adnotarea cărților

Am observat o chestie care mi se pare tot mai enervantă pe zi ce trece – unde există o fotografie cu o carte adnotată pe Internetul ăsta, acolo există și o grămadă de comentarii despre cât de monstruos și lipsit de respect față de cărți este acest gest sau alte tentative de bookshaming.

După câteva discuții mai aprinse cu astfel de persoane, mi-am dat seama că ceea ce nu vor să înțeleagă este faptul că, oricum ai vrea s-o dai, cărțile sunt niște bunuri materiale pe care oamenii dau bani. În momentul în care o carte intră în posesia mea, am dreptul să fac ce vreau eu cu ea. Pot s-o mâzgălesc sau pot s-o îndoi. Pot s-o leg cu o sfoară și s-o târ prin casa. Pot să-i pocnesc cotorul sau s-o iau cu mine la duș. Exagerez. Dar nu sunt obligată s-o păstrez intactă. Asta o face vie, faptul că este o carte folosita. Nu faptul că arată imaculat într-o bibliotecă. Cartea aceea ar sta la fel de frumos oriunde, n-ar face nicio diferență. Sunt perfecționistă și urăsc perfecțiunea. Sunt sătulă de această armată de control freaks pe care-i doare inima că cineva, undeva, într-un colț din lumea asta, subliniază citate într-o carte, își scrie ideile pe margine sau lipește post-it-uri prin ea. Mă enervează ideea de a zeifica obiecte, în general. Sau de a le spune altora cum să se poarte cu propriile lucruri. O citez pe o tipă, dintr-o discuție pe tema asta: învață să ai grijă de cărțile tale și nu o să mai ai de-a face cu oameni ca mine 🙂. Poftim!?

Să-ți adnotezi cărțile înseamnă să faci cititul interactiv. Să-ți personalizezi experiența. Să te concentrezi pe ce are cartea aceea să-ți ofere, nu pe detalii inutile, precum nuanța de alb a paginii. Să te conectezi cu povestea. Să o studiezi ș.a.m.d. 

Și într-adevăr, nu e o activitate pentru toată lumea, cum multe lucruri sunt destinate multor oameni diferiți (șoc!). Cati oameni, atatea obiceiuri.

Imaginează-ți că ai ocazia să vizitezi biblioteca unui autor preferat și ai dreptul de a alege o carte din rafturile lui, pe care s-o iei acăsică și să-ți aparțină.

Ai vrea să duci acasă o carte perfectă, fără nicio urmă de folosire? Cu ce s-ar deosebi ea de celelalte cărți din biblioteca ta? Cu simplul gând că a aparținut autorului X?

Sau ai vrea să duci acasă o carte cu însemnările, scrisul și amintirea lui?

Așa mă gândeam și eu 🙂

Relaxați-vă și lăsați oamenii să se bucure de lectură cum știu ei că e mai bine. Credeti-ma, e foarte interesant sa dai peste o carte veche si sa-ti gasesti prin ea ganduri pe care ai si uitat ca le-ai avut.

Și uitați-vă ce drăguț l-a mâzgălit Nabokov pe Gregor Samsa 😀

despre ceaiuri


Nu știu cum e vremea prin țară, dar în Brașov a fost destul de frig zilele trecute pentru luna iulie.

Temperaturile au scăzut până la 8 grade și a plouat zile întregi, așa că m-am apucat de scotocit prin casă după un ceai care să mă încălzească și mi-a venit o idee… ce-ar fi să fac o rubrică despre ceaiuri pe blog?

În ultimii ani nu am mai avut curiozitatea să încerc amestecuri noi. Am băut doar ceaiuri din plante medicinale alese pentru beneficiile lor și cât mai naturale posibil (culese, uscate, nu cumpărate). În mare parte pentru că infuziile de fructe, vanilii și tot felul de combinații la plic, cu toate că am citit că sunt vitaminizante, au început să mi se pară foarte artificiale și nu prea mai am încredere să consum orice.

