end of the year book tag

Am văzut acest tag la Ariel Bissett și mi-au plăcut întrebările, așa că m-am gândit să-l fur.

1) Există vreo carte pe care ai început-o anul acesta și pe care vrei să o termini până la sfârșitul anului?

Am crezut că am început anul acesta Lupul de stepă de Herman Hesse, până am ajuns la un pasaj și am avut un dejavu, am știut în momentul acela că e cel puțin a 3-a oară când încerc să citesc cartea asta și nu înțeleg de ce, mereu o abandonez. Aș vrea sa o termin și mi-o iau de pe cap, pentru că pare o carte bună, deși pentru mine nu e deloc memorabilă. Fac ce fac, și tot la ea ajung. Nu știu dacă voi mai reuși s-o termin anul acesta, totuși.

Jucătorul de șah de Zweig, din nou, as vrea sa o termin pentru că e subțirică și interesantă, dar cred că m-am săturat eu de clișeul ăsta cu intelectualul singuratic, geniul neînțeles, alesul lui dzo.

2) Ai vreo carte iernatică, care să facă trecerea către finalul anului?

În vară am dat de Iarna vrajbei noastre de Steinbeck și mi-am promis de atunci că o s-o citesc în decembrie.

Însă recent am descoperit Un altfel de Crăciun de John Grisham și încă câteva cu tematica asta, mai copilăroase.

Stau pe gânduri încă, dacă să-mi rup din puținul timp liber ca să citesc cărțile acestea sau să le mai amân un an.

3) Există vreo apariție nouă, pe care încă o aștepți?

Nu citesc cărți noi, sunt total paralelă cu ce se întâmplă pe piața de carte din Romania în momentul acesta.

4) Numește trei cărți pe care vrei să le citești până la finalul anului.

O să numesc mai multe:

De două mii de ani…, Sebastian

Pădurea spânzuraților, Rebreanu

Iarna vrajbei noastre, Steinbeck

Picnic la marginea drumului, Strugațki

Aelita, Tolstoi

Ubik, Dick

5) Crezi că există vreo carte care te mai poate impresiona, devenind cea mai bună carte pe care ai citit-o anul acesta?

Acum, că l-am descoperit pe Dino Buzzati, cred că mult timp nu mă va mai impresiona nimic pe lume. Am mari așteptări de cărțile menționate anterior, în special de la De două mii de ani… de Sebastian, dar nu știu dacă va deveni vreuna dintre ele “cea mai bună”. Nici nu-mi place ideea asta de “carte bună”, prefer sa zic: carte preferată, o carte care mi-a plăcut mult, ce drăcie înseamnă “cea mai bună”?

6) Ai început să faci planuri de lectură pentru 2020?

Hell no! Am niște idei, dar gata cu planurile :)).

Dacă ți-au plăcut aceste întrebări, simte-te liber/ă să le hoțomănești.

despre organizare

Aș vrea să fiu genul acela de persoană care face lucrurile cum îi vine, care nu are mereu mintea plină, împarțită în zece direcții, care știe mereu ce-i cu ea și nu are nevoie de toate acestea, dar nu sunt.

Problema mea principală e ca am multe hobby-uri, și mai multe interese și foarte puțin timp liber. Mie nu-mi ajung 24 de ore, așa că trebuie să țin mereu evideța a ceea ce fac.

Nu știu la ce se gandesc alții în general când aud ‘’organizare”, pentru mine asta înseamna liste. Ordonate frumos. Prioritizate.

M-am gândit să fac o lista (ironia) cu lucruri care m-au ajutat în ultimii ani să mă mențin organizată, deși am avut și câteva perioade în care am stat foarte prost la capitolul acesta, au fost cateva lucruri care m-au readus mereu la normal:

DIGITAL

OneNote de la Microsoft

Aplicația mea preferată de aproximativ 5 ani.

Îmi place cel mai mult faptul că o pot folosi și de pe telefon, și de pe PC în același timp, și din aplicația din Windows, și pur și simplu din browser, pentru că se sincronizează instant și are sticky notes, pe care le pun pe desktop și pot să le editez de oriunde.

