puțin offtopic despre răutate, interneți și jet

Acum câteva zile voiam să postez pe reddit și am observat că în dreapta editorului, există o listuță cu sfaturi pentru o experiență cât mai bună pe site, iar primele două sunt acestea:

1.remember the human

2.behave like you would in real life

Mi s-a făcut oleacă greață și mă gândeam așa, în ce lume trăiesc dacă avem nevoie să ni se amintească faptul că suntem oameni.

M-am gândit să scriu despre asta atunci, dar mă bucur că nu am făcut-o, pentru că acum a apărut JET, melodia Lorenei Lupu, care nu mă așteptam să aibă comentarii încurajatoare. Fiind deja o persoană controversată, cumva cred că și cel mai nobil gest pe care l-ar face ar atrage atenție negativă și înjurii. Dar totuși….

Internetul dezumanizează și scoate ce-i mai rău din noi, asta e concluzia mea.

Mereu am avut teoria asta că toți oamenii sunt de treabă dacă ai răbdare să-i cunoști și în același timp toți sunt de căcat dacă le oferi ocazia. Dacă le creezi mediul sau contextul potrivit, o să fie cât de căcat pot fi ei. Un munte de căcat dacă se poate. Everestul e nimic pe lângă omul de căcat. Câte lucruri bune s-ar putea face în lumea asta dacă toată ambiția asta de a fte capra vecinului cu orice preț ar fi redirecționată spre acțiuni mai sănătoase….

Oferă-i omului anonimitate. Dă-i o mască și aruncă-l în mulțime, fără responsabilități și consecințe. O să mănânce pe cineva de viu și apoi o să se laude cu asta.

Așa e Internetul. 

Toți avem frustrări, complexe, bagaje emoționale, așa că să defulezi sub anonim e cel mai ușor și la îndemână lucru. 

Totuși, încep să cred la noi sunt mai exagerate sentimentele astea sau suntem mai nesimțiți de fel.

În ultimul an am petrecut mult timp pe Reddit și Twitter, cât mai departe de români și nicăieri nu am văzut  se arunce cu vorbe atât de grele ca pe Youtube-ul și forumurile românești. Eu sunt țață rău uneoridar n-am ajuns niciodată   cert la cuțite cu un străin.

Certurile cu străini sunt mai mult niște contraziceri pe un ton respectuos sau măcar lipsite de ad hominem. 

Suntem o nație și nervoși, înveninați, invidioși. Altă concluzie.

Eu despre melodia Lorenei nu mă simt în măsură să vorbesc. Am ascultat ciudățenii mai mari în adolescență. Mesajul mi-a plăcut însă și nu l-am asociat cu videochat-ul neapărat. Pentru că am auzit și eu des la viața mea: zâmbește că așa e frumos, machiază-te că de aia ești fată (iar după ce am început să-mi dau și eu o dungă cu eyeliner-ul pe ochi, aceeași persoană mi-a zis: nu înțeleg de ce voi fetele vă machiați, of, nu mai există fete naturale) și alte aberații despre cum ar trebui să fiu, ce ar trebui să vreau, ce ar trebui să-mi placă, doar pentru că sunt de sex feminin. Rock-ul nu-i pentru fete, doamne, sunt băiat și nu am eu așa poză la avatar (țin minte asta de când aveam vreo 14 ani și poză cu chuck schuldiner), unghiile vopsite în negru sunt urâte, de ce nu porți și tu o fustă? de ce nu porți cercei? Curentul feminist (actual) nu mă interesează, situația videochatistelor nici atât, doar mi s-au părut mie relatable versurile.

Mă amuză, dar parcă mai tare mă scârbesc comentariile de la video-ul ei. Mai ales gloata asta, sărită din copaci, care se comportă de parcă ei ascultă numai muzică clasică în timpul liber. Cred că fac parte din aceeași tipologie care înjură manelele pentru că promovează incultura, în timp ce ascultă muzică românească de la radio care abundă în aceleași teme.

Putea să fie absolut orice melodie a oricărui artist acolo, eu nu pricep cum poți să urăști atât de mult un om care nu ți-a greșit cu nimic în viață. E o ură de-a dreptul sinistră, stupidă, irațională.

Una e să ai o părere și să-i comentezi băi, nu-mi place, melodia e monotonă, versurile sunt seci, e filmat cu un cartof, ți-am dat dislike și am ieșit.

Alta să denigrezi efectiv artistul, să te iei de viața lui, de frustrările lui (de parcă nu toată arta se naște din frustrare, de parcă nu emoția negativă e catalizatorul ei), de felul în care arată, de realizările lui, de faptul că e trist și singur. 

Cum naiba a ajuns o normalitate să hărțuiești un om care consideri că are probleme?

Cum poți să uiți că e om doar pentru că a pus o melodie pe Youtube care ți se pare ție cringe?

Sigur, atunci când postezi ceva pe internet îți asumi că o să primești tot felul de păreri, dar ce se întâmplă la noi e prea mult. 

