesc alte aplicații, am media de 5-7 minute pe Facebook și Instagam. Numai Twitter îmi mănâncă nopțile din când în când.

Nu recomand aplicația, pentru că odată ce începi să vezi numai rățuște și iepurași prin feed, it’s over. Nu mai are cine să te salveze. Aș putea să scriu un articol: mi-am făcut TikTok ca să-ți arăt de ce nu trebuie să-ți faci TikTok, dar am impresia că avem deja prea multe aplicații de socializare și atunci când mai apare câte una, nu mai avem curiozitatea aia, ca pe vremuri, să vedem ce-i cu ea. Ajungem pe acolo doar în cazuri extreme (ups).

Dar revenind la productivitate, o să-mi continui ideea din primul articol: nu ar trebui să ne stresăm suplimentar și cu ideea că nu suntem suficient de productivi, că nu ne putem concentra, că nu dăm randament, nu trebuie să ne mințim că suntem ok, pentru că suntem oameni, avem nevoie de socializare, de soare, de siguranța zilei de mâine și în momentul acesta nu trăim vremuri normale.

Și asta o spun eu, care sunt destul de introvertită, aproape schizoidă, puține lucruri mă bucură la fel de tare ca izolarea, liniștea și amânatul oricărui plan de a ieși din casă :)). 

Nu-mi plac oamenii plângăcioși și nu-mi place să văd lucruri negativiste în general, dar în perioada asta mă bucur când văd o persoană care nu pozează numai zâmbete pentru social media și își permite să fie vulnerabilă. Pentru că e sinceră. Și pentru că nu trăim vremuri normale.

Mă enervează cei exagerat de panicați, care smiorcăie de dimineața până seara, dar îi înțeleg și pe ei. Pentru că nu trăim vremuri normale. 

O să-mi dau o palmă cu piciorul dacă mai citesc o grăzăvie din asta: Shakespeare a scris King Lear când a izbucnit epidemia de ciumă! Newton a descoperit teoria gravității într-o perioadă de izolare! Și îndemnările: asta e șansa ta să scrii cartea aia!!! antrenează-te pentru maratonul ăla de alergare! uite cât timp ai și câte resurse are Internetul! apucă-te de programare!

Este fantastic dacă te poți adapta și reușești să faci tot ce-ți propui în perioada asta, dar dacă nu reușești, chill & no shame. Pentru că oricum nu știm cum va schimba pandemia asta lumea în următorul an… ce va mai conta și ce nu. 

Momentan e suficient să supraviețuim. 

Cineva mi-a spus că atmosfera din ultimele luni i se pare similară cu cea din Deșertul tătarilor – pentru că trăim în așteptare, singuri, într-o rutină îngrozitore, uitându-ne pe geam cum se uita Drogo spre deșert așteptând războiul…. sau să se întâmple ceva, orice. Eu mă simt mai mult ca-n Uzumaki, doar că în loc de spirale peste tot, văd COVID19 :)).

Am făcut mini-challenge-ul ăsta cu live blogging-ul pentru că în ultima vreme am avut tot felul de gânduri haotice și nu am găsit alt cadru în care să mi le exprim.

Recomand oricui să țină un jurnal, măcar în perioada asta, pe hârtie sau pe-un blog, nu contează. Pe lângă faptul că e terapeutic, cred că o să fie foarte interesant să ne citim gândurile după ce lumea o să revină la ”normal”. O să sune totul foarte distopic și o să avem cu ce să ne plictisim nepoții la bătrânețe. 

Tweet-ul zilei:

#5daysof live blogging | ziua 4

M-am gândit să marchez acest moment unic în istoria umanității printr-o serie de articole în care să vorbesc alandala.

Ziua 1. Ziua 2. Ziua 3. Ziua 4 aici:

Spuneam că rutina mea nu a fost afectată? Da, adică fac aproape aceleași lucruri în fiecare zi, dar mi-am dat azi seama că mie pandemia chiar mi-a dat viața peste cap. Cele mai multe planuri mi le făcusem fix pentru perioada martie – iulie, că mi s-a părut mie că atunci o să am mult timp liber ca să rezolv niște chestiuni…. și într-adevăr, am presimțit bine, am mult timp liber, dar toate planurile mele implicau ieșitul din casă :)).

Aseară am avut puțină febră și mi-am amintit de-o întrebare sensibilă pe care am văzut-o acum câteva zile: ce ați vrea să faceți dacă ieșiți bine din pandemia asta?