Mi se pare simplă, ador design-ul colorat, și că pot crea câte notebook-uri, cu câte secțiuni de foldere si cu câte liste vreau, ca pot sa scriu, sa desenez, sa modific fontul, să urc și poze sau înregistrări, atașamente 😊).

Ați prins ideea.

Sigur, am încercat și Google Keep, dar funcționează exact ca ‘Note’’ din sistemul telefonului, și nu-mi place că paginile nu sunt statice și apar in ordinea în care au fost editate. Mintea mea e simpla, are nevoie de ordine, nu să-i zboare notițele în toate direcțiile și să se zăpăcească constant.

Google Calendar mi se pare foarte simpatic, dar planificarea pe zile și ore la mine nu funcționează și nu prea am nevoie de alarme pentru asta, îl folosesc doar pentru evenimente importante.

Loop – Habit tracker.

Aproape am înnebunit căutând un habit tracker gratuit cu un design simplu. Cred ca e singura aplicație de acest gen care nu mi-a cerut să plătesc ca să pot adauga mai mult de 3-5 obiceiuri. Eu am nevoie de +10, asa ca asta e perfecta. Nu are nici reclame si iți creează si statistici în legătură cu activitățile tale.

Avantajul unui habit tracker, față de un Note, e faptul că îți creezi o serie de obiceiuri și nu faci decât să bifezi în fiecare zi pe cele pe care ai reușit să le completezi. Asta e pentru activități pe care le desfășori des, chiar zilnic, și pe care nu are rost sa le treci în fiecare zi prin alte to do’s. Bifă și pusi.

Partea buna e ca după o vreme îți intră în ritm și nu mai ai nevoie de aplicație ca să-ți aduci aminte de ele decât dacă te cheamă Julia și ai o gaură în loc de creier.

Bratara Fitness

M-am gândit să o adaug pe listă, pentru că mă ajută să fiu organizată în ceea ce privește somnul.

Întotdeauna am avut probleme la capitolul asta. Când mi-era lumea mai dragă și credeam că mi-am format în sfâșit un program, se întâmpla ceva și îmi dădeam iar viața peste cap si ajungeam din nou sa ma culc la 4-5 dimineața, lucru care-mi afecta tot.

De când cu brățara, un model simplu de Xiaomi Mi Band 2, sunt mai conștienta de ceea fac, știu exact câte ore am dormit, îmi vibrează încheietura mâinii când stau degeaba sau când îmi sună alarma, așa că nu am nicio șansă să o ratez și să-mi stric iar programul. În plus, am target de 10.000 pași pe zi, care chiar mă motivează să-mi adun acolo ‘’obiective atinse’’, să fiu activă și să dorm ca un om normal.

Listography

Dacă ești pasionat de liste, o să iubești asta!!!

Singurul lucru la care mă ajuta site-ul asta e la hrănitul obsesiei mele pentru liste, îl recomand doar pentru că știu ca majoritatea nu au auzit de el – e folosit de userii Twitter în general, iar la noi nu e prea populara platforma asta.

Îmi place ca e personalizabil și că am ocazia să mă holbez la listele altora, de unde fur o grămadă de cărți, filme, muzică și alte idei de liste, bineînțeles. Mwhaha.

HÂRTIE

Agende cu teme specifice.

Așa cum pe OneNote am câte un folder pentru fiecare hobby de-al meu, am și câte o agendă pentru fiecare… cu liste.

Știu, sunt nebună, asta tot încerc să explic. Dar m-am mai vindecat, jur.

Cele mai des utilizate sunt: una unde am listate cărțile citite, căci sunt putin paranoica și mi-e frică să nu-mi pierd vreodată contul de goodreads, așa ca ăsta e backup-ul, cum ar veni. Una cu proiecte, prezentări, examene și orice ține de mediul academic. Si una mică-mics, cu toți banii, toate cheltuielile și unde se concentrează toată zgârcenia mea.

Am o gramadă de agende de care mă ating o data pe an, dar stau frumos pe un raft și nu mă încurcă cu nimic.

Încă mi se pare ca stau bine, în trecut aveam listă pentru orice, inclusiv o listă cu toate listele pe care le aveam 😊)))).

Bullet Journal.