Cred că sunt multe feluri de retardare, dar cele mai grave le suferă oamenii ăștia. O fi și asta o metodă de catharsis. Mai ieftin abonamentul la Internet decât o ședință de terapie, ce-i drept. Dar totuși, timpul e prețios, de ce l-ai pierde urmărind o persoană care nu te inspiră cu nimic și despre care ai o părere extraordinar de proastă dacă nu ai fi vreun psihopat, care are o plăcere de a dușmăni și de a face rău? M-a amuzat cel mai tare un comentariu despre cât de ratată e ea, despre cum nu o știe nici dracu, nici că a scris cărți, nici că are blog, nici că e actriță, mi s-a părut de-o ironie … sinistră. Doar gândiți-vă puțin că omul ăsta are 100 de like-uri la un comentariu în care înșira istoria tipei, despre care ,,nimeni nu știe nimic”… 

Personal, nu cred că e ceva mai scârbos în lumea asta decât lipsa empatiei.

Dacă-mi amintesc bine pe ea o pozase cineva în metrou. Mi se pare groaznic să nu poți ieși din casă fără să te simți urmărit. Melodia asta poate fi ușor luată ca un strigăt de disperare sau un răspuns la mizeriile care i s-au întâmplat în ultima vreme. Când vezi că un om e hărțuit și te bucuri, fii sigur că ai mari probleme.

Da, dar și-o merită! ar zice o voce de cocalar cu bale în colțul gurii. Nimeni nu merită. Nu a dat în cap. Nu cred că a avut vreo intenție rea. Adică da, pentru unii să-și vadă e mucii lor e ceva tragic. N-a băgat mâna în buzunarul nimănui ca să realizeze videoclipul ăsta. Nu a cerut niciun ban pentru vizualizarea lui, cel puțin mie. N-am înțeles niciodată oamenii care se revoltă la conținut gratuit de pe Internet. Oamenii care într-adevăr cauzează probleme în societatea asta, nu prea sunt băgați în seamă. S-au terminat problemele în România, asta o fi cea mai gravă? Rar am mai văzut efect de turmă atât de penibil. 

Un individ mi-a comentat că e sătul de baba asta care a împuțit Bucureștiul. Vă zic eu, putoarea vine de la voi ăștia lipiți de scaune, care nu mai faceți diferența dintre televiziune și Internet. Unele comentarii sună de parcă cineva a intrat cu bocancii la ei acasă și i-a obligat să asculte melodia. Haterii (mi-e și scârbă să folosesc termenul ăsta în 2020) trebuie să afle și ei că așa cum pot zapa telecomanda în fața televizorului, așa pot schimba și canalul pe Youtube cu ajutorul mouse-ului și al degețelului magic. Am evoluat… în teorie.

Mie când nu-mi place un om, nu-l urmăresc. Eventual, îi mai dau un dislike și-mi văd de treabă. Uneori mai las și un comentariu, dar fără intenția de a schimba mentalități. Mai există oameni care nu-mi plac, dar îi urmăresc pentru că îi admir pe plan profesional. Nu trebuie să fii incapabil de a separa artistul de artă sau omul de munca lui. Nu trebuie nici măcar să-ți placă toți artiștii și să apreciezi toate rahaturile din lumea asta. Și din nou, una e să faci o glumiță, alta să defulezi într-o secțiune de comentarii sau, mai rău, în mesaje private. 

Și totuși, ce cred ei că obțin? O reduc la tăcere? Îi demonstrează că ce face ea nu e artă și își spune artistă degeaba? Hateri mici (ce scârbă mi-e de termenul ăsta, cum vă suportați?), dacă a reușit să stârnească atâtea sentimente în voi, e artă. Arta nu trebuie să fie frumoasă, agreabilă, arta trebuie să te facă să simți ceva. Și voi simțiți la greu :))

A, apropo, un citat mișto din Doamna Apelor de Phillipa Gregory, ca să nu fiu 100% offtopic:

“Any woman who dares to make her own destiny will always put herself in danger.”

Let the hate begin.

5 hashtag-uri de urmărit pe Instagram în sesiune

Voiam să mă apuc de treabă, când mi-am zis: ce-ar fi să fac ceva nou și rar întâlnit pe Julietts și să scriu un articol spontan despre cum pierd eu timpul pe Instagram în loc să fiu productivă?

Apropo de productivitate, o chestie care-mi place mult în ultimul an la Instagram e această secțiune unde poți vedea cât timp petreci zilnic pe aplicație – ceva superutil pentru orice persoană care încearcă să reducă timpul petrecut online. Eu zic sincer că m-am speriat când am descoperit secțiunea asta, pentru că media mea era la 3 ore/zi. Bine, asta și pentru că în acea perioadă foloseam Insta Direct în locul Messenger-ului, dar tot este foarte mult timp defenestrat.

Cum ajungi aici?

Profil -> glisează spre stânga -> Activitățile tale.

Acum să vorbim despre Studygram.

Îmi place că există persoane atât de pasionate de ceea ce învață încât caută metode cât mai creative de a se ține de treabă.

Uneori nu am motivație nici să respir, stau și dau scroll până când găsesc, din greșeală, o postare de om productiv care parcă îmi dă o palmă și urlă la mine. Mă simt atât de prost încât am parcă am așa un mic impuls de a deveni producitvă.

(Adevărul e că sunt puțin cam competitivă și se umflă tărâța în mine.)

Dar ideea e că dacă tot pierzi timpul scrolland, poți face în așa fel încât sa rămâi și cu ceva bun din asta. 