Aș vrea să nu mai amân, să risc mai mult și să scap, odată pentru totdeauna, de perfecționism, pentru că ăsta mi-a pus piedică toată viața.

Am amânat tot ce se putea amâna vreodată, cred că o să ajung la 100 de ani numai pentru că o să-mi fie lene să mor. Glumesc, nu-s chiar leneșă. Dar o să-mi procrastinez și moartea, sunt sigură.

Tot ce aveam eu de rezolvat în martie -iulie, ar fi fost pus la punct de mult, dacă nu aș fi așteptat momentul perfect, starea perfectă, data perfectă… 

Pe de altă parte, câteva dintre lucruri pe care le aveam de făcut în primăvară și le amânasem pentru toamnă au fost inspirate, m-au scutit de niște drumuri și bani aruncați aiurea înainte de pandemie, pentru că tot ce aveam pe listă s-a anulat. Își face și intuiția treaba, când nu râde de mine.

Învățături clișeice, care merită înșirate la nesfârșit până ni se fixează nouă, ăstora zăpăciți, în cap:

  • nu amâna. niciodată. nimic.
  • cel mai greu e să începi, deci important e să-ți aduni toată forța ca să faci asta, că restul vine de la sine
  • nu există perfect, nu trebuie să fii pregătit, nu trebuie să fie bine din prima – nici nu prea are cum să fie 

Dar ca să răspund mai punctual la întrebarea de mai sus, dacă o să se termine nebunia în vară, atâta vreau: picnic, un lan de floarea soarelui, citit sau pictat în aer liber, pentru că am așteptat prea mult soarele, simt că-i iarnă de câțiva ani.

Apropo de floarea-soarelui, nu prea i-am dat atenție până vara trecută, când am văzut aceste imagini de la Muzeul Van Gogh din Amsterdam, unde au fost plantate 125.000 de minunății din astea.

Ăsta e unul dintre locurile în care sper să ajung până la următoarea pandemie. 

Mă tot gândesc cum o să fie viața după 15 mai, dacă într-adevăr o să se termine carantina până atunci (sunt sceptică) și văd două variante:

  1. oamenii uită repede, așa cum fac de obicei, așa că o să se îmbulzescă peste tot, nu o să mai țină cont de nicio regulă de igienă sau bun simț, cazurile o să se înmulțească și cu asta o să vină un al doilea val de probleme
  2. oamenii o să iasă responsabil din casă și nu o să uite normele de igienă, o să evite spațiile aglomerate și o să păstreze distanța socială (1.5 m), o să poarte măști chirurgicale, nu o să-și pună mâinile pe față etc.

Cred că prima variantă o să domine. Mi se pare puțin utopică a doua, nu știu dacă sunt eu prea negativistă, dar când văd câți oameni trec pe strada mea fără niciun stres sau câți îți pun selfie-uri din parc, în timp ce eu zac aici ca proasta… meh.

Ar fi frumos să nu uităm că suntem în pandemie, chiar dacă nu ne amendează nimeni când ieșim din casă. 

Recomandare random de aplicație care să te ajute să fii productiv sau să petreci mai puțin timp pe telefon: Forest!

Este destul de populară, dar recomand varianta premium (pentru android, că pe ios nu cred că există free) pentru că…… plantează copaci reali prin Africa 😐

Acum că am aflat asta, mă simt șefa la productivitate. Adică eu în timp ce stau departe de telefon și-mi fac treaba, plantez și copaci prin Africa. Love it ♥ 

Anyway, mai ține cineva minte Un cuvânt pe zi? M-am uitat prin statistici și am făcut o listă cu cele mai apreciate cuvinte, adică cuvintele cele mai distribuite, care au avut cele mai multe vizualizări. Și sunt surprinsă de rezultate:

Patetic. Patriotard. Peripatetician. Nur. Șod. Becisnic. Reviviscență. Oniomanie. Cozeur. Siaj.  

Unele mă miră că au fost populare pentru că uitasem complet de ele.

Și încă o chestie legată de pagina asta, am observat că toate cuvintele care făc referire la stări emoționale negative sau boli psihice au avut tot așa, foarte multe aprecieri: angoasă, sciziune, acatafazie, degringoladă, alean, sucomba, defetism, supliciu etc.

De ce, lume???

Astăzi nu prea am subiecte despre care să aberez, așa că asta-i tot.

Tweet-ul zilei, cu direcție clară:

A, și încă ceva: R.I.P oameni care stau la bloc și au pisici în călduri în perioada asta. 