Am o agendă pe care mă chinui periodic să o transform în bujo, dar nu reușesc niciodată să mă țin de ea mai mult de 2-3 zile…

Ideea e genială și ar putea înlocui multe aplicații, mi se pare doar ca ocupă prea mult timp și spațiu fizic, în timp ce în aplicații șterg, o iau de la capăt oriând și nu trebuie să-mi fac griji că scriu urât. Plus că mi se pare ciudat să-l scot în public, pe unde am nevoie de el și să încep să scriu (și frumos!), când pot să fac asta din două mișcări pe telefon fără să atrag atenția nimănui.

M-am gândit să mai încerc o singură dată și să mă hotărăsc dacă e de mine sau nu, ca să nu-mi mai jumulesc agendele degeaba în viitor 😀

Dar despre asta într-un articol viitor.

Pwps.

am stat o zi fără tehnologie

Vă rog să țineți un moment reculegere pentru neuronul meu blondin, care nu s-a gândit în viața asta că aș putea să scriu un articol pe hârtie, adică ceea ce fac acum.

În primul rând, vreau să zic că deja mă doare mâna.

În al doilea rând, de ce fac asta?

Mereu am promovat ideea de renunțare la TV, Facebook & co. Însă recunosc că nu am renunțat niciodată de tot la tehnologie. Prin tehnologie mă refer, bineînțeles, la device-uri conectate la Internet, căci conform Internetului, până și hârtia igienică este o tehnolgie modernă. Dar eu încă nu am ajuns până acolo.

Bună, eu sunt Julia și sunt dependentă de laptop-ul meu. Aici învăț, aici scriu, aici îmi fac… cam orice proiect, de orice fel. Am trăit perioade lungi de zile fără telefon pentru că așa am vrut eu, de TV nu mă ating, cum ziceam în articolul acesta, de cel puțin 5 ani. De Facebook mi-e scârbă și stau 5 minute pe zi, și foarte rar stau mai mult, când sunt în sesiune sau când trebuie să comunic cu o persoană care nu are Whatsapp sau Instagram Direct. În schimb, când am timp stau foarte mult pe Goodreads – care e tot un fel de Facebook, dar pentru cititori; pe Twitter, pentru că e aplicația mea preferată și sursa mea numărul 1 de inspirație. Și am în permanență Spotify, OneNote și o grămadă de Word-uri deschise.

Dacă nu stau pe telefon, stau pe laptop. Dacă nu stau pe laptop, stau pe telefon. Uneori stau la laptop…. cu telefonul în mână sau sub nasul meu. Groaznic, știu.

Așa că mi-am programat ziua asta fără tehnologie într-o sâmbătă, ca să nu întârzii totuși, peste tot, calculând cât e ora după cum bate soarele prin copaci. M-am trezit fără alarmă. Am rezistat impulsului de a da drumul la muzică si nici nu am aruncat nicio privire spre telefon. Am stat toată ziua în liniște, fără să mă uit la ceas, fără să caut nimic pe Google, fără să fac două lucruri în paralel.

Ce am făcut:

  • am scris mult, deși nu am putut să fac niciun fel de research
  • am terminat o carte de care trăgeam deja de ceva timp fără niciun spor
  • am vrut să fac o prăjitură, dar nu avut de unde să iau rețeta
  • m-am plimbat fără să fac poze la lucruri banale
  • m-am dus la shopping degeaba, că era închis

Concluzii:

Toată ziua am avut sentimentul că pierd ceva. Că se întâmplă ceva, la care eu nu pot să iau parte. Că în momentul în care o să revin pe Internet o să-mi bubuie telefonul de notificări și o să dureze ceva timp până o să recuperez toată informația pierdută (nu a fost așa).

Nu mai știu să scriu de mână! Eu, care aveam un scris atât de mic, frumos, rotunjit, acum nu mai știu să fac literele egale și abia am răbdare să termin propoziția asta.

Mi-am dat seama că sunt dependentă de muzică și de multitasking. Și nu știu dacă e o dependență neapărat rea, mă concentrez mai bine când fac 3 lucuri deodată decât unul singur (what the hell?). 

Cel mai înfricoșător este faptul că nu poți lua legătura cu nimeni. 

Și că-ți vin tot felul de curiozități în minte despre care nu ai unde să citești.