M-am gândit ce hashtag-uri am urmărit în ultima vreme legate de studiu, că tot se apropie sesiunea, și am găsit asta:

1) #studysnack – sau orice alt tag cu healthy în el.

Nu știu despre alții, dar eu când stau acasă, fie că învăț sau nu, mănânc încontinuu, așa că o mică doză de vinovăție e binevenită atunci când mă pregătesc să atac o nouă pungă de chipsuri.

Oamenii care fac mâncarea sănătoasă să arate apetisantă sunt niște înjeri pe pământ. 

2) #studydiary – ce poate fi mai motivațional decât să citești experiențele altora? sunt multe persoane care își documentează experiența, vorbesc despre ce a funcționat la ei și ce nu, ofera sfaturi despre organizare, motivație, am văzut până și postări personalizate persoanelor cu diferite problemele de învățare (ADHD, ADD etc).

3) #100daysofproductivity – se zice că e mai probabil să duci până la capăt un lucru de care ai anunțat în mod public că te apuci, asta pentru că simți că ai o responsabilitate mai mare știindu-te stalkerit și judecat din umbră, mie postările de la hashtag-ul ăsta mi se par foarte inspiratoare. 

4) #studyromania – comunitatea românească de Studygram este micuță, abia la început, dar cred că merită încurajată și poate, cine știe, poți să te alături ei :D.

Eu încurajez pe oricine sa creeze un astfel de cont. Cred că cea mai ușoară metodă de a învăța e de a te preface că-i înveți pe alții.

Dacă nu ai deloc chef de învățat, poate un cont de studygram să devină motivația ta. O să te oblige măcar să depui mai mult efort când îți scrii notițele, ca să dea bine în feed :)).

5) #study + subiectul studiat de tine – asta te ajută în special dacă studiezi o limbă străină, sunt destul de multe persoane dispuse să-ți sară în ajutor cu sfaturi, să discute cu tine, să te corecteze etc.

Am fost surprinsă să aflu că există străini care învață româna de bunăvoie, fără să aibă vreo legătură de sânge cu românașii și nu au prejudecati despre noi, din contra…. sunt la curent cu situația politică, economică și visează (da) să ajungă aici. 

Well, that’s all, folks.

Acum, dacă tot dai scroll pe Instagram, poți s-o faci într-un mod util, urmărind oameni muncind și simțindu-te prost că ești o lepră leneșă, aflând rețete noi de snackuri sănătoase și rapide sau devenind un studygrammer.

Good luck!

Bookstagram | Goodreads 

statistici literare 2019

În 2019 mi-am propus să citesc doar 25 de cărți, așa că nu știu de ce sunt dezamăgită de acest număr. :)) 

Pe același sistem ca anul trecut.

Concluzii de sfârșit de an:

  • mi-am găsit autorul preferat 
  • literatura română nu e rea, avem noi traume
  • 2019 a fost un de-zas-tru

Favorită: Deșertul tătarilor de Dino Buzzati

Mi-au plăcut destul de mult și:

  • O dragoste, Buzzati
  • Pan, Hamsun
  • Ciuleandra, Rebreanu

Între 3 și 5 stele:

  • Colonia penitenciară, Kafka
  • Dama de pică, Pușkin
  • Prieten drag, tovarăș al răposatului, Kurkov
  • Pânza lui Charlotte, E.B.White
  • Metafizica tuburilor, Nothomb
  • Femei fără bărbați, Parsipur
  • Fantoma din Canterville, Wilde 
  • Dezonoare, Coetzee 

Mi-a plăcut și trebuie neapărat s-o recitesc cândva: Therese Raquin, Zola

Mi-a plăcut, dar nu până la capăt: Grădina de ciment, McEwan – îmi plac cărțile bizare, cu subiecte originale, dar incest? no.

Mi-a plăcut, dar nu știu să vorbesc despre ea: Lentoarea, Kundera  – încă nu știu ce-a fost ciudățenia asta, de la niște idei filosofice s-a ajuns la o discuție despre gaura curului and i’m not even joking.

Înțeleg de ce e apreciată, dar nu e printre preferatele mele: Kitchen, Yoshimoto – e o carte drăguțică și cam atât, nu înțeleg hype-ul.

O carte care m-a făcut să mă simt copil, în sensul bun: Pânza lui Charlotte de E.B.White – nu mi-au plăcut niciodată cărțile și filmele cu animale vorbitoare, dar am vrut să citesc o carte clasică pentru copii și a fost prea adorabilă, nu-mi vine să cred că aproape am plâns la o carte despre un purceluș și o păienjenică.

N-a fost vina ta, a fost vina mea: Femeia mării, Ibsen – nu știu, habar n-am.

Am fost dezamăgită de Prima iubire, Becket – singurul lucru care mi-a plăcut la cartea asta sau mai bine zis la ediția asta, au fost ilustrațiile de Schiele.

Nu mi-a plăcut deloc: Cronica unei morți anunțate, Marquez  – a n-a încercare de a citi acest autor cu care se pare că nu mă împac deloc, nu-s destul de cultă-n cap.