#5daysof live blogging! | ziua 3

M-am gândit să marchez acest moment unic în istoria umanității printr-o serie de articole în care să vorbesc alandala.

Ziua 1. Ziua 2. Ziua 3 aici:

Se vede că stă lumea acasă, de câteva zile a descoperit Internetul dalgona coffee și a explodat. Nu cred că ar fi ajuns virală în alt context pentru că, cel puțin mie, nu mi se pare ceva nou. Niște nes cu zahăr, preparat ca pe vremuri, așezat frumos pe lapte rece. Singura diferență e că acum nu ne mai bem cafeaua pe fugă și avem timp să frecăm … nesul :))

Apropo de băuturi, ce am mai făcut pe acasă:

ciocolată albă caldă cu frișcă și scorțișoară – ăsta a fost o vreme, cumva, la ordinea zilei

cafea cu înghețată de vanilie – pentru că sunt o vacă

cafea cu cardamon – weird, i know… 

cafea cu rom – rețetă aici

Da, știu, dacă bei cafeaua cu zahăr, nu îți place cafeaua, îți place dulcegăraia. Guilty.

Mă gândeam într-o zi, cum naiba am ajuns eu să beau cafea, pentru că nu am fost neapărat o fană a gustului niciodată, și mi-am amintit cum la început era mai mult un ritual pentru mine, ăsta de a-ți prepara cafeaua, de a savura-o încet, negrăbită, în timp ce începeau neuronii să-mi facă sinapse și lumea să fie mai frumoasă. Era relaxant, ca un fel de escapism despre care spuneam aici. Acum doar o dau pe gât cum mă trezesc :))))).

Dar în rest, sunt un om plictisitor și nu am vicii 🙁

Vorbeam în prima zi despre faptul că există oameni fără hobby-uri și mi se pare șocant. Și am mai scris și despre plictiseală și cu alte ocazii pe aici.

Cred că am descoperit un motiv pentru care unele persoane nu vor să aibă hobby-uri: un hobby nu produce neapărat bani, cel puțin nu la început, de multe ori niciodată. Și unele mai necesită și investiții. Iar satisfacția personală nu e ceva important pentru toată lumea. Unii sunt ok și așa.

Oricum persoanele care și-au găsit hobby-uri în perioada asta, în cel mult o lună de la ridicarea carantinei, o să uite complet de ele și o să revină la vechile obiceiuri, la fel ca și credincioșii care merg la biserică doar când dau de necaz, astea au fost niște chestii așa… care le-au salvat mințile pe moment 😀

Eu refuz să trăiesc doar pentru bani, sunt prea creativă. Din păcate am cam multe hobby-uri și uneori mă gândesc la ce să mai renunț, pentru că trebuie să fiu realistă, nu sunt roboțel ca să le pot face pe toate și e mai bine să te concentrezi pe una, două, decât să faci o sută de lucruri și să le neglijezi pe fiecare în parte.

În același timp, într-un colțișor din mintea mea se întâmplă asta: hei, dar parcă mi-ar plăcea să am un podcast în care să vorbesc ca o moară stricată sau un booktube sau să mă apuc de patinaj artistic și de croșetat fulare la pisici în timp ce îmi deschid o fundație pentru oamenii străzii….

Am mai zis, mi se pare important să ai ocupații reale. Nu pasiuni, că alea-s rare, arzătoare și îți perturbă întreaga existență. Dar lucruri așa, cu care să-ți ocupi timpul în loc să te uiți toată ziua la TV și să dai scroll pe Facebook, că trece viața asta și ne trezim la 80 de ani că am trăit degeaba.

Găsisem un articol cu cele mai ciudate hobby-uri pe care le-au listat unii prin CV-uri, unul dintre ele era: arguing with people online. Probabil orice activitate regulată se poate considera hobby și judec oamenii degeaba (gata, că dacă mai scriu o dată cuvântul ăla mor).

Random isolation update:

  • am pierdut numărul zilelor de când #stauacasă
  • mă simt de parcă trăiesc o duminică continuă, e foarte ciudat
  • scriu asta la 6 dimineața, pentru că mi-am stricat de tot programul de somn
  • mă doare spatele și asta chiar e o problemă pentru că am un început de scolioză și am nevoie de plimbareee
  • mi-am descărcat tiktok după ce-l dezinstalasem deja o dată și asta e grav 
  • am găsit o rețetă de tiramisu pancakes

Mă gândeam acum cum ar fi să vorbesc despre toate hobby-urile mele pe Julietts, nu doar despre cărți, câteva opinii nepopulare și câte un offtopic pe ici, pe colo. Cred că n-aș mai avea timp să respir… de fapt, nici să le practic.