Dacă vrei să vezi cum o să fie vremea azi, te uiți pe fereastră. Dacă vrei să vezi programul de lucru a unui magazin care e la 50 km de tine, te duci până la magazin. Dacă pisica ta face caca moale, o iei în brațe și te duci la veterinar, că n-ai unde să cauți leacuri băbești și nici cum să-l țârâi pe vet 🙁

În final:

Recomand. Cred că o experiență de genul ăsta, pe termen scurt, poate fi terapeutică. Dacă ai nevoie de o pauză, de puțin timp cu tine, de o mică provocare, încearcă asta. Să stai o zi fără internet e mult mai greu decât pare și mi se pare o metodă bună de a deveni puțin mai conștient și recunoscător pentru vremurile pe care le trăiești și toate lucrurile ”mici” care-ți ușurează viața. Nu vreau să știu cum m-aș fi descurcat dacă nu era sâmbătă…

Următorea provocare: o săptămână fără tehnologie.

Tu când ai petrecut ultima dată o zi întreagă fără tehnologie?

adnotarea cărților

Am observat o chestie care mi se pare tot mai enervantă pe zi ce trece – unde există o fotografie cu o carte adnotată pe Internetul ăsta, acolo există și o grămadă de comentarii despre cât de monstruos și lipsit de respect față de cărți este acest gest sau alte tentative de bookshaming.

După câteva discuții mai aprinse cu astfel de persoane, mi-am dat seama că ceea ce nu vor să înțeleagă este faptul că, oricum ai vrea s-o dai, cărțile sunt niște bunuri materiale pe care oamenii dau bani. În momentul în care o carte intră în posesia mea, am dreptul să fac ce vreau eu cu ea. Pot s-o mâzgălesc sau pot s-o îndoi. Pot s-o leg cu o sfoară și s-o târ prin casa. Pot să-i pocnesc cotorul sau s-o iau cu mine la duș. Exagerez. Dar nu sunt obligată s-o păstrez intactă. Asta o face vie, faptul că este o carte folosita. Nu faptul că arată imaculat într-o bibliotecă. Cartea aceea ar sta la fel de frumos oriunde, n-ar face nicio diferență. Sunt perfecționistă și urăsc perfecțiunea. Sunt sătulă de această armată de control freaks pe care-i doare inima că cineva, undeva, într-un colț din lumea asta, subliniază citate într-o carte, își scrie ideile pe margine sau lipește post-it-uri prin ea. Mă enervează ideea de a zeifica obiecte, în general. Sau de a le spune altora cum să se poarte cu propriile lucruri. O citez pe o tipă, dintr-o discuție pe tema asta: învață să ai grijă de cărțile tale și nu o să mai ai de-a face cu oameni ca mine 🙂. Poftim!?

Să-ți adnotezi cărțile înseamnă să faci cititul interactiv. Să-ți personalizezi experiența. Să te concentrezi pe ce are cartea aceea să-ți ofere, nu pe detalii inutile, precum nuanța de alb a paginii. Să te conectezi cu povestea. Să o studiezi ș.a.m.d. 

Și într-adevăr, nu e o activitate pentru toată lumea, cum multe lucruri sunt destinate multor oameni diferiți (șoc!). Cati oameni, atatea obiceiuri.

Imaginează-ți că ai ocazia să vizitezi biblioteca unui autor preferat și ai dreptul de a alege o carte din rafturile lui, pe care s-o iei acăsică și să-ți aparțină.

Ai vrea să duci acasă o carte perfectă, fără nicio urmă de folosire? Cu ce s-ar deosebi ea de celelalte cărți din biblioteca ta? Cu simplul gând că a aparținut autorului X?

Sau ai vrea să duci acasă o carte cu însemnările, scrisul și amintirea lui?

Așa mă gândeam și eu 🙂

Relaxați-vă și lăsați oamenii să se bucure de lectură cum știu ei că e mai bine. Credeti-ma, e foarte interesant sa dai peste o carte veche si sa-ti gasesti prin ea ganduri pe care ai si uitat ca le-ai avut.

Și uitați-vă ce drăguț l-a mâzgălit Nabokov pe Gregor Samsa 😀

despre ceaiuri


Nu știu cum e vremea prin țară, dar în Brașov a fost destul de frig zilele trecute pentru luna iulie.