Cel mai citit autor de anul acesta a fost Dino Buzzati, de la care mai am un roman și un volum de povești scurte de terminat. Pot să-l declar autorul meu preferat, alături de Knut Hamsun. Deșertul tătarilor și O, dragoste, alături de Foamea și Pan, au fost cărți pe care le-am trăit și despre care o să mai vorbesc în curând.

Cea mai citita autoare de anul acesta este din nou Amelie Nothomb – eh, am citit doar două cărți, dar e singurul nume de femeie care se repetă în lista mea, din păcate. Totuși, îmi place că se găsesc multe informații despre viața (de străin) în Japonia în scrierile ei, pe lângă temele destul de filosofice. 

O surpriză a fost: Ciuleandra, de Rebreanu – nu am simțit că citesc un autor român, îmi pare rău că încă sunt foarte reticentă când vine vorba de literatura română, pentru că sunt sigură că avem multe romane care merită citite și în zilele noastre, însă nu glumesc când spun că majoritatea cred că avem o traumă cu literatura obligatorie din școală.

Oricum, am cel puțin 3 autori români pe care vreau să-i citesc în viitor: Liviu Rebreanu, Mihail Sebastian și Marin Preda. Ar mai fi și câțiva contemporani, precum Ioana Pârvulescu. Am văzut că în vară s-a organizat un maraton de lectură clasică românească, însă nu aveam cum să pun mâna pe vreo carte în perioada aceea. Dacă se mai organizează, let me know, peopleee. Nu-mi plac mie maratoanele, dar poate încerc ceva.

Piese de teatru preferate:

  • Pymalion, Shaw – despre care am vorbit aici
  • Fără ieșire, Sartre
  • Bolnavul închipuit, Moliere

Romanul grafic (/manga) preferat din cele 4 citite: Panorama of hell, Hino

Cifre la care trebuie să mai lucrez: TOATE

10 cărți citite în limba engleză, 7 cărți de non-ficțiune, 5 cărți scrise de femei, 2 cărți scrise de români 🙁

Abandonate? Fără număr.

Concluzia finală:

De-zas-tru. Hai cu 2020.

end of the year book tag

Am văzut acest tag la Ariel Bissett și mi-au plăcut întrebările, așa că m-am gândit să-l fur.

1) Există vreo carte pe care ai început-o anul acesta și pe care vrei să o termini până la sfârșitul anului?

Am crezut că am început anul acesta Lupul de stepă de Herman Hesse, până am ajuns la un pasaj și am avut un dejavu, am știut în momentul acela că e cel puțin a 3-a oară când încerc să citesc cartea asta și nu înțeleg de ce, mereu o abandonez. Aș vrea sa o termin și mi-o iau de pe cap, pentru că pare o carte bună, deși pentru mine nu e deloc memorabilă. Fac ce fac, și tot la ea ajung. Nu știu dacă voi mai reuși s-o termin anul acesta, totuși.

Jucătorul de șah de Zweig, din nou, as vrea sa o termin pentru că e subțirică și interesantă, dar cred că m-am săturat eu de clișeul ăsta cu intelectualul singuratic, geniul neînțeles, alesul lui dzo.

2) Ai vreo carte iernatică, care să facă trecerea către finalul anului?

În vară am dat de Iarna vrajbei noastre de Steinbeck și mi-am promis de atunci că o s-o citesc în decembrie.

Însă recent am descoperit Un altfel de Crăciun de John Grisham și încă câteva cu tematica asta, mai copilăroase.

Stau pe gânduri încă, dacă să-mi rup din puținul timp liber ca să citesc cărțile acestea sau să le mai amân un an.

3) Există vreo apariție nouă, pe care încă o aștepți?

Nu citesc cărți noi, sunt total paralelă cu ce se întâmplă pe piața de carte din Romania în momentul acesta.

4) Numește trei cărți pe care vrei să le citești până la finalul anului.

O să numesc mai multe:

De două mii de ani…, Sebastian

Pădurea spânzuraților, Rebreanu

Iarna vrajbei noastre, Steinbeck

Picnic la marginea drumului, Strugațki

Aelita, Tolstoi

Ubik, Dick

5) Crezi că există vreo carte care te mai poate impresiona, devenind cea mai bună carte pe care ai citit-o anul acesta?

Acum, că l-am descoperit pe Dino Buzzati, cred că mult timp nu mă va mai impresiona nimic pe lume. Am mari așteptări de cărțile menționate anterior, în special de la De două mii de ani… de Sebastian, dar nu știu dacă va deveni vreuna dintre ele “cea mai bună”. Nici nu-mi place ideea asta de “carte bună”, prefer sa zic: carte preferată, o carte care mi-a plăcut mult, ce drăcie înseamnă “cea mai bună”?

6) Ai început să faci planuri de lectură pentru 2020?

Hell no! Am niște idei, dar gata cu planurile :)).

Dacă ți-au plăcut aceste întrebări, simte-te liber/ă să le hoțomănești.

despre organizare

Aș vrea să fiu genul acela de persoană care face lucrurile cum îi vine, care nu are mereu mintea plină, împarțită în zece direcții, care știe mereu ce-i cu ea și nu are nevoie de toate acestea, dar nu sunt.

Problema mea principală e ca am multe hobby-uri, și mai multe interese și foarte puțin timp liber. Mie nu-mi ajung 24 de ore, așa că trebuie să țin mereu evideța a ceea ce fac.

Nu știu la ce se gandesc alții în general când aud ‘’organizare”, pentru mine asta înseamna liste. Ordonate frumos. Prioritizate.

M-am gândit să fac o lista (ironia) cu lucruri care m-au ajutat în ultimii ani să mă mențin organizată, deși am avut și câteva perioade în care am stat foarte prost la capitolul acesta, au fost cateva lucruri care m-au readus mereu la normal:

DIGITAL

OneNote de la Microsoft

Aplicația mea preferată de aproximativ 5 ani.

Îmi place cel mai mult faptul că o pot folosi și de pe telefon, și de pe PC în același timp, și din aplicația din Windows, și pur și simplu din browser, pentru că se sincronizează instant și are sticky notes, pe care le pun pe desktop și pot să le editez de oriunde.

Mi se pare simplă, ador design-ul colorat, și că pot crea câte notebook-uri, cu câte secțiuni de foldere si cu câte liste vreau, ca pot sa scriu, sa desenez, sa modific fontul, să urc și poze sau înregistrări, atașamente 😊).

Ați prins ideea.

Sigur, am încercat și Google Keep, dar funcționează exact ca ‘Note’’ din sistemul telefonului, și nu-mi place că paginile nu sunt statice și apar in ordinea în care au fost editate. Mintea mea e simpla, are nevoie de ordine, nu să-i zboare notițele în toate direcțiile și să se zăpăcească constant.

Google Calendar mi se pare foarte simpatic, dar planificarea pe zile și ore la mine nu funcționează și nu prea am nevoie de alarme pentru asta, îl folosesc doar pentru evenimente importante.

Loop – Habit tracker.

Aproape am înnebunit căutând un habit tracker gratuit cu un design simplu. Cred ca e singura aplicație de acest gen care nu mi-a cerut să plătesc ca să pot adauga mai mult de 3-5 obiceiuri. Eu am nevoie de +10, asa ca asta e perfecta. Nu are nici reclame si iți creează si statistici în legătură cu activitățile tale.

Avantajul unui habit tracker, față de un Note, e faptul că îți creezi o serie de obiceiuri și nu faci decât să bifezi în fiecare zi pe cele pe care ai reușit să le completezi. Asta e pentru activități pe care le desfășori des, chiar zilnic, și pe care nu are rost sa le treci în fiecare zi prin alte to do’s. Bifă și pusi.

Partea buna e ca după o vreme îți intră în ritm și nu mai ai nevoie de aplicație ca să-ți aduci aminte de ele decât dacă te cheamă Julia și ai o gaură în loc de creier.

Bratara Fitness

M-am gândit să o adaug pe listă, pentru că mă ajută să fiu organizată în ceea ce privește somnul.

Întotdeauna am avut probleme la capitolul asta. Când mi-era lumea mai dragă și credeam că mi-am format în sfâșit un program, se întâmpla ceva și îmi dădeam iar viața peste cap si ajungeam din nou sa ma culc la 4-5 dimineața, lucru care-mi afecta tot.

De când cu brățara, un model simplu de Xiaomi Mi Band 2, sunt mai conștienta de ceea fac, știu exact câte ore am dormit, îmi vibrează încheietura mâinii când stau degeaba sau când îmi sună alarma, așa că nu am nicio șansă să o ratez și să-mi stric iar programul. În plus, am target de 10.000 pași pe zi, care chiar mă motivează să-mi adun acolo ‘’obiective atinse’’, să fiu activă și să dorm ca un om normal.

Listography

Dacă ești pasionat de liste, o să iubești asta!!!

Singurul lucru la care mă ajuta site-ul asta e la hrănitul obsesiei mele pentru liste, îl recomand doar pentru că știu ca majoritatea nu au auzit de el – e folosit de userii Twitter în general, iar la noi nu e prea populara platforma asta.

Îmi place ca e personalizabil și că am ocazia să mă holbez la listele altora, de unde fur o grămadă de cărți, filme, muzică și alte idei de liste, bineînțeles. Mwhaha.

HÂRTIE

Agende cu teme specifice.

Așa cum pe OneNote am câte un folder pentru fiecare hobby de-al meu, am și câte o agendă pentru fiecare… cu liste.

Știu, sunt nebună, asta tot încerc să explic. Dar m-am mai vindecat, jur.

Cele mai des utilizate sunt: una unde am listate cărțile citite, căci sunt putin paranoica și mi-e frică să nu-mi pierd vreodată contul de goodreads, așa ca ăsta e backup-ul, cum ar veni. Una cu proiecte, prezentări, examene și orice ține de mediul academic. Si una mică-mics, cu toți banii, toate cheltuielile și unde se concentrează toată zgârcenia mea.

Am o gramadă de agende de care mă ating o data pe an, dar stau frumos pe un raft și nu mă încurcă cu nimic.

Încă mi se pare ca stau bine, în trecut aveam listă pentru orice, inclusiv o listă cu toate listele pe care le aveam 😊)))).

Bullet Journal.

Am o agendă pe care mă chinui periodic să o transform în bujo, dar nu reușesc niciodată să mă țin de ea mai mult de 2-3 zile…

Ideea e genială și ar putea înlocui multe aplicații, mi se pare doar ca ocupă prea mult timp și spațiu fizic, în timp ce în aplicații șterg, o iau de la capăt oriând și nu trebuie să-mi fac griji că scriu urât. Plus că mi se pare ciudat să-l scot în public, pe unde am nevoie de el și să încep să scriu (și frumos!), când pot să fac asta din două mișcări pe telefon fără să atrag atenția nimănui.

M-am gândit să mai încerc o singură dată și să mă hotărăsc dacă e de mine sau nu, ca să nu-mi mai jumulesc agendele degeaba în viitor 😀

Dar despre asta într-un articol viitor.

Pwps.

am stat o zi fără tehnologie

Vă rog să țineți un moment reculegere pentru neuronul meu blondin, care nu s-a gândit în viața asta că aș putea să scriu un articol pe hârtie, adică ceea ce fac acum.

În primul rând, vreau să zic că deja mă doare mâna.

În al doilea rând, de ce fac asta?

Mereu am promovat ideea de renunțare la TV, Facebook & co. Însă recunosc că nu am renunțat niciodată de tot la tehnologie. Prin tehnologie mă refer, bineînțeles, la device-uri conectate la Internet, căci conform Internetului, până și hârtia igienică este o tehnolgie modernă. Dar eu încă nu am ajuns până acolo.

Bună, eu sunt Julia și sunt dependentă de laptop-ul meu. Aici învăț, aici scriu, aici îmi fac… cam orice proiect, de orice fel. Am trăit perioade lungi de zile fără telefon pentru că așa am vrut eu, de TV nu mă ating, cum ziceam în articolul acesta, de cel puțin 5 ani. De Facebook mi-e scârbă și stau 5 minute pe zi, și foarte rar stau mai mult, când sunt în sesiune sau când trebuie să comunic cu o persoană care nu are Whatsapp sau Instagram Direct. În schimb, când am timp stau foarte mult pe Goodreads – care e tot un fel de Facebook, dar pentru cititori; pe Twitter, pentru că e aplicația mea preferată și sursa mea numărul 1 de inspirație. Și am în permanență Spotify, OneNote și o grămadă de Word-uri deschise.

Dacă nu stau pe telefon, stau pe laptop. Dacă nu stau pe laptop, stau pe telefon. Uneori stau la laptop…. cu telefonul în mână sau sub nasul meu. Groaznic, știu.

Așa că mi-am programat ziua asta fără tehnologie într-o sâmbătă, ca să nu întârzii totuși, peste tot, calculând cât e ora după cum bate soarele prin copaci. M-am trezit fără alarmă. Am rezistat impulsului de a da drumul la muzică si nici nu am aruncat nicio privire spre telefon. Am stat toată ziua în liniște, fără să mă uit la ceas, fără să caut nimic pe Google, fără să fac două lucruri în paralel.

Ce am făcut:

  • am scris mult, deși nu am putut să fac niciun fel de research
  • am terminat o carte de care trăgeam deja de ceva timp fără niciun spor
  • am vrut să fac o prăjitură, dar nu avut de unde să iau rețeta
  • m-am plimbat fără să fac poze la lucruri banale
  • m-am dus la shopping degeaba, că era închis

Concluzii:

Toată ziua am avut sentimentul că pierd ceva. Că se întâmplă ceva, la care eu nu pot să iau parte. Că în momentul în care o să revin pe Internet o să-mi bubuie telefonul de notificări și o să dureze ceva timp până o să recuperez toată informația pierdută (nu a fost așa).

Nu mai știu să scriu de mână! Eu, care aveam un scris atât de mic, frumos, rotunjit, acum nu mai știu să fac literele egale și abia am răbdare să termin propoziția asta.

Mi-am dat seama că sunt dependentă de muzică și de multitasking. Și nu știu dacă e o dependență neapărat rea, mă concentrez mai bine când fac 3 lucuri deodată decât unul singur (what the hell?). 

Cel mai înfricoșător este faptul că nu poți lua legătura cu nimeni. 

Și că-ți vin tot felul de curiozități în minte despre care nu ai unde să citești.

Dacă vrei să vezi cum o să fie vremea azi, te uiți pe fereastră. Dacă vrei să vezi programul de lucru a unui magazin care e la 50 km de tine, te duci până la magazin. Dacă pisica ta face caca moale, o iei în brațe și te duci la veterinar, că n-ai unde să cauți leacuri băbești și nici cum să-l țârâi pe vet 🙁

În final:

Recomand. Cred că o experiență de genul ăsta, pe termen scurt, poate fi terapeutică. Dacă ai nevoie de o pauză, de puțin timp cu tine, de o mică provocare, încearcă asta. Să stai o zi fără internet e mult mai greu decât pare și mi se pare o metodă bună de a deveni puțin mai conștient și recunoscător pentru vremurile pe care le trăiești și toate lucrurile ”mici” care-ți ușurează viața. Nu vreau să știu cum m-aș fi descurcat dacă nu era sâmbătă…

Următorea provocare: o săptămână fără tehnologie.

Tu când ai petrecut ultima dată o zi întreagă fără tehnologie?

adnotarea cărților

Am observat o chestie care mi se pare tot mai enervantă pe zi ce trece – unde există o fotografie cu o carte adnotată pe Internetul ăsta, acolo există și o grămadă de comentarii despre cât de monstruos și lipsit de respect față de cărți este acest gest sau alte tentative de bookshaming.

După câteva discuții mai aprinse cu astfel de persoane, mi-am dat seama că ceea ce nu vor să înțeleagă este faptul că, oricum ai vrea s-o dai, cărțile sunt niște bunuri materiale pe care oamenii dau bani. În momentul în care o carte intră în posesia mea, am dreptul să fac ce vreau eu cu ea. Pot s-o mâzgălesc sau pot s-o îndoi. Pot s-o leg cu o sfoară și s-o târ prin casa. Pot să-i pocnesc cotorul sau s-o iau cu mine la duș. Exagerez. Dar nu sunt obligată s-o păstrez intactă. Asta o face vie, faptul că este o carte folosita. Nu faptul că arată imaculat într-o bibliotecă. Cartea aceea ar sta la fel de frumos oriunde, n-ar face nicio diferență. Sunt perfecționistă și urăsc perfecțiunea. Sunt sătulă de această armată de control freaks pe care-i doare inima că cineva, undeva, într-un colț din lumea asta, subliniază citate într-o carte, își scrie ideile pe margine sau lipește post-it-uri prin ea. Mă enervează ideea de a zeifica obiecte, în general. Sau de a le spune altora cum să se poarte cu propriile lucruri. O citez pe o tipă, dintr-o discuție pe tema asta: învață să ai grijă de cărțile tale și nu o să mai ai de-a face cu oameni ca mine 🙂. Poftim!?

Să-ți adnotezi cărțile înseamnă să faci cititul interactiv. Să-ți personalizezi experiența. Să te concentrezi pe ce are cartea aceea să-ți ofere, nu pe detalii inutile, precum nuanța de alb a paginii. Să te conectezi cu povestea. Să o studiezi ș.a.m.d. 

Și într-adevăr, nu e o activitate pentru toată lumea, cum multe lucruri sunt destinate multor oameni diferiți (șoc!). Cati oameni, atatea obiceiuri.

Imaginează-ți că ai ocazia să vizitezi biblioteca unui autor preferat și ai dreptul de a alege o carte din rafturile lui, pe care s-o iei acăsică și să-ți aparțină.

Ai vrea să duci acasă o carte perfectă, fără nicio urmă de folosire? Cu ce s-ar deosebi ea de celelalte cărți din biblioteca ta? Cu simplul gând că a aparținut autorului X?

Sau ai vrea să duci acasă o carte cu însemnările, scrisul și amintirea lui?

Așa mă gândeam și eu 🙂

Relaxați-vă și lăsați oamenii să se bucure de lectură cum știu ei că e mai bine. Credeti-ma, e foarte interesant sa dai peste o carte veche si sa-ti gasesti prin ea ganduri pe care ai si uitat ca le-ai avut.

Și uitați-vă ce drăguț l-a mâzgălit Nabokov pe Gregor Samsa 😀

despre ceaiuri


Nu știu cum e vremea prin țară, dar în Brașov a fost destul de frig zilele trecute pentru luna iulie.

Temperaturile au scăzut până la 8 grade și a plouat zile întregi, așa că m-am apucat de scotocit prin casă după un ceai care să mă încălzească și mi-a venit o idee… ce-ar fi să fac o rubrică despre ceaiuri pe blog?

În ultimii ani nu am mai avut curiozitatea să încerc amestecuri noi. Am băut doar ceaiuri din plante medicinale alese pentru beneficiile lor și cât mai naturale posibil (culese, uscate, nu cumpărate). În mare parte pentru că infuziile de fructe, vanilii și tot felul de combinații la plic, cu toate că am citit că sunt vitaminizante, au început să mi se pară foarte artificiale și nu prea mai am încredere să consum orice.

Am un singur ceai de fructe preferat, un combo perfect căruia o să-i dedic un articol special. ♥

În rest, în ultima vreme am consumat numai:

  • clasicul tei. niște sunătoare. melisa (roiniță). cimbrișor.
  • uneori o combinație din toate cele de mai sus
  • mentă pentru că e perfectă vara, rece
  • lavandă pentru că miroase divin
  • trandafir japonez (hibiscus)
  • fructe de merișor
  • trifoi roșu
  • ghimbir
  • mușețel
  • iasomie
  • măceș
  • salvie

În afară de infuziile de fructe, mai evit și ceaiul verde, negru sau alb pentru că îmi dau dureri de cap și nu suport amăreala aia în nicio combinație, doar pe cel roșu simplu (rooibos) am curaj să-l beau, pentru că nu conține cofeină și eu beau oricum destul de multă cafea.

Am crezut că asta o să-mi limiteze opțiunile până când am găsit un site despre arta ceaiului si mi s-a dat lumea peste cap. Ceai de banane? Orez brun? Oolong semi-fermentat? Credeam că mă pricep la ceaiuri. Credeam prost.

Deja mi-am făcut un wishlist și am o grămadă de idei de articole.

Așa că ne vedem în toamnă cu povești despre ceai 😀

un cuvânt pe zi

Poate ați observat, activitatea paginii Un cuvânt pe zi a cam luat sfârșit, teoretic. Practic, am început să redistribui cuvinte vechi, pe care le postasem când pagina nu era prea vizibilă și încă mă gândesc ce să fac cu ea de acum încolo, pentru că nu aș prea vrea să o abandonez.

În primul rând, pentru că nu mă așteptam ca pagina să ajungă la atât de multe persoane – 3.327 urmăritori și continuă să crească – mai ales că eu nu am promovat-o decât în cercul meu de prieteni.

Impactul săptămânal organic al postărilor a depășit de multe ori 10.000 de afișări, ceea ce din nou, pentru mine e ceva extraordinar, având în vedere tipul paginii și promovarea aproape inexistentă.

Dacă nu știți despre ce este vorba, puteți citi o mică introducere aici.

Mențiuni ♥

Multe cuvinte au fost extrase din cărțile pe care le-am citit în ultimul an și care mi s-au părut mie mai interesante, nefolosite sau care sunt chiar folosite, dar nu cu sensul din dicționar.

Nu susțin ideea că ar trebui să folosim numai cuvinte vechi, cu sensurile stricte din dicționare; limba evoluează și asta e ok.

N-am inclus prea multe cuvinte din domenii de specialitate, și am încercat să vin, în mare parte, cu neologisme folositoare, care se pot integra în viața de zi cu zi.

Recunosc, de multe ori nu am reușit din cauza lipsei de timp sau de inspirație, așa că am trântit câte o definiție la îndemână. Faptul că limba română e plină de sinonime m-a ajutat enorm.

Nu susțin nici ideea că ar trebui să vorbim în termeni pompoși, cred că e suficient să ne înțelegem între noi.

De aceea unele cuvinte le-am pus pentru amuzament. Am avut și câteva regionalisme. Nu am vrut să fie o treabă foarte formală.

Mi s-a părut interesant că de cea mai multă atenție s-au bucurat cuvinte care sunt, de fapt, foarte cunoscute sau cuvintele nemaiauzite, dar inutile, precum peripatetician, care a făcut furori.

Eu sunt mulțumită că am reușit să stârnesc câtorva persoane curiozitatea și interesul pentru limba română. Sau, mă rog, pentru ce am făcut eu acolo. Când am pornit chestia asta, cineva m-a întrebat: cui crezi că-i pasă?

Sincer, inițial nici nu aveam pretenția să-i pese cuiva, o făcusem mai mult pentru mine, de asta nici nu am promovat-o.

Dar se pare că persoanelor care au scotocit dicționare ca să mă ajute să fiu la zi, care mi-au scris în privat pentru detalii sau cu detalii în plus despre cuvintele postate, care mi-au trimis fraze întregi formate din cuvinte învățate de pe pagină ca să verific dacă le-au folosit în mod corect, care, care, care…

Au fost oameni care mi-au distribuit în fiecare zi postările, chiar și pe acelea care arătau jalnic sau în care aveam greșeli vizibile. Iar din cele 365 de cuvinte adăugate, mai mult de 50 au fost propuse de diferiți urmăritori ai paginii. Le mulțumesc tuturor pentru ajutor și interesul arătat ♥.

Am ținut cont de sugestiile primite, dar am avut și câteva comentarii acide cărora nu le-am văzut rostul. Până la urmă e doar o pagină de Facebook. Poate face oricine alta mai bună oricând dorește, nu am inventat eu conceptul și nu e nimeni obligat să-l urmărească. Într-un fel m-au amuzat acele comentarii, dar într-un fel mi-au stârnit milă. Mi se pare puțin absurd să fii supărat pe o pagină de 3 000 de like-uri care nu are nici măcar o intenție rea.

Am avut impresia că a făcut o chestie spontană, pentru că într-o zi mi-am zis: gata, eu mă apuc de asta si cam asa a inceput tot. Dar, în timp ce făceam ordine, am găsit un caiet din 2013 – un jurnal de lectură în care notam zilnic cuvinte și expresii care mi se păreau interesante. Pot să zic că ideea asta o aveam de mult acolo, undeva, și că acum doar mi-am făcut damblaua. Am învățat și mi-am făcut și prieteni, deși a doua nu era în plan.

E un motiv pueril de mândrie, dar să faci un lucru zi de zi, timp de un an, fără un plan bine stabilit înâinte și oricât de ocupat ai fi, nu e atât de ușor. Pentru mine a fost un mic exericițiu de ambiție, căci rare au fost dățile în care am reușit să găsesc mai multe cuvinte într-o singură zi, ca să programez postări din timp. Iar singurele dăți în care nu am postat au fost destul de recente, când a avut Facebook-ul probleme tehnice. Atunci mi-am dat și seama cât de fragil și nesigur e să clădești orice pe Internet, cât de ușor ți se poate distruge ”munca” 😀

De asta o să o las mai moale cu proiectele online. Pagina își va continua activitatea, în ce fel încă nu știu, singurul lucru pe care îl știu e că nu zilnic.

Am scris articolul acesta pentru că mi s-a părut corect să vin cu niște concluzii de final de proiect, niște lămuriri și observații.

Dacă descoperiți cuvinte interesante și vreți să le vedeți pe pagină, mesajele sunt încă deschise ♥.

FACEBOOK | INSTAGRAM

Older posts →