Despre ce aș putea să vorbesc, dar nu o fac, dar poate o s-o fac cândva (dacă există cerere sau inspirație):

muzică (știu cât pentru 3 vieți), filme vechi (gen, foarte vechi), parfumuri de nișă (aștept să mai adun), limba japoneză, ficțiune scrisă de moi, flexibilitate (pe care am cam pierdut-o în ultima vreme), desen, anime și manga, artă în general. 

Jack of all trades, master of none.

Momentan rămân la cărți, și apropo, nu am nicio dorință de a citi ficțiune în perioada asta, nu sunt un reading slump, pur și simplu simt că nu am timp de așa ceva, că mai bine m-aș concentra pe non-ficțiune pentru o vreme. 

Am găsit un articol interesant despre gripa spaniolă în România – click pe aici.

Câteva idei de activități dacă te plictisești să tot #staiacasă:

updatat CV-ul, curățenie în galeria telefonului sau în e-mail-uri, un 30 days challenge (legat de orice schimbare pe care ai vrut s-o faci în viața ta și n-ai avut timp până acum), creat playlist-uri, încercat cafelele de mai sus, stalkerit colegii din liceu, bifat un film anime, jucat Osu!, făcut liste pe listography, spamat cu inimioare pe Pablo The Alpaca, holbat la tâmpenii absolut nefolositoare de pe site-uri chinezești, ca Aliexpress, Wish, Joom etc.

Mi-am dat seama în timp ce scriam că n-am mai citit un blog de foarte mult timp, nu am mai avut curiozitatea să descopăr, iar persoanele pe care le urmăream înainte nu mă mai interesează acum. Mi se pare că toată lumea s-a mutat pe YouTube și pe Instagram :))

Așa că dacă ai ajuns să citești până aici, sunt curioasă, tu ce bloguri citești?

 Tweet-ul zilei:

P.S: TikTok is shit.

#5daysof live blogging… | ziua 2

M-am gândit să marchez acest moment unic în istoria umanității printr-o serie de articole în care să vorbesc alandala. Ziua 1 aici.

Astăzi sunt pozitivă. Ok, asta sună cam ciudat în vremurile noastre….

Dar m-am plictisit să citesc numai smiorcăieli pe tema asta, vreau să mă gândesc și la lucrurile bune pe care le aduce pandemia asta:

  • s-a mai redus poluarea 
  • am avut și noi un 1 aprilie fără farse de prost gust
  • mai vedem și noi ce oameni avem în jur, pentru că în vremuri grele se vede caracterul omului
  • ni se pun la îndemână tot felul de lucruri care să ne ajute să nu o luăm razna. humanitas au pus niște ebooks gratis pe site, tot felul de site-uri oferă cursuri gratuite etc
  • poate învățăm să apreciem și noi mai mult lucrătorii comerciali, curierii, brutarii, meseriile astea care nu necesită o facultate, dar sunt vitale societății și la care adesea ne uităm de sus.
  • deși trăim în izolare, cred că dezvoltăm un mic spirit de comunitate și altruism, am văzut o grămadă de persoane care s-au oferit voluntare în perioada asta ca să ajute bătrâneii 
  • ne mai dăm și noi seama ce am neglijat de-a lungul anilor; prieteni, sisteme, vise
  • mai încurajăm și noi micile afaceri locale
  • oamenii sunt mai atenți cu igiena! și să sperăm că nu o să mai mănânce ciudățenii
  • unii și-au găsit hobby-uri sau au profitat de perioada asta ca să se redescopere. au învățat lucruri noi, au devoltat obiceiuri noi, au făcut copii și multe alte lucruri pe care le-au tot amânat
  • cel puțin pentru câteva luni, nu o să ni se mai încalce spațiul personal atât de ușor, adică mă aștept ca oamenii să evite să ți se mai bage în suflet prin magazine, autobuze etc
  • vedem influența mass-mediei (despre care credeam că știm totul deja), își mai pierde din credibilitate (pentru cei pentru care încă nu era evident că nu orice site sau influencer spune adevărul) și poate găsim o metodă să mai eliminăm din fake news și terorismul psihic
  • un mic reality check pentru cei care se credeau nemuritori sau care trăiesc cu ideea asta tâmpă ,,mie nu mi se poate întâmpla”
  • vă dați seama cât de norocoși suntem că ne-a prins pandemia asta cu tehnologia atât de avansată și tot ce trebuie să facem este să stăm în casă și să ne spălăm pe mâini? 

Am auzit un zvon cam sinistru, cum că gata, lumea s-a mutat online. Că perioada asta e dovada că se poate și suntem pregătiți să trăim așa, ca-n cărțile lui Asimov. O aberație. Eu sunt sigură că asta este doar o perioadă trecătoare și, oricât de avansată ar fi tehnologia asta, nimic nu poate înlocui interacțiunea umană. Ni-mic. 

Mă lasă rece acele fotografii cu oameni care stau în autobuze cu telefoanele în mână, peste care planează mesajul: uite, oamenii nu socializează. smiorc.

Ar fi obositor și enervant să se normalizeze vorbitul aiurea în public, lăsați oamenii să își vadă de treaba lor. 

Și că tot veni vorba de ”statul pe telefon”, care e văzut atât ca un gest suprem de incultură.

În ultimii ani, m-am simțit așa, judecată din umbră, de câte ori am scos telefonul din buzunar. Săgetată cu privirea, de persoane în vârstă. Vânată :)).

Știu războiul ăsta dintre generații și discuțiile despre obsesia tinerilor din ziua de azi pentru ecrane, dar mă simt neîndreptățită și mi se pare stupid să fim băgați toți în aceeași oală de către acești… domni cu plete dalbe. 

Pentru că eu chiar încerc să reduc statul pe telefon, pe social media, pe orice device și să le folosesc în mod strict, doar pentru lucruri nesesare, și mă oftic să văd priviri acuzatoare și comentarii urâte de la boșorogi (na, că mi-a scăpat!), doar pentru că mi-am scos telefonul să mă uit cât e ceasul.

Și nu că-mi pasă mie de părerile lor, doar că-mi amintesc așa, ce nedreaptă-i lumea :))

Dacă ești genul care vânează tineri pe telefoane, fii antenă, o să afli chestiuni extraordinare despre diferitele modalități de a-ți folosi gadget-ul.

Ce lucruri utile poți face pe telefon în public:

  • poți verifica orarul mijlocului de transport în comun sau poți urmări traseul lui, mai ales dacă nu cunoști zona în care te afli 
  • poți citi ! cărți. articole. cursuri pentru facultate. eu m-am lăsat de asta, pentru că de câte ori ridicam privirea din telefon, vedeam niște ochi sgubilitici de bătrânel, gata să mă jumulească din priviri. îi înțeleg, tho, probabil arătam paralizată
  • poți răspunde la un e-mail important legat de facultate, muncă etc. 
  • poți să asculți un podcast, un tedtalk, mă rog, o emisiune cum ascultați voi la radio în timp ce conduceți.
  • poți învăța! în drum spre examen.
  • poți face un puzzle, un rebus, un sudoku. eu sunt cu puzzle-urile

Multe articole de pe blogul ăsta sau eseuri din facultate, au fost scrise pe stradă, pe autobuz, pe tren, cu ochi sgubilitici urmărindu-mă. 

Nu încurajez statul pe telefon non-stop, doar că nu avem smartphone-uri doar pentru Instagram și jocuri, poți face și lucruri utile pe el și m-am plictisit de generalizările astea atroce, pentru că știu multe persoane care lucrează de pe telefon.

Discuție auzită în tren, la câțiva cm de mine:

*eu existând, citind Dostoievski, cu căștile în urechi și volumul pe minim, ca o introvertită hardcore*

Nene supărat lângă mine: Bă, tinerii ăștia, s-au tâmpit cu telefoanele astea, toată ziua numa benoclează acolo.

Nene mai tânăr și de treabă care-mi ia apărarea: Nu, mă, Gigă, să știi că sunt mult mai deștepte generațiile care vin. Mă uit la nepotul meu la 3 ani îmi explică cum se umblă pe tabletă… nuuu, ei văd altfel lumea, îți zic eu, au altă gândire mai avansată.

Alt nene morcovit: Au pă dracu să-i cheptene! Păi când eram eu în armată…

A fost o călătorie interesantă………

Ați văzut că în Japonia a nins peste cireșii înfloriți? 

Acum doi ani Clujul a primit 100 de puieți altoiți de cireși japonezi și cred că anul acesta vor fi plantați, i can’t fucking wait.

Older posts →