Temperaturile au scăzut până la 8 grade și a plouat zile întregi, așa că m-am apucat de scotocit prin casă după un ceai care să mă încălzească și mi-a venit o idee… ce-ar fi să fac o rubrică despre ceaiuri pe blog?

În ultimii ani nu am mai avut curiozitatea să încerc amestecuri noi. Am băut doar ceaiuri din plante medicinale alese pentru beneficiile lor și cât mai naturale posibil (culese, uscate, nu cumpărate). În mare parte pentru că infuziile de fructe, vanilii și tot felul de combinații la plic, cu toate că am citit că sunt vitaminizante, au început să mi se pară foarte artificiale și nu prea mai am încredere să consum orice.

Am un singur ceai de fructe preferat, un combo perfect căruia o să-i dedic un articol special. ♥

În rest, în ultima vreme am consumat numai:

  • clasicul tei. niște sunătoare. melisa (roiniță). cimbrișor.
  • uneori o combinație din toate cele de mai sus
  • mentă pentru că e perfectă vara, rece
  • lavandă pentru că miroase divin
  • trandafir japonez (hibiscus)
  • fructe de merișor
  • trifoi roșu
  • ghimbir
  • mușețel
  • iasomie
  • măceș
  • salvie

În afară de infuziile de fructe, mai evit și ceaiul verde, negru sau alb pentru că îmi dau dureri de cap și nu suport amăreala aia în nicio combinație, doar pe cel roșu simplu (rooibos) am curaj să-l beau, pentru că nu conține cofeină și eu beau oricum destul de multă cafea.

Am crezut că asta o să-mi limiteze opțiunile până când am găsit un site despre arta ceaiului si mi s-a dat lumea peste cap. Ceai de banane? Orez brun? Oolong semi-fermentat? Credeam că mă pricep la ceaiuri. Credeam prost.

Deja mi-am făcut un wishlist și am o grămadă de idei de articole.

Așa că ne vedem în toamnă cu povești despre ceai 😀

un cuvânt pe zi

Poate ați observat, activitatea paginii Un cuvânt pe zi a cam luat sfârșit, teoretic. Practic, am început să redistribui cuvinte vechi, pe care le postasem când pagina nu era prea vizibilă și încă mă gândesc ce să fac cu ea de acum încolo, pentru că nu aș prea vrea să o abandonez.

În primul rând, pentru că nu mă așteptam ca pagina să ajungă la atât de multe persoane – 3.327 urmăritori și continuă să crească – mai ales că eu nu am promovat-o decât în cercul meu de prieteni.

Impactul săptămânal organic al postărilor a depășit de multe ori 10.000 de afișări, ceea ce din nou, pentru mine e ceva extraordinar, având în vedere tipul paginii și promovarea aproape inexistentă.

Dacă nu știți despre ce este vorba, puteți citi o mică introducere aici.

Mențiuni ♥

Multe cuvinte au fost extrase din cărțile pe care le-am citit în ultimul an și care mi s-au părut mie mai interesante, nefolosite sau care sunt chiar folosite, dar nu cu sensul din dicționar.

Nu susțin ideea că ar trebui să folosim numai cuvinte vechi, cu sensurile stricte din dicționare; limba evoluează și asta e ok.

N-am inclus prea multe cuvinte din domenii de specialitate, și am încercat să vin, în mare parte, cu neologisme folositoare, care se pot integra în viața de zi cu zi.

Recunosc, de multe ori nu am reușit din cauza lipsei de timp sau de inspirație, așa că am trântit câte o definiție la îndemână. Faptul că limba română e plină de sinonime m-a ajutat enorm.

Nu susțin nici ideea că ar trebui să vorbim în termeni pompoși, cred că e suficient să ne înțelegem între noi.

De aceea unele cuvinte le-am pus pentru amuzament. Am avut și câteva regionalisme. Nu am vrut să fie o treabă foarte formală.

Mi s-a părut interesant că de cea mai multă atenție s-au bucurat cuvinte care sunt, de fapt, foarte cunoscute sau cuvintele nemaiauzite, dar inutile, precum peripatetician, care a făcut furori.

Eu sunt mulțumită că am reușit să stârnesc câtorva persoane curiozitatea și interesul pentru limba română. Sau, mă rog, pentru ce am făcut eu acolo. Când am pornit chestia asta, cineva m-a întrebat: cui crezi că-i pasă?

Sincer, inițial nici nu aveam pretenția să-i pese cuiva, o făcusem mai mult pentru mine, de asta nici nu am promovat-o.

Dar se pare că persoanelor care au scotocit dicționare ca să mă ajute să fiu la zi, care mi-au scris în privat pentru detalii sau cu detalii în plus despre cuvintele postate, care mi-au trimis fraze întregi formate din cuvinte învățate de pe pagină ca să verific dacă le-au folosit în mod corect, care, care, care…

Au fost oameni care mi-au distribuit în fiecare zi postările, chiar și pe acelea care arătau jalnic sau în care aveam greșeli vizibile. Iar din cele 365 de cuvinte adăugate, mai mult de 50 au fost propuse de diferiți urmăritori ai paginii. Le mulțumesc tuturor pentru ajutor și interesul arătat ♥.

Am ținut cont de sugestiile primite, dar am avut și câteva comentarii acide cărora nu le-am văzut rostul. Până la urmă e doar o pagină de Facebook. Poate face oricine alta mai bună oricând dorește, nu am inventat eu conceptul și nu e nimeni obligat să-l urmărească. Într-un fel m-au amuzat acele comentarii, dar într-un fel mi-au stârnit milă. Mi se pare puțin absurd să fii supărat pe o pagină de 3 000 de like-uri care nu are nici măcar o intenție rea.

Am avut impresia că a făcut o chestie spontană, pentru că într-o zi mi-am zis: gata, eu mă apuc de asta si cam asa a inceput tot. Dar, în timp ce făceam ordine, am găsit un caiet din 2013 – un jurnal de lectură în care notam zilnic cuvinte și expresii care mi se păreau interesante. Pot să zic că ideea asta o aveam de mult acolo, undeva, și că acum doar mi-am făcut damblaua. Am învățat și mi-am făcut și prieteni, deși a doua nu era în plan.

E un motiv pueril de mândrie, dar să faci un lucru zi de zi, timp de un an, fără un plan bine stabilit înâinte și oricât de ocupat ai fi, nu e atât de ușor. Pentru mine a fost un mic exericițiu de ambiție, căci rare au fost dățile în care am reușit să găsesc mai multe cuvinte într-o singură zi, ca să programez postări din timp. Iar singurele dăți în care nu am postat au fost destul de recente, când a avut Facebook-ul probleme tehnice. Atunci mi-am dat și seama cât de fragil și nesigur e să clădești orice pe Internet, cât de ușor ți se poate distruge ”munca” 😀

De asta o să o las mai moale cu proiectele online. Pagina își va continua activitatea, în ce fel încă nu știu, singurul lucru pe care îl știu e că nu zilnic.

Am scris articolul acesta pentru că mi s-a părut corect să vin cu niște concluzii de final de proiect, niște lămuriri și observații.

Dacă descoperiți cuvinte interesante și vreți să le vedeți pe pagină, mesajele sunt încă deschise ♥.

FACEBOOK | INSTAGRAM

pygmalion & galateea

Pentru că mi s-a părut destul de interesantă cartea lui Shaw despre care am vorbit în articolul anterior, am tot căutat informații despre mitul din care a fost inspirată și am găsit câteva opere de artă pe aceeași temă.

Picturi inspirate de mitul grecesc ,,Pygmalion și Galateea” din Metamorfozele lui Ovidiu, povestea sculptorului care s-a îndrăgostit de propria sa creație. În majoritatea picturilor este ilustrat momentul în care Galateea este adusă la viață de către zeița Venus la dorința lui Pygmalion. 

Jean-Léon Gérôme (1890), Musée d’Orsay 

 

Jean Raoux (1717), Musée Fabre 

 

Louis-Jean-François Lagrenée (1777)

 

Ernest Normand (1886), Atkinson Art Gallery

 

Louis Gauffier (1797), Manchester Art Gallery

 

Henry Howard (cca. 1802), British Galleries

Lasarasu – profilul său deviantart aici (click).

 

Elisabeth Caren (2014)

Mai multe despre acest mit aici. 

Și în engleză un scurt documentar aici.

FACEBOOK | INSTAGRAM | GOODREADS.

ce am citit în 2019 până acum

O scurtă trecere în revistă a ceea ce am citit din ianuarie până în iunie (inclusiv). 

Așadar în ianuarie, spre rușinea mea, am reușit să citesc o singură carte – Dezonoare de J.M. Coetzee.

I-am dat 3 din 5 steluțe pentru că sunt o panseluță și nu suport scenele de violență, personajele mi-au displăcut total pentru că sunt prea defecte (realiste) și nici nu am înțeles prea bine contextul politic, având în vedere că acțiunea romanului are loc în Africa de Sud.

Este un roman complex, cu multe teme întunecate și scene tulburătoare, însă mi-a plăcut stilul lui Coetzee, așa că am mai adăugat două cărți scrise de el pe TBR. ♥

În februarie am început o grămadă de cărți și nu am reușit să termin niciuna. #dezamăgire

Câteva dintre cărțile abandonate, de care sper să nu uit și să le reiau lunile următoare pentru că niciuna nu a fost rea, dar nu am avut eu starea și răbdarea necesară să finalizez ceva:

Jucătorul de șah de Stefan Zweig 

Lupul de stepă de Herman Hesse 

Nocturnă în Chile de Roberto Bolano

Inima atât de albă de Javier Marias

We have always lived in the castle de Shirley Jackson

Luna martie a trecut cam repede, dar a fost cea mai bună de până acum. #lacrimă

Ce am citit în luna martie ♦

♦ How to get ideas de Jack Foster

O chestie pe care am observat-o și nu o suport deloc la cărțile self help, cu toate că nu prea citesc așa ceva, doar din când în când câte un articol, este este faptul că toate prezintă cam aceleași idei, doar că au alte povestioare drept exemple. Din cartea asta am reușit să extrag o singură idee nouă despre care o să vorbesc într-un articol separat. În rest, este o carte despre creativitate și poate fi destul de interesantă dacă nu ai mai citit nimic de genul acesta până acum. Pentru mine un mare no-no, un clișeu de la început până la sfârșit.

♦ Pygmalion de George Bernand Shaw – piesa de teatru care a inspirat celebrul musical My fair lady (1964) cu Audrey Hepburn, pe care sincer încă nu l-am văzut. Pygmalion este mitul sculptorul care s-a îndrăgostit de propria creație, și mi se pare foarte interesant cum a integrat un mit grecesc într-o poveste londoneză despre clase sociale. Pe scurt: Higgins, un snob, lingvist, sexist întâlnește o florăreasă și încearcă să o transforme într-o doamnă.

Mai interesante decât povestea în sine, care e destul de simplă, sunt comentariile pe care le face Higgins cu privire la moralitate, natura umană, societatea de la vremea respectivă, maniere, creație și limbă. Toate astea într-o piesă de teatru de aproximativ 80 de pagini. Highly recommend! 4/5

♦ Deșertul tătarilor de Dino Buzzati – momentan e cea mai bună carte citită anul acesta ✨. 5/5

O nuvelă stranie despre despre așteptare și despre ”amânarea” vieții, despre singurătate și destin. Posibilă recenzie în curând. 

Totul, absolut totul este trecător: anotimpurile, oamenii, norii; şi nu slujeşte la nimic să te cramponezi cu disperare de pietre, să rezişti pe vârful vreunei stânci – degetele obosite se desprind, braţele cad inerte pe lângă trup, suntem târâţi din nou de şuvoiul ce pare lent, dar nu se opreşte niciodată.

Până la finalul lunii iunie nu am avut timp decât pentru două lecturi ușoare:

Dama de pică de Alexander Pușkin –  obsesie, lăcomie, risc, naivitate, nebunie…

O nuvelă psihologică fantastică, asemănătoare cu Jucătorul de Dostoievski. Nu mă așteptam la o narațiune atât de bogată, având în vedere că nu are nici măcar 50 de pagini. Recunosc că nu prea am citit ruși, așa că sunt destul de impresionată de stilul acestui autor, foarte ușor de citit și de înțeles. Pușkin mi se pare ideal ca introducere în literatura clasică rusească. 4/5

Două idei fixe nu pot sta concomitent laolaltă în mintea omului, aşa după cum două corpuri nu pot ocupa acelaşi loc în spaţiu, în acelaş timp.

♦ Prieten drag, tovarăș al răposatului de Andrei Kurkov – mă așteptam la o cărțulie de 3 steluțe, din aceea pe care o citești în avion între două ațipeli, dar în final mi s-a părut destul de ironică, originală și meditativă. Ilustrează bine vorba ”nu lua o decizie permanentă din cauza unei emoții trecătoare.” O carte despre un plan nereușit și multă cafea ♥.  4/5

Am citit și 3 romane grafice / manga și puțină non-ficțiune, dar despre asta o să vorbesc cu altă ocazie, simt că trișez incluzându-le printre lecturi serioase, nu știu de ce.

Anul meu a început lent, cu lecturi scurte, dar sunt mulțumită de alegerile mele. Sunt curioasă cum a fost pentru voi 2019 până acum 🙂

#7BooksILove

Recent am participat pe Twitter la o provocare –#7BooksILove – ideea era să postezi în fiecare zi câte o copertă a unei cărți iubite alese la întâmplare, fără alte comentarii sau explicații.

Pentru că astăzi este 23 aprilie – ziua internațională a cărții și a drepturilor de autor, m-am gândit să postez cărțile alese și aici.

Nu o să pun tweet-urile pentru că wordpress-ul le așază foarte prost în pagină,

dar cam acestea sunt:

Voi cum sărbătoriți Ziua Cărții? 😀

și cărțile scurte merită să fie iubite!

Vreau să-mi promovez din nou seria de cărți scurte cu care am înnebunit pe toată lumea, pentru că astăzi am citit câteva bloguri de cărți, mai vechiuțe ce-i drept, și am observat o mică idee care se perindă prin unele minți de cititori: evit cărțile scurte, cărțile scurte nu sunt opere de valoare, eu citesc literatură adevărată.

Bitch, please!

Ce înseamnă literatură adevărată? Cum deosebești literatura de gunoi? Păi în niciun caz în funcție de numărul de pagini. După această logică de baltă, Fluturi a doamnei Blender este o capodoperă, având în vedere că volumele însumează aproximativ 1000 de pagini.

Bineînțeles că niște dezvantaje ale cărților de dimensiuni reduse pot fi personajele, care nu au timp și loc să se dezvolte suficient, acțiunea nu prea complexă, lipsa descrierilor amănunțite și așa mai departe, dar nu este o regulă ca lucrurile acestea să conteze în orice poveste. Depinde de subiect, de stilul autorului și de ce se vrea transmis.

Sunt multe motive pentru care e posibil să nu apreciezi o carte scurtă, dar să nu o numești literatură??? Fight me, bitch!

Nu văd cum literatura poate fi redusă la un număr de pagini.

Tocmai de aceea am creat această rubrică, în care o să mai urmeze în viitorul apropiat încă cel puțin 3 articole. Bineînțeles că aș fi putut face o singură postare cu nșpe mii de titluri, dar nu, eu vreau să vă stresez pe termen lung.

O să menționez niște titluri, pe care nu o să le includ în recomandările viitoare căci, consider eu, că sunt foarte cunoscute și apreciate în general:

  • Arta războiului de Sun Tzu
  • Micul prinț de Exupery
  • Șoareci și oameni de John Steinbeck
  • Metamorfoza de Franz Kafka
  • Zidul de Jean Paul Sartre
  • Însemnări din subterană de Dostoievski
  • Clopotul de sticlă de Sylvia Plath
  • Fahrenheit 451 de Ray Bradbury
  • Bătrânul și marea de Hemingway
  • Ferma animalelor, Orwell
  • Portretul lui Dorian Gray de Oscar Wilde
  • Împăratul muștelor de William Golding
  • Mașina timpului de Herbert Wells
  • De veghe în lanul de secară de Salinger
  • Ciuma de Albert Camus
  • Suferințele tânărului Werther de Goethe
  • Siddharta de Herman Hesse
  • Abatorul 5 de Kurt Vonnegut
  • Doamna Dalloway de Virginia Woolf
  • Orașe invizibile de Italo Calvino

Multe liste lungi de cărți scurte aici. Click, bitch!

Older posts →