Am un singur ceai de fructe preferat, un combo perfect căruia o să-i dedic un articol special. ♥

În rest, în ultima vreme am consumat numai:

  • clasicul tei. niște sunătoare. melisa (roiniță). cimbrișor.
  • uneori o combinație din toate cele de mai sus
  • mentă pentru că e perfectă vara, rece
  • lavandă pentru că miroase divin
  • trandafir japonez (hibiscus)
  • fructe de merișor
  • trifoi roșu
  • ghimbir
  • mușețel
  • iasomie
  • măceș
  • salvie

În afară de infuziile de fructe, mai evit și ceaiul verde, negru sau alb pentru că îmi dau dureri de cap și nu suport amăreala aia în nicio combinație, doar pe cel roșu simplu (rooibos) am curaj să-l beau, pentru că nu conține cofeină și eu beau oricum destul de multă cafea.

Am crezut că asta o să-mi limiteze opțiunile până când am găsit un site despre arta ceaiului si mi s-a dat lumea peste cap. Ceai de banane? Orez brun? Oolong semi-fermentat? Credeam că mă pricep la ceaiuri. Credeam prost.

Deja mi-am făcut un wishlist și am o grămadă de idei de articole.

Așa că ne vedem în toamnă cu povești despre ceai 😀

un cuvânt pe zi

Poate ați observat, activitatea paginii Un cuvânt pe zi a cam luat sfârșit, teoretic. Practic, am început să redistribui cuvinte vechi, pe care le postasem când pagina nu era prea vizibilă și încă mă gândesc ce să fac cu ea de acum încolo, pentru că nu aș prea vrea să o abandonez.

În primul rând, pentru că nu mă așteptam ca pagina să ajungă la atât de multe persoane – 3.327 urmăritori și continuă să crească – mai ales că eu nu am promovat-o decât în cercul meu de prieteni.

Impactul săptămânal organic al postărilor a depășit de multe ori 10.000 de afișări, ceea ce din nou, pentru mine e ceva extraordinar, având în vedere tipul paginii și promovarea aproape inexistentă.

Dacă nu știți despre ce este vorba, puteți citi o mică introducere aici.

Mențiuni ♥

Multe cuvinte au fost extrase din cărțile pe care le-am citit în ultimul an și care mi s-au părut mie mai interesante, nefolosite sau care sunt chiar folosite, dar nu cu sensul din dicționar.

Nu susțin ideea că ar trebui să folosim numai cuvinte vechi, cu sensurile stricte din dicționare; limba evoluează și asta e ok.

N-am inclus prea multe cuvinte din domenii de specialitate, și am încercat să vin, în mare parte, cu neologisme folositoare, care se pot integra în viața de zi cu zi.

Recunosc, de multe ori nu am reușit din cauza lipsei de timp sau de inspirație, așa că am trântit câte o definiție la îndemână. Faptul că limba română e plină de sinonime m-a ajutat enorm.

Nu susțin nici ideea că ar trebui să vorbim în termeni pompoși, cred că e suficient să ne înțelegem între noi.

De aceea unele cuvinte le-am pus pentru amuzament. Am avut și câteva regionalisme. Nu am vrut să fie o treabă foarte formală.

Mi s-a părut interesant că de cea mai multă atenție s-au bucurat cuvinte care sunt, de fapt, foarte cunoscute sau cuvintele nemaiauzite, dar inutile, precum peripatetician, care a făcut furori.

Eu sunt mulțumită că am reușit să stârnesc câtorva persoane curiozitatea și interesul pentru limba română. Sau, mă rog, pentru ce am făcut eu acolo. Când am pornit chestia asta, cineva m-a întrebat: cui crezi că-i pasă?

Sincer, inițial nici nu aveam pretenția să-i pese cuiva, o făcusem mai mult pentru mine, de asta nici nu am promovat-o.

Dar se pare că persoanelor care au scotocit dicționare ca să mă ajute să fiu la zi, care mi-au scris în privat pentru detalii sau cu detalii în plus despre cuvintele postate, care mi-au trimis fraze întregi formate din cuvinte învățate de pe pagină ca să verific dacă le-au folosit în mod corect, care, care, care…

Au fost oameni care mi-au distribuit în fiecare zi postările, chiar și pe acelea care arătau jalnic sau în care aveam greșeli vizibile. Iar din cele 365 de cuvinte adăugate, mai mult de 50 au fost propuse de diferiți urmăritori ai paginii. Le mulțumesc tuturor pentru ajutor și interesul arătat ♥.

Am ținut cont de sugestiile primite, dar am avut și câteva comentarii acide cărora nu le-am văzut rostul. Până la urmă e doar o pagină de Facebook. Poate face oricine alta mai bună oricând dorește, nu am inventat eu conceptul și nu e nimeni obligat să-l urmărească. Într-un fel m-au amuzat acele comentarii, dar într-un fel mi-au stârnit milă. Mi se pare puțin absurd să fii supărat pe o pagină de 3 000 de like-uri care nu are nici măcar o intenție rea.

Am avut impresia că a făcut o chestie spontană, pentru că într-o zi mi-am zis: gata, eu mă apuc de asta si cam asa a inceput tot. Dar, în timp ce făceam ordine, am găsit un caiet din 2013 – un jurnal de lectură în care notam zilnic cuvinte și expresii care mi se păreau interesante. Pot să zic că ideea asta o aveam de mult acolo, undeva, și că acum doar mi-am făcut damblaua. Am învățat și mi-am făcut și prieteni, deși a doua nu era în plan.

E un motiv pueril de mândrie, dar să faci un lucru zi de zi, timp de un an, fără un plan bine stabilit înâinte și oricât de ocupat ai fi, nu e atât de ușor. Pentru mine a fost un mic exericițiu de ambiție, căci rare au fost dățile în care am reușit să găsesc mai multe cuvinte într-o singură zi, ca să programez postări din timp. Iar singurele dăți în care nu am postat au fost destul de recente, când a avut Facebook-ul probleme tehnice. Atunci mi-am dat și seama cât de fragil și nesigur e să clădești orice pe Internet, cât de ușor ți se poate distruge ”munca” 😀

De asta o să o las mai moale cu proiectele online. Pagina își va continua activitatea, în ce fel încă nu știu, singurul lucru pe care îl știu e că nu zilnic.

Am scris articolul acesta pentru că mi s-a părut corect să vin cu niște concluzii de final de proiect, niște lămuriri și observații.

Dacă descoperiți cuvinte interesante și vreți să le vedeți pe pagină, mesajele sunt încă deschise ♥.

FACEBOOK | INSTAGRAM

pygmalion & galateea

Pentru că mi s-a părut destul de interesantă cartea lui Shaw despre care am vorbit în articolul anterior, am tot căutat informații despre mitul din care a fost inspirată și am găsit câteva opere de artă pe aceeași temă.

Picturi inspirate de mitul grecesc ,,Pygmalion și Galateea” din Metamorfozele lui Ovidiu, povestea sculptorului care s-a îndrăgostit de propria sa creație. În majoritatea picturilor este ilustrat momentul în care Galateea este adusă la viață de către zeița Venus la dorința lui Pygmalion. 

Jean-Léon Gérôme (1890), Musée d’Orsay 

 

Jean Raoux (1717), Musée Fabre 

 

Louis-Jean-François Lagrenée (1777)

 

Ernest Normand (1886), Atkinson Art Gallery

 

Louis Gauffier (1797), Manchester Art Gallery

 

Henry Howard (cca. 1802), British Galleries

Lasarasu – profilul său deviantart aici (click).

 

Elisabeth Caren (2014)

Mai multe despre acest mit aici. 

Și în engleză un scurt documentar aici.

FACEBOOK | INSTAGRAM | GOODREADS.

ce am citit în 2019 până acum

O scurtă trecere în revistă a ceea ce am citit din ianuarie până în iunie (inclusiv). 

Așadar în ianuarie, spre rușinea mea, am reușit să citesc o singură carte – Dezonoare de J.M. Coetzee.

I-am dat 3 din 5 steluțe pentru că sunt o panseluță și nu suport scenele de violență, personajele mi-au displăcut total pentru că sunt prea defecte (realiste) și nici nu am înțeles prea bine contextul politic, având în vedere că acțiunea romanului are loc în Africa de Sud.

Este un roman complex, cu multe teme întunecate și scene tulburătoare, însă mi-a plăcut stilul lui Coetzee, așa că am mai adăugat două cărți scrise de el pe TBR. ♥

În februarie am început o grămadă de cărți și nu am reușit să termin niciuna. #dezamăgire

Câteva dintre cărțile abandonate, de care sper să nu uit și să le reiau lunile următoare pentru că niciuna nu a fost rea, dar nu am avut eu starea și răbdarea necesară să finalizez ceva:

Jucătorul de șah de Stefan Zweig 

Lupul de stepă de Herman Hesse 

Nocturnă în Chile de Roberto Bolano

Inima atât de albă de Javier Marias

We have always lived in the castle de Shirley Jackson

Luna martie a trecut cam repede, dar a fost cea mai bună de până acum. #lacrimă

Ce am citit în luna martie ♦

♦ How to get ideas de Jack Foster

O chestie pe care am observat-o și nu o suport deloc la cărțile self help, cu toate că nu prea citesc așa ceva, doar din când în când câte un articol, este este faptul că toate prezintă cam aceleași idei, doar că au alte povestioare drept exemple. Din cartea asta am reușit să extrag o singură idee nouă despre care o să vorbesc într-un articol separat. În rest, este o carte despre creativitate și poate fi destul de interesantă dacă nu ai mai citit nimic de genul acesta până acum. Pentru mine un mare no-no, un clișeu de la început până la sfârșit.

♦ Pygmalion de George Bernand Shaw – piesa de teatru care a inspirat celebrul musical My fair lady (1964) cu Audrey Hepburn, pe care sincer încă nu l-am văzut. Pygmalion este mitul sculptorul care s-a îndrăgostit de propria creație, și mi se pare foarte interesant cum a integrat un mit grecesc într-o poveste londoneză despre clase sociale. Pe scurt: Higgins, un snob, lingvist, sexist întâlnește o florăreasă și încearcă să o transforme într-o doamnă.

Mai interesante decât povestea în sine, care e destul de simplă, sunt comentariile pe care le face Higgins cu privire la moralitate, natura umană, societatea de la vremea respectivă, maniere, creație și limbă. Toate astea într-o piesă de teatru de aproximativ 80 de pagini. Highly recommend! 4/5

♦ Deșertul tătarilor de Dino Buzzati – momentan e cea mai bună carte citită anul acesta ✨. 5/5

O nuvelă stranie despre despre așteptare și despre ”amânarea” vieții, despre singurătate și destin. Posibilă recenzie în curând. 

Totul, absolut totul este trecător: anotimpurile, oamenii, norii; şi nu slujeşte la nimic să te cramponezi cu disperare de pietre, să rezişti pe vârful vreunei stânci – degetele obosite se desprind, braţele cad inerte pe lângă trup, suntem târâţi din nou de şuvoiul ce pare lent, dar nu se opreşte niciodată.

Până la finalul lunii iunie nu am avut timp decât pentru două lecturi ușoare:

Dama de pică de Alexander Pușkin –  obsesie, lăcomie, risc, naivitate, nebunie…

O nuvelă psihologică fantastică, asemănătoare cu Jucătorul de Dostoievski. Nu mă așteptam la o narațiune atât de bogată, având în vedere că nu are nici măcar 50 de pagini. Recunosc că nu prea am citit ruși, așa că sunt destul de impresionată de stilul acestui autor, foarte ușor de citit și de înțeles. Pușkin mi se pare ideal ca introducere în literatura clasică rusească. 4/5

Două idei fixe nu pot sta concomitent laolaltă în mintea omului, aşa după cum două corpuri nu pot ocupa acelaşi loc în spaţiu, în acelaş timp.

♦ Prieten drag, tovarăș al răposatului de Andrei Kurkov – mă așteptam la o cărțulie de 3 steluțe, din aceea pe care o citești în avion între două ațipeli, dar în final mi s-a părut destul de ironică, originală și meditativă. Ilustrează bine vorba ”nu lua o decizie permanentă din cauza unei emoții trecătoare.” O carte despre un plan nereușit și multă cafea ♥.  4/5

Am citit și 3 romane grafice / manga și puțină non-ficțiune, dar despre asta o să vorbesc cu altă ocazie, simt că trișez incluzându-le printre lecturi serioase, nu știu de ce.

Anul meu a început lent, cu lecturi scurte, dar sunt mulțumită de alegerile mele. Sunt curioasă cum a fost pentru voi 2019 până acum 🙂

#7BooksILove

Recent am participat pe Twitter la o provocare –#7BooksILove – ideea era să postezi în fiecare zi câte o copertă a unei cărți iubite alese la întâmplare, fără alte comentarii sau explicații.

Pentru că astăzi este 23 aprilie – ziua internațională a cărții și a drepturilor de autor, m-am gândit să postez cărțile alese și aici.

Nu o să pun tweet-urile pentru că wordpress-ul le așază foarte prost în pagină,

dar cam acestea sunt:

Voi cum sărbătoriți Ziua Cărții? 😀

și cărțile scurte merită să fie iubite!

Vreau să-mi promovez din nou seria de cărți scurte cu care am înnebunit pe toată lumea, pentru că astăzi am citit câteva bloguri de cărți, mai vechiuțe ce-i drept, și am observat o mică idee care se perindă prin unele minți de cititori: evit cărțile scurte, cărțile scurte nu sunt opere de valoare, eu citesc literatură adevărată.

Bitch, please!

Ce înseamnă literatură adevărată? Cum deosebești literatura de gunoi? Păi în niciun caz în funcție de numărul de pagini. După această logică de baltă, Fluturi a doamnei Blender este o capodoperă, având în vedere că volumele însumează aproximativ 1000 de pagini.

Bineînțeles că niște dezvantaje ale cărților de dimensiuni reduse pot fi personajele, care nu au timp și loc să se dezvolte suficient, acțiunea nu prea complexă, lipsa descrierilor amănunțite și așa mai departe, dar nu este o regulă ca lucrurile acestea să conteze în orice poveste. Depinde de subiect, de stilul autorului și de ce se vrea transmis.

Sunt multe motive pentru care e posibil să nu apreciezi o carte scurtă, dar să nu o numești literatură??? Fight me, bitch!

Nu văd cum literatura poate fi redusă la un număr de pagini.

Tocmai de aceea am creat această rubrică, în care o să mai urmeze în viitorul apropiat încă cel puțin 3 articole. Bineînțeles că aș fi putut face o singură postare cu nșpe mii de titluri, dar nu, eu vreau să vă stresez pe termen lung.

O să menționez niște titluri, pe care nu o să le includ în recomandările viitoare căci, consider eu, că sunt foarte cunoscute și apreciate în general:

  • Arta războiului de Sun Tzu
  • Micul prinț de Exupery
  • Șoareci și oameni de John Steinbeck
  • Metamorfoza de Franz Kafka
  • Zidul de Jean Paul Sartre
  • Însemnări din subterană de Dostoievski
  • Clopotul de sticlă de Sylvia Plath
  • Fahrenheit 451 de Ray Bradbury
  • Bătrânul și marea de Hemingway
  • Ferma animalelor, Orwell
  • Portretul lui Dorian Gray de Oscar Wilde
  • Împăratul muștelor de William Golding
  • Mașina timpului de Herbert Wells
  • De veghe în lanul de secară de Salinger
  • Ciuma de Albert Camus
  • Suferințele tânărului Werther de Goethe
  • Siddharta de Herman Hesse
  • Abatorul 5 de Kurt Vonnegut
  • Doamna Dalloway de Virginia Woolf
  • Orașe invizibile de Italo Calvino

Multe liste lungi de cărți scurte aici. Click, bitch!

rezoluții literare 2019

În ultima lună, cum nu am avut timp să citesc nimic, în puținul timp în care mi-am luat gândul de la licență nu am făcut decât să visez cărți. Mi-am dat seama că până la urmă am câteva reading resolutions pentru 2019.

Știu că am zis că anul acesta nu îmi mai fac planuri, dar când vine vorba de cărți… chiar nu îmi permit să pierd vremea.

Și nici nu am multe:

1. Mi-am propus să citesc 25 de cărți, dar sper să ajung la 52.

Nu cred că e atât de relevant numărul, prefer să citesc trei cărți bune pe tot parcursul anului decât să-mi umplu mintea cu 52 de tâmpenii, dar sincer, creierul meu analitic e provocat de numere și o carte pe săptămână mi se pare chiar decent – cu toate că momentan sunt în urmă cu mult.

2. Vreau să citesc autori de naționalități diferite.

În toamnă mi-am făcut o hartă Google cu autorii citiți plasați frumos în țările de origine și am ajuns la concluzia că vreau să diversific și să umplu harta de săgețele colorate. Așa că anul acesta o să fac o listă de cărți pe care vreau să le citesc din toată lumea sau cel puțin de pe un continent, momentan, și sper s-o urmez cât de cât – articol despre asta în curând. Puteți arunca un ochi pe hartă aici, doar că deocamdată este incompletă.

3. Mai multă non-ficțiune.

Problema e că mă interesează PREA multe subiecte și mi-e greu să aleg ce să citesc. Vreau să citesc pentru facultate, care e un domeniu destul de vast (advertising – antropologie – semiotică și așa mai departe), însă vreau să citesc și despre neuroștiință, cultura Japoniei, filosofie politică, biografii și mai vreau să și trăiesc. De ficțiune și romane grafice nu mai trebuia să mai menționez, nu?

4. Citire rapidă și cărți grăsuțe.

Am auzit că există tot felul de tehnici de citire rapidă. Nu știu încă dacă sunt și eficiente, nu am citit nimic despre asta și sunt cam sceptică, sincer. Totuși, orice metodă de a parcurge mai ușor cărțile sau de îmbunătățire a memoriei și concentrării este bine venită.

Anul acesta vreau să încerc să aleg cărți o idee mai măricele față de ce m-am obișnuit să citesc până acum și să termin măcar o carte de +500 de pagini, deși mi se pare ceva imposibil, pentru că m-am obișnuit să citesc dintr-un foc, nu să mă lungesc cu o lectură pe nșpe mii de zile. Parcă m-am plictisit să ocolesc cărți care depășesc 300 de pagini.

5. Evenimente literare.

În 2018, Brașovul a doborât un record: cel mai lung lanț de cititori din lume. Nu îmi amintesc ce am făcut în acea zi de nu am ajuns, până și acum îmi pare rău că n-am luat parte la eveniment. Așa că anul acesta o să fiu cu ochii pe ce se întâmplă prin Brașov, poate și în București & Cluj și sper să nu mai fiu fraieră.

Momentan am citit o singură carte, sunt cu două în urma challenge-ului, conform GoodReads, dar în martie îmi revin.

statistici literare 2018

În 2018 mi-am propus să citesc o carte de ficțiune pe lună, iar în rest, să mă axez pe cărți de specialitate pentru facultate.

Dar pentru că am găsit multe cărți cu număr foarte mic de pagini, m-am repezit în ele și am terminat challenge-ul până la sfârșitul lui martie (12/12).

Menționez că am citit cărți foarte scurte, destul de multe piese de teatru și câteva romane grafice.

Așa că acel 50 nu e un număr atât de impresionant pe cât pare, chiar dacă în decembrie nu am reușit să citesc nimic.

Concluzii de sfârșit de an:

  • am fugit de ruși degeaba
  • eliade e în continuare un autor pe care nu prea îl înțeleg
  • am citit o singură carte de 5 stele 
  • ador romanele grafice

Favorită: Sentimentul unui sfârșit de Julian Barnes.

Mi-au plăcut destul de mult și:

  • Foamea de Knut Hamsun
  • Copiii lui Hansen de Ognjen Spahic
  • Femeia sfâșiată de Simone de Beauvoir
  • Moarte la Veneția, Mann
  • Ocean mare, Baricco
  • Femeia cu parul rosu de Pamuk
  • Portocalele nu sunt singurele fructe de Winterson
  • Igiena asasinului de Nothomb
  • În noapte de Murakami

Mi-a plăcut și trebuie neapărat s-o recitesc cândva: O singurătate prea zgomotoasă de Hrabal – bere, cărți și singurătate.

Mi-a plăcut, dar nu până la capăt: O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții de Haddon – interesantă, dar m-a cam pierdut spre sfârșit.

Mi-a plăcut, dar nu știu să vorbesc despre ea: Căderea de Camus – de studiat într-o altă zi, cu mai multă răbdare.

Înțeleg de ce e apreciată, dar nu e printre preferatele mele: Jucătorul de Dostoievski.

O carte care m-a făcut să mă simt copil, în sensul bun: Mecanica inimii de Malzieu.

N-a fost vina ta, a fost vina mea: Isabel și apele diavolului, Eliade – mi s-a șters aproape totul din minte despre cartea asta, nici măcar nu știu de ce i-am dat două stele.

Am fost dezamăgită de Stoner de John Williams, Poșta de Charles Bukowski, Oceanul de la capătul aleii de Neil Gaiman.

Nu mi-a plăcut deloc: Cititorul din peșteră de Zink. Nu am nimerit-o la vârsta potrivită.

Am recitit: Despre ploaie de Martin Page.

Cel mai citit autor de anul acesta a fost Alessandro Baricco.

Cea mai citita autoare de anul acesta a fost Amelie Nothomb pentru simplul fapt că romanele ei sunt foarte rapide și ușor de parcurs.

Piese de teatru preferate: Rinocerii de Ionesco & Pescărușul de Cehov. Recomand și adaptările radiofonice, care se pot găsi pe acest canal genial.

Romane grafice (/manga) preferate:
Uzumaki – toate cele trei volume, și Solanin de Inio Asano. 

Cifre la care trebuie să mai lucrez:

5 cărți de non-ficțiune, 5 cărți scrise de femei, 5 cărți  scrise de români.

Am abandonat aproximativ 100 de cărți și sunt mândră de mine. 

Concluzia finală: am avut un an bun, deși nu am reușit să ajung la autorii care mă interesau de fapt și toate cărțile de mai sus au fost alese pe moment – au fost ce trebuie.

Pentru 2019 nu am foarte multe planuri, așa cum spuneam, dar sper să citesc mai multă non-ficțiune & filosofie.

În rest, aș vrea să găsesc timp să-mi documentez mai bine lecturile și să-mi dezvolt bookstagram-ul, deci s-ar putea să încep o serie de articole tip wrap-up și să fiu activă pe Instagram de luna viitoare 😀 follow me:

Goodreads | Bookstagram | Un cuvânt pe zi

un an fără rezoluții

M-am gândit ca pentru acest început de an să fac ceva ce n-am mai fost de mult confortabilă să fac – să scriu ca și cum nu m-ar citi nimeni.

În ultimii trei ani, de când există și Julietts, m-am transformat din miserupista aceea, care scria tot ce-i trecea prin cap, în această perfecționistă, care lucrează după planuri editoriale, e un pic prea atentă la cifre și se întreabă mult prea des: cât de relevant e ceea ce fac?

Cred că un om normal la cap nu ar vedea nimic în neregulă cu asta. Doar că mă uit în jurul meu cât nonsens se promovează și am ajuns la concluzia că îmi bat prea mult capul.

Îmi lipsește spontaneitatea aceea care mă caracteriza odată, dar lucrez la asta. Chiar acum.

Acesta este primul meu an fără rezoluții, în care o să fac ce simt atât în ceea ce privește blogul, cât și viața mea personală.

2018 a fost un an bun, am reușit să fac multe lucruri din cele propuse, doar că mi-am dat seama că sunt prea hotărâtă, prea calculată, prea știu ce vreau, iar viața nu e un C.V.

Liniștea e frumoasă, dar creativitatea nu vine din confort.

Trebuie să mă mai urc în tren și fără o destinație clară.

Trebuie să las loc și imprevizibilului în viața mea.

Trebuie să mai și greșesc.

Așa că, 2019, păzea! 😀

and go with the flow.

Older posts →