vulpea albastră de sjón

Un pastor sărac dintr-un sat din Islanda este în căutarea unei vulpi rare prin munți. O împușcătură declanșează o avalanșă, în care este prins chiar înainte de noaptea polară. Acolo nu are altceva de făcut decât să își reamintească fragmente din trecutul lui și să-și găsească un sfârșit simbolic.

Povestea este întreruptă de o altă dramă din sătul său, care face legătura cu trecutul lui și atinge câteva teme sociale din anii 1800 – cum erau văzute în Islanda dizabilitățile, apariția curentului electric, dar și moartea. 

Nu este o poveste fericită, pe care aș recomanda-o în general. Stilul minimalist, atmosfera de basm întunecat, elementele realismului magic fac acest mic roman unul destul de straniu, dar fermecător în felul lui. Se potrivește perfect în peisajul articolului meu cu recomandările de cărți bizare.

Dar dacă vrei să te pierzi pentru câteva ore departe de lume, într-un munte înghețat și misterios al nordului, pe vulpe o găsești pe Libris 😀

”Am văzut Universul! Era făcut din poeme. ”

#30under300

de ce nu plângem pă net

Mi-a apărut o postare cu Mimi plângând pe Instagram și am vrut să empatizez cu ea, până când am citit asta:

Chiar nu vreau să știu ce impact ar avea asupra omenirii dacă toată lumea ar pune poze de genul ăsta, 2021 e deja un an în care celebrăm negativitatea și ne plângem în continuu de cât de rău ne-a făcut pandemia.

Și totuși, eu când trec pe lângă o stație de autobuz văd oameni cu fețe lungi, când merg să-mi iau o chiflă tanti mă sictirește, când trec pe verde sunt înjurată.

Lumea asta perfectă, fericită și lipsită de vulnerabilități există doar într-o anumită zonă a Internetului, care e alegerea fiecăruia dacă o urmărește sau nu. Toată lumea e conștientă că fericirea nu e o stare permanentă și că viața e grea, mai ales dacă a ajuns la maturitate.

Social media e folosită, în mare parte, pentru destindere. După o zi grea, muncă și toate cele, cred că s-ar enerva oricine să vadă numai smiorcăială pe Interneți, de parcă n-ar fi suficiente știrile de la ora 17.

Toată lumea plânge. O poză nu te arată neapărat într-un punct vulnerabil, sunt doar niște lacrimi pe care le-am văzut de-a lungul anilor la mari Youtuberi când au făcut boacăne, curgând la fel de false ca pozele Andreei Tonciu.

Nu mai zic de acting challenge-ul de pe TikTok, care a dovedit destul de multe. Ar trebui să ne scoatem din cap ideea asta că dacă nu e pe Internet, nu există. O să ajungem să facem live-uri 24/24 ca să nu aibă cineva dubii că oamenii fericiți merg la baie, dorm și se spală pe picioare.

Eu nu cred că cineva își ține lacrimile pentru el în intimitatea casei lui pentru că încă n-a văzut-o pe Mimi plângând pe Insta și nu știe că e normal să suferi :))))

De ce nu ne pozăm plângând?

Pentru că e ridicol, inutil, și un adevăr crunt, care ar salva multe suflete dacă ar fi mai cunoscut este faptul că oamenilor nu le pasă, dar dacă au ocazia sa profite de o slăbiciune de-a ta, o s-o facă.

Vulnerabilitatea este superbă. Dar față de tine, față de oamenii tăi dragi, față de terapeutul tău, față de arta ta, o poză pe social media plângând fără un context e doar… jalnică :))

Daca vrei sa fii vulnerabil pe Internet, vorbește despre cum ai depășit o perioada grea, cum ai scăpat de un obicei urât, despre un defect de-al tău etc. 

Foarte puțină lume va empatiza în mod real și așa, dar ar fi mai util decât o poză cu muci la nas care poate deveni oricând material de meme și-ți poate aduce și mai multe lacrimi.

tapetul galben de charlotte perkins gilman

Tapetul galben este o scurtă poveste de groază, din păcate semi-autobiografică, scrisă sub formă de jurnal. 

Jurnalul este al unei tinere care suferă de depresie post-natală, în care scrie pe ascuns, pentru că al ei soț nu-i înțelege pornirile creative și urăște să o vadă întreprinzând orice activitate intelectuală.

Pentru ”a o ajuta”, fiind medic, acesta îi prescrie o cură cu odihnă.

Așadar, o izolează într-o casă de vacanță pe timpul verii, unde își petrece majoritatea timpului singură, într-o cameră cu un tapet galben cu motive interesante, care o fascinează complet, până o aduce în pragul nebuniei.

Publicată în 1892, tapetul galben a devenit simbol al opresiunii intelectuale pentru curentul feminist timpuriu, căci scoate la suprafață nu doar starea femeii în căsnicia din acea perioadă, care avea la fel de multă autonomie ca  animalul de companie, dar și relele tratamente aplicate de medici persoanelor care sufereau psihic. 

Autoarea a divorțat de soțul ei cu mare scandal în același an în care a fost publicată cartea, i-a trimis și lui o copie, dar nu a primit un răspuns 😀

Eu am citit-o în engleză, nu am știut că există o traducere, dar o găsiți în acest volum sau în format PDF, în original, aici.

“There are things in that wallpaper that nobody knows but me, or ever will… so many of those creeping women, and they creep so fast.”

#30under300

unde te vezi peste 5 ani?

Întrebarea arhicunoscută de la interviuri de angajare, unde te vezi peste 5 ani?, primește foarte multă ură în ultima vreme și nu înțeleg de ce. În afară de faptul că e repetitivă.

Adică da, viața e imprevizibilă, blablabla.

Dar toată lumea are planuri de viitor…. 

Simplul fapt că te duci la un interviu de angajare pentru un post anume arată că ai un plan de viitor (pe lângă cel de a-ți plăti facturile și de a nu muri de foame).

Pentru că dacă nu ai niciun plan, te angajezi la primul Profi care-ți iese în cale și nu-ți mai bați capul cu niciun interviu.

Sunt atâtea metode de a răspunde sau de a fenta întrebarea asta.

Ești proaspăt absolvent? În 5 ani vrei să fii senior în domeniul tău, așadar îți dorești să acumulezi cât mai multă experiență relevantă și consideri că acel loc de muncă poate fi un pas important în cariera ta și, speri tu, unul longeviv. 

Nu știi încă, exact, care ți-e domeniul? În 5 ani îți dorești să te dezvolți atât profesional, cât și personal, așadar te interesează ce oportunități oferă compania lor care ar putea să te ajute în sensul ăsta, pentru că ai participa cu plăcere la training-uri, workshop-uri etc.

Ești deja angajat cu experiență? În următorii ani poate vrei să te perfecționezi și să avansezi, iar pentru asta poate ai nevoie de certificări noi, poate te atrage o nouă latură a domeniului, așa că vrei să faci un curs sau să dezvolți o abilitate nouă, un potențial pe care l-ai observat în tine în urma experienței tale pe postul de X.

Come. Fking. On. Nu există răspunsuri greșite aici. Doar inconstente. Ridicări din umeri. Și priviri bolânde.

Atât de tare poți să aberezi pe subiectul ăsta liber, chiar dacă habar n-ai ce o să faci mâine. Până la urmă oamenii vor doar să vadă că ai un minim de interes pentru acel loc de muncă și nu te-ai dus la interviu ca o pătlăgea.

Eu am boală pe HRi, dar e prima chestie pe care nu înțeleg de ce există atâta ranchiună. Mi se pare super ciudat argumentul cu nu știu ce fac mâine, e ca și cum ai spune: nu mă inscriu la Medicină, că durează 6 ani facultatea și poate până atunci mă calcă mașina. Nonsens.

Nu strică să te gândești din când în când ce o să faci cu viața ta.

Sunt întrebări MULT, dar mult mai cretine care se pot pune la un interviu de angajare.

Asta e chiar de bun simț.

asta-i România!

Profit puțin de sărbătoare ca să-mi spun oful, pentru în afară de ziua de 1 decembrie, când dă patriotardismul în noi, nu e zi în care să nu aud lozinca asta.

Avem tendința să ne amintim că trăim în România și că nicăieri nu-i ca la noi din cele mai puerile motive.

S-a furat un salam din Lidl. A, păi numai în România…

S-a căcat un porumbel. Păi da normal, asta-i România.

Urlă o pisică prin vecini. Ai văzut cum ciripesc pisicile prin Ucraina? Numai la noi urlă, dom’le. Asta-i România!

Cel mai tare mă uimește aerul de resemnare pe care îl au majoritatea când îi apucă propovăduirea acestui clișeu, un fel de a spune că trăim în cel mai rău loc de pe pământ și gata, odată cu salamul ăla s-a dus și ultima lor speranță în țara asta și că nu ne mai facem bine.

Și eu cred că e ceva profund greșit cu noi, nu înțeleg patriotismul și mă revoltă ce aud la știri, dar pentru că mai aud câte o știre și din afară îmi dau seama că suntem o țară cu multe probleme, ca orice alta. Problemele noastre nu sunt unice. Chiar se poate și mai rău.

În Japonia mediul de lucru este atât de stresant, încât oamenii mor cu capul pe masă la muncă de epuizare.

În anumite sate din India, copiii de 4-5 ani adună macai din mine, cu riscul de a muri dărâmați de bolovani, ca să avem noi cu ce să ne machiem. Și pentru că asta e singura lor șansa ca să mănânce ceva la finalul zilei.

În Afganistan abia anul trecut au primit mamele dreptul de a fi trecute pe certificatele de naștere ale propriilor copii. Și acum au pierdut orice drept posibil, că au tăbărât talibanii peste ei.

Yemen e în colaps. Război, foamete, malarie + covid19.

În 13 țări din Europa încă se practică mutilarea genitală la naștere.

În Coreea de Nord ești executat dacă te uiți la un film. 

Astea sunt doar așa, câteva din zecile de probleme care există în lume. Mi se pare că suntem puțin inconștienți când insistăm pe ideea asta, că România e cel mai groaznic loc de pe pământ și când dăm vina pe țară și pentru ploaia de afară. 

Atitudinea asta nu o să ne ajute niciodată, pentru că le induce noilor generații ideea că nu mai e nimic de făcut aici, ăștia suntem și vina nu e niciodată a noastră. Că noi suntem cei mai deștepți, le știm cu libertatea și toate cele, dar așa-i în Românica…

Cel mai urât mi se pare că vin la noi străini să locuiască sau să studieze, iar din momentul în care le descoperă românașii noștri conturile de social media, nu vezi altceva în comentarii decât ”cea mai proastă decizie”, ”o să regreți că ai venit aici”, ”altă țară mai de rahat n-ai găsit?” sau mizerii xenofobe. Cu gândirea asta nu ți-e bine nicăieri, nici măcar în satul vecin, nici măcar la mă-ta acasă. Nicăieri. România e pentru mulți străini o șansă la viață decentă, chiar dacă nouă ni se pare absurd – chiar se poate și mai rău și am fi mai bine la căpuț dacă am realiza asta în loc să fluturăm stegulețe inutile pe mașini o zi pe an și în rest să ne înjurăm țara de toți morții.

o listă: cărți despre somn

Am găsit o temă de studiat în 2022 – somnul. Habar nu aveam că există atâtea cărți despre asta. Nici nu știu ce poate scrie atâta despre un subiect aparent banal.

În general, recomandările medicilor în legătură cu igiena somnului sună cam așa: culcă-te și trezește-te mereu la aceeași oră, evită cafeaua, alcoolul și zahărul, mai ales după ora prâzului, nu sta cu ochii în ecrane seara, asigură-te că ai dormitorul întunecat și răcoros, fă mișcare, dar nu seara, nu mânca după o anumită oră, bea ceiuc etc.

Sunt curioasă dacă toate cărțile astea repetă aceleași idei sau chiar te ajută să înțelegi de ce nu vrea creierul tău să doarmă nici când respecți toate minunile de mai sus. 

Micul meu wishlist:

1) Despre somn de Matthew Walker

2) Revoluția somnului de Arianna Huffington

3) The nocturnal brain: nightmares, neuroscience, and the secret world of sleep by Guy Leschziner

4) The sleep solution: why your sleep is broken and how to fix it by W. Chris Winter.

Ați citit vreodată o carte despre somn?

cum să te pregătești pentru un maraton de lectură reușit

maraton de lectura reusit În ultima vreme am participat la câteva maratoane de lectură și, în ciuda opiniei mele nepopulare legată de ele pe care am mai menționat-o pe aici, am rămas cu ceva din ele.

Dacă ești pasionat de cărți și te gândești vreodată ă participi la un maraton de lectură, poate te-ar ajută să ții minte aceste mici sfaturi ca să ai unul cât mai reușit:

1.Obiective realiste, deci cărți scurte.

Cea mai mare greșeală e să pui presiune pe tine și să-ți promiți că o să citești 3 cărți de Dostoievski într-un timp atât de redus. Orice maraton ar trebui să fie despre cărți scurte sau dacă nu scurte, măcar ușoare, pentru că ar trebui să fie distractiv.

Să citești o carte groasă și o carte de povești scurte, un volum de poezie, teatru sau un roman grafic în paralel, mi se pare cea mai ok variantă pentru mine.

     2. Nu te neglija, mișcă-te.

Am văzut că mulți beau cafea, nu mănâncă nimic și stau treji ca să citească. Mi se pare foarte neproductivă tactica și am mai zis, dar nu-mi place că se promovează așa ceva.

Ridică-te, plimbă-te, întinde-te. Hidratează-te și lasă-ți ochii și mintea să se mai odihnească. Ia-ți o cafea și citește puțin în parc. Schimbă poziția, schimbă peisajul, schimbă formatul cărții. Treci de la hârtie la carte audio din când în când. Ia pauze. Mi se pare că cititul robotic într-o poziție incomodă ore sau zile întregi, te alienează. Și niciun hobby nu ar trebui să te rupă de lume într-un mod nesănătos.

     3. Alegeri bune.

În loc să-ți planifici cărțile și să te amăgești singur/ă că nu reușești să le citești pe toate, mai bine planifică-ți ce o să ronțăi. Merele și mixurile de nuci sunt bune pentru creieraș. Cacao din nou, datorită concentrației mare de magneziu, c. Un ceai bun ajută și el. Ordinea din jurul tău ajută și ea. O cameră aerisită. Ai înțeles ideea.

Cred că un maraton de lectură ar trebui să aibă scopul de a prioritiza lectura, nu de a te stresa, a te da peste cap sau a te dezamăgi de una singură 😀

Așa că ai grijă să n-ai griji și lectură plăcută!

nu e despre miliarde

Dacă ești antreprenor, freelancer sau orice tip de creator, auzi destul de des la colegii de breaslă că ținta lor în viața e să fie oameni de succes și că asta se traduce în vocabularul lor prin a fi miliardari.

Să auzi asta frecvent în jurul tău poate să se transforme într-o presiune socială și să te demoralizeze dacă ești la început de drum, ai pornit cu alte scopuri în minte și mai ai un strop de realism în tine.

Vreau doar să menționez un lucru evident, dar se pare că nu pentru toată lumea:

ce este succesul îți stabilești tu.

Orice cale alegi in viața, important e sa nu simți că faci mai mult decât poți duce.

În momentul în care ajungi să te compari cu alții, nu mai există cale de a fi mulțumit de tine, niciodată nu va fi suficient.

Și este suficient dacă:

  • Trăiești decent, adică rămâi cu câțiva lei pe care poți să-i cheltui aiurea după ce ți-ai plătit toate cele necesare.
  • Îți poți lua o zi sau o săptămână liberă fără să ți se prăbușească lumea.
  • Poți spune nu cui vrei tu – pe asta pun puțin mai mult accent pentru că este oribil sa lucrezi cu oameni cu care nu rezonezi sau sa faci munca care nu îți reprezintă valorile doar pentru că nu ai alta ofertă mai buna în acel moment.
  • Îți permiți să ai un program care ți se potrivește ție – și asta poate însemna orice, de la a lucra 3 zile pe săptămână sau doar noaptea, la a lucra doar 6 luni pe an sau …deloc.
  • Știi că ai posibilitatea de a avansa și a maximiza veniturile în viitor.

Practic, daca îți permiți stabilitatea pe care ți-ar oferi-o un loc de muncă. Dar astea sunt doar niște exemple. Chiar și fără stabilitate, dacă ai alte tipuri de satisfacții care pot compensa un lips sau două, poți considera că ai atins succesul.

Sincer, dacă nu astfel de beneficii urmărești, legate de stilul de viață, nu înțeleg de ce ai apuca-o pe un drum atât de anevoios și nu te-ai duce direct să înveți o profesie care să-ți ofere salariu stabil și serios, dar asta e doar părerea mea.

Și un mic reality check: trăim în România, unde salariul minim net e 1386 RON 😐 trebuie să fii nebun să nu-ți apreciezi micile victorii, fie că e vorba de un side project care-ți aduce doar 100 de lei în plus lunar, fie de unul care îți poartă (temporar) doar numele. 

Nu e despre miliarde. 

E despre a trăi în ritmul tău, în funcție de nevoile tale, pentru valorile tale și orice altceva mai stabilești tu că e important pentru tine.

ne căutăm simptomele pe internet?

Soșăl media e plină de oameni care îți spun că ai probleme la cap.

De câte ori deschid o aplicație îmi curg liste de simptome prin fața ochilor.

Anxietate. AHDH. Tulburări de tot soiul. 

Au început să mă streseze și să am mixed feelings despre treaba asta. 

De ce? 

  1. orice afecțiune psihică este mai complexă decât o listă de 5 simptome 
  2. multe tulburări au simptome comune 
  3. multe simptome sunt doar rezultatele unui stil de viață dezechilibrat  
  4. multe simptome pot fi autoinduse 
  5. multe informații găsite online s-ar putea să pară mai grave decât sunt în realitate

Listele astea sunt scrise de persoane care nici nu ai de unde să știi dacă suferă sau nu de ele, iar dacă suferă, nu înseamnă că experiența tuturor este una și aceeași.  

Sunt sigură că mulți sunt bine intenționați și își imaginează că îi fac pe alții aidoma să se simtă mai înțeleși sau sa se înțeleagă ei mai bine pe sine, dar sunt sigură că și mai mulți profită de popularitatea subiectului pentru a primi atenție, aprecieri și induc în eroare oameni normali.

Toate astea pentru că e foarte ușor să înșiri niște simptome și să te prefaci că ai creat conținut.

Au apărut multe conturi de psihologi în ultima vreme, care-ți explică că ai traume dacă îți place să faci dușul cu apă fierbinte, că de fapt ascunzi o rană de abandon, te simți izolat și singur, iar apa fierbinte e o îmbrățișare mult dorită. Cu toate că dușul fierbinte e pur și simplu relaxant și necesar dacă nu stai bine cu circulația periferică sau ai rezistență termică mai ridicată. Femeile, în general, sunt friguroase, iar unele mai naive, dacă au trecut prin măcar o despărțire, pot ajunge să se sperie că au cine știe ce probleme emoționale complexe pentru că le place să facă duș.

Vreau să ne amintim că psihologii nu sunt medici. Și multe din ideile pe care le promovează sunt doar speculații.

Pe de altă parte: 

  1. nici medicii nu le știu pe toate. o boală rară, cu care nu a mai avut el de-a face, poate primi un diagnostic greșit 
  2. nici ei nu sunt mereu bine intenționați, nu toți te iau în serios din prima, și ei sunt oameni
  3. nu degeaba e recomandat să ceri mereu o a doua părere / al doilea diagnostic, de la un specialist diferit
  4. nu cred că există om complet sănătos și lipsit de traume sau probleme emoționale

Totuși, mi se pare grav dacă o să ajungem să nu mai putem face un duș fără să ne gândim că avem probleme la mansardă.

Așadar, ne ajutăm de Internet să aflăm ce probleme avem? 

Mi se pare normal să încerci să te informezi. Dar nu de pe rețele sociale, din reclamele și articole de pe site-uri care nu oferă argumente și surse serioase, doar te izbesc cu diagnostice grave și creează anxietate.

Am scris și eu un articol despre burnout. Am scris și despre insomnii. Despre perfecționism. Și o să mai scriu. Dar doar păreri și experiențe personale. Nimic științific care ar trebui să fie luat in seama. Nu orice trăsătură de personalitate sau obicei e un semn de afecțiune psihică, dar dacă e recent sau ai simțit mereu că e ceva mai mult, cel mai bun lucru pe care poți să-l faci pentru tine este să mergi la medic.

o carte citită, un copac plantat

Adăugând o carte pe Goodreads, mi-am adus aminte că acum câțiva ani mi-am pus eu pe un bucket list ideea de a planta un copac pentru fiecare carte citită în viața asta.

Ironic, căci nu contribui la defrișări, având în vedere că citesc doar cărți electronice în ultima vreme, cum am mai tot spus :))

Dar iubesc pădurile, trăiesc aproape de ele, și nu-mi place să observ cum dispar, încetul cu încetul, și cum sunt înlocuite cu drumuri auto-forestiere, parcări și vile.

Așa că am început să mă gândesc la soluții și mi-am dat seama că am început deja să fac asta efectiv inconștientă de ideea mea de acum câțiva ani.

În ultimii ani am donat 5 copăcei reali țărilor defavorizate din Africa prin aplicația Forest – au un buget de respectat, așadar există această limită de donație per utilizator.

Pentru a dona un copăcel, trebuie să strângi bani virtuali, pe care îi obții destul de greu – de exemplu, pe 10 minute de focus primești 3 bani, iar un copac costă 2,500 de bani.

Dacă nu știi ce este Forest, urmează un articol special despre aplicația asta în curând.

De asemenea, de câteva luni folosesc extensia Ecosia – care plantează un copăcel la fiecare 45 de căutări. După calculele mele, momentan am plantat 25 de copăcei.

Cum știu că ei chiar fac asta? Atât Forest, cât și Ecosia sunt transparenți și au rapoartele financiare online.

Momentam am 30 de copăcei plantați din 375 de cărți citite.

Ce proiecte interesante am mai găsit în care plănuiesc să mă implic:

More Trees

Prin donație, dar de bani reali de data aceasta, poți planta copăcei în jurul lumii. Un copăcel costă doar $1. Poți să-i plantezi pentru tine sau poți să îi faci cadou. Ce mi se pare interesant e că ai o platformă unde poți urmări cum crește pădurea ta și care e impactul ei asupra mediului. 

Muma Pădurii

Aici împuști doi iepuri: plantezi copăcei în schimbul unor brățări simpatice și susții inițiative frumoase românești. Au și o colaborare cu Ruvix, mai exact o colecție de tricouri. Un tricou înseamnă doi copăcei plantați. Eu deja știu ce cadouri fac Crăciunul acesta.

Plantează în România 

Aici poți dona, dar poți fi voluntar și planta chiar tu, dar trebuie urmărite locațiile pentru a te putea a nu rata înscrierile.

Momentan asta mi-a atras atenția.

Pentru mine acesta o să fie un proiect continuu, având în vedere că o dată cu lista mea de copăcei, o să crească și lista mea de cărți citite 😀

Cunoști asociații care se ocupă cu astfel de inițiative și sunt pe bune? Aștept recomandările tale.

Ultimul update: 25 nov 2021

Older